Cum să-ți crești imunitatea în toamna asta?

apidava

Chiar dacă vara pare că vrea să mai zăboveascâ puțin pe la noi (și bine face!), zilele sunt tot mai scurte, iar diminețile și serile tot mai râcoroase. Semn că vremea rea stă să vină și, odată cu ea, guturaiele, virozele, bronșitele și întreaga cohortă de boli de sezon.

Așa că nu e de mirare că tot mai des revine în mintea noastră întrebarea „Ce să fac pentru o imunitate mai bună?”,  preocupare aproape uitată în lungile și însoritele zile de vară.

Un posibil răspuns vine de la Apidava, care mi-a trimis spre testare trei produse care să mă ajute să trec cu bine peste debutul sezonului rece. Și al unui nou an școlar, aș adăuga.

miere

ROYALE COCKTAIL (Miere cu polen și lăptișor de matcă)

De ce?

Pentru că este un supliment nutrițional revigorant care ajută organismul să lupte cu bolile.

Când?

Este util în situațiile de suprasolicitare fizică sau intelectuală, imunitate scăzută, stări de slăbiciune, reumatism (vorba doctorului meu: începutul romantismului, doamnă!), creștere întârziată la copii, afecțiuni hepatice. Ca să nu mai zic că este și un excelent tonic general.

Cui?

Femeilor însărcinate, copiilor, persoanelor în vârstă, în general, tuturor celor care au o imunitate scăzută. Produsul este recomandat și sportivilor, pentru un plus de energie. Din același motiv l-aș recomanda și profesorilor, ca să facă față mai ușor interminabilelor provocări la care sunt supuși, mai ales celor birocratice. Ultima pe listă: procurarea certificatului de integritate comportamentală (sexuală, din câte înțeleg :)).

Ce conține?

Ingrediente: miere polifloră 100% românească, polen 14%, lăptișor de matcă 2%.

Polenul de albine este o bună sursă de proteine, fiind unul dintre cei mai sănătoși nutrienți naturali.

Lăptișorul de matcă, unul dintre cele mai valoroase produse ale stupului, are un puternic efect revitalizant pentru organismul uman. Conține proteine, aminoacizi esențiali, glucide, acizi, minerale (calciu, magneziu, fier), vitaminele B1, B2, B5, B6, B12, D, E, K.

Cum?

Se recomandă consumul a 3 lingurițe/zi, după mesele principale, de dorit înainte de ora 18,00.

bomboane-apidava

PERLE CU MIERE ȘI PROPOLIS 100 gr

Dropsurile cu miere și esență de propolis sunt fabricate în Franța după o rețetă tradițională.

De ce?

Pentru conținutul în propolis și pentru gustul plăcut al ingredientelor apicole.

Când?

În caz de inflamații, diverse boli virale, ulcer sau arsuri. Este recomandat și pentru creșterea imunității organismului, întărirea inimii, reducerea riscului de cataractă, tratarea infecțiilor la nivelul gâtului sau gurii.

Cui?

Tuturor persoanelor care se confruntă cu afecțiunile de mai sus și pofticioșilor care vor să se delecteze cu un dulce natural.

Ce conțin?

Ingrediente: zahăr, sirop de glucoză, miere și propolis.

Propolisul este considerat unul dintre cele mai bune remedii naturale, cu efect antibiotic, antibacterian și cicatrizant. I se mai spune și clei de albine sau penicilină românească.

Cum?

Cu măsură, din cauza conținutului ridicat de zahăr.

PERLE CU GHIMBIR 100 gr

La fel ca cele cu propolis, sunt fabricate în Franța, după o rețetă tradițională.

De ce?

Pentru că … ghimbir. Care este un bun stimulator al metabolismului, arzând grăsimile. Și pentru că tratează problemele reumatice și digestive. Și pentru că tratează tusea și iritațiile în gât. Și pentru efectul său anti-ulcer. Și, nu în ultimul rând, pentru că acționează ca o Viagra naturală, fiind un bun stimulator al circulației sanguine.

Când?

Când ai răcit, sau te chinuie tusea, sau vrei să mănânci ceva dulce dar care să și ardă grăsimile în același timp. Sau atunci când e nevoie de o mai bună circulație sanguină. Bine, nu e cazul să te aștepți la efecte miraculoase, în niciuna dintre situațiile descrise mai sus. Nu e decât o mică perlă dulce și aromă. Dar ce gust bun are!

Ce conțin?

Ingrediente: zahăr, sirop de glucoză, miere, ghimbir.

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă originară din pădurile tropicale din Asia de Sud. Are multiple efecte terapeutice și a fost folosit încă din Antichitate, fiind recomandat chiar de Pitagora. În medicina tradițională chineză, ghimbirul este folosit pentru ameliorarea simptomelor digestive neplăcute (indigestie, greață), a tusei sau pentru calmarea durerilor reumatice.

Și pentru că m-am uitat în calendar și am văzut că totuși e toamnă, cred că deliciile dulci se savurează mai bine cu muzică bună rău:

Nicu și Nichita – ce deliciu!

Tu ce secrete pentru creșterea imunității ne împărtășești?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.