„Povestea Castelului Peleș” de Principele Radu al României

Despre autor: 

Principele Radu al României s-a născut în 1960, la Iași. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică în 1984. S-a căsătorit cu Principesa Moștenitoare Margareta în 1996, iar în 2005 a devenit Principe al României și Alteță Regală. În același an a devenit colonel (r) în Armata României.

Este autorul mai multor cărți, printre care Ana a României – Un război, un exil, o viață – Humanitas 2000, 2005 și 2008, Mihai al României – Humanitas 2001 și 2008, Europa din noi, Polirom 2005, Persona, Nemira 2006, Palatul Elisabeta, Humanitas 2006.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Curtea Veche
Tip copertă: Cartonată
ISBN: 978-606-588-962-0

castelul-peles

Povestea Castelului Peleș este o carte-album excepțională (și nu e deloc un cuvânt exagerat), care ar trebui să-și găsească un loc în biblioteca fiecărui român, nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru că spune povestea unuia dintre cele mai importante monumente din România și a unei etape din istoria țării. Pe care n-o putem ignora, indiferent de simpatiile sau antipatiile monarhice pe care, eventual, le-am avea.

Și Principele Radu s-a dovedit un bun povestitor. Fără îndoială, a fost ajutat și de faptul că a avut acces la documente și informații din interiorul familiei regale, iar asta face povestea cu atât mai interesantă.

Mi-a luat ceva timp să citesc cartea, pentru că am savurat-o pagină de pagină, cuvânt cu cuvânt și imagine cu imagine. Pentru că este o carte superb ilustrată, cu imagini din zilele noastre dar și cu imagini de epocă.

Castelul Peleș este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea și este o adevărată galerie de arte decorative, care reunește superbe picturi, sculpturi, mobilier și alte opere ale artei decorative. Dincolo de valoarea sa artistică, castelul Peleș este un loc încărcat de istorie, care a găzduit de-a lungul timpului importante personaje: capete încoronate, oameni politici, artiști, personalități militare ș.a. Vasile Alecsandri era un obișnuit al locului, la fel George Enescu, dar și alți artiști, cunoscute fiind preocupările artistice ale reginei Elisabeta.

Castelul Peleș a fost construit la dorința regelui Carol I, care, împreună cu regina Elisabeta, a petrecut multe veri la Sinaia. Și, pentru că mănăstirea la care erau găzduiți suveranii era nepotrivită pentru activitățile curții regale, s-a decis ridicarea unei reședințe de vară, care să devină un leagăn al dinastiei naționale.

Pe domeniul regal, în afară de Castelul Peleș, s-au mai construit și alte reședințe, printre care cele mai importante sunt Pelișorul – unde au locuit regele Ferdinand și regina Maria, încă din perioada când erau principi moștenitori – și Foișorul, transformat din fostul pavilion de vânătoare, care a servit ca reședință regelui Carol al II-lea și Principelui Moștenitor Mihai.

Povestea Castelului Peleș este o cronică a familiei regale, în cei 150 de ani de existență, începând cu tânărul Carol I și până la generația actuală. Mi-a plăcut că autorul povestește fără pătimă momentele de bucurie, dar și cele mai puțin fericite pe care le-a petrecut familia regală la Sinaia. Mi-a plăcut toată povestea dar partea mea preferată este cea despre Regina Maria, probabil regina preferată a românilor. Și m-am bucurat că autorul ne-a dat posibilitatea să aruncăm o privire, discretă e adevărat, asupra momentelor petrecute de familia regală la castel în zilele noastre.

Poate că partea cea mai spectaculoasă este cea intitulată „Interiorul castelului”, pentru că descrie cu amănunte diversele încăperi ale castelului și are imagini superbe, chiar din încăperi în care accesul publicului nu este permis. Așa puteam vedea, de exemplu, cum arăta dormitorul regelui Mihai copil.

I-am dat 5/5 stele pe Goodreads și e o carte pe care o voi răsfoi, cu siguranță, cu multă plăcere. O carte de citit, nu de povestit :).

Poți găsi Povestea Castelului Peleș, dar și alte titluri interesante,

pe Târgul cărții.

Lectură plăcută!

 

Reclame

2 gânduri despre &8222;„Povestea Castelului Peleș” de Principele Radu al României&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s