21 de activităţi de făcut în casă în vremuri de izolare socială

Dacă tot e să stăm în casă zilele astea – şi sper că vor înţelege cât mai mulţi că trebuie să facem asta – cred că avem la dispoziţie multe modalităţi în care să ne umplem timpul liber.

Mi-am întrebat prietenii cu ce se mai îndeletnicesc zilele astea şi am primit multe răspunsuri interesante.

Din sugestiile lor – şi ale mele, of course 🙂 – am întocmit o listă care o să te ajute, poate, să treci mai uşor peste zilele astea de distanţare socială.

1. In aşteptarea zilelor în care vom putea călători din nou în siguranţă – „călătoreşte” prin intermediul filmelor documentare transmise pe DigiLife, DigiWorld, Travel sau Netflix. Eu azi am fost în Corsica, în Elveţia, Hong-Kong şi pe insula Burano. Continuă lectura

Cum îşi continuă online activitatea didactică un profesor de marketing

O ditamai provocarea s-a ivit pe neaşteptate în faţa noastră, a profesorilor: suspendarea cursurilor din cauză de coronavirus, dar continuarea activităţii didactice prin orice alte mijloace decât interacţiunea faţă în faţă cu elevii.

Sigur că pentru asta ar fi fost nevoie de o perioadă de pregătire, apoi de una un timp de acomodare, dar n-a fost să fie.

Provocarea e cu atât mai mare pentru un profesor de liceu de marketing şi comunicare, cu cât resursele online sunt aproape inexistente, începând chiar cu manualele digitale de specialitate, care lipsesc cu desăvârşire.

La fel de inexistente (sau poate doar foarte bine ascunse de mine) sunt şi comunităţile online de profesori de specialitate din România, aşa că … fiecare după priceperea lui. Noroc cu un grupul de Facebook Teaching Resources for Marketing Educators, de unde mă mai inspir pentru activitățile didactice. Continuă lectura

Limbajul trupului – activități pentru elevi

ACTIVITATEA 1

Gesturi cu mâna

Solicitați elevilor să demonstreze și să descrie sensul diferitelor gesturi ale mâinii. Discutați despre modul în care expresiile feței și alte mișcări ale corpului influențează sensul unui gest cu mâna.

Temă pentru acasă: Ce înseamnă gesturile cu mâna în diferite culturi? Răspunsurile identificate vor fi discutate ora următoare în clasă. Continuă lectura

Jurnal de arădean #3

Nu ştiu cine i-a învăţat pe cei de la Profi, cel puţin la cel de lângă Teatru, să facă hot-dog, că tare prost a mai făcut-o! Procedura lor pare că zice aşa: se ia cornul gata găurit, se spârcâie cu multă generozitate muştar, după care se îndeasă în el preparatul din carne cu nume de origine germană (cum se articulează corect crenwurst?), se ambalează şi se înmânează clientului.

Toate bune şi frumoase până te apuci să-l mănânci. Cam trei sferturi n-are nici urmă de muştar, după care mănânci muştar, mult muştar, cu pâine. Vorba vine mănânci, fiindcă numai comestibilă nu e chestia aia. Iar dacă vrei să te dai şmecher şi să muşti alternativ şi de la un colţ şi de la celălalt, nu uita de legea gravitaţiei, dacă nu vrei să afle toate lumea de ce meniu ai avut parte. Mie nu mi-a plăcut prea mult fizica în liceu, așa că m-am ales cu o „hartă” de toată frumusețea pe bluză. Continuă lectura

Jurnal de arădean #2

Am fost aseară la lansarea unei cărţi apărute la Editura Polirom. Viaţa şi întoarcerea unui Halle pe numele ei, carte scrisă de timişoreanul Alexandru Potcoavă. Locul faptei: primitorul spaţiu al Librăriei Corina. Participanţii: câţiva – foarte puţini – rătăciţi prin zonă, dacă e să mă iau după viteza cu care s-au făcut nevăzuţi la sfârşit.

N-am simţit bucuria de a participa la un astfel de eveniment, niciun vibe care să te facă să te rupi de lumea de afară şi să te conectezi la lumea imaginată de autor, mai ales că acţiunea se întâmplă (şi) în zona noastră geografică. Şi cum să te rupi de lumea de afară când năvăleşte ea peste tine sub forma unei doamne cu telefonul dat pe difuzor? Trebuie să fii arădean să dai buzna într-o librărie cu zgomotul la purtător!

Participarea restrânsă şi grăbită a confirmat, o dată în plus, că nu există în Arad o comunitate a iubitorilor de carte. Una care să zăbovească la o vorbă (plus ceva de-ale gurii, cu generozitate oferite de gazdă). Şi nu mă refer aici la comunitatea scriitorilor arădeni, despre care am auzit că există, ci la cititorul obişnuit, cel care face din lectură o pasiune.

Aradul se laudă cu două universităţi, şcoli, are o bibliotecă plus câteva instituţii culturale. Unde era toată lumea aseară?

Nu e de mirare că lansările de carte sunt atât de rare în Arad, din moment ce publicul nu prea e doritor să participe. Şi chiar cei care o fac, e pentru că se cunosc cu autorul. De data asta, cred că autorul e prea tânăr ca să trezească curiozitatea arădenilor preocupaţi şi ocupaţi cu cartea, uşor trecuţi nu doar de prima tinereţe pe care i-am văzut la alte lansări.

Despre carte o să vă povestesc după ce o citesc (sigur nu atât de amănunţit cum a făcut-o doamna care a prezentat-o aseară), deocamdată vă invit să treceţi pragul librăriei Corina şi s-o cumpăraţi. Nu uitaţi să luaţi înainte telefonul de pe difuzor! Nu e nimeni curios să vă audă conversaţiile.

Jurnal de arădean #1

Jurnal arădean, ziarul nostru local, scrie că e miercuri, 5 martie. Asta m-a făcut să mă uit în calendar să verific ziua. Cică e, totuşi, joi.

O zi pe care am început-o puţin înainte de 5 dimineaţa când CET-ul s-a gândit, în imensa lui înţelepciune, că-n creierii nopţii e cel mai potrivit moment să slobozească peste noi nişte sunete de zici că au venit bombardamentele.

Mai târziu am aflat că avem şi noi, în Arad, singhalezii noştri. Până acum ştiam doar de cei din Ditrău şi de la Cluj. Şi de nepalezii care lucrează pe şantierele Aradului.

Pe la 8, comand un taxi să merg cu mama la analize. Vine maşina, urc mama în spate, deschid portiera în faţă şi văd … negru în faţa ochilor. Prima dată, am crezut că nu văd bine. Urc şi-i spun „La bulivar, birjar!”. Pardon: „La Cazino, vă rog”. „No rumeno”, zice tipul. Shhiiit! Mai încerc o dată: „La Parcul mic”, îi zic. Iar aud „No rumeno”.Habar n-are de Cazino sau de Hotel Parc. Zici că Aradul ar fi vreo metropolă sau ceva! In cele din urmă, încercăm cu strada, pe care o introduce – cu greu – în navigator şi pornim.

Maică-mea, din spate, începe socializarea: „De unde sunteţi?” „Din Sri Lanka”. „Cum v-aţi acomodat aici?” Linişte totală. No rumeno, probabil.

Ajungem, aparatul arată 12,34 lei, din el se scurge o panglică nesfârşită de bonuri neînmânate clienţilor, îi dau 15 lei şi-mi spune „Ceau!Ceau!” Nu face niciun gest să-mi dea bonul sau restul. Ura şi la gară! De unde se vede că obiceiurile româneşti se învaţă mult mai uşor decât limba română.

Să nu se înţeleagă de aici că am ceva împotriva celor veniţi de aiurea są câştige un ban cinstit. Dar chiar n-am chef ca, pe timpul şi pe banii mei, să fac lecţii de geografia Aradului şi de limba gimnastică cu şoferii de taxi. Nu-mi pot imagina că s-ar putea angaja cineva taximetrist ın Germania, de exemplu, fără să cunoască, măcar la nivel de conversaţie, limba germană şi să ştie, cât de cât locurile mai reprezentative din oraş. Oare ce ne făceam dacă trebuia să ajungem la Onisifor Ghibu colţ cu Bihorului? 🙃

Ne-am întors cu tramvaiul, că altfel, cred că rugam dispecera să ne trimită un şofer vorbitor de limba română.

Sper ca ziua să continue mai bine, cu lansarea de carte de la Librăria Corina. Dacă e ceva interesant, vă povestesc mâine.

Cartea ca marfă

Mi se pare cumva bizar că unii autori îşi tratează cărţile ca pe mărfuri. Aşa încât aflăm chestii despre costurile de producţie, de redactare, de tipărite, de promovare, cât revine librarului, cât editurii şi, mai ales, praful de pe tobă cu care se pare că rămâne autorul în persoană.

Toate astea sunt, de fapt, un fel de reproş cititorilor nerecunoscători, care nu apreciază timpul, emoţiile şi munca investită într-o carte şi nu sunt dispuşi să plătească un preţ apreciat de ei ca ridicat, dacă nu le aduce nicio bucurie cartea respectivă. I-auzi ce pretenţie! Şi că, din cauza asta, autorul, săracul, trebuie să-şi ia un job ca să-şi poată plăti facturile. Continuă lectura

Zece edituri, o bibliotecă şi concurenţa neloială

Se pare că zece edituri (private) s-au supărat tare pe o bibliotecă, privată şi ea. Atât de tare s-au supărat că au dat-o în judecată. Cică le face concurenţă neloială, abonaţii bibliotecii, corporatişti plini de bani, nu mai cumpără cărţi, ci se mulţumesc să le împrumute. Crecă până să apară biblioteca cu pricina, ca Afrodita din spuma mării, rupeau uşile editurilor în foamea lor după cărţi. Şi-acuma au descoperit că pot împrumuta şi, da calici ce sunt, nu mai cumpără ci reciclează. Oare Greta ce părere are de plângerea editurilor?

Alţi calici, mai puţin potenţi financiar, ar putea, zic unii, să mai renunţe la o chiftea, la o măslină şi să-şi cumpere cărţi. Că doar tre’ să mănânce şi gura editurilor ceva. Nu prea contează ce publică, important e să vândă. Cu cât mai scump, cu atât mai bine. Pentru ei, nu pentru cititori, evident.

Se mai plâng editurile că Bookster, că despre biblioteca asta e vorba, cumpără cărţi de la librării, nu de la ei, şi de-aia e concurenţă neloială. De parcă librăriile nu cumpără tot de la edituri, ci au o tiparniţă secretă în subsol! Bine, nu că bibliotecile statului n-ar cumpăra şi ele de la librării, dar nu ne mai împiedicăm în detalii.

Au apărut tot felul de argumente pro şi contra, imediat ce s-a aflat de acţiunea editurilor. Apropo, Bookster e pe piaţă de vreo şapte ani, ce li se căşună tocmai acum?

Cum ziceam, sunt tot felul de argumente. Cum că Bookster nu plăteşte drepturi de autor, de exemplu. Intrebarea firească e: celelalte biblioteci plătesc? Nu, dar nu contează, Bookster să plătească, fiindcă nu e decât un rahat de business prăjit, cum zicea cineva. Mai apoi s-a aflat că, de fapt, Bookster plăteşte, dar n-a mai nici ăsta decât un detaliu nesemnificativ.

Eu nu am acces la Bookster, fiindcă angajatorul meu, statul, rupt în fund şi plin de praf, nu-şi permite abonament la Bookster. Ne-a dat cândva un fel de subvenţie pentru cumpărarea de cărţi, dar, la fel de brusc cum a apărut a şi dispărut. N-am auzit vreo editură atunci să facă lobby în sensul ăsta. Nu suntem corporatişti, nu intrăm în grupul ţintă, se pare.

Nici la edituri n-am vreo pişcotăreală, aşa că pot să mă dau imparţială, ca tot românul, de altfel.

In plus, mi-a plăcut şi-mi place să cumpăr cărţi, nu să le împrumut de la bibliotecă. Aşa se face că, de-a lungul anilor, am adunat ceva cărţi. Atât de multe, încât, în curând, nu mai am loc în apartament de ele. Pe cele mai multe nu le voi reciti niciodată, fiindcă mereu apar cărţi noi şi interesante. Pe cele vechi le şterg de praf şi mai duc, din când în când, din ele la biblioteca şcolii. Aşa că ideea de book-sharing nu mi se mai pare la fel de proastă ca înainte – recunosc că n-am prea fost încântată să împrumut cărți, preferam să fie ale mele. Problema e că n-am la îndemână o bibliotecă pe gustul meu (în primul rând, cărţile să nu pară că vin direct din primul război mondial, fizic vorbind).

Fiindcă veni vorba de asta, uite o idee de afacere pentru edituri. Din partea casei (mele :)). Ce-ar fi să pună mână de la mână toate cele zece – plus altele, dacă doresc – și să înființeze o bibliotecă privată, cu un alt grup țintă decât corporațiile, că mai sunt și alți cititori pe lumea asta. Cine știe, poate primesc primesc și subvenție de la stat, după modelul școlilor particulare. Poate și librăriile, dacă au spațiu suficient, ar putea face o extensie a activității lor. Dacă tot e la modă economia circulară și vrem să salvăm pădurile patriei, nu? Cu studierea și respectarea legislației privind bibliotecile, desigur.

Nu cred că le-ar dăuna o activitate ceva mai intensă în domeniul campaniilor sociale, dacă tot vor să se bată cu Bookster. Numa’ zic.

Apropo de cele zece edituri, e pe undeva o listă completă cu toate? Că eu n-am văzut decât o parte dintre ele.

Și altă întrebare: oare Poșta Română de ce nu s-a gândit să dea în judecată Gmail sau Yahoo Mail pentru concurență neloială?

România amuzantă

Unii îi spun România normală. Alţii, mai pretenţioşi, cred în România educată. Mie, în ultimul timp, mi se pare din ce în ce mai amuzantă.

România normală?

1. Premierul desemnat caută voturi împotriva guvernului copy-paste.

2. Oameni care, în urmă cu câteva luni, pretindeau că nu pot creşte salariile  fiindcă nu e de unde, sunt acum uimiţi că nu le-a crescut leafa (mai pe modul silenţios, aşa, totuşi). Continuă lectura

Pastila de vorbă: de mama focului

question_markSunt, în limba română, câteva expresii cu mama. Unele interesante, altele mai puţin, câteva chiar discriminatoare, ca să zic așa. Sau nu prea corecte politic, dacă e să fim în trend. Printre cele din urmă, se numără, de exemplu, mult utilizata Ce mama dracului! Nimeni, niciodată nu invocă partea masculină responsabilă de apariţia celui (prea) des prezent în limbajul uzual. Sau poate că provine dintr-o familie monoparentală, şi aşa se explică lipsa tatălui 🙂.

Tot dintr-o familie cu un singur părinte pare să provină şi bătaia, din moment ce se vorbeşte doar despre o mamă de bătaie şi niciodată despre un tată de bătaie. Apropo, mișcarea feministă ce părere are despre chestia asta? Continuă lectura