10 idei pentru o campanie Black Friday ca la Cartepedia

black-friday-cartepedia

Black Friday… o zi pe care unii abia o așteaptă și pe care alții o detestă. Unora le place atât de mult încât simt nevoia să transforme ceea ce ar trebui să fie o zi dedicată reducerilor la cumpărături în adevărate săptămâni negre, chiar de mai multe ori pe an. dând astfel apă la moară adversarilor Vinerii Negre.

Cred că cititorii pasionați, fani sau nu ai Black Friday, sunt curioși să vadă ce „vrăji” au mai făcut editurile și librăriile, care, trebuie să recunoaștem, se întrec în oferte care de care mai ispititoare.

Cartepedia s-a gândit anul acesta să scoată la înaintare artileria grea, adică bloggerii de carte (:)))), pe care i-a întrebat:

Cum ai promova o campanie de Black Friday dacă ai face parte din echipa Cartepedia?

Așa că bloggerii n-au stat mult pe gânduri, și-au suflecat mânecile – că tot e cald, de zici că e Black Friday de vară -, și-au ascuțit tastaturile și s-au pus pe dat sfaturi despre ce și cum de Black Firday. Și cum nu lipsește martie din post, nu puteam să lipsesc nici eu din jocul sfaturilor pentru Cartepedia. Și uite așa mi-au trecut prin cap 10 idei.

1. Ține minte trei cuvinte: Black Friday Cartepedia!

Ăsta ar fi sloganul pe care l-aș folosi pentru campania de Black Friday. Un slogan puternic, ușor de ținut minte și de efect. Numai bun de împrăștiat pe toți pereții Facebook-ului. Dar despre asta, ceva mai târziu.

2. Pregătește din timp campania de Black Friday

Cel mai important e să nu lași lucrurile la voia întâmplării. Dacă vrei să-ți atingi obiectivele, asigură-te că totul e fix așa cum vrei să fie. Asigură-te că site-ul este optimizat și că suportă un trafic mult mai mare decât de obicei. Pe mulți comercianți, creșterea traficului îi ia pe nepregătite și asta este egal cu un adevărat dezastru financiar. Nimeni n-are răbdare să piardă ore în șir ca să cumpere o carte, fie ea și cartea secolului. N-ar strica să pui la îndemâna clienților și un serviciu de chat, dacă nu îl ai deja activat.

Cât despre librăriile reale, asigură-te că librarii sunt și ei optimizați, la fel ca site-ul. Odihniți, bine dispuși și cu chef de muncă (poți avea în vedere și niște joburi part-time pentru studenți pasionați de carte). N-ar strica să oferi vizitatorilor și o cafea sau un ceai, neapărat în pahare de eco-friendly (clienții tăi sunt atenți la aspectul ăsta, nu uita!).

3. Reduceri consistente

Ce-i face pe oameni să vină în librărie, fie ea reală sau virtuală, de Black Friday? Șansa să cumpere o carte cu o reducere MARE de tot, poate chiar o carte pe care, în mod normal, n-ar cumpăra-o la prețul obișnuit – și trebuie să recunoaștem că prețurile la carte au prostul obicei să-ți golească portofelul/contul. Așa că aș alege o carte sau o serie (unabună, nu o vechitură), aș reduce-o la 5/10 lei, să zicem, și aș promova intensiv chestia asta. Reducerile generează o publicitate bună și atrag tot mai mulți clienți.

Cu siguranță, n-aș câștiga din vânzarea cărții respective, dar aș aduce în librărie noi (sau mai vechi) clienți, atrași de ofertă. Și, pentru un cititor pasionat, e mai greu până intră într-o librărie. E testată treaba asta, te asigur :).

4. Alte cărți ale autorului la îndemâna cititorului

Reducerile consistente sunt doar o momeală ca să atragi clientul în librărie, în speranța că va cumpăra și alte cărți. Așa că ar fi bine să atragi atenția clienților și asupra altor cărți ale autorului respectiv, sau de ce nu cărți din genul respectiv (noir scandinav, de ce nu?). Cărțile astea trebuie să se afle în imediata apropiere a cărții de 5/10 lei, doar la un click distanță. Promovează-ți librăria, fie ea online sau offline și menține permanent legătura cu clientul. Fă-l să știe exact unde să te găsească dacă vrea să cumpere o carte sau să afle care sunt cele mai tari oferte!

5. Fă cât mai multă gălăgie în jurul Cartepedia

Cu cât mai multă, cu atât mai bine! Clienții și-au activat cheful de cumpărături, așa că fă-i să afle că cele mai bune oferte se găsesc DOAR la Cartepedia. Mai ales că Black Friday dă startul cumpărăturilor de Crăciun! Și cu cât mai devreme începi să faci zgomot, cu atât îți cresc șansele ca el să fie auzit. În hărmălia iscată de comercianți, asigură-te că vocea Cartepedia se aude clar și distinct. Cam ca o vuvuzea :).

6. Folosește Social Media

Cartepedia are conturi atât pe Facebook cât și Instagram, așa că le-aș folosi ca să atrag cât mai mult trafic pe site. În primul rând, aș schimba grafica paginilor cu una tematică. N-aș face economie de resurse când vine vorba de aspect, ca să nu dau vizitatorilor impresia de ieftinătură. Și nu mă refer la prețuri aici. Aș promova ofertele pe Social Media și aș ruga cititorii să-și eticheteze prietenii la postările mele, ca să atrag un public cât mai numeros. N-aș scăpa din vedere nicio mențiune, nicio distribuire sau mesaj privat. Legătura cu clienții trebuie să fie neîntreruptă. Mai mult decât atât, aș oferi recompense livrești utilizatorilor activi, fiindcă nu trebuie să uităm că oricine apreciază un cadou.

Aș promova oferte exclusive pe fiecare pagină, iar poveștile Insta și Facebook ar fi la ordinea zilei. Un fel de Povestea zilei.

7. Recompense pentru clienți

Aș oferi clienților cadouri promoționale personalizate cu însemnele Cartepedia (și neapărat cu datele de contact!): semne de carte, calendare, pixuri, toate negre, ca o amintire de la Black Friday. Mai mult decât atât, semnele de carte negre ar putea fi folosite ca vouchere pentru cumpărăturile de Crăciun de la Cartepedia, cu reduceri proporționale cu valoarea comenzii de Black Friday.

8. Organizează concursuri pe blogurile de carte

Blogurile de carte sunt o sursă foarte bună de trafic pentru librăriile online, așa că le-aș folosi ca să promovez campania „Ține minte trei cuvinte: Black Friday Cartepedia” Pentru asta, aș organiza concursuri, împreună cu bloggerii de carte, concursuri dotate cu premii substanțiale pentru cititori. Așa cum am spus mai sus, m-aș asigura că nu dau impresia de ieftineală.

9. Folosește e-mail marketing 

E-mail marketing s-a dovedit un instrument util de promovare, cu condiția să fie folosit cu cap eficient. În primul rând, m-aș asigura că s-a împrietenit cu dispozitivele mobile (clienții sunt mereu pe fugă, e important să nu uităm asta). În al doilea rând, aș trimite notificări privind promoțiile cu o zi, cel mult două, înainte, asta fiindcă n-aș vrea să se piardă în noianul de notificări și să ajungă la coșul … uitării.

10. Black Friday – startul campaniei de cumpărături pentru Crăciun

Aș folosi Black Friday exact în scopul pentru care l-au creat americanii cu mult timp în urmă: să dau startul cumpărăturilor de Crăciun. Aș începe cu semnele de carte negre-voucher, despre care am scris mai sus. Mai multe idei pentru campania de Crăciun, cu altă ocazie. Poate mai lansează Cartepedia o provocare :).

Apropo de provocare, articolul face parte din campania Cartepedia. Ce-ar fi să răspunzi și tu provocării? Dacă nu ai un blog, secțiunea de comentarii îți stă la dispoziție. Cartepedia vrea multe idei, iar eu vreau să câștig concursul!

Reclame

20 de gânduri despre &8222;10 idei pentru o campanie Black Friday ca la Cartepedia&8221;

  1. Frumos articol si idei foarte bune, felicitari! Eu cred ca, in cazul seriilor, o idee foarte buna este sa sa faci o reducere semnificativa la pret pentru primul, evetual si al doilea volum (depinde cate volume cuprinde seria). Multi vor fi tentati sa achizitioneze seria intreaga, dar chiar si luand doar aceste volume le vor dori si pe viitoarele, ceea ce va aduce vanzari si ulterior.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Foarte faine ideile! Îmi place să citesc și de obicei când îmi propun să cumpăr o carte, fie că merg fizic în magazin sau plasez comanda online, „plec” mereu cu mai multe cărți.

    Nu știu cât de de ușor se poate implementa, dar mie, ca cititor, mi-ar face plăcere să primesc un cadou diferit și personalizat la o comandă mai mare. De exemplu: semne de carte handmade, o copertă de carte rezistentă la apă cu un mesaj drăguț, un tote bag pentru a căra cărțile și lista poate continua. Ceva care să nu fie nici foarte costisitor, dar care să mă facă să simt că sunt atenți cu clienții lor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.