Pornesc în aventura vieții mele

Mă uit pe geam la zăpada care a acoperit curtea. N-am mai avut atâta zăpadă de vreo șase ani. Zici că vine Crăciunul, cam cu vreo zece luni mai devreme.

O fi ea frumoasă, dar eu m-am săturat deja de zăpadă. Așa că mă duc să-mi fac bagajele. Plec la soare. Singura problemă e că trebuie să termin bagajele în cinci ore. Și mă hotărăsc așa de greu ce să arunc în valiză!

Peste cinci ore îmi iau zborul spre destinații exotice, pornesc în aventura vieții mele: Japonia, Iordania și Umbria. Ei, Umbria nu e chiar așa de exotică cum pare, dar are un nume bun ca să te lauzi pe unde ai umblat. Când le-am spus prietenilor unde vreau să merg, au zis: Wow! Thailanda? Indonezia? Nu, doar Italia :).

În loc să stau să pierd vremea pe-aici, aș face mai bine să mă pregătesc. Sunt atâtea de făcut: bagaje de împachetat, liste de obiective de vizitat și de bunătăți de degustat de întocmit, pașaport de verificat, device-uri de pregătit … Deja am obosit, doar gândindu-mă la ce am de făcut. A, și mai am de ceva de făcut: de activat vibe-ul de călătorie. Sau e deja activat de ceva vreme? Cam de pe când am găsit oferta de circuite Christian Tour, dacă mă gândesc bine. Continuă lectura

Reclame

Să mă oprească cineva!

bannerSpringSB18

Cum stăteam eu așa și bântuiam prin blogosferă, urmăream cu oarecare detașare pregătirile pentru ediția de primăvară Superblog. Și mă bucuram în sinea mea că, de data asta, n-o să fie nici termene limită, nici cuvinte cheie, nici link-uri, nici SEO, MeMeO sau alte chestii din chineza veche (sau din mandarină, că așa mi-a zis ieri o junioară de la mine de la școală, că nu există chineză, doar mandarină :)). Dar cum am ajuns să vorbesc despre mandarină?

În sinea mea îmi ziceam că, de data asta, n-o să mă mai las ispitită de nimic. Convingerea mea s-a cam clătinat însă când am văzut lista sponsorilor și am început să-mi imaginez cam ce probe ar putea să fie (mai ales că lipseau unii sponsori cu care nu m-am împrietenit prea tare – sau ei cu mine :)). Nu s-a clătinat prea tare, însă. Chiar și atunci mă gândeam la vorbele pe care se zice că le-ar fi spus Brâncuși: „A face lucruri nu e greu; a te pune în starea de a vrea să faci lucruri este foarte greu”. Și eram convinsă că nu, nu mă pot pune în starea de a vrea să particip iar la SuperBlog. M-a ținut până a venit prima probă :). Una fix pe gustul meu.

Așa că m-am trezit că vreau să scriu iar pentru SuperBlog. De unde se vede că boala asta n-are leac. O s-o fac, la fel ca la ultimele ediții, doar pentru probele care-mi plac și, evident, cât o să mă lase noua membră a familiei, pe care o așteptăm la început de aprilie. Știu că sunt super-bloggeri părinți (unii deveniți chiar prin preajma concursului, din câte știu :)), dar bunic(ă) e cineva?

Dacă vrei să devii și tu super-blogger, găsești toate detaliile pe site-ul oficial al competiției.

Ce să mai zic? Mult succes tuturor concurenților și multe premii (dar doar la probele la care nu particip eu, să ne-nțelegem :))!

Poirot, ciocolata și complotul

Hercule Poirot, micul detectiv belgian al Agathei Christie, este, fără îndoială unul dintre personajele mele preferate. A avut o lungă viață literară, dacă pot să-i spun așa, apărând pentru prima dată în Misterioasa afacere de la Styles (1920) și ultima dată în Cortina (1975). Așa încât nu este de mirare că, la un moment dat, prin anii ’60, chiar creatoarea lui a ajuns să-l considere „un nenorocit detestabil, obositor și egocentric”. Obositor sau nu, egocentric fără îndoială, Poirot rămâne un personaj emblematic a literaturii mystery din toate timpurile. Și nu doar emblematic, ci și foarte ocupat – a fost protagonistul a 33 de romane și 59 de povestiri, ca să nu mai vorbim de filmele în care a apărut :).

Atât de important era Poirot, încât a fost singurul personaj literar cu un necrolog în The New York Times, în 1975, după ce a apărut Cortina. Ultimul caz a lui Poirot. Continuă lectura

SuperBlog – dragoste cu năbădăi

Stăteam eu pe creanga canapeaua mea și observam de la distanță și cu detașare concursul SuperBlog 2017. Cu maximă detașare, ca una ferm hotărâtă să nu se mai lase ispitită de vreo probă interesantă, ca-n primăvară de Momondo :). Ei bine, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, nici socoteala pe care mi-o făcusem nu s-a potrivit cu proobele SuperBlog și iar m-am lăsat ispitită de una dintre probe, ca Ulise de cântecul sirenelor.

Așa că, după modelul testat deja în primăvară (înscris în competiție, scris articol, câștigat un premiu, nu cel mare, ci exact cel pe care mi l-am propus :)), încerc iar marea cu degetul. Să vedem dacă-mi iese și de data asta.

De unde mă trag?

La ultima ediție Spring SuperBlog am participat la o singură probă, penultima. În primul rând pentru că mi-a plăcut provocarea și apoi pentru că mi-au plăcut premiile oferite de Momondo. Unii zic că participă de dragul competiției, alții ca să se „antreneze”, să vadă ce pot și alte blabla-uri. Nu pentru premii, nuuu … Ei bine, eu participat ca să câștig un kit Ancestry DNA (după cum se vede DNA e-n toate :)), cu ajutorul căruia să descopăr prin ce zone ale lumii trăiau strămoșii mei. N-ai fost tentat niciodată să afli de unde te tragi?

Așa că, după modelul „Veni, vidi, vinci”, m-am înscris, am publicat articolul și am câștigat kitul. Continuă lectura

Un exercițiu de imaginație. Plus fotografia mea preferată din călătorii

Cum ar fi să descoperi că rădăcinile arborelui tău genealogic se întind în mai multe țări decât ți-ai putea imagina? Ce-ar fi să descoperi că strămoșii tăi au trăit cândva în Asia, Africa sau în Australia? Ce-ar fi să faci o călătorie în țările de unde se trage descoperirea ta genetică? Să le cunoști oamenii și culturile?

Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, cu siguranță, strămoși de-ai mei au trăit prin Grecia, Italia și Spania. Bine, cred că și prin Bali am avut ceva stră-mătuși, ca să fiu sinceră. Prin Lisabona cred că nu s-a rătăcit niciunul, dar să nu spui nimănui secretul ăsta :).

Leone, jucăria de pluș care mă însoțește în toate călătoriile, ar trebui să aibă strămoși prin Africa, dacă ar fi să-mi aduc aminte ce am învățat la geografie. Sau la biologie? Nu știm, n-am ajuns încă până în Africa :). Cred mai degrabă că are rădăcini peste tot, dacă mă uit la fotografiile pe care i le-am făcut peste tot pe unde am umblat.

Fiecare ședință foto cu Leone e o amintire plăcută dintr-un loc pe care l-am văzut. Și, de fiecare dată, turiștii zâmbeau la vederea lui Leone care poza în cele mai neașteptate locuri. Asta-mi place cel mai mult, că aduce zâmbetul pe fețele oamenilor.

Pașii – a se citi avionul și apoi autocarul – ne-au dus și în Granada, un oraș superb, dar … absolut superb, pe care trebuie neapărat să-l treci pe lista ta de orașe de vizitat. Și deasupra Granadei, se înalță mândră Alhambra, unul dintre cele mai vizitate obiective din lume. Apropo de Alhambra, nu uita să faci rezervare online, altfel s-ar putea să nu mai găsești bilete, fiindcă se vând într-un număr limitat. Și ar fi mare păcat!

La Alhambra, am făcut una dintre fotografiile mele preferate din călătorii. S-a întâmplat în celebra Curte a Leilor (Patio de Los Leones) și trebuie să recunosc că, din cauza aglomerației, nu a fost ușor să-l imortalizez pe Leone în compania celor 12 lei de marmură – strămoși de-ai lui din secolul al XI-lea sau ceva – care susțin frumoasa fântână din Curtea Leilor. A fost nevoie să vizităm câteva dintre sălile adiacente și să ne întoarcem în curte până am reușit să găsesc un moment propice.

curtea-leilor-alhambra

Curtea Leilor este mărgintă de 124 de coloane din marmură albă și este pavată cu plăci colorate. Pe vremuri, era acoperită de un covor de flori – o adevărată grădină persană -, dar s-a renunțat la el fiindcă apa cu care erau udate florile dăuna fundației palatului. În mijlocul curții tronează fântâna cu lei, precum sultanul în mijlocul supușilor săi. Pe marginea bazinului fântânii este gravat un poem a lui Ibn Zamrak  (1333–1393).

Nu-i așa că Leone pare să se creadă un fel de sultan? Sau poate un rege, că tot s-au perindat sultanii mauri și regii catolici în Alhambra?

Iar dacă vrei să descoperi cât de multe ai în comun cu restul lumii și să faci o călătorie în țările din care provii, nu-ți rămâne decât să participi la concursul DNA Journey. Eu îți doresc succes!

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Din ciclul „Ce trăznăi mai face un superblogger”

Să ne-nțelegem, un superblogger, nu un mega-extra-nemaipomenit blogger, da? Un supeblogger, adică un participant la competiția SuperBlog, care se-ntâmplă în fiecare an, primăvara – Spring SuperBlog – și toamna, SuperBlog-ul adevărat, cum ar veni.

Am participat la vreo două ediții-jumate și când a început Springul de anul ăsta, am zis să stau o tură pe margine. Muza Inspirației era plecată în vacanță, cheful de scris bântuia și el nu știu pe unde, așa că am urmărit din afară competiția.

Sponsori noi și vechi, concurenți cu experiență dar și începători, nimic deosebit până ieri. Adică până când a ajuns competiția la antepenultima probă, cea cu numărul 14, cred. Adică aproape de linia de sosire, ca să fie mai clar. Mi-a plăcut atât de mult provocarea, încât am decis să nu mai stau pe margine și să încerc și eu marea cu degetul, că tot se ține Gala SuperBlog la mare.

Ai mai auzit trăznaie ca asta? Să te înscrii la un concurs, când a ajuns aproape la final. Eu nu, dar ce să faci dacă te mănâncă degetele și tastatura te-ndeamnă la scris? Csf? N-ai csf :), vorba feisbuciliștilor.

5 sugestii pentru juriile de la SuperBlog

… sau de la alte concursuri de blogging, dacă mai sunt.

Prin natura meseriei mele, am de-a face zilnic cu tot felul de evaluări și autoevaluări. Am participat de-a lungul anilor în numeroase jurii și comisii de evaluare, la concursuri regionale, naționale și chiar internaționale. Niciodată, dar absolut niciodată, vreo notă de-a mea nu a fost contestată. În plus, sunt profesor de marketing așa că mai știu câte ceva despre reclamă, publicitate, promovare.

M-am înscris la competiția SuperBlog și (printre altele) pentru că simt nevoia uneori să mă supun evaluării altor persoane, în diferite contexte. Eu cred că un evaluator trebuie să vadă din când în când cum e să fie el însuși evaluat și notat și nu să se izoleze în propria-i autosuficiență.

Acestea fiind zise, m-am gândit să fac câteva sugestii pentru membrii juriilor de la SuperBlog, dacă le-o citi cineva. Nu-mi permit să dau sfaturi, dar cred că nu strică nimănui niște sugestii. Continuă lectura

De ce n-aș avea niciodată succes ca doctor în frumusețe

Se  spune că de la o anumită vârstă, unii oameni simt nevoia să schimbe ceva important în viața lor: jobul, casa, poate chiar localitatea în care locuiesc. Alții simt nevoia să-și schimbe culoarea părului sau frizura. Zilele trecute am văzut la televizor o profesoară de muzică din Belgia, trecută de prima tinerețe, care s-a mutat într-un sat din România, a învățat limba română (și o vorbește mai bine ca unii nativi pe care-i știu eu :)) și a deschis un atelier de ciocolată. Nu înainte de a parcurge un curs de specialitate.

De la o vreme, am început să mă gândesc și eu cum ar fi să mă apuc de altceva. Acest altceva nu e o noțiune așa, abstractă. Ea poartă numele de frumusețe. Da, dacă ar fi să mă ocup cu altceva, aș vrea să fiu doctor în frumusețe. Nu orice fel de doctor, ci unul care să descopere secretul frumuseții. Dacă te întrebi ce-mi veni?, răspunsul e simplu. Tuturor ne place să fim înconjurați de frumusețe. Oamenii arătoși primesc mai ușor un job, profesorii chipeși sunt mai îndrăgiți de elevi, politicienii goodlooking sunt mai votați de alegători, și lista poate continua la nesfârșit. Și mai am un motiv: am invidiat-o întotdeauna pe Ana Aslan, pentru povestea ei „Tinerețe fără bătrânețe”. Sigur că invidia nu e ceva cu care să te lauzi, dar hai, recunoaște că ea face parte din viața noastră. Chiar dacă uneori îi spunem admirație.

Ar trebui să mă gândesc și la un nume de scenă, ca toate vedetele care se respectă. Ai vreo îndoială că aș deveni vedetă? Doctor Oz e deja luat, așa că zic să fie Doctor Farmec. Continuă lectura

Ce o să câștig și de data asta la SuperBlog?

În fiecare toamnă, se numără nu numai bobocii, ci și superbloggerii care se aliniază la startul competiției SuperBlog, provocarea de toamnă. Că mai este una și de primăvară, un fel de antrenament pentru cea tomnatecă. Și se înscriu așa de mulți, că poți pierde șirul numărării.

Am cochetat și eu de câteva ori cu amândouă, pe una chiar am reușit s-o duc până la capăt, dar nu credeam că o să mai fiu tentată să mă joc în curtea școlii SuperBlog din nou. Mai ales că am vorbit cu Muza Inspirației și mi-a spus că e plecată într-o vacanță prelungită și să nu mă aștept să mă viziteze prea curând. Așa că eram relaxată, din punctul ăsta de vedere.

În lipsa Muzei Inspirației, m-a vizitat însă Zâna Curiozității, care m-a întrebat: Măi, nici de data asta nu ești în stare să le iei fața (pardon my French :)) juraților? I-am răspuns: Nu. Cum adică nu? A plecat și m-a lăsat cu ochii-n soare. Și cu întrebarea asta în minte: Cum adică nu? Nu, opusul lui da. Nici măcar la probele alea care-ți plac? Nu, nici măcar la probele alea. Hmmm… Continuă lectura