Calendar de Advent: 3 decembrie

Bușteanul de Crăciun nu este altceva decât o bucată mare de lemn care se pune pe foc în ziua de Crăciun. Alegerea și așezarea bușteanului în foc se face, adesea, cu mare ceremonie fiindcă se consideră că ce rămâne în urma arderii are puteri miraculoase.

Tradiția bușteanului de Crăciun este foarte răspândită și este foarte veche. Prima dată, acest obicei a fost menționat în 1184, în Germania, după care s-a împrăștiat prin toată Europa, din Alpii italieni până în Balcani și în Peninsula Scandinavă. În Anglia, obiceiul a fost menționat abia în secolul al XVII-lea, după care a traversat Atlanticul și ajuns și în casele din SUA și Canada.

Obiceiul alegerii și aducerii în casă a bușteanului diferă de la țară la țară, dar peste tot, el este un prilej de mare bucurie. Uneori, bușteanul este decorat cu panglici, iar trecătorii care îi ies în drum, își ridică pălăria în semn de salut.

Așezarea bușteanului se bucura și ea de „tratamente” diferite de la țară la țară. Back-Junk, cum se numește în Newfoundland, era salutat cu un foc de armă de capul familiei. In Dalmația, bușteanul, împodobit cu frunze și flori era stropit cu vin și boabe de cereale, înainte de a fi aprins. În Catalonia, copiii, legați la ochi, loveau un buștean gol la interior, din care curgeau dulciuri și mici daruri. Frumos obicei, nu? Oare se mai păstrează în Catalonia?

În multe regiuni, bușteanul trebuia aprins cu resturile bușteanului de anul trecut. Resturi care aveau și alte utilizări: apărau casa de fulgere, vindecau animalele bolnave sau preîntâmpinau mânarea cerealelor. La nevoie, alungau și durerile de dinți sau degerăturile.

Cât privește esența lemnoasă a bușteanului, preferințele diferă de la țară la țară: frasin, pin sau stejar pentru englezi, pomi fructiferi pentru francezi, mesteacăn pentru scoțieni, stejar pentru sârbi.

Atât de importantă era tradiția bușteanului de Crăciun, că n-avea cum să lipsească nici de la curtea regală engleză. Dacă ar fi s-o credem pe Philippa Gregory (și de ce n-am face-o?), în 1486, lucrurile s-au întâmplat cam așa:

Servitorii aduc târâș bușteanul de Crăciun, care va arde în uriașul cămin din sala cea mare a Palatului Westimnster. E trunchiul unui copac măraț, un frasin din scoață cenușie, de câteva ori mai gros decât aș putea cuprinde cu brațele. Va arde fără să se stingă de-a lungul tuturor celor 12 zile de sărbătoare. Bufonul, îmbrăcat de sus până jos în verde, stă călare pe buștean și se ridică în picioare, încercând să-și țină echilibrul, dar cade, saltă iar pe el ca o căprioară, se preface că se întinde în calea lui și se rostogolește iute într-o parte, înainte de a fi strivit. Și servitorii și curtenii cântă colinde ale căro versuri vorbesc despre nașterea lui Hristos, dar ale căror tobe sunt străvechi.

(Philippa Gregory – Prințesa albă, Editura Polirom)

În 1966, un post de televiziune din New York a difuzat timp de trei ore sunetul bușteanului de Crăciun arzând, acompaniat de colinde. Transmisia avea la bază un clip de 17 secunde, realizat în reședința primarului din New York. Acest program a fost considerat de unii primul videoclip muzical din lume.  Și astăzi, postul respectiv transmite, pe site-ul său, în seara de Ajun, scena bușteanului arzând.

Bûche de Noël sau Buturuga de Crăciun este un desert care se servește la Crăciun în Franța, Belgia, Elveția, în Quebec (Canada), Vietnam, Liban și, în general, în țările francofone. Această tradiție a fost inspirată de ritualul care celebra solstițiul de iarnă și datează încă din Evul Mediu.

Sursa foto: Pinterest

Nu se știe cu adevărat cine a preparat pentru prima dată acest desert. Unele surse spun că cina de Crăciun se încheia cu acest desert încă din secolul al XII-lea. Prima rețetă de Bûche de Noël a fost publicată într-o carte de bucate la sfârșitul secolului la XIX-lea, dar buturuga a devenit cu adevărat populară abia după al Doilea Război Mondial.

Buturuga de Crăciun tradițională era o ruladă dintr-un aluat pandișpan, pe care se întinde o cremă de unt, cu arome de vanilie, cafea, ciocolată, lichior, rulată ca să semene cu un trunchi de copac și îmbrăctă apoi în cremă de ciocolată sau în ganache. Se poate pudra cu zahăr, ca să simbolizeze zăpada și se decorează (nu foarte încărcat, totuși) cu elemente specifice Crăciunului.

În zilele noastre, există  mai multe variante de Buturugă de Crăciun, ca să satisfacă mai multe gusturi: cu mousse de fructe, cu cremă mascarpone, cu jeleu, ș.a.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.