Şcoala fără profesori

Spre asta pare că ne îndreptăm, judecând după dezbaterile, mai mult sau mai puţin aprinse, legate de începerea noului an şcolar. Toată lumea – părinţi, elevi, foşti elevi, onegheuri (vorba cuiva), miniştri, medici – are certitudini despre cum să fie şi cum să se-ntâmple. Avem mulţi pricepuţi în ţara asta, când vine vorba de educaţie. Numai pe profesori nu pare nimeni curios să-i întrebe ce părere au. Nici măcar sindicatele profesorilor, din câte se pare. Dar eu nu mai sunt membră de sindicat demult, aşa că las dreptul să-şi dea cu părerea celor care încă mai plătesc cotizaţie.

Dealtfel,toate scenariile fac referire doar la elevi, profesorii parcă nici nu ar exista. Continuă lectura

Cetatea din Câlnic – o bijuterie bine ascunsă

Localizare

Cetatea Câlnic se află în localitatea cu același nume din județul Alba, în vestul Depresiunii Apoldului, într-o zonă de coline. Dacă în localitate e relativ ușor de ajuns, cu localizarea cetății e cu totul altă poveste. Nu există niciun indicator la șoseaua principală, apare unul doar după ce ai părăsit șoseaua și ai luat-o deja spre drumul care duce la cetate. Când vii dinspre Sebeș, cum am venit noi, nici măcar nu e vizibilă de la drumul principal – de care e destul de aproape, de fapt – fiind mascată de copaci. Continuă lectura

Sărutul pictat de Elizabeth Hickey – o pălărie prea mare pentru un roman de debut

Despre autoare:

Elizabeth Hickey este o scriitoare americană, care s-a născut în Louisville, Kentucky, și a absolvit Masteratul în Arte la Universitatea Columbia. A debutat cu Sărutul pictat (The Painted Kiss), roman dedicat lui Gustav Klimt, a entuziasmat criticii și cititorii, deopotrivă. Acesta a fost urmat, în 2007, de The Wayward Muse, o carte de ficțiune istorică dedicată lui Dante Gabriel Rossetti.

În prezent, locuiește în Portland, Oregon.

Despre carte:

Un roman care poartă numele celui mai celebru tablou al lui Gustav Klimt nu poate să fie decât o lectură foarte interesantă. Cu gândul ăsta în minte şi cu promisiunea unei incursiuni în Viena sfârşitului de secol XIX am început, cu nerăbdare, să citesc cartea. Continuă lectura

3 zile prin Transilvania

Pentru că vara asta nu e deloc momentul potrivit pentru o ieșire în străinătate, am dat și noi curs apelurilor, uneori de-a dreptul patetice, de a sprijini turismul românesc, și am plecat într-un tur de 3 zile, în principal ca să vedem bisericile fortificate din Transilvania.

Am plecat la drum, pregătiți, așa cum ne-am priceput, pentru o călătorie în vreme de pandemie. Mai exact, bine dotați cu măști, dezinfectante – soluții și șervețele -, cu lenjerie de pat și tacâmuri de unică folosință (din lemn, nu din plastic, să ne-nțelegem!). Sotzul a zis că … psiho-pupu :). Continuă lectura

Ghidul melteanului în vacanţă

Reguli de comportament pentru melteanul plecat în vacanţă:

1. Oriunde îţi faci apariţia, fă-o cât mai zgomotos cu putinţă, ca să vadă toată lumea ce prieteni de gaşcă ai tu.

2. Când intri în curtea pensiunii în care ești cazat şi dai de trei oameni aşezaţi la masă, să nu care cumva să-ţi treacă prin cap să saluţi. Regula rămâne valabiă de câte ori dai nas în nas cu cineva prin pensiune sau hotel. Continuă lectura

3 produse de la NeraPlant pe care am început să le folosesc

Cum am aflat de produsele NeraPlant?

S-a întâmplat ca una dintre companiile ale cărei produse le folosesc de mult timp să simtă nevoia să bage capul în poza aia Tehnicolor cu ultimele întâmplări de pe planetă (bine, nu e prima dată când simte nevoia să profite de situație) și să aflu cu ocazia asta că nu mă mai regăsesc în grupul lor țintă. Că, dacă vreau, la vârsta mea, puțin ajutor la iluminarea tenului, aș face bine să caut în altă parte.

Așa se face că, discutând despre asta, cineva mi-a recomandat să caut produsele NeraPlant. Cum am încredere în recomandările persoanei respective, n-am stat pe gânduri și am intrat pe site să văd ce produse au. Cu câțiva ani în urmă, am folosit ceva tincturi, dar cam asta era tot ce știam despre produsele de la Mănăstirea Nera. Pentru că da, produsele sunt manufacturate la mănăstire. Continuă lectura

Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?

litere

Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.

Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura

Drumuri prin memorie de Octavian Paler – amintiri din călătoriile unui anticălător

In fond, sunt un anticălător. E un adevăr pe care l-am verificat de prea multe ori ca să-l mai pun la îndoială, deşi pare ciudat şi anacronic azi. Oricât aş invidia la alţii plăcerea de a voiaja, pentru mine orice călătorie rămâne o dificultate.

Nu te-ai aştepta de la cineva care se caracterizează ca un anticălător să scrie o carte cu memorii de călătorie. Octavian Paler nu numai că a făcut-o, dar a scris o carte în care amintirile din călătorii sunt îmbogăţite de reflecţii personale, analize, comparaţii şi referiri literare sau artistice.

Volumul de memorii are trei părţi, corespunzătoare celor trei ţări pe care le evocă autorul: Egipt, Grecia şi Italia.

Eu am abordat diferit lectura celor trei părţi, în funcţie de modul în care mă raportez la cele fiecare ţară. In Egipt nu am fost niciodată, deşi visez la o călătorie pe malurile Nilului încă de prin clasa a cincea, pe cānd atât Grecia cât şi Italia, nu numai că le-am vizitat de mai multe ori, dar sunt şi destinaţii mele preferate de călătorie. Continuă lectura

Bucuria vieții de Irving Stone – o călătorie în căutarea destinului (2)

Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.

Prima parte a călătoriei lui Vincent van Gogh a avut loc în Olanda și în Belgia, după care pictorul a decis să se mute în Franța. Mai exact la Paris.

Călătoria în căutarea destinului: Franța

Sfătuit de fratele său, Theo, și dezamăgit de nereușitele de la Haga, Vincent se decide să plece la Paris. Continuă lectura

Bucuria vieţii de Irving Stone – o călătorie în căutarea destinului (1)

Bucuria vieții este povestea unei părți din viața lui Vincent van Gogh, mai exact de la vârsta de 22 de ani, când lucra la Galeriile Goupil la Londra până la sinuciderea sa, când avea 37 de ani.

Este o carte a cărei lectură poate avea mai multe abordări. Poate fi citită de cei care vor să afle povestea vieții lui van Gogh, de cititorii pasionați de romanele psihologice sau de cei cărora le place ficțiunea istorică.

Pentru că eu cunoșteam foarte bine povestea vieții lui Vincent van Gogh, am avut o altă abordare, am ales să o citesc ca pe o carte de călătorie și să mă concentrez mai mult asupra locurilor prin care a trecut marele pictor.

Zundert, Olanda – locul în care a început călătoria

Călătoria lui Vincent van Gogh în căutarea destinului său a început în 1853, Zundert, un sătuc din regiunea Brabant, unde tatăl său era paroh.

Casa de lemn a parohului din Zundert, în care venise pe lume Vincent, se înălța în piață și avea în spate o grădină cu salcâmi, tăiată de câteva poteci ce despărțeau straturile de flori întreținute cu grijă. Biserica, o clădire mică de lemn, se găsea chiar în fundul grădinii, ascunsă printre pomi. Zidurile laterale aveau câte două ferestruici gotice, din sticlă obișnuită, iar înăuntru, pe podeaua de lemn, se înșirau vreo douăsprezece bănci tari și câteva tipsii pentru jar, prinse în pardoseală, ca să se încălzească enoriașii. era un lăcaș de închinăciune simplu și auster, pătruns de spiritul lui Calvin și al reformei lui.

Continuă lectura