O călătorie cu probleme medicale

 De ce să apelezi la un profesionist pentru traduceri medicale?

Poate te gândești că, dacă vorbești bine o limbă străină, nu mai trebuie să apelezi la un profesionist când vine vorba de o scrisoare medicală, un set de analize, prospectul unui medicament sau instrucțiunile unui dispozitiv medical. Apropo de dispozitiv medical, ai văzut reclama cu „acesta e un dispozitiv medical”?

Poate că sunt unii care cred că pot să traducă documentele medicale chiar dacă nu știu o boabă din limba respectivă. Chiar ministrul educației se numără printre cei care susțin nu e nevoie să știi o limbă ca să traduci din ea. Că poți traduce din sanscrită fără să ai habar de limba respectivă. La urma urmei, de ce s-a inventat Google translate? Pe bune acum, ai încercat să traduci un text mai elaborat cu Google translate? Continuă lectura

De ce n-aș avea niciodată succes ca doctor în frumusețe

Se  spune că de la o anumită vârstă, unii oameni simt nevoia să schimbe ceva important în viața lor: jobul, casa, poate chiar localitatea în care locuiesc. Alții simt nevoia să-și schimbe culoarea părului sau frizura. Zilele trecute am văzut la televizor o profesoară de muzică din Belgia, trecută de prima tinerețe, care s-a mutat într-un sat din România, a învățat limba română (și o vorbește mai bine ca unii nativi pe care-i știu eu :)) și a deschis un atelier de ciocolată. Nu înainte de a parcurge un curs de specialitate.

De la o vreme, am început să mă gândesc și eu cum ar fi să mă apuc de altceva. Acest altceva nu e o noțiune așa, abstractă. Ea poartă numele de frumusețe. Da, dacă ar fi să mă ocup cu altceva, aș vrea să fiu doctor în frumusețe. Nu orice fel de doctor, ci unul care să descopere secretul frumuseții. Dacă te întrebi ce-mi veni?, răspunsul e simplu. Tuturor ne place să fim înconjurați de frumusețe. Oamenii arătoși primesc mai ușor un job, profesorii chipeși sunt mai îndrăgiți de elevi, politicienii goodlooking sunt mai votați de alegători, și lista poate continua la nesfârșit. Și mai am un motiv: am invidiat-o întotdeauna pe Ana Aslan, pentru povestea ei „Tinerețe fără bătrânețe”. Sigur că invidia nu e ceva cu care să te lauzi, dar hai, recunoaște că ea face parte din viața noastră. Chiar dacă uneori îi spunem admirație.

Ar trebui să mă gândesc și la un nume de scenă, ca toate vedetele care se respectă. Ai vreo îndoială că aș deveni vedetă? Doctor Oz e deja luat, așa că zic să fie Doctor Farmec. Continuă lectura

11 motive pentru care ar trebui să te gândești la un city-break la Milano

Dacă nu te-ai hotărât care va fi următoarea ta destinaţie, uite aici 11 motive să alegi Milano. De ce tocmai Milano? Pentru că … Italia.

1. O plimbare pe acoperiş

Spune sincer, când te-ai plimbat ultima dată pe un acoperiş? Dacă mergi la Milano, poţi să faci asta. Şi nu pe orice acoperiș, ci pe cel al Domului, o clădire care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai mari catedrale gotice ale lumii și a inspirat scriitori celebri, care au fost cuceriți de frumusețea ei. Știai că în Domul din Milano a fost încoronat Napoleon Bonaparte ca rege al Italiei? Dar că găzduiește peste 3000 de statui? Dacă vrei să le vezi de aproape, trebuie să urci pe acoperiș. Sunt  cam 200 de scări, dar efortul îți va fi răsplătit cu o panoramă superbă a orașului. Dacă ești mai leneș, poți lua liftul :). Nu uita că poți face și un tur nocturn pe acoperiș. Asta dacă ai o fire mai romantică.

dom-milano
Domul din Milano

Continuă lectura

Ce n-o să-ți spună niciodată Wikipedia despre un eveniment black-tie

Atunci când ești invitată la un eveniment black-tie, fie el nuntă, botez, cocktail, deschiderea unui hotel nou, o cină formală pe un vas de croazieră, o seară la operă sau whatever, cele mai mari bătăi de cap ți le dă întrebarea: ce să port?

Sursa: tenor.co
Sursa: tenor.co

Lucrurile nu sunt așa de complicate cum par. O întrebare, mai multe răspunsuri. Uite aici câteva:

1. Invitația

Mai întâi citește cu atenție invitația. E diferență între „de preferat black-tie”, „opțional black-tie” sau „obligatoriu black-tie”. Dacă nu scrie nimic din toate astea, ține cont că un eveniment de seară e mai formal decât unul de zi (o nuntă de zi sau un botez), la fel și unul care are loc iarna față de unul de vară. N-ar strica să afli și detalii din culise. De exemplu, ce așteptări are mireasa de la invitații ei. Cine are chef să supere o bridezilla? Continuă lectura

Ce o să câștig și de data asta la SuperBlog?

În fiecare toamnă, se numără nu numai bobocii, ci și superbloggerii care se aliniază la startul competiției SuperBlog, provocarea de toamnă. Că mai este una și de primăvară, un fel de antrenament pentru cea tomnatecă. Și se înscriu așa de mulți, că poți pierde șirul numărării.

Am cochetat și eu de câteva ori cu amândouă, pe una chiar am reușit s-o duc până la capăt, dar nu credeam că o să mai fiu tentată să mă joc în curtea școlii SuperBlog din nou. Mai ales că am vorbit cu Muza Inspirației și mi-a spus că e plecată într-o vacanță prelungită și să nu mă aștept să mă viziteze prea curând. Așa că eram relaxată, din punctul ăsta de vedere.

În lipsa Muzei Inspirației, m-a vizitat însă Zâna Curiozității, care m-a întrebat: Măi, nici de data asta nu ești în stare să le iei fața (pardon my French :)) juraților? I-am răspuns: Nu. Cum adică nu? A plecat și m-a lăsat cu ochii-n soare. Și cu întrebarea asta în minte: Cum adică nu? Nu, opusul lui da. Nici măcar la probele alea care-ți plac? Nu, nici măcar la probele alea. Hmmm… Continuă lectura