Cum s-a făcut de mi-a rămas inima în Granada

Granada

Granada. Dintre toate orașele pe care le-am vizitat, Granada a rămas cel mai aproape de sufletul meu. De fapt, așa am și descoperit-o, cu sufletul și cu inima. Dacă celelalte orașe prin care m-au purtat pașii, le-am explorat cu mintea largă deschisă, să aflu, să mă informez, să recunosc, Granada e locul în care m-am plimbat doar cu sufletul. Rațiunea a rămas închisă undeva, în camera de hotel.

Toate călătoriile mele sunt de neuitat, dintr-un motiv sau altul – locuri frumoase, mâncare delicioasă, oameni deosebiți – dar cele mai frumoase amintiri rămân cele andaluze.

Bucuria de a trăi

Din prima clipă în care am pășit pe străduțele cochete ale Granadei, am simțit că parcă am mai fost cândva acolo, atât de în largul meu m-am simțit. Am inspirat mirosul toamnei andaluze, am privit bucuria de a trăi a localnicilor, am ascultat muzica lor și m-am delectat cu deliciile culinare spaniole.

Dacă Granada ar fi o culoare, atunci ar fi roșu ca Sangria. Dacă ar avea gust, ar fi cel de rodie, al cărui nume îl poartă, de altfel. Dacă ar fi un dans, ar fi neapărat flamenco.

Granada e un oraș halucinant de frumos, care te întâmpină cu bucurie și îți oferă ce are ea mai bun. Adică străduțe întortocheate, case colorate, placate cu azulejos (plăcuțe de faianță pictată) sau, dimpotrivă, case albe în Albaicin (cartierul arab), o catedrală maiestuoasă, terase la care poți zăbovi la tapas și la un pahar de vorbă, înghețată de rodie, fântâni răcoritoare, oameni prietenoși și…Isabela de Castilia (peste tot calci pe urmele celebrei regine).

Această prezentare necesită JavaScript.

În Granada, au trăit, pe rând sau concomitent (după cum au bătut vânturile istoriei), maurii, evreii și creștinii și e fascinant cât de armonios s-au împletit cele trei culturi și au dat naștere uneia noi, remarcabilă prin arhitectură, muzică, gastronomie, dar mai ales prin oameni.

Alhambra

După ce am hoinărit agale pe străzi – n-ai cum să te grăbești, e ceva de admirat la tot pasul -, am dat iama în magazinele arăbești și am cumpărat o tonă de/câteva (depinde cine face aprecierea :)) eșarfe și brățări, am ajuns, într-un final, și la locul cel mai vizitat din Granada, Alhambra. Minunata, maiestuoasa, fascinanta, delicata, dantelata Alhambra. Așa m-am plimbat prin încăperile Palatului Nasrid și prin splendidele grădini Generalife, de zici că eram o sultană din alte timpuri, care n-avea altceva mai bun de făcut decât să viseze la Făt-Frumos (pardon, că ele n-aveau Feți-Frumoși :)), sau la un cavaler (de fapt, cred că nici la cavaleri nu aveau voie să viseze, dacă mă gândesc la presupusa decapitare a cavalerilor Abencerrajes, a cărei „urme” turiștii le văd azi). La ce visau atunci sultanele? Whatever, la ceva sau la cineva :).

Această prezentare necesită JavaScript.

Albaicin

Din sultană, m-am transformat rapid în dansatoare de flamenco. Cum s-a putut întâmpla asta? Simplu, am traversat cartierul Albaicin, cu străduțe atât de înguste încât nici acum nu-mi imaginez cum reușeau mașinile să se strecoare pe acolo. Cred că dacă erau conduse de șoferi români, am fi fost asurziți de zgomotul claxoanelor. Nu erau, se pare, români, așa că se strecurau cu mare abilitate și în liniște, unul pe lângă altul și chiar printre pietoni.

În Albaicin, se găsește un loc cum n-am mai văzut până acum: Muzeul Sacromonte, unde pot fi văzute casele troglodiților, săpate direct în stâncă, pe un deal aflat „peste drum” de dealul pe care se află Alhambra.

Tare mi-ar fi plăcut să locuiesc într-o casă troglodită, măcar pentru câteva zile. Printre locuitorii din casele de pe Sacromonte, se aflau și dansatoare de flamenco. Astăzi, satul nu mai e locuit, dar dacă ai noroc, poți asista la un spectacol de flamenco într-una din încăperi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Noi n-am avut norocul să prindem un spectacol, dar am văzut totuși unul la Jardine de Zoraya, un tablao (restaurant cu specific) din Albaicin. A costat 30 și ceva de euro, cu mâncare cu tot, dar a făcut toți banii.

Jardine-de-Zoraya
Jardine de Zoraya – tablao de flamenco

Am stat două săptămâni în Granada, dar tot mi s-a părut puțin. Mi-am lăsat o parte din inimă acolo, în speranța că mă voi întoarce cândva s-o recuperez.

Articol scris pentru proba 2 de la Spring SuperBlog 2018

Reclame

40 de gânduri despre &8222;Cum s-a făcut de mi-a rămas inima în Granada&8221;

  1. Îmi place foarte mult articolul si în special pozele,sunt minunate.Cred ca mi-ar plăcea să vizitez Granada.Am citit despre Isabela de Castilia si mi-ar plăcea să îi vizitez tara.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Încă nu am avut bucuria să vizitez Granada (virtual vorbind, m-am bucurat să o cunosc așa de faină aici). În urmă cu câțiva ani am văzut Málaga și Valencia, și ambele mi-au plăcut mult, într-una din ele am și studiat. Amintiri sunt multe, e grea trierea când vine vorba de amintirile personale. Aici rămânem subiectivi. Marea și natura însoțesc, mereu, cele mai tari amintiri, apoi arhitectura, oamenii…

    Apreciat de 2 persoane

  3. Foarte sugestiva descrierea facuta Granadei. Ai reusit sa creezi o atmosfera care te imbie sa te decizi sa vizitezi numaidecat Granada.
    Si mie mi-a placut enorm batrana Granada si i-am dedicat 5 articole in care i-am spus povestea, prin prisma cunostintelor pe care le am de profesoara de istorie.
    Mult succes la superblog!

    Apreciat de 2 persoane

  4. Nu o sa spun cum nu m-a prea impresionat pe mine Malaga (din Granada nu am vazut decat Alhambra, care intr-adevar e ceva deosebit), pentru ca sunt sigura ca experienta mi-a fost mult influentata de faptul ca eram in primul trimestru de sarcina 🙂 In orice caz, frumoasa descriere a Granadei. Mult succes la Superblog!
    Cele mai frumoase/deosebite amintiri le am insa din Thailanda – mie acolo mi-a ramas inima si acolo m-as intoarce cu drag, sa explorez si alte locuri. Cred ca cel mai mult am ramas cu starea de liniste, pace interioara pe care am simtit-o acolo. E acolo un vibe (sa vorbesc in englezisme :)) aparte, la care contribuie probabil multe: natura (tot felul de plante exotice, muuuulte orhidee, palmieri, apa calda, plaje largi cu nisip fin), fauna (in special elefaaantiiii :)) si nu in ultimul rand, mancarea excelenta, pentru care am facut o mica pasiune de atunci – nu m-am gandit vreodata nu doar ca o sa am incredere in street food, ci ca mi se va parea atat de delicioasa, chiar mai buna decat mancarea din restaurante.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Un articol fascinant care emană culoari vibrante, arome îmbietoare și o muzicalitate aparte. O adevărată sursă de inspirație pentru călătorul ai cărui pași nu au atins aceste meleaguri…încă! 😀 . Citind, m-a cuprins brusc senzația aia de „itchy feet”, cum ar spune englezul sau, mai pe românește așa…mâncărici în tălpi 😁! Spre bucuria sufletului meu și placarea ( parțială ) a invidiei care mă învăluie ori de câte ori citesc articole de genul…, mă îndrept cu gândul către viitoarea mea destinație de vacanță, un loc in care soarele, din păcate, nu se arată atât de generos ( și iar mă roade invidia…😁 ). Povestea dumneavoastră însă mă face să mă gândesc cu nostalgie la o vacanță din 2015, pe la sfârșit de toamnă, când am fugit de zilele ploioase și mohorâte spre un loc mai cald ( neobișnuit de cald pentru perioada respectivă chiar și pentru locuitorii zonei – în jur de 25 grade la mijlocul lui noiembrie ). O mică întindere de uscat înconjurată de ape turcuaz, parcă suspendată între Europa și Africa, un amestec de cultură engleză, italiană și arabă, cu plaje aurii ( nu toate… ) și clădiri aurii și…pisici aurii!!! Ați ghicit, este Malta – Melita ( insula de miere ). Un loc încărcat de istorie unde poveștile cu cavaleri sunt la loc de cinste – Ordinul cavalerilor ioaniți sau de Malta.
    O insulă înțesată de minunății arhitecturale, orașe cu parfum medieval, sate tradiționale pescărești, situri megalitice din epoca neolitică ( mai vechi decât piramidele din Egipt ) construite din piatră de calcar aurie ca mierea, oameni prietenoși și….muuuulte calorii în farfurie.
    Un loc minunat care are multe de oferit turistului curios și pe care eu nu am reușit să îl descopăr în totalitate în doar 7 zile, poate de aceea mă gândesc cu regret la această destinație. E un motiv să mă reîntorc cândva, nu?

    Apreciat de 2 persoane

  6. Ce descriere frumoasa a Granadei! E demult pe lista mea de destinatii si imi doresc tare mult sa vizitez Alhambra dar pana acuma valurile vietii m-au purtat tot in alte directii.

    Am multe aminitiri frumoase din Japonia, Scotia si in special Italia, dar cel mai mult mi-a ramas gandul la Indonezia, o tara fascinanta imprastiata pe mii de insule din care am apucat din pacate sa vizitez doar 3 in cele doua saptamani si jumatate petrecute acolo. Bali e o explozie de culori si arome unde cultura se impleteste cu natura in fiecare coltisor al insulei dar cel mai mult mi-a placut Java unde poti vedea monumente UNESCO dar unde turismul inca nu a patruns atat de adanc si unde poti arunca o privire in viata de zi cu zi a localnicilor. Pe insula Java am vizitat Borobudur, un impresionant templu budist faimos la nivel global, unde am intalnit tineri indonezieni care in mod bizar isi doreau sa se fotografieze cu mine si partenerul meu (un alt European inalt si palid ca mine) dar si alti turisti din Vest care faceau yoga pe terasele monumentului la rasarit, presupun in cautarea unei spiritualitati care sa ii salveze de viata monotona si plina de belsug a lumii in care au crescut.

    Mai frumos mi s-a parut insa satul in care am fost gazduita si intampinata cu empeyek (biscuti Javanezi din arahide), multa alta mancare traditionala excelenta facuta in casa, si mai ales cu zambete si o generozitate ce m-a surprins avand in vedere nivelul de trai scazut din acea zona. La fel de interesanta mi s-a parut si calatoria cu autobuzul care avea o ditamai gaura in podea si geamuri lipsa si care parcurgea o distanta de 50 km in 3 ore. Contrastul dintre saracia localnicilor si bogatia naturii cu terase de orez, vulcani, palmieri, soparle gecko in baie, insecte si flori gigantice, m-a marcat profund. Mai profund m-a marcat insa cultura, modestia, si gustul oamenilor pentru viata.

    S-a nimerit ca trei ani mai tarizu sa ma mut in tara care a dominat Indonezia in perioada colonialista. Locuiesc astazi in Amsterdam, unde am prilejul sa ma intorc oricand imi doresc in Indonezia – cu gandul cel putin – atunci cand degust mancare delicioasa intr-unul din nenumaratele restaurante indoneziene din oras. Tot prin noroc, anul acesta am inceput sa fac cercetare pe un obiect din anii ’20 cu o istorie interesanta, un album plin de fotografii de familie gasit in Indonezia pentru teza mea de Master. Se pare ca viata ma poarta mereu catre acel colt indepartat dar magic al lumii… sper sa ma poarte si valiza in curand inapoi acolo.

    Apreciat de 2 persoane

  7. Vai cat de frumos ai scris. Parca simt ca am calatorit si eu cu tine. Tare mi-as dori sa merg si eu in acele locuri. Deocamdata visez…
    Cele mai frumoase amintiri din vacanta? Sunt amintirile din toate vacantele petrecute impreuna cu fiul meu. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.