Știi cărțile alea micuțe și drăguțe, pe care le termini de citit cât ai zice pește? Nu sunt neapărat drăguțe prin conținut, dar sunt atât de prietenoase că ți se cuibăresc adânc în palmă și parcă abia așteaptă să fie citite. Unde mai pui că, dacă ești genul acela de cititor care abia așteaptă să citească ceva cum îl ajunge din urmă o clipă liberă, cărțile astae sunt numai bune pentru a fi cărate peste tot. Continuă lectura
Muriel Spark (1918-2006) s-a născut la Edinburgh și a murit în Italia, la Florența. A scris proză, poezie, teatru, critică literară, literatură pentru copii. A publicat primul roman, The Comforters, în 1957.
A studiat în Edinburgh, iar, mai târziu, a petrecut câțiva ani în Africa Centrală, loc care i-a servit ca sursă de inspirație pentru primul său volum de povestiri, publicat în 1958. S-a întors în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a lucrat pentru Ministerul de Externe, ocupându-se de propagandă.
A primit mai multe premii și distincții literare, iar în 1993, titlul de Dame Commander of the British Empire.
Cel mai cunoscut roman al lui Muriel Spark este, probabil, Domnișoara Brodie în floarea vârstei (1961), care a devenit popular și în adaptarea pentru teatru (1966) sau cinematografie (1969).
Domnișoara Jean Brodie este profesoară la o școală de fete din Edinburgh, aflată „în floarea vârstei” sale, așa cum îi place să precizeze în repetate rânduri. Ea predă la gimnaziu și are un grup de șase fete, cunoscute ca fetele lui Brodie (Sandy, Jenny, Monica, Eunice, Mary si Rose), asupra cărora are o mare influență. Din cauza metodelor ei neconvenționale, domnișoara Brodie are adesea conflicte cu conducerea școlii. Ea își pregătește fetele pentru a deveni crème de la crème și le educă în spiritul liberului arbitru, încercând din răsputeri să nege importanța spiritului de echipă promovat de școală.
„Eu pun niște capete mature pe umerii voștri tineri, le spusese odată domnișoara Brodie, și toți elevii mei sunt crème de la crème .”
Domnișoara Brodie le duce pe „fetele ei” la teatru, la expoziții de artă și le invită la ceai, acasă la ea. În timpul orelor, așezate sub un ulm din curtea școlii, ea le povestește adesea fetelor despre iubirea ei din tinerețe. Asta le face pe fete să se întrebe dacă cei doi au avut vreodată un contact sexual, dar au ajuns repede la concluzia că nu, altfel ar fi trebuit să aibă un copil, nu?
Fetele domnișoarei Brodie știau multe despre avantajele cremei de întreținere a feței sau despre extractul de hamamelis, dar nu știau care este capitala Finlandei. Auziseră despre argumentele celor care susțineau că Biblia nu e adevărată, dar, cele mai multe dintre ele, socoteau pe degete, la fel ca domnișoara Brodie, de altfel.
Domnișoara Brodie simte o nevoie disperată de a influența viețile altora, de a conta, de a fi importantă, chiar dacă folosește pentru asta metode uneori neortodoxe. Ea se insinuează în mințile lor, încearcă să le controleze, sugerând chiar ca una dintre fete să aibă o relație sexuală cu profesorul de desen, de care era ea însăși îndrăgostită. Dar pentru că acesta era căsătorit, domnișoara Brodie nu vrea să fie amanta unui om cu familie, așa că îl ia ca substitut sexual pe profesorul de cor. Nu mi-a fost prea clar dacă profesorul de desen o iubea, la rândul său, chiar dacă domnișoara Brodie apărea în multe dintre desenele și picturile sale.
Tendințele fasciste ale domnișoarei Brodie au fost, în cele din urmă, trădate de una dintre cele șase fete, a fost nevoită să se pensioneze înainte de vreme și a murit fără să afle cine a trădat-o.
Personajul meu preferat este Sandy, cea de la zece ani, care se refugia adesea în lumea cărților și purta dialoguri imaginare cu personaje, reale sau literare. Împreună cu Jenny, Sandy a scris chiar o poveste a căreia protagonistă era domnișoara Brodie. Ea este și protagonista unor scene amuzante, mai ales atunci când vine vorba despre sex.
O carte interesantă, un personaj „în floarea vârstei”, așa cum repetă obsesiv, dar cred că se putea mai mult. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, mai multe detalii despre școală și despre societatea din Edinburgh.
Școala nu este singura responsabilă pentru educarea noilor generații, cum pare să se acrediteze ideea în ultimul timp, cel puțin la fel de importantă este și prezența activă a părinților în actul educațional. Dacă ar fi să-mi doresc ceva pentru școala românească ar fi revenirea părinților în ȘCOALĂ. Nu în calitate de elevi, desigur, ci în calitate de parteneri ai școlii, asumându-și un rol activ în educația copiilor lor.
Rolul părinților este foarte important în educarea copiilor, ei trebuie să-i pregătească și să-i susțină din punct de vedere emoțional, comportamental, social și financiar, în afara școlii. Continuă lectura
Momentul acela când știi că, în sfârșit, a venit primăvara :).
Agatha Christie este una dintre cele mai populare scriitoare britanice și se numără printre cei mai vânduți autori din toate timpurile. Am scris mai multe despre Agatha Christie aici.
Produs publicat în 2005 de Editura RAO
Format: 107×180
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 256
Cum ar fi dac-aș fi? Asta mă întrebam în timp ce ferry-boat-ul mă ducea de pe insula Thassos, unde-mi petrecusem vacanța, la Keramoti, pe continent. Mai exact cum ar fi vacanța mea dac-aș fi o vedetă? Și nu o vedetă de carton, cum se poartă pe la noi, ci una de-aia adevărată, ditamai vedeta internațională. Oprah Winfrey, de exemplu aș vrea să fiu. Unde aș merge eu în vacanță, dacă aș vrea să scap de toți fanii și poate chiar și de toți prietenii, pentru câteva zile?
Caraibe, Marbella, Santa Lucia și alte locuri de fițe ar ieși din discuție, nu neapărat fiindcă le-am văzut deja de prea multe ori, ci mai ales fiindcă colcăie (știu că nu prea e un cuvânt demn de o vedetă, dar e foarte sugestiv) de fițe de care n-aș avea niciun chef, și de paparazzi, care abia așteaptă să te surprindă într-o ipostază mai…altfel, că pac! cu poza la gazetă. Continuă lectura
Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu îmi aduc aminte cu mare drag de cărțile pe care le-am citit în copilăria mea, chiar dacă asta s-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă. Și chiar dacă nu aveam la dispoziție cărțile pe care le au copiii de azi, tot am citit cărți minunate, de care-mi aduc aminte cu drag, chiar dacă au trecut atâția ani de atunci.
Uite ce-am găsit sub praful care s-a așternut peste cărțile copilăriei mele: Continuă lectura
M-am amuzat citind un comentariu pe FB al unui proaspăt bunic autointitulat Moșu’, dar m-am gândit că eu (la fel de proaspătă bunică) nu aș vrea să mi se spună Baba, nu mi s-ar părea deloc distractiv. Nici mama mea, proaspătă străbunică, nu ar zice „Te pupă baba!”.
„Moșule, ce tânăr ești!”, așa se autoironizează nașul meu, fredonând un cântec foarte popular cu ceva vreme în urmă. Îl cântau două fete pe care le chema (încă le mai cheamă) Andreea, așa că li se spunea Andrelele. Cum ar suna însă „Babo, ce tânără ești”? Cam aiurea. Și am observat că, la București, se-ntâmplă uneori ca ospătarul să fie apelat Moșule! Cum ar suna însă Babo, nota, te rog!? Continuă lectura
Poate că unii își mai aduc aminte de prepelița care a apărut pe monitoarele din România, rămânea pe ecran 3 secunde, timp în care „vânătorul” virtual trebuia s-o doboare. Asta se întâmpla în anul 2000, iar Prepelix era o variantă îmbunătățită a versiunii lansată pentru Johnny Walker, celebrul brand de whisky, sub numele de Virtuelle Moorhuhnjagd (ia încearcă să pronunți chestia asta :))).
La 18 ani distanță, prepelița virtuală își sărbătorește majoratul nu cu o mega-petrecere, cât ar fi ea de la modă, ci cu versiune îmbunătățită, un JOC COPII pentru toate vârstele. Jocul se adresează atât celor care vor să se relaxeze cât și celor care vor să-și antreneze abilitatea de a doborî prepelițe sau ce-or mai vrea ei să pună la pământ (se oferă voluntari șeful, soacra, vecina de la trei și cine s-o mai nimeri pe câmpul de vânătoare :)).
O pată de culoare într-un anotimp care nu mai știu ce este. Un lucru e sigur: că anotimpul care ar trebui să fie pare încă foarte departe.
