O vacanță de vedetă

Cum ar fi dac-aș fi? Asta mă întrebam în timp ce ferry-boat-ul mă ducea de pe insula Thassos, unde-mi petrecusem vacanța, la Keramoti, pe continent. Mai exact cum ar fi vacanța mea dac-aș fi o vedetă? Și nu o vedetă de carton, cum se poartă pe la noi, ci una de-aia adevărată, ditamai vedeta internațională. Oprah Winfrey, de exemplu aș vrea să fiu. Unde aș merge eu în vacanță, dacă aș vrea să scap de toți fanii și poate chiar și de toți prietenii, pentru câteva zile?

Caraibe, Marbella, Santa Lucia și alte locuri de fițe ar ieși din discuție, nu neapărat fiindcă le-am văzut deja de prea multe ori, ci mai ales fiindcă colcăie (știu că nu prea e un cuvânt demn de o vedetă, dar e foarte sugestiv) de fițe de care n-aș avea niciun chef, și de paparazzi, care abia așteaptă să te surprindă într-o ipostază mai…altfel, că pac! cu poza la gazetă. Continuă lectura „O vacanță de vedetă”

Publicitate

Case din lumea largă – Grecia

THASSOS

Panaghia
Panaghia

Continuă lectura „Case din lumea largă – Grecia”

10 dorințe nebune. Sau nebunești?

Nu sunt vreo fană a jocurilor de tip leapșa, dar provocarea Dianei chiar mi-a plăcut, așa că m-am decis să-i dau curs și să mă gândesc ce dorințe nebune aș avea. Cred că m-am gândit la unele nebunești, mai degrabă :).

Uite-le aici:

1. Să dorm o noapte la Pelișor. Mă fascinează poveștile despre Regina Maria și sunt curioasă dacă se simte parfumul ei de violete prin încăperile ei din Pelișor, așa cum se spune. Continuă lectura „10 dorințe nebune. Sau nebunești?”

Turul insulei Thassos – partea III

Panaghia – un sat ca un labirint ascuns în munți

Am încheiat turul insulei în pitorescul sat Panaghia, fostă capitală a Thassos-ului în secolul al XIX-lea și parte a patrimoniului UNESCO.

harta-thassos
Harta insulei Thassos

Numele localității a fost inițial Anastasios (în traducere, cel care răsare), dar fiindcă locuitorii insulei spuneau că merg la Panaghia, adică la Sfânta Născătoare, atunci când era slujbă, numele satului a fost schimbat, devenind astfel Panaghia.

Continuă lectura „Turul insulei Thassos – partea III”

Turul insulei Thassos – partea II

În prima parte, am povestit despre cele patru sate pescărești de pe coasta de vest, fiecare cu câte un sat-corespondent în interiorul insulei.

Harta-thassos
Harta insulei Thassos
Continuă lectura „Turul insulei Thassos – partea II”

Turul insulei Thassos – partea I

Limenas – capitala insulei

Am început turul insulei în capitala Limenas  (în traducere Limenas înseamnă port), unde am petrecut cele două săptămâni „grecești” anul acesta.

thassos
Portul vechi din Limenas

Traseul excursiei are aproximativ 100 km, pe șoseaua care înconjoară insula.

harta-thassos
Harta insulei Thassos

Noi am pornit pe coasta de vest și am întâlnit mai întâi patru sătucuri pescărești care au, fiecare dintre ele, un sat corepondent în interiorul insulei, la munte. Cele de pe coastă se numesc skale (skala înseamnă plajă).

thassos

Satele de pe coastă și poveștile lor

Primul sat în care am ajuns, Skala Rachoni este așezat într-o vale fertilă, plină de pini și măslini. Aici a crescut Mehmet Pașa, fondatorul Egiptului modern și a ultimei dinastii egiptene. În Rachoni se găsește cel mai bătrân măslin de pe insulă. A trecut deja de 900 de ani.

Skala Prinos este continuarea satului Prinos și servește ca port de legătură cu Kavala, portul de pe continent. În Skala Prinos te poți caza la hoteluri chiar de 5* și te poți bronza pe plaje premiate cu Blue Flag, care certifică puritatea apei și calitatea nisipului. Din Prinos poți ajunge la mănăstirea Agios Pantelimonas, adică Sf. Pantelimon. O mănăstire care are o legendă asemănătoare legendei Meșterului Manole al nostru. A fost construită în 1843, din piatră de munte. O potecă aflată în spatele zidului sudic al mănăstirii duce la o peșteră, în care este un lac cu apă sfințită. Se povestește că zidirea mănăstirii a început la 3 km depărtare, dar că în fiecare zi meșterii găseau distrus tot ce ridicaseră în ziua precedentă. Într-o zi, au văzut urme de pași care duceau către peșteră acolo unde și-au găsit și uneltele. Și-au zis că trebuie să fie un semn divin așa că au construit mănăstirea lângă peșteră, fără să mai întâmpine nicio piedică. Sf. Pantelimon, cunoscut pentru însănătoșirile miraculoase pe care le-a făcut, este sărbătorit, în fiecare an, pe 27 iulie, de către o mulțime de credincioși din toată Grecia și turiști, care vin aici ca să se roage și să bea apă sfințită.

În Skala Sotiros, în afară de micile și pitoreștile căsuțe pescărești, pe fereastra cărora poți scoate undița ca să pescuiești. Și pe acoperișul cărora ai impresia că treci cu mașina :).

thassos
thassos

thassos

În afară de căsuțele pescarilor, aici se mai găsesc cel mai vechi sit arheologic de pe insulă și rămășițele celor mai vechi băi romane. Corespondentul său, Sotiros, este unul dintre puținele locuri neafectate (încă) de modernitate. Sotiros înseamnă Mântuitorul.

Skala Kallirachi este un port care a fost, în repetate rânduri, ținta piraților bulgari. Sincer, nu m-am gândit până acum că și bulgarii aveau pirați :). Inițial, se numea Kakirachi, adică versant rău (în limba greacă, kaki înseamnă rău, nefolositor). După reconstrucția satului, s-a hotărât schimbarea numelui în Kallirachi, versant bun (kali, kalo, kala înseamnă bun). Sub Biserica Schimbării la Față din Kallirachi se găsește un lac subteran.

Skala Maries este un alt sătuc port, atacat în trecut de multe ori de pirații slavi. Într-unul dintre cele mai sângeroase atacuri, în secolul al VIII-lea, a fost ucisă aproape toată populația, cu excepția a două femei, care au reușit să se ascundă. Apoi au fugit și și-au găsit adăpost într-un cătun de munte. Singura lor dorință, după ce și-au revenit, a fost refacerea satului lor. Întreaga comunitate li s-a alăturat și, atunci când satul a fost reconstruit, i s-a pus numele Maries, adică Cele două Marii, în cinstea celor două femei, amândouă cu numele Maria. În Maries, un sătuc liniștit, aflat la umbra unor platani mai vechi de 350 de ani, de se găsesc ruinele celei mai vechi biserici de pe insulă. La ieșirea din Maries, un drum de munte te conduce la Cascada Marion și la Peștera Elfilor.

Continuarea în Turul insulei Thassos – partea II.


Alte articole despre Grecia:

Turul insulei Thassos – partea III

De ce să mergi la Theologos?

Întâlnire nocturnă cu istoria

Thassos, insula de smarald

De ce să mergi la Theologos?

ferry-boat-thassos

Probabil că te întrebi ce este Theologos? Ei bine, e un sat pitoresc cu căsuțe de piatră situat în centrul insulei Thassos.

Theologos este cel mai vechi sat de pe insulă, descris în broșuri ca încă neatins de activitățile turistice. Asta nu va mai fi valabil mult timp, din moment ce aproape zilnic sosesc autocare cu turiști și săptămânal se organizează seri grecești cu sute de participanți.

Numele satului înseamnă cuvântul lui Dumnezeu (Theo=divinitate, logos=cuvânt). Atestat documentar în 1287, a fost capitala administrativă a insulei până în epoca otomană. În 1813, satul a fost cedat Egiptului și guvernat de Mehmet Ali Pașa, fost mare vizir al imperiului otoman. Abia în 1912, satul a scăpat de dominația otomană și a revenit grecilor. În 1979, a fost Capitală culturală a insulei Thassos.

Este o localitate mică, cu doar câteva sute de locuitori, cocoțată la 220 m altitudine. Locuitorii, cei care au mai rămas fiindcă satul a fost depopulat masiv în secolul al XIX-lea, păstrează cu grijă vechile tradiții.

Continuă lectura „De ce să mergi la Theologos?”

Thassos, insula de smarald

ferry-boat-thassos

Puțină geografie

Thassos este cea mai nordică insulă a Mării Egee, situată foarte aproape de continent (8 kilometri), vis-a-vis de Kavala, cel mai mare oraș din nord-estul Greciei.

harta-thassos
Harta insulei

Traversarea cu ferry-boat-ul durează 40  de minute de la Keramoti sau  1 h 30 de la Kavala.

Continuă lectura „Thassos, insula de smarald”