Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici

Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici

După (zeci de) ani de la prima lectură, am recitit Mara de Ioan Slavici și eram tare curioasă cum am s-o găsesc azi față de cum mi s-a părut în anii adolescenței, ca lectură obligatorie pentru școală. Apropo de lecturile obligatorii, nu-mi amintesc să mi se fi părut o corvoadă, ceva imposibil de făcut, așa cum par să fie pentru tinerele generații de azi. Le luam ca atare, ceva ce trebuie să fac, iar unele dintre ele chiar mi-au plăcut. E drept că nu existau ispitele de azi.

Revenind la Mara lui Slavici, o să spun că mi-a plăcut, mult, mai mult ca în adolescență. Mi-a plăcut intriga, mi-au plăcut personajele, drept pentru care am pornit într-o plimbare prin locurile prin care i-au purtat pașii prin orașul în care locuiesc eu, Arad.

1. Mureșul

Mureșul este axul central, nu numai al Aradului, ci și al romanului Mara. Totul se întâmplă pe malurile Mureșului, fie în Arad, fie în Lipova.

Mureșul în aprilie 2021

„Acum însă nu era vară, ci primăvară și Murășul era lat, foarte lat, tulbure-gălbui și plin de spumă și de vâltori.”

Multe anotimpuri s-au scurs de atunci și multă apă a curs pe Mureș, dar tot la fel arată el primăvara.

Mureșul (Maris în latină, Maros în maghiară și Mieresch în germană) este un râu cu o lungime de 761 km, izvorăște în Munții Hășmașu Mare și se varsă în Tisa, marcând frontiera româno-maghiară pe o lungime de 22,3 km. A fost menționat de Herodot încă din anul 484 î.Hr. și este al doilea râu al României ca lungime și ca suprafață hidrografică.

Încă din Antichitate, a fost folosit ca o cale navigabilă intens circulată, atât cu scop comercial, cât și strategic. În epoca romană, toate materiile prime (aur, fier, sare, lemn) erau transportate spre Roma și spre provinciile vestice pe calea apei. Obiceiul a rămas mult timp, așa încât și Mara folosea râul Mureș ca să transporte lemne de la Lipova la Arad.

„Mult bănet îi mai trebuia însă, ca să taie pădurea, s-o facă stângeni, să care stângenii la Murăș și să cumpere plute venite cu sare, ca să ducă lemnele la arad. Mult bănet și multă bătaie de cap pentru o biată femeie ca dânsa …”

Legenda Mureşului spune că erau odată un împărat și o împărăteasă care aveau doi băieţi, asemănători la chip, dar cu firi foarte diferite: unul era aprig şi tulburat, altul liniştit. Pe unul îl chema Mureş, iar pe celălalt Olt. A plecat împăratul la război, dar nu s-a mai întors niciodată. Când băieții au crescut mari, au dorit să-l caute pe tatăl lor. Au mers, așadar, la mama lor, împărăteasa, cerându-i binecuvântare de drum. Ea le-a dat binecuvântarea şi i-a rugat să meargă împreună și să nu se despartă pe drum, orice ar fi. Băieții au promos că așa vor face și au pornit la drum. Numai că, îndată ce au părăsit palatul, aflat pe vârf de munte, s-au şi certat, iar Oltul a luat-o spre sud, iar Mureşul spre nord, fiecare pe drumul lui. Împărăteasa a aflat de separarea fraţilor, s-a supărat, a plâns mult și a încercat să-i găsească şi să-i unească, dar nu a reuşit. Mureşului i s-a făcut dor de fratele lui şi s-a întors şi el spre sud, dar nu l-a mai ajuns din urmă pe Oltul cel năvalnic. Povestea spune că, de la lacrimile mamei lor, şi Oltul, şi Mureşul, s-au prefăcut în râuri. Oltul a tot alergat printre stânci, spumegând, iar Mureşul a luat-o în altă direcţie, curgând liniştit, pe câmpii.

2. Piața Mare (actuala Piață Avram Iancu)

Piața Avram Iancu în aprilie 2021

„Trebuiau deci să treacă prin piața cea mare a orașului când se întorceau de la biserică, și chiar și numai atât ar fi fost destul pentru ca să facă drumul cel lung până la biserica românească.

Aici, în piață e mănăstirea minoriților cu o biserică frumoasă și mare, singura biserică catolică din tot orașul. Pe la douăsprezece, când lumea iese de la biserică, e o adevărată frumusețe pe piață, unde e adunat întregul oraș; să stai să privești cum ies oamenii de la biserică și știi că e zi de sărbătoare.”

Piața cea mare a orașului Arad, fostul nucleu comercial al orașului până la sfârșitul perioadei interbelice, se numește astăzi Piața Avram Iancu. În trecut, piața a purtat numele de Strada Primăriei în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea și numele de Piața Libertății în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Primele case au fost construite la începutul secolului al XVIII-lea, pe laturile actualei piețe. Vechea primărie a orașului, construită în 1740 și demolată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se afla pe latura de vest a pieței, la nr.16 (casa Domany). Piața era învecinată cu cartierul german și cu cel al negustorilor români. În apropiere era și cartierul sârbesc.

Primirea delegaţiei care a adus Diploma imperială prin care se acorda Aradului statutul de „oraș liber regesc” în anul 1834 (Piața Avram Iancu, fosta Piață a Primăriei). Sursa foto: wikipedia

În această piață, în 1834, Aradul a fost declarat oraș liber regesc, prilej cu care Sărbătorile Aradului au ținut 12 zile, din 17 până în 28 august.

În vecinătatea pieței, se află zona veche a orașului Arad, despărțită în trecut de un braț al Mureșului, secat în jurul anului 1800, care trecea pe actuala stradă George Barițiu. Pe strada Tribunul Axente, încă mai pot fi văzute case construite în stilul baroc specific al secolului al XVIII-lea, care au aparținut unor meșteșugari din breslele arădene. Clădirile aveau câte două nivele, cu atelierul de lucru la parter, iar la etaj locuința familială.

În 1746, în piață a fost ridicat monumentul Sfintei Treimi, în memoria epidemiei de ciumă din 1738-1739, o statuie barocă, mutată mai apoi în diverse locații. În 1760, a fost construită biserica minoriților, de către arhitectul Egidius Genowein, clădire care astăzi nu mai există (se vede în fundal, în imaginea de mai sus, din anul 1834).

În prezent, piața este delimitată de clădiri cu unul sau două etaje, în stil baroc, seccesion sau neo clasic, iar în centrul pieței se află un parc, dominat de Monumentul ostașului necunoscut (ridicat în 1960).

La intersecția străzii Mihai Eminescu cu Bulevardul Revoluției în Piața Avram Iancu a fost construită, între anii 1872 și 1874, clădirea Teatrului Clasic Ioan Slavici, așa cum se numește el astăzi, partea din spate a clădirii delimitând latura de nord a pieței.

Palatul Domani, construit pe locul fostei Primării

În Piața Avram Iancu se găsesc câteva clădiri interesante, fiecare cu povestea ei:

  • Casa Iacob Hirschl este situată în partea de sud-est a pieței, la intersecția străzii Gheorghe Lazăr cu Bulevardul Revoluției, a fost construită în anul 1817, de către comerciantul Iacob Hirschl, din Viena, în stil baroc provincial și a fost modificată în anul 1817. Este una dintre cele mai vechi case de locuit din Arad, reprezentând un reper important în istoria culturii arădene: primul teatru permanent, construit din piatră de pe teritoriul României. Din păcate, arădenii de azi, nu par prea impresionați de lucrul acesta, așa încât fostul teatru este abandonat și într-o stare avabsată de degradare.
  • Casa Domany a fost construită în anul 1889,  în partea de nord-vest a pieței, pe locul vechi primării a Aradului.
  • Palatul farmacistului Rozsnyai este amplasat la intersecția străzii Nicolae Bălcescu cu Bulevardul Revoluției, a fost construit la jumătatea secolului al XIX-lea, iar în anul 1902 arhitectul Iosif Steiner i-a proiectat a nouă fațadă.
  • Palatul Nadasdy este situat pe partea de vest a pieței, la intersecția străzii Mețianu cu Bulevardul Revoluției și a construit în anul 1904, în stil seccession arădean. Familia Nadasdy a deținut, în perioada 1858-1941, castelul de la Săvârșin, adus la forma actuală de Leopold Nadasdy, în 1860.

3. Pădurița

„- Hai să mergem la Păduriță! zise Anca într-o după-masî, că n-o să ne mai ducem anul acesta!

– Să mergem, îi răspunse Persida…

Era departe pân-acolo, aveau să treacă tot orașul, deoarece crângul orășenesc se află tocmai la cealaltă margine.

În crâng era multă lume, ca-n timpul răcoroaselor seri de vară, și era ceva nespus de duios în fâșâiala frunzelor de plop de curând căzute.”

Parcul Pădurice din Arad, aprilie 2021

Pădurița lui Slavici se numește azi Parcul Pădurice (după ce s-a numit succesiv Waldchen, Varoșliget, Crângul), dar zona verde este mult mai mică decât era în secolul al XIX-lea, când lacul natural era înconjurat de o mică pădure, de unde și numele, o reminiscență a Pădurii Ceala. Parcul a fost creat prin 1834, datorită unei donații a prefectului Aradului, baronul Orczy Lorincz. Suprafața inițială de teren împădurit era de 2,5 hectare, dar ea s-a micșorat treptat, datorită unor deteriorări (de exemplu, bombardamentele din cele două războiae mondiale), dar mai ales a unor noi construcții.

Inițial, lacul, aflat în legătură cu Mureșul, era limita de nord a Aradului, astăzi, el este în centru, așa încât ne putem face o idee despre dezvoltarea orașului pe parcursul celor două secole.

Astăzi, Păduricea este unul dintre locurile preferate ale arădenilor, atunci când simt nevoia unor clipe de odihnă într-o zonă verde. Mai ales, de când, printr-un proiect al Primăriei, pe lac a fost amplasată o fântână arteziană luminoasă și muzicală, o adevărată plăcere în serile de vară.

4. Hanul Boul Roșu

Clădirea Hanului Boul Roşu din Piața Arenei (fosta Piaţă Boul Roşu), a fost construită în prima parte a secolului al XIX-lea şi este inclusă în lista monumentelor istorice.

Fațada clădirii își păstrează aspectul inițial, cu un stil arhitectural eclectic. Denumirea de Boul Roşu vine de renumitul târg de vite ce avea loc în piaţa cu acelaşi nume.

La început, hanul a găzduit producători și comercianți veniți la târgurile organizate în Arad, de mai multe ori pe an, timp de câte o săptămână. Aici a tras, probabil, și Națl, personajul din Mara, când a venit la Arad, ca să-și înceapă călătoria de doi ani, obligatorie pentru orice calfă, înainte să poată intra în breasla meseriașilor (a măcelarilor, în cazul lui).

Aprilie 2021

„Calfă de măcelar, el se simțea mândru că poate să tragă la conacul breslei, a breslei adevărate, în care sunt numai măcelari, iar nu o amestecătură de fel de fel de oameni.

La conac a găsit alte trei calfe, un neamț de la Timișoara, un ungur de la Dobrițin și un slovac de la bichiș, iar calfele din acceași breaslă, orișiunde s-ar întâlni, sunt prieteni.”

Clădirea a fost concepută cu restaurant la parter și cu spații de cazare la etaj. În spatele hanului, erau amenajate grajduri pentru animalele celor care poposeau la han.

Clădirea Hanului Boul Roșu a fost locul unde s-au întâmplat, de-a lungul timpului, diverse evenimente, cum ar fi întruniri politice, manifestări culturale sau prima sărbătorire a zilei de 1 Mai, în 1890.

Astăzi, la parter sunt spații comerciale, iar la etaj, spații de locuit.

Cred că, dacă arădenii și-ar propune să facă asta, ar putea să conceapă un circuit turistic interesant prin Arad-Lipova (inclusiv Radna și Șoimoș), cu tema Mara de Ioan Slavici. Poveștile au atras înttodeauna oamenii, așa că de ce nu?

2 gânduri despre „Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.