Aseară târziu m-am întors din vacanță și cred că ar fi cazul să povestesc câte ceva acum, când lucrurile sunt calde – fierbinți aș zice, dacă mă gândesc la temperaturile pe care a trebuit să le suportăm în Creta :).

Călătoria

Am plecat din Arad cu autocarul, spre aeroportul din Timișoara, de unde ne-am luat zborul spre Heraklion. Plecarea s-a făcut cu ceva întârziere fiindcă niște concetățeni (vreo 10 la număr) s-au gândit că nu e cazul să anunțe că nu folosesc transferul asigurat de agenția de turism și pleacă la Timișoara pe cont propriu. Așa că vreo 80 de fraieri am stat în soare să-i așteptăm.

Zborul, cu o cursă charter, și apoi transferul la hotel au decurs foarte bine, agenția Tez Tour fiind excelent organizată.

Hotelul

Am fost cazați la un hotel decent, curat, cu piscină, la o distanță de 200 de metri de mare. Promenada era și ea aproape, așa că am avut toate condițiile ca să ne simțim bine. Am avut regim all inclusive, mâncare foarte bună și din belșug și băuturi alcoolice și nealcoolice la pool-bar. Apropo de mâncare, în hotel erau cazați mai mulți polonezi, unii dintre ei cu copii. N-am văzut în viața mea copiii mai mâncăcioși. În 5 minute devorau o farfurie cu mâncare – cu multă carne -, iar apoi treceau la platoul cu prăjituri. Dacă ajungeai la masă după „termitele” poloneze … ghinion! Riscai să nu mai prinzi toate felurile de prăjituri și era păcat, că erau foarte bune.

Plajă și bălăceală

Nu prea am stat la soare, fiindcă era o căldură ucigătoare. Sotzul s-a cam prăjit în prima zi, așa că ne ascundeam sub umbrele, iar la prânz am fost nevoiți să plecăm la hotel. Noroc că am găsit la plajă doi băieți români care lucrau acolo și ne mutau tot timpul umbrela după soare. Nu doar nouă, tuturor turiștilor care aveau nevoie. În România, ar putea să te bată soarele tot în cap, că n-ar veni cineva să-ți mute umbrela după cum ai tu chef.

Apa mării a fost excelentă, așa cum mă așteptam de fapt, așa că am făcut baie până m-am încrețit la degete, ca spălătoresele pe vremuri. Aș fi stat și mai mult dacă nu mă temeam de soare. Apropo de asta, cel mai bine e să mergi în Grecia în septembrie (noi așa facem de obicei), ca să te poți bucura maxim de vacanță. În iulie e prea cald. Au fost câteva zile în care temperatura resimțită a fost de 45 de grade!

Am citit …

… „Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis. O carte fascinantă, iar experiența de a o citi la fața locului, în Creta, a fost una deosebită. Am admirat culorile Cretei, i-am adulmecat mirosurile și i-am ascultat sunetele. Apropo de culori, niciodată n-am văzut marea schimbându-și atât de des culoarea.

Am fost dezamăgită…

… de Palatul Knossos, unul dintre motivele pentru care am ales Creta. Dacă ar fi să fac o glumă, aș spune că am mers în vizită la Minotaur, dar era plecat de acasă :). Am vizitat palatul în cadrul excursiei de o zi, organizată de agenția Tez Tour. Am mai vizitat o fabrică de cuțite, un atelier de olărit, două mănăstiri și platoul Lassithi, unde se găsește și peștera lui Zeus. Nota 10 pentru Vadim, ghidul care ne-a însoțit în excursie.

Am păzit un magazin de bijuterii

În timpul transferului la hotel, ghidul nostru, Vadim, ne-a povestit, printre altele că bijuteriile specifice locului au forma a două regine albine, poreclite „reginele din Malia”. Pasionată de bijuterii cum sunt, normal că am vrut să văd cum arată, așa că m-am aruncat în primul magazin care mi-a ieșit în cale și am întrebat de „the queen bees of Malia„. Vânzătorul, un domn trecut bine de prima tinerețe, mi-a spus că nu are, dar să aștept că se duce la celălalt magazin al lui și-mi aduce de acolo. Până să mă dezmeticesc, a încălecat scuterul parcat în fața magazinului și dus a fost. Am rămas amândoi mască și am început să ne întrebăm ce să facem. Să ne vedem de drum? Să-l așteptăm pe individ? Până la urmă am rămas, nu ne-a lăsat conștiința să-i lăsăm magazinul așa, vraiște. S-a întors cu două perechi de cercei cu „regine”. Drept să spun, nu mi-au plăcut prea tare, așa că i-am mulțumit și i-am spus că mă mai gândesc. Omul a insistat: „Madam, care-ți plac mai tare, cei mari sau cei mici?”, de politețe i-am spus că cei mici, dar nu-mi prea place închizătoarea la ei. Ce să zic și eu? „Bine, dacă-ți plac ăștia, ți-i las la 15 euro”. Inițial erau 25 de euro. „Mulțumesc, mă mai plimb puțin și mă întorc” zic eu,sperând să scap. El: „Bine, hai că ți-i dau cu 10 euro și nu te mai gândi atâta, madam, că doar nu cumperi o mașină!”. 

A fost singurul vânzător agresiv, de care am crezut că nu mai scap. În rest, toți sunt politicoși, amabili, serviabili, la dispoziția ta. Îți iau banii cu multă grație, aș zice, nu ca ai noștri, care dau mereu impresia că-ți fac o favoare când te jecmănesc.

Ce-am mai făcut

M-am plimbat mult pe faleză, am fost la fish-spa (pedichiură cu „peștișori-doctori”), am cumpărat suveniruri (parcă mai interesante și de calitate mai bună decât în alte părți din Grecia prin care am fost), am mâncat gyros la o tavernă. Și cam atât, că șapte zile trec ca gândul, nici nu apuci să-ți dai seama cum se termină vacanța.

„Bine ați venit în România!”

Am aterizat pe aeroportul Timișoara la 19,30, ceva mai devreme decât era programat, așa că autocarele de transfer spre Arad nu ne așteptau, cum ar fi fost normal. Au apărut la 8,20, ne-am îmbarcat și așteptam să plecăm spre casă. Ghinion. Domnișoara de la agenție ne-a spus că lipsesc (din nou!) trei familii și trebuie să le așteptăm. Degeaba am încercat noi s-o convingem că respectivii au ajuns deja la Arad – nu e ca și cum aeroportul Timișoara unul uriaș și se pierduseră pe undeva! – că ea nu și nu. Plecarea e prevăzută pentru ora 21 așa că nu ne urnim de-acolo mai devreme. Bineînțeles că atmosfera s-a încins puțin (și la figurat, nu doar la propriu), dar la un nivel decent, totuși. După câteva minute, ne pomenim cu poliția pe cap, un domn agent și o domnișoară agentă. „Cine s-a bătut aici?” întreabă el. „Poftim???” „Nu s-a bătut, dom’ne, nimeni.” „Nu se poate, noi am fost anunțați prin stație că se bate cineva.” Au urmat câteva minute de discuții în contradictoriu pe tema presupusei bătăi. Agentul Garcea nu  se lăsa: „Dacă nu recunoașteți, vă blochez autocarele și nu mai plecați nicăieri!” Vroia băiatul să aibă neapărat un eveniment. Cred că se plictisea rău. Domnișoara de la agenție, speriată de bombe, se ascunsese în grupul de turiști.

Între timp și-a făcut apariția și individul de la paza aeroportului, cel care chemase probabil, poliția. Îi spun individ fiindcă nu arăta în niciun caz cum ar trebui să arate un responsabil cu paza: scund, chel, cu barbă lungă, mai degrabă de călugăr, cu tatuaje pe mâni și cu sandale „decoltate”, care-i lăsau degetele la vedere. „Ce-i cu nisipul ăsta în parcare?” ne ia la rost instantaneu (îl deranja la degetele de la picioare probabil). „Ce să fie? L-am adus noi cu avionul din Creta – haha!” Ce prostie de întrebare!

Cum necum, am plecat până la urmă spre casă, cu un gust amar. Pe de o parte, colegii de excursie, care n-au avut bunul simț să anunțe că nu folosesc transferul, așa că i-am așteptat degeaba 40 de minute, pe de alta, felul în care lucrătorii de pe aeroportul Timișoara au găsit de cuviință să ne întâmpine. Și când asta vine după o săptămână de vorbe politicoase și atmosferă civilizată, e cu atât mai trist. Rămâi doar cu întrebarea: „Oare ne facem bine odată?”. Cred că răspunsul, din păcate, e negativ. Nu, în viitorul previzibil nu ne mai facem bine la cap.

Astea sunt primele impresii din vacanța mea. Voi reveni, mai sunt multe de povestit. Creta e un loc din care revii cu multe amintiri frumoase.

Alte imagini din vacanță: