„La miezul nopții, când înflorește iasomia în grădină, o femeie își așteaptă iubitul…
Pentru Sara Archer, viitorul de soție devotată a unui funcționar britanic în India pare asigurat, dar întâlnirea cu frumosul și puternicul Ravi Sabran schimbă totul.
Sub soarele torid al Indiei, poleiala înaltei societăți se topește, iar Sara observă curând că nimeni nu e ce pare a fi, în special soțul ei, Charles.
Dar în frumoasele grădini cu iasomie de la palatul maharajahului, Sara urmează o cărare plină de pericole, ce o îndepărtează de soțul ei cel brutal și o duce spre Ravi și taina legată de nașterea ei.” (Editura Litera)
De la St.Petersburg la Paris, trecând prin Londra, Varșovia și New Orleans, cărțile din lista de mai jos invită cititorii la călătorii interesante. La care dintre ele te tentează să iei parte?
Dostoievski imaginat de Coetzee este aparent un antierou: un bărbat între două vârste, care și-a pierdut credințele tinereții și se îndreaptă cu pași repezi spre ruina trupească și spirituală. Tocmai acest bărbat își asumă însă elucidarea unui mister cumplit, pe o veche schemă a datoriei și paricidului simbolic: moartea fiului său vitreg, Pavel. Intr-o Rusie violentă și opresivă, Dostoievski găsește printre hârtiile fiului său o listă neagră, ceea ce confirmă asocierea lui Pavel cu gruparea anarhistă Răzbunarea Poporului, condusă de oportunistul Neciaev, chiar posibilul ucigas. Un bildungsroman derulat în sens invers, Maestrul din Petersburg urmărește traseul psihologic al scriitorului, care, pe fondul unei stranii și contorsionate povești de dragoste târzii, își descoperă fiul prezent prin absență. Revelația din final, când Dostoievski se vede reflectat în ochii lui Pavel prin intermediul unor povestiri ale acestuia pe tema paricidului, pune coroana de spini pe fruntea unei civilizații aflate în pragul descompunerii. Romanul lui Coetzee lansează întrebări despre conștiință, luciditate și suferință, despre adevăr și iubire într-un stil nuanțat, deloc emfatic, chiar dacă sunt filtrate prin mai multe secole literare, fiecare cu răspunsurile lui.
Metoda didactică folosită pentru realizarea activității propuse este Metoda pălăriilor gânditoare. Aceasta este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității elevilor, bazată pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă.
Elevii sunt împărțiți în șase echipe, fiecare dintre acestea „purtând” o pălărie de altă culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Pălăria galbenă simbolizează optimistul, cea roşie intuitivul, cea neagră negativistul, cea albă pe cel care gândeşte obiectiv, cea verde creativul iar cea albastră dirijorul.
Pălăria albă este neutră, concentrată pe fapte obiective și imagini clare, oferă o privire obiectivă asupra informațiilor. Ea stă întotdeauna sub semnul gândirii obiective.
În pepenării se umflau și trosneau harbujii, iar grădinarii cărau și stivuiau în piață, la Platanul Mare și la Trei Arcade munți de harbuji, de pepeni galbeni, de pepeni necopți, de dovlecei dulci. Se pârguiră și primele boabe de struguri în bătaia soarelui și apărură în bazar smochinele timpurii dulci-acrișoare. Pământul rodea mereu, cum să țină zarzavagii pasul cu el! Stăteau crainici, turci și creștini, în fața fiecărei grămezi și răgușeau strigând și vindeau, când la cântar, când din ochi, mânca și sărăcimea. Când se însera și rămâneau nevândute zarzavaturi și fructe, crainicii băteau din palme și strigau: „Geaba! Geaba!” Se repezeau atunci de peste tot copiii, bătrânii și bătrânele sărace, care, când apunea soarele, se adunau în jur, prădau cât putea să ducă fiecare și plecau alergând cu brațele pline.
„Căpitanul Mihalis (Libertate sau moarte) de Nikos Kazantzakis”
Sarcină de lucru pentru elevi:
Identificați strategia de preț practicată de producătorii de legume și fructe și prezentată în textul de mai sus.
Casa Darvas-LaRoche din Oradea a fost, pentru mine, o surpriză foarte plăcută. Recunosc că nu mă așteptam să găsesc în orașul în care m-am născut și am copilărit o casă-muzeu asemănătoare celor din Amsterdam.
Fațada principală a Casei Darvas-La Roche
O bijuterie arhitectonică
Casa Darvas-La Roche este situată în Oradea, pe strada Iosif Vulcan nr. 11 și este o clădire originală și extrem de frumoasă. A fost construită între anii 1909-1912, în stil Secession vienez cu forme geometrice simplificate. Clădirea are două fațade, cea principală pe strada Iosif Vulcan și cea secundară spre râul Crișul Repede, cu vedre spre Sinagoga Neologă Zion.
Fațada principală atrage imediat atenția trecătorului, fiind placată cu marmură și având trei zone diferite. Foarte interesanți sunt butonii din ceramică de Zsolnay, de culoare verzui-albăstruie, cu reflexe metalice. Interesant este și balconul, cu un parapet metalic frumos decorat și motive vegetale, și „păzit” de o statuie spectaculoasă. Aș mai menționa și vitraliile și benzile din mozaic colorat de pe coloanele dintre ferestre.
Scurt istoric
Numele casei vine de la doi oameni de afaceri, evreul Darvas Imre și elvețianul Alfred La Roche.
Imre Darvas (1864-1913) a fost inițiatorul exploatării forestiere moderne în județul Bihor. De-a lungul timpului, avut afaceri în domeniul forestier, bancar, construcții de mașini și fabricarea de geamuri și pictură pe sticlă, oglinzi și sticlă șlefuită (aceasta din urmă în asociere cu frații Neumann).
Alfred La Roche (1867-1944) era bancher și avocat, originar din Basel, fiind reprezentantul firmei La Roche & Comp. (cu activitate în domeniul bancar și în transporturi) în județul Bihor. În 1907, împreună cu Imre Darvas a înființat Antrepriza Forestieră La Roche & Darvas S.A., reorganizată după moartea lui Darvas, în 1913, în La Roche Întreprindere Forestieră S.A.
În anii ’30, casa a fost vândută familiei evreiești Simon. În perioada comunistă, o parte a casei a fost naționalizată, iar trei încăperi au rămas proprietarilor. O perioadă, în clădire a fost sediul echipei FC Bihor, care a fost evacuată în 2010, când administrația locală a cumpărat spațiile private și a devenit proprietara întregii clădiri.
Muzeul
Peretele vitrat de la intrare
Dincolo de spectaculoasa fațadă, pătrunzi în interiorul unei case care ascunde multe comori. Cele mai spectaculoase sunt vitraliile. Chiar la intrare se află un superb perete vitrat, iar la etaj, un alt perete cu vitralii delimitează o mică seră de flori. Și ferestrele casei sunt decorate cu vitralii.
Oglindă vitrată
La parter, la momentul vizitei noastre (iulie 2021), putea fi admirată o expoziție temporară de superbe oglinzi vitrate. Apropo de expoziția temporară, e probabil momentul să spun că muzeul Darvas-La Roche nu e un spațiu mort, ci unul în care se organizează diverse evenimente, cu tot felul de tematici, menite să anime locul. Motiv pentru care sunt invidioasă pe orădeni, fiindcă au parte de o asemenea comoară.
Tot la parter, sunt expuse bijuterii și costume și accesorii vestimentare de epocă.
La etaj, sunt amenajate, în stilul începutului de secol XX, câteva încăperi cu diverse funcțiuni: dormitor, cameră de zi, bucătărie, baie, camera copiilor și chiar camera servitoarei.
În bucătărie
În bucătărie, din dotările originale s-au păstrat o sobă de gătit cu plăci de faianță și plită tuci, dar și faianța și pavimentul decorate cu motive geometrice. Pentru o atmosferă cât mai autentică, le-au fost adăugate piese de mobilier de epocă și ustensile specifice de bucătărie.
Dormitorul în stil neo-roccoco
Preferatul meu a fost dormitorul, cu mobilierul original, în stil neo-roccoco, din paltin vopsit alb și frumos decorat. Foarte interesant patul cu baldachin, de fapt, paturile, că sunt două, dispuse unul în prelungirea celuilalt, nu alăturate, cum se face de obicei.
Fântâna
Peretele vitrat de la etaj
Tot la etaj poate fi admirată o fântână decorată cu ceramică de Zsolnay și două măști de calorifer, din aramă ștanțată, în stil Secession vienez. Tot în stil Secession sunt și stucaturile care decorează tavanele.
În sala de proiecție
Tot la etaj e și o sală de proiecție, unde poți petrece câteva minute admirând o animație interesantă.
Nu în ultimul rând, vreau să menționez magazinul muzeului, probabil cel mai profesionist pe care l-am văzut în România (până acum), cu suveniruri interesante, fără kitsch-urile obișnuite prin alte părți. Nici n-am știut ce să aleg: bijuterii din sticlă Murano (am deja acasă suficieente), magneți de frigider (aproape că se demolează frigiderul sub greutatea lor) sau evantaie? Până la urmă, m-am hotărât pentru semne de carte (astea niciodată nu-s destule!) și o oglindă de poșetă. Recunosc că mi-a rămas gândul la albumele cu palatele orădene și la cărțile de colorat (perfecte pentru Mara). Un bun motiv să revin la Oradea.
Asta e o întrebare pe care mulţi elevi și-o pun în zilele noastre (din păcate, nu doar elevii ci și părinții lor) și ajung singuri la concluzia că nu le folosește la nimic. Eu zic că se înșeală amarnic și o să aduc și două argumente în favoarea matematicii. Și n-o să spun că trebuie s-o înveți ca să-ți poți număra banii, cum ironic argumentează unii.
1. Trebuie să înveți fracțiile, ca să nu crezi că 1/3 e mai mic decât 1/4, așa cum au crezut consumatorii americani prin anii ’80, când, deși le plăcea un anumit tip de burger, preferau să cumpere de la concurență, doar pentru că nu credeau că merită să plătești pentru 1/3 de unitate de greutate (livră, în cazul lor), când poți cumpăra, la același preț, un burger 1/4 de unitate de greutate. Sigur, dacă firma cu pricina ar fi făcut o cercetare de marketing serioasă, ar fi știut despre clienții lor că valorizează mai mult prețul decât calitatea, dar asta e altă poveste, pentru lecțiile de marketing, nu pentru cele de matematică.
2. Trebuie să înveți geometrie, pentru că e posibil să ajungi designer de ambalaje la L’Oreal, de exemplu, și nu vrei să creezi ambalaje de tip Hopa-Mitică (cade-n bot și se ridică :)), care nu sunt capabile să stea în picioare, având baza mai îngustă decât trunchiul, așa cum sut cele de acum.
Deci, dragă elevule, pune mâna pe cartea de mate, că n-o să-ți pară rău! Viitorul îți va fi recunoscător!
Activitatea are ca scop familiarizarea elevilor cu noțiunile de nevoie, consumator, piață, satisfacerea nevoilor consumatorilor.Prin intermediul activității, elevii vor dobândi următoarele abilități: gândire critică, munca în echipă, rezolvarea de probleme.
Sarcină de lucru pentru elevi
Elevii vor fi împărțiți în echipe de lucru mici (2-3 elevi) și vor încerca să identifice o nevoie a consumatorului care nu este satisfăcută pe piață și să determine un produs sau un serviciu care ar putea veni în întâmpinarea ei. Timp de lucru 30 de minute, după care vor avea loc discuții libere în plenul clasei.
Cimitirul Vesel de la Săpânța e unul dintre cele mai vizitate locuri din Maramureș. Unii turiști vin special în zonă ca să vadă această vacă mov a cimitirelor. Pentru cei nefamiliarizați cu limbajul de marketing, o vacă mov e un produs care se deosebește de alte produse similare prin ceva deosebit. Ca o vacă de culoare mov într-o cireadă de vaci obișnuite. Mult mai puțin cunoscută e Mănăstirea Săpânța-Peri, o adevărată bijuterie arhitecturală în lemn.
Dintre toate locurile pe care le-am văzut până acum, cred că Mănăstirii Bârsana din Maramureș i se potrivesc cel mai bine aceste versuri.
Odată ce treci poarta (în stil maramureșean) a Mănăstirii Bârsana, simți că ai pătruns într-un tărâm de poveste. Clădiri din lemn, construite în stilul inconfundabil maramureșean, vegetație superbă, bine îngrijită și liniște, foarte multă liniște. E ca și cum toate problemele lumii au rămas undeva în urmă, pe șoseaua de pe care tocmai ai venit. E drept că indicatorul care-ți arată unde s-o iei la stânga e în intersecție și ascuns cumva după un gard, așa că ai toate șansele să ratezi intrarea. Tipic pentru multe atracții turistice din România.
Ați văzut indicatorul? Când sunteți în mașină, e deja prea târziu să virați la stânga.
Călătoria cu Mocănița pe valea Vaserului a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, de la organizare până la peisajele de pe traseu.
Inițial, adică în 1932, când a fost construită calea ferată forestieră, Mocănița era un tren cu care erau transportate lemnele din pădure și avea un traseu de vreo 60 km prin pădurile maramureșene.
Măriuța – cea mai veche Mocăniță
Astăzi, Mocănița este un tren turistic cu aburi care circulă pe valea Vaserului, după un program diferit, în funcție de sezon, pe o distanță de 21,6 km, între Vișeu de Sus și Paltin și retur.
Dorina Danila 