Open book – târg de carte în aer liber

Tehnic vorbind, nu e un târg în aer liber, cum a fost promovat în social-media, ci într-un cort cam aglomerat: Sigur că nu mă așteptam să văd un târg de carte sub cerul liber, dar poate că se putea găsi o denumire mai inspirată. Ar fi fost și culmea să fie în aer liber, dacă mă gândesc la ploaia care s-a abătut cumva neașteptat asupra noastră.

pliant Continuă lectura

Reclame

Cum a fost la „Vicii și Delicii”

Viciile și deliciile și-au dat întâlnire la sfârșit de săptămână în pavilioanele Expo Arad Internațional, în cadrul unui târg organizat de Camera de Comerț Arad, în parteneriat cu Selgros Arad.

Arad

M-am dus și eu să le fac o vizită, sâmbătă după-amiază. Viciile, vinurile adică, stăteau frumos aliniate în standurile lor elegante și își așteptau cuminți degustătorii. Atmosferă sobră, elegantă, muzică ambientală, somelieri în ținută de gală și vizitatori curioși. Am apreciat că degustarea s-a făcut în pahare de sticlă, nu în unifolosibilele cu care arădeanii erau obișnuiți de la alte manifestări de gen. Continuă lectura

Târgul Produs de Cluj

În acest week-end, în Piața Avram Iancu din Arad se desfășoară prima ediție aTârgului Produs de Cluj, organizat de Asociația Produs de Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad. Citesc în presa locală (aradon.ro) că denumirea manifestării este „Târgul Produs de Cluj, Arad și Transilvania”, o denumire cam bizară, dacă mă gândesc bine. Continuă lectura