Cei patru mari de Agatha Christie – recenzie

cei-patru-mari

Despre autoare:

Agatha Christie Lady Mallowan, născută Miller (1890 – 1976), scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste este cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor. Am scris mai multe despre Agatha Christie aici.

Despre carte:

Cei patru mari  este un roman diferit de celelalte din seria Hercule Poirot. Dacă în celelalte, micul detectiv investighează crime comise în Anglia rurală sau, uneori, în locuri mai exotice – Poirot pleacă și el câteodată în vacanță, nu? – de data aceasta, Poirot are de-a face cu un cartel care pare că vrea să conducă lumea. Sub numele Cei patru mari se ascund un chinez foarte inteligent (creierul întregii afaceri), un milionar american, o cercetătoare științifică franțuzoaică și un englez poreclit „Distrugătorul”, foarte talentat în deghizare.

Poirot nu se luptă de unul singur cu Cei patru mari, în ajutorul lui sare prietenul său de-o viață, Arthur Hastings, a cărui contribuție majoră e că aduce o pată de culoare întregii povești.

Poirot și Hastings au de-a face cu o serie de mici mistere, aparent fără legătură între ele, dar care duc până la urmă spre Cei patru mari, care par hotărâți să scape cu orice preț de Poirot. Chiar cu prețul crimei.

Poirot nu se lasă nici el mai prejos și apelează ba la o brichetă care detonează, ba la deghizări neașteptate, ba la un frate geamăn. Apropo, dacă Poirot ar avea un frate geamăn, cum crezi că l-ar chema? Enneas? Theseus? Achille? Și cu ce s-ar ocupa?

– Cu ce se ocupă? am continuat curios, fără să fac vreo aluzie la gusturile răposatei madame Poirot și la numele antice puse copiilor ei.

– Nu face nimic. Este de o indolență nemaiîntâlnită. Dar abilitățile lui sunt aproape ca ale mele, ceea ce soune multe lucruri.

– Semănați fizic?

– Da, însă el nu e la fel de frumos ca mine și nu are mustață.

Ce să zic, dacă n-are mustață, atunci poate că n-are nici farmecul fratelui său.

M-a surprins să aflu că Cei patru mari e romanul al patrulea din seria Poirot, credeam că e unul apărut mai târziu, fiindcă Poirot pare la sfârșitul carierei, se gândește să se retragă și, poate, chiar să se însoare (:)), iar despre Hastings credeam că s-a mutat în Argentina care mai târziu în timpul relației sale de prietenie cu micul belgian.

Un portret al lui Hercule Poirot

Ceea ce face deliciul fanilor lui este, în primul rând, excentrica lui personalitate și modul în care Agatha Christie a ales s-o înfățișeze cititorilor.

Poirot – un vanitos

După ce scapă de un copac care era să se prăbușească peste el și prietenul său, Hastings:

– Am scăpat ca prin minune! Cam stângaci din partea lor. totuși, nu mă așteptam…chiar nu bănuiam Da, dar fără ochii săi ageri, de pisică, Hercule Poirot n-ar mai fi existat în acest moment. O nenorocire pentru umanitate! Și nici tu, Hastings, deși n-ar fi fost chiar o catastrofă națională!

Poirot – preocupat excesiv de propria înfățișare

La sfârșitul unei scurte călătorii cu trenul:

O, dar observ că ne apropiem! Unde îmi e peria de haine? Iat-o! Te rog, prietene, perie-mă pe spate, iar eu îți voi întoarce favoarea.

Poirot călătorește

Spre deosebire de celelalte romane din seria Poirot, mai statice, cu mistere rezolvate din fotoliu, doar cu ajutorul micilor celule cenușii, în Cei patru mari, Poirot se mișcă mai mult, călătorește în Franța, Belgia și Italia, ca să nu mai vorbim de deplasările prin Anglia. Cred că asta m-a făcut să-i dau o stea în plus pe Goodreads (unde, apropo, spre surpriza mea, cartea are multe recenzii mai puțin favorabile).

Revenind la călătoriile lui Poirot, mai întâi a fost Parisul, unde, împreună cu Hastings, s-au dus în căutarea unui bărbat dispărut și, cu ocazia asta, au identificat și cine era „Numărul 2”.

În Belgia, mai întâi Poirot și, mai apoi, Hastings ajung în urma unei înscenări bine puse la cale.

Am străbătut câmpiile flamande, după care mi-am petrecut noaptea într-un mic hotel din Bruxelles. A doua zi ne-am continuat drumul. Peisajul devenea mai accidentat și mai împădurit. Mi-am dat seama că ne îndreptam spre Ardennes și mi-am adus aminte de fratele lui Poirot, care locuia lângă Spa.

Cât despre Italia, acolo a fost punctul culminant al acțiunii, în inima Dolomiților, unde Cei patru mari își aveau cartierul general, o fortăreață bine ascunsă în munți, în apropiere de Cortina D’Ampezzo.

Drumul cu mașina a durat vreo două ore. Peisajul era, într-adevăr, admirabil. În prima parte a drumului am traversat niște dealuri uriașe, din care izvora o cascadă minunată, apoi am coborât într-o vale fertilă, care se întindea pe mai mulți kilometri. De aici începeau masivele golașe, cu păduri de pin la poale. Totul era sălbatic și fermecător. Drumul șerpuia printre stânci abrupte, cu pini de-o parte și de alta.

Un fel de concluzie

Deși are o intrigă mai complicată și numeroase personaje, cartea se parcurge ușor, e o lectură plăcută, care cred că va fi pe placul fanilor Agathei Christie (și a lui Poirot, evident).

Evaluarea mea

  • Subiect           – intrigă polițistă complicată
  • Scriitură         lejeră, a trecut testul timpului
  • Redactare        fără greșeli
  • Traducere      – foarte bună
  • Copertă           – foarte frumoasă
  • Goodreads       4/5 stele

Cartea poate fi comandată aici sau aici.

Lectură plăcută!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.