Gent (Ghent), capitala provinciei East Flanders, este un oraș situat la 48 km nord-vest de Bruxelles.
În timpul Evului Mediu, Gent era unul dintre cele mai bogate orașe de la nord de Munții Alpi, un important centru manufacturier, așa cum Brugges era un puternic centru comercial. După o parcurs lung, cu suișuri și coborâșuri, astăzi Gent este un oraș ocupat, plin de viață, un important port și centru industrial. Orașul îmbină atracțiile istorice cu realitățile vieții urbane contemporane.
Am ajuns la Gent cu trenul și am început plimbarea de la gară (normal, nu?). Foarte repede ne-am întâlnit cu familia van Eyck, sub forma unui grup statuar, firește.
Apoi ne-au ieșit în cale “cele trei turnuri din Gent”: turnul bisericii Sf. Nicolae, Belfry și turnul catedralei St. Bavo.
Turnul bisericii Sf. Nicolae (biserica negustorilor, închinată patronului acestora) a fost primul care s-a înălțat spre cer. Biserica a fost construită în secolele XIII – XV, într-un amestec de stiluri, romanic și flamand.
Pe partea cealaltă a pieței, fosta poștă, găzduită de o clădire neogotică din 1904 s-a transformat într-un centru comercial.
Cel de-al doilea turn, numit chiar Clopotnița (1314 – 1338), cu înălțimea sa de 91 de metri, este cea mai înaltă clopotniţă din Belgia. Face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. În vârful turnului se găsește un dragon de cupru aurit.
Marile clopote au sunat de-a lungul mai multor secole. Cel mai îndrăgit era cel cunoscut sub numele de Roeland, distrus de Carol al V-lea în 1540, ca pedeapsă pentru ultimul act de nesubordonare a orașului. Rămășițele lui Roeland formează acum un carillon uriaș (un set de clopote într-un turn, care sună cu ajutorul unei tastaturi sau a unui mecanism automat similar cu o rolă de pian), care se aude în fiecare vineri și duminică, între orele 11,30 și 12,30. Clopotul favorit a fost înlocuit în 1659 – 1660 de către masivul Triumphant, care se găsește acum într-un mic parc aflat la baza Clopotniței. Era deja ora prânzului când am ajuns acolo, așa că parcul era plin de studenți și de turiști care făceau picnic.
Cloth Hall – Casa Pânzei (1425-1445), în apropierea Clopotniței, era locul de depozitare și comercializare a țesăturilor și, de asemenea, locul unde se adunau comercianții de lână și țesături.
În catedrala St. Bavo, construită în secolele XIII – XVI, se găsește una dintre cele mai frumoase opere de artă medievală, faimoasa Adorația mielului mistic sau Altarul din Gent de Jan van Eyck, cea mai furată operă de artă din toate timpurile.
În piața de lângă Catedrala Sf. Bavo, o clădire foarte frumoasă, cunoscută sub numele de Groot Huis (Casa Mare) găzduiește Opera Regală.
Primăria (Stadhuis) a fost construită într-o perioadă lungă de timp, aproape patru secole, începând 1518, într-o mare varietate de stiluri arhitecturale. Este considerată una dintre cele mai frumoase clădiri civice din Belgia.
Graslei, inima portului medieval Gent, este astăzi un punct de plecare pentru tururile cu diverse ambarcațiuni pe canalele interioare. Este, de asemenea, un punct important de întâlnire și un loc unde mulți tineri își petrec timpul liber, lenevind “ca muștele” la soare. Am ajuns acolo în miezul zilei, așa că am avut ocazia să văd sute de tineri așezați direct pe caldarâm, citind, mâncând, sporovăind, unii dintre ei trăgând chiar un pui de somn.
De-a lungul cheiului, de-o parte și de alta a canalului Leie, se înșiruie frumoasele case ale breslelor. Printre breslele care-și avea sediul aici se numără cele ale marinarilor, zidarilor, comercianților de cereale, pescarilor sau chiar a producătorilor de unt.
Nu departe de Graslei, se ridică o siluetă majestuoasă, Castelul Gravensteen (Castelul Conților). Philip de Alsacia, conte de Flandra, a construit castelul, în 1180, la întoarcerea sa din cruciadă, după modelul castelelor din Siria. Conform unei legende locale, castelul a fost construit pe fundațiile stabilite inițial de către contele Baldwin Braț de Oțel, în anii 800. Este unul dintre puținele castele din Europa care se află în mijlocul unui oraș. Dea- lungul timpului, castelul a avut mai multe întrebuințări. A fost, pe rând, tribunal, fabrică și chiar închisoare, dar la sfârșitul anilor 1800, orașul Gent a cumpărat și renovat castelul și l-a adus la starea sa inițială.
Castelul găzduiește astăzi un muzeu unde vizitatorii pot vedea arme, armuri și ceea ce a mai rămas dintr-o cameră de tortură bine echipată.
Din vârful celui mai înalt turn, cel în care se afla temnița, poate fi admirată o minunată priveliște a orașului.
Următorul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Huis van Alijn, un muzeu etnografic aflat într-un grup de case care, inițial, erau azile de binefacere. Casele sunt așezate în jurul unei curți care creează o adevărată oază de pace, chiar în mijlocul orașului. Exponatele din muzeu reconstituie viața din Gent, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea.
Eram curioasă cum se vede orașul de pe canalele sale interioare așa că am făcut rezervare la un tur cu barca, “Turul centrului medieval al orașului Gent”. Ne-am bucurat astfel de o perspectivă minunată a orașului.
Conducătorul ambarcațiunii a fost, în același timp și ghidul nostru și s-a achitat foarte bine de această misiune. Ne-a condus de-a lungul canalelor și, într-o engleză fluentă, ne-a povestit mai multe evenimente din istoria orașului și ne-a dat multe amănunte despre clădirile pe care le întâlneam.
Am aflat astfel că, în anii 1200, apa era considerată atât de nesănătoasă încât oamenii, chiar și copiii, obișnuiau să bea bere în loc de apă (desigur că avea 1% alcool). Acest obicei a condus la dezvoltarea pieței berii, în oraș existând la vremea respectivă în jur de 550 de producători de bere. Când importanța orașului și populația acestuia a scăzut, s-a redus corespunzător și numărul berăriilor. Cu toate acestea, acest lucru nu a condus la diminuarea culturii berii în oraș.
Rând pe rând, am trecut pe lângă Catedrala Sf. Bavo, Clopotniță, castelul conților de Flandra, Curtea Prințului (locul de naștere al împăratului Carol al V-lea al Spaniei), piața veche de pește aflată față în față cu hala de carne, mănăstirea dominicană și cea augustină, din secolul al XIII-lea, portul vechi și am admirat, din nou, frumoasele case ale breslelor.
Turul a durat aproximativ 40 de minute.
Am petrecut o zi foarte agreabilă în Gent, am văzut locuri interesante, am aflat lucruri noi și, cu siguranță, mai sunt multe de văzut și de învățat.
Ce-am mai scris despre Belgia:
O după-amiază la mănăstirea Postel
Și în engleză:
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să-l apreciezi și să-l distribui ca să-l citescă și prietenii tăi :).
Superb articol si frumoase poze!! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc :).
ApreciazăApreciază