Florile de luni #29

Până primăvara viitoare, n-a mai rămas decât amintirea lalelelor.

 

lalele

Anunțuri

Întrebarea zilei #13

Cum e posibil ca o carte care a avut un traducător, un redactor, un tehnoredactor și DOI corectori să aibă atât de multe greșeli de ortografie?

  • „…și alți prieteni și membrii ai familiei, formând cu toții o procesiune …” (pag.31) – dacă scrii prieteni cu un singur i, de ce scrii membri cu doi de i?
  • „Amadeo a fost surprins când, l-a începutul anului 1919…” (pag. 68) – auch!!
  • „A dus o măslină l-a gură,…” (pag. 119)
  • „Inima doicii a luat-o razna. Nu știe ce să facă, dar încearcă să stăpânesc situația…” (pag. 191) – greu cu conjugarea verbelor!
  • „-Ți-am adus un cadou, zice el./…/-Ce ce? întreabă ea.” (pag.383) – de ce nu suntem mai atenți? 🙂
  • „Îi veneau greu și să vorbească, sărmanul de el, atât de modest era.” (pag. 225) – iar conjugarea verbelor?
  • Vreau să știu că apreciez foarte mult graba cu care te-ai întors din Italia…” (pag. 229) – eu știu, tu știi, el știe :).

Uite așa a reușit o editură cu pretenții să facă o varză dintr-o carte foarte bună. Păcat. Am înțeles că nu sunt plătiți prea bine traducătorii și redactorii, dar cititorul, care dă o grămadă de bani pe o carte, ce vină are?

Încăperi ferecate

 

10 cărți uriașe

carti-uriase

Săptămâna trecută, la #JoiaCuCărți, a fost vorba despre miniaturile livrești. Cumva prin compensație, a venit rândul lui Gulliver în țara piticilor, adică a cărților uriașe, gigantice, enorme, care fac din lecturarea lor o operațiune cam dificilă.

Așadar, doamnelor și domnilor (tanaaa! se aud tobe în surdină), să intre în scenă URIAȘII:

1. Căderea uriașilor de Ken Follett

Primul volum din Trilogia Secolului are nici mai mult, nici mai puțin de 928 de pagini, o epopee uriașă, nu doar la propriu, despre viețile unor familii în timpul Primului Război Mondial, a revoluției bolșevice și a luptei femeilor pentru obținerea dreptului de vot (grea luptă, și cum îi dăm cu piciorul azi). Continuă lectura

Povestea liliacului

Liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust care înflorește primăvara și care poate ajunge până la șapte metri înălțime. Face parte din familia Oleaceelor (măslini). Este o specie din genul Syringa și printre rudele sale se numără forsythia (ploaia de aur) și iasomia. Liliacul crește în sălbăticie, dar este și cultivat ca arbust ornamental.

Este originar din Europa și din Asia Centrala, unde se cultiva ca plantă decorativă în grădinile imperiale încă din secolul al XVI-lea. Are un miros foarte plăcut,ceea ce l-a făcut foarte popular în rândul producătorilor de parfumuri și de  produse cosmetice.

liliac Continuă lectura

Florile de luni #28

„Din Liverpool în Carpați” de Arabella McIntyre-Brown

Despre autoare:

Arabella McIntyre-Brown este jurnalistă și scriitoare britanică, s-a născut în sudul Angliei, a trăit o perioadă la Londra, după care s-a mutat la Liverpool, unde a locuit peste douăzeci de ani. În 2010, s-a mutat în România, în satul Măgura, județul Brașov.

Despre carte:

Publicată în 2016 de Editura ALL
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 300
ISBN: 978-606-587-420-6

Din-Liverpool-in-Carpati Continuă lectura

Imaginea zilei #12

Primăvara arădeană

primavara-aradeana

5 trucuri care te fac să arăți mai TÂNĂRĂ

Nu cred că există femeie care să nu-și dorească să arate mai tânără decât vârsta pe care o are în realitate. Și cum asta nu se întâmplă de la sine, fără niciun fel de ajutor, sunt nevoite să apeleze la un proces de întinerire asistată. Adică la trucuri care să le șteargă ridurile de pe față și, odată cu ele, și câțiva ani.

1. Dieta japoneză

Cum fac japonezele să arate mai tinere cu douăzeci de ani? Se pare că ceaiul verde și peștele crud sunt aliații lor de nădejde în procesul de întinerire asistată. De asemenea, le vine în ajutor și dieta bogată în legume, soia și cereale integrale. Iar bețigașele cu care mănâncă le ajută să consume cu până la 25 la sută mai puține calorii față de occidentale.

Păcat că nu sunt prietenă nici cu ceaiul, nici cu peștele crud. Cât despre mâncatul cu bețigașe … recunosc că nu mă descurc prea bine. Continuă lectura

10 miniaturi livrești

miniaturi-livrești

Știi cărțile alea micuțe și drăguțe, pe care le termini de citit cât ai zice pește? Nu sunt neapărat drăguțe prin conținut, dar sunt atât de prietenoase că ți se cuibăresc adânc în palmă și parcă abia așteaptă să fie citite. Unde mai pui că, dacă ești genul acela de cititor care abia așteaptă să citească ceva cum îl ajunge din urmă o clipă liberă, cărțile astae sunt numai bune pentru a fi cărate peste tot. Continuă lectura

„Domnișoara Brodie în floarea vârstei” de Muriel Spark – recenzie

Despre autoare:

Muriel Spark (1918-2006) s-a născut la Edinburgh și a murit în Italia, la Florența. A scris proză, poezie, teatru, critică literară, literatură pentru copii. A publicat primul roman, The Comforters, în 1957.

A studiat în Edinburgh, iar, mai târziu, a petrecut câțiva ani în Africa Centrală, loc care i-a servit ca sursă de inspirație pentru primul său volum de povestiri, publicat în 1958. S-a întors în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a lucrat pentru Ministerul de Externe, ocupându-se de propagandă.

A primit mai multe premii și distincții literare, iar în 1993, titlul de Dame Commander of the British Empire.

Cel mai cunoscut roman al lui Muriel Spark este, probabil, Domnișoara Brodie în floarea vârstei (1961), care a devenit popular și în adaptarea pentru teatru (1966) sau cinematografie (1969).

Despre carte:

domnisoara-brodie-in-floarea-varstei

Domnișoara Jean Brodie este profesoară la o școală de fete din Edinburgh, aflată „în floarea vârstei” sale, așa cum îi place să precizeze în repetate rânduri. Ea predă la gimnaziu și are un grup de șase fete, cunoscute ca fetele lui Brodie (Sandy, Jenny, Monica, Eunice, Mary si Rose), asupra cărora are o mare influență. Din cauza metodelor ei neconvenționale, domnișoara Brodie are adesea conflicte cu conducerea școlii. Ea își pregătește fetele pentru a deveni crème de la crème și le educă în spiritul liberului arbitru, încercând din răsputeri să nege importanța spiritului de echipă promovat de școală.

„Eu pun niște capete mature pe umerii voștri tineri, le spusese odată domnișoara Brodie, și toți elevii mei sunt crème de la crème .”

Domnișoara Brodie le duce pe „fetele ei” la teatru, la expoziții de artă și le invită la ceai, acasă la ea. În timpul orelor, așezate sub un ulm din curtea școlii, ea le povestește adesea fetelor despre iubirea ei din tinerețe. Asta le face pe fete să se întrebe dacă cei doi au avut vreodată un contact sexual, dar au ajuns repede la concluzia că nu, altfel ar fi trebuit să aibă un copil, nu?

Fetele domnișoarei Brodie știau multe despre avantajele cremei de întreținere a feței sau despre extractul de hamamelis, dar nu știau care este capitala Finlandei. Auziseră despre argumentele celor care susțineau că Biblia nu e adevărată, dar, cele mai multe dintre ele, socoteau pe degete, la fel ca domnișoara Brodie, de altfel.

Domnișoara Brodie simte o nevoie disperată de a influența viețile altora, de a conta, de a fi importantă, chiar dacă folosește pentru asta metode uneori neortodoxe. Ea se insinuează în mințile lor, încearcă să le controleze, sugerând chiar ca una dintre fete să aibă o relație sexuală cu profesorul de desen, de care era ea însăși îndrăgostită. Dar pentru că acesta era căsătorit, domnișoara Brodie nu vrea să fie amanta unui om cu familie, așa că îl ia ca substitut sexual pe profesorul de cor. Nu mi-a fost prea clar dacă profesorul de desen o iubea, la rândul său, chiar dacă domnișoara Brodie apărea în multe dintre desenele și picturile sale.

Tendințele fasciste ale domnișoarei Brodie au fost, în cele din urmă, trădate de una dintre cele șase fete, a fost nevoită să se pensioneze înainte de vreme și a murit fără să afle cine a trădat-o.

Personajul meu preferat este Sandy, cea de la zece ani, care se refugia adesea în lumea cărților și purta dialoguri imaginare cu personaje, reale sau literare. Împreună cu Jenny, Sandy a scris chiar o poveste a căreia protagonistă era domnișoara Brodie. Ea este și protagonista unor scene amuzante, mai ales atunci când vine vorba despre sex.

O carte interesantă, un personaj „în floarea vârstei”, așa cum repetă obsesiv, dar cred că se putea mai mult. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, mai multe detalii despre școală și despre societatea din Edinburgh.

Evaluarea mea

  • Subiect         – interesant, dar parcă insuficient exploatat
  • Scriitură      –  o îmbinare reușită de umor cu tragic
  • Redactare    –  bună
  • Traducere    –  se putea mai bine
  • Copertă          banală
  • Goodreads   –  3/5 stele.

Cartea poate fi comandată aici.

Lectură plăcută!