Ultima zi a curcubeului literar este dedicată culorii violet, ultima din spectrul cromatic. Și, după modelul cei din urmă vor fi cei dintâi, tot așa și culoarea violet e prima într-un top (ipotetic) al preferințelor mele.
Violet, sau mov cum mai este cunoscut (o culoare rar întâlnită în natură) este culoarea regilor, a pasiunii, a emoțiilor și a romantismului. Este un amestec de albastru cu roșu, fiind asociată cu tainele, misterul, onoarea, demnitatea, respectul de sine și speranța.
Violetul este supranumit „culoarea puterii”, deoarece era purtată de regi, dar și de cardinali.
Culoarea violet favorizează dezintoxicarea organismului, are efect purificator și contribuie la echilibrarea energiilor organismului uman. Contele de Saint Germain folosea culoarea violet pentru a vindeca bolnavii.
Și alte personalități importante au preferat culoarea violet, printre ei, compozitorul Richard Wagner care avea perdele de culoare violet în camera în care obișnuia să compună, iar Leonardo da Vinci filtra razele solare cu ajutorul draperiilor violet, deoarece credea că asta stimulează creativitatea.
Violetul este, uneori, o culoare controversată. De exemplu, în designul interior, unii preferă violetul, pe care o consideră o culoare elegantă, pe când alții preferă să n-o folosească, apreciind-o ca pe o culoare artificială.
Cărți care au culoarea mov în titlu:
- Vaca mov de Seth Godin
- Culoarea purpurie de Alice Walker
- Doamna în mov de Theodor Constantin.
Hai pe Instagram, unde se desfășoară provocarea, să vedem cărțile tale galbene. Nu uita să folosești hashtag-ul #rainbowbookschallenge. Și nu uita să mă urmărești, dacă vrei să fii la curent cu noutățile!
Sau, dacă ai un blog, poți prelua provocarea, ca s-o dăm mai departe!