Deși nu sunt o mare consumatoare de dulciuri, ba chiar dimpotrivă, m-am bucurat când am primit spre testare, în cadrul campaniei BuzzStore, frișca neîndulcită LaDorna. Cu atât mai mult cu cât, de câțiva ani, evit zahărul cât pot de mult, nici măcar în cafea nu-l mai adaug. Dar trebuie să recunosc că mi-era puțin dor de o cafea cu frișcă!
Cum a fost testarea? Păi, să vă povestesc, pas cu pas.
Continuă lectura „De ce am ales frișca neîndulcită LaDorna pentru bunătăți dulci?”
Iepurașul știe că Mara iubește cărțile, așa că biblioteca ei s-a îmbogățit cu câteva cărticele foarte frumoase cu ocazia Paștelui.
Mai jos, vă povestesc câte ceva despre fiecare dintre ele.
O întrebare complicată pentru o fetiţă de 3 ani. Nu însă şi atunci când răspunsul vine sub forma unei poveşti simpatice, imaginate de Stef Wade şi a unor desene frumoase create de Melanie Demmer.
Se pare că Pluto era cea mai mică şi mai îndepărtată planetă dintre cele nouă, aşa încât două dintre ele, Saturn şi Jupiter i-au dat într-o zi vestea proastă că Pluto nu mai e considerat planetă de către creaturile de pe Pământ. Degeaba a protestat Pluto, că tot a fost nevoit să plece ca să-şi găsească locul său în Univers.
Continuă lectura „Biblioteca Marei: ce cărți interesante a adus iepurașul?”
Titlu: INSULA CĂRȚILOR
Autor: George Arion
Editura: Crime Scene Press
Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 264
Format: 200X140
Ediție: Necartonată
George Arion (n.1946, Tecuci, România) este un autor de romane mystery & thriller român, poet, prozator, eseist, libretist, scenarist și publicist.
Insula cărților e primul roman de George Arion pe care l-am citit și, cu siguranță, va fi doar primul dintr-o serie, sper, cât mai lungă.
Insula cărților e un roman polițist diferit de tot ce am citit până acum. Nu urmează tiparul clasic whodunit, sau pe cel în care cititorul așteaptă să afle când se va produce crima și de ce. În Insula cărților tot ce au de făcut polițiștii din insula Creta e să afle cine e omul pe care l-au descoperit mort pe o insulă (aproape) pustie și cum a ajuns acolo.
Nici personajul principal nu seamănă cu alți protagoniști de prin cărțile cu crime, e unidimensional, dedicat în exclusivitate cărților, nimic altceva nu-l interesează. Petru Dulce pe numele lui e un pensionar, fost bibliotecar, atât de pasionat de cărți încât, chiar după pensionare, mergea zilnic la modesta bibliotecă de cartier unde lucrase, doar ca să poată citi nestingherit.
Mulţi dintre comercianţii noştri sunt protagoniştii unor episoade de-a dreptul hazlii. Asta pentru că am ales eu să râd, fiindcă, de fapt, ar fi de plâns, nu de râs. Dar, cum nu e bine să ne luăm întotdeauna prea în serios, hai să ne amuzăm puțin, zic.
Nu doar că se apropie vertiginos sărbătorile de Paște, dar am mai primit spre testare frișca neîndulcită de la LaDorna, așa că aveam neapărat nevoie de zahăr pudră, un ingredient inexistent în bucătăria mea.
Intru în recent deschisul magazin Profi din apropiere, cercetez raftul și, fiindcă nu am găsit ce am căutat, am întrebat-o pe vânzătoare (mereu fac asta, urăsc să pierd timpul fâțându-mă printre rafturi):
– Zahăr pudră aveți?
– La bucată?
Poftim?
(Nu la bucată, eu aș fi vrut la metru, dar dacă nu aveți, o să încerc în altă parte!)
Ați mai auzit de zahăr la bucată?
Mă gândesc că s-o fi referit la zahărul vanilinat la pliculeț, dar totuși, zahăr la bucată? Sună foarte amuzant.
Toată lumea știe ce înseamnă idiot (o persoană lipsită de inteligență; sinonime: cretin, nerod, netot, tâmpit).
Probabil că mai puțin cunoscută este originea cuvântului. În greaca veche, idiot însemna privat, particular, un idiot fiind un om care-și vede de treaba lui.
Lucrurile s-au schimbat puțin când, în urmă cu 2500 de ani, atenieinii au inventat democrația și idiotes a devenit opusul lui polites, cetățenul, persoana implicată în treburile cetății. Idiotul devenise, deci, unul care nu era interesat de binele comun. De aici și mesajul pe care vechii grecii l-au trimis, chipurile, urmașilor lor, anume că trebuie să se implice în binele comun (reprezentat după unii de politică), în caz contrar neavând dreptul la nicio pretenție.
Așa stând lucrurile, cred că a venit momentul să recunosc: sunt o idioată, viața politică nu mă interesează, absolut deloc și nici pretenții nu cred că mai am, că n-am de la cine.
De ceva vreme se tot rostogolește pe ecranele televizoarelor o roată imensă de brânză care aduce cu ea un slogan care se vrea de mare angajament și de care cei de la Delaco par tare mândri, din moment ce cheltuiesc atâta cu propagarea lui pe toate canalele.
Dincolo de stupizenia video-ului publicitar (o roată de brânză găsită de unii care bănănăiau prin natură, că, deh, dă bine la popor să te dai verde), cel mai tare m-a surprins sloganul „Mare brânză, mare gust”. Cred că nu trebuie să fii mare creator de conținut, fie el și publicitar, ca să știi că mare brânză înseamnă un fleac, ceva lipsit de importanță.
Așa că ce să înțelegem noi din reclamă? Că gustul brânzei e lipsit de importanță? Sau că Delaco însuși e un fleac? Nu știm, poate că reclama ar trebui să iasă pe piață însoțită de instrucțiuni de folosire. Sau poate că cei de la agenția de publicitate ar trebui să mai pună mâna pe o carte de limba română, că nu-i mușcă.
Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu Roșu, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010, apare la aceeși editură volumul de poezii Hohote&Clocote.
Antoneta Galeș deține un master în resurse umane și comunicare și este Senior Professional in Human Resources (certificare Society for Human Resources Management USA). Este art-terapeut Phronetik® și Solution-focused Coach.
Întrega sa activitate profesională are legătură cu dezvoltarea oamenilor și a echipelor. După o perioadă în recrutare și training, și-a continuat cariera în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale, de modernizare a serviciilor de ocupare din România (1997-200). A lucrat într-o companie germană de retail din 2000, ca director resurse umane și apoi ca director de comunicare și dezvoltare organizațională (2015 – 2018). În 2014 a înființat Sonas, o companie de consultanță în strategie, dezvoltare și comunicare, unde își desfășoară activitatea în prezent.
Scrie frecvent articole despre schimbare organizațională și leadership în publicații de specialitate din România. (Sursa informațiilor: tonymott.ro)
„Dacă o singură victimă poate părea un doar un accident, mai multe victime alcătuiesc un puzzle care poate părea imposibil de descifrat.
Fiecare dintre noi își dorește să ucidă, spune Ion Fora.
Fiecare dintre noi este dator să aleagă viața, susține Gigi Alexa.
Ion Fora e psihiatru și este găsit carbonizat după explozia garajului.
Gigi Alexa este medic legist și anchetează cazul.
Pacienții lui Ion Fora devin suspecții principali.
Dar Gigi i-a fost și ea clientă pe când era adolescentă. Deși nu vrea, se pare că trebuie să își aducă aminte totul.”
Continuă lectura „Iarna crimelor perfecte de Tony Mott – un roman polițist geometric”
Mulţi dintre comercianţii noştri sunt protagoniştii unor episoade de-a dreptul hazlii. Asta pentru că am ales eu să râd, fiindcă, de fapt, ar fi de plâns, nu de râs. Dar, cum nu e bine să ne luăm întotdeauna prea în serios, hai să ne amuzăm puţin, zic.
Fiind în panică de idei de cadou pentru o aniversare, am decis să cumpăr un card cadou.
O întreb pe tânăra vânzătoare:
– Carduri cadou aveţi?
Răspuns:
– Ăăă…
Ii explic ce vreau şi se luminează brusc la faţă:
– Aaa, gift card?
(Yes, gift card, please!)
Ea:
– Avem, dar numai pentru magazinul nostru.
(Vai, ce păcat, eu doream unul pentru Cărtureşti!)
Am plecat fără card cadou, nu înainte să văd, în spatele vânzătoarei, un afiș mic, mic, pe care scria gift card. Nu l-am observat, ce să faci dacă baba-i chioară? Totuși card cadou, de ce nu vă coafează?
După (zeci de) ani de la prima lectură, am recitit Mara de Ioan Slavici și eram tare curioasă cum am s-o găsesc azi față de cum mi s-a părut în anii adolescenței, ca lectură obligatorie pentru școală. Apropo de lecturile obligatorii, nu-mi amintesc să mi se fi părut o corvoadă, ceva imposibil de făcut, așa cum par să fie pentru tinerele generații de azi. Le luam ca atare, ceva ce trebuie să fac, iar unele dintre ele chiar mi-au plăcut. E drept că nu existau ispitele de azi.
Revenind la Mara lui Slavici, o să spun că mi-a plăcut, mult, mai mult ca în adolescență. Mi-a plăcut intriga, mi-au plăcut personajele, drept pentru care am pornit într-o plimbare prin locurile prin care i-au purtat pașii prin orașul în care locuiesc eu, Arad.
Mureșul este axul central, nu numai al Aradului, ci și al romanului Mara. Totul se întâmplă pe malurile Mureșului, fie în Arad, fie în Lipova.
„Acum însă nu era vară, ci primăvară și Murășul era lat, foarte lat, tulbure-gălbui și plin de spumă și de vâltori.”
Multe anotimpuri s-au scurs de atunci și multă apă a curs pe Mureș, dar tot la fel arată el primăvara.
Mureșul (Maris în latină, Maros în maghiară și Mieresch în germană) este un râu cu o lungime de 761 km, izvorăște în Munții Hășmașu Mare și se varsă în Tisa, marcând frontiera româno-maghiară pe o lungime de 22,3 km. A fost menționat de Herodot încă din anul 484 î.Hr. și este al doilea râu al României ca lungime și ca suprafață hidrografică.
Continuă lectura „Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici”
Agatha Christie este o scriitoare care nu mai are, probabil, nevoie de nicio prezentare. E suficient să spunem că este, deocamdată, cea mai vândută scriitoare din toate timpurile. Totuși, cei care vor să afle mai multe despre Lady Agatha pot citi ce am scris aici.
Eu am citit cartea în cadrul provocării Read Christie 2021, lansată pe site-ul AgathaChristie.com, una dintre cele trei provocări literare cu tematică polițistă la care m-am înhămat anul acesta. Una dintre ele propusă chiar de mine.
Continuă lectura „CONACUL DINTRE DEALURI de Agatha Christie – cine a comis crima?”
