Open book – târg de carte în aer liber

Tehnic vorbind, nu e un târg în aer liber, cum a fost promovat în social-media, ci într-un cort cam aglomerat: Sigur că nu mă așteptam să văd un târg de carte sub cerul liber, dar poate că se putea găsi o denumire mai inspirată. Ar fi fost și culmea să fie în aer liber, dacă mă gândesc la ploaia care s-a abătut cumva neașteptat asupra noastră.

pliant Continuă lectura

Reclame

10 miniaturi livrești

miniaturi-livrești

Știi cărțile alea micuțe și drăguțe, pe care le termini de citit cât ai zice pește? Nu sunt neapărat drăguțe prin conținut, dar sunt atât de prietenoase că ți se cuibăresc adânc în palmă și parcă abia așteaptă să fie citite. Unde mai pui că, dacă ești genul acela de cititor care abia așteaptă să citească ceva cum îl ajunge din urmă o clipă liberă, cărțile astae sunt numai bune pentru a fi cărate peste tot. Continuă lectura

Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg – recenzie

Despre autor:

Robert Schnakenberg (n.1969) s-a născut în Huntington, New York, la fel ca Walt Whitman. În tinerețe, a lucrat ca ghid și, apoi, ca agent de pază la un muzeu de artă. a urmat cursurile Universității New York si a Universității Stony Brook.

Și-a început cariera ca scriitor în 1990 și a publicat cărți de benzi desenate, sub diverse pseudonime, precum și cărți de divertisment, dar și despre sport sau istoria lumii.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Art
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 304
ISBN: 978-606-710-413-4

viata-secreta-a-marilor-scriitori-min Continuă lectura

10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă

10 autori pe care nu i-am citit încă

Unii cititori aleg cărțile pe care le citesc (și) în funcție de popularitatea autorilor lor. E de înțeles, până la urmă, ca, dacă tot te „ciocnești” de ei și de cărțile lor peste tot pe unde te-nvârți, să-ți dorești să le citești. Pentru mine n-a fost niciodată un criteriu popularitatea scriitorului. Sigur că s-a întâmplat să fiu curioasă în legătură cu un autor sau altul despre care se vorbește sau se scrie mult, dar probabil curiozitatea nu m-a înghiontit suficient de tare ca să nu las să treacă o perioadă de timp până să mă apuc de cărțile respective. Continuă lectura

Ce NU este un blogger de carte

Sau un blogger care scrie despre cărți. Sau un cititor pasionat care are un blog și împărtășește cu alții părerile lui, absolut subiective.

În primul rând, nu este o mașină de citit, nu stă toată ziua cu nasul în carte, are și el o viață de trăit, copii de crescut, facturi de plătit, călătorii de călătorit, servicii de servit și multe alte chestii făcut.

Apoi, nu este în niciun caz (chiar dacă unii se mai cred) un critic literar. El/ea nu scrie recenzii profesioniste, ci articole, postări, recomandări, impresii, sau cum vrei să le spui.

Nu este nici o ființă asocială, care se refugiază în lumea cărților ca să nu aibă de-a face cu oamenii. Dacă ar fi așa, n-ar simți probabil nevoia să împărtășească și cu alții părerile lui.

Și, mai ales, nu este o mașină de aplaudat scriitori sau edituri, cum par să creadă tot mai mulți în ultimul timp. Am mai citit că unii colegi de breaslă (dacă bloggerii de carte ar avea vreo breaslă) au fost criticați, unii chiar admonestați de-a dreptul pentru că autorilor nu le-a plăcut cum au scris despre cărțile lor. Mie nu mi s-a întâmplat până acum, poate și datorită faptului că am contacte foarte limitate cu literatura română contemporană. Și pentru că nu prea dau de pământ cu cărțile, din simplul motiv că, dacă nu-mi place o carte, o abandonez fără regrete. Și, deci, n-am cum să scriu despre ea.

Iată că de ieri am intrat și eu în clubul celor care-i enervează pe scriitori. După ce am înșirat ieri niște gânduri de cititor, ca niște pop-corn pe o ață, mă pomenesc cu un mesaj privat de la un domn pe care tare l-au supărat cuvintele mele. Mi-a scris că difuzez informații neadevărate (cum se face că s-au transformat niște gânduri în informații, habar n-am, cred c-am lipsit de pe planetă când s-a întâmplat asta), că am tras o concluzie greșită dintr-o librărie marginală (așa se vede probabil de la București o librărie din centrul Aradului) și că, în principiu, campania de lansare a ultimei sale cărți e „mai bună, mai frumoasă, mai mare” decât a primei sale cărți. O fi, cine sunt eu să-l contrazic? Mai mult decât atât, vânzările ar fi mai mari cu 40% decât la cealaltă carte, în perioada similară. Foarte bine! Bravo! Eu n-am zis nimic de vânzări, am povestit doar cum se vede campania din fotoliul din care o privesc eu. Ce să facem, nu toți avem acces în culise! Unii mai privim lucrurile și de pe margine. Și să scuzați că nu putem toți să trăim în buricul târgului cel mare! Unii mai stăm și pe la margine. Dar tot acolo stăteam eu și când am privit campania de marketing a primei cărți. Și nu-mi amintesc să mi se fi reproșat atunci asta.

Atâta am lăudat prima carte și pe autorul ei, atâta m-am contrazis cu cei care o tot dădeau cu plagiatul, că putea să mă facă brand ambasador sau ceva :). În semn de „apreciere” probabil, îmi reproșează azi că scriu lucruri neadevărate pentru că aș datora ceva editurii la care a scos prima carte, fiindcă mi-a trimis niște cărți, la insistențele sale. Acuma ce să zic? O fi frumos să mulțumești cuiva și apoi să te apuci să-i reproșezi asta?

Țin să precizez că nu datorez niciunei edituri nimic, n-am contract de promovare cu nimeni (oare când i-am lăudat cartea, m-a plătit cineva?), tot ceea ce scriu sunt opiniile mele, personale și foarte subiective. Am câteva colaborări, sporadice și rare, dar niciodată nu mi s-a cerut să laud cărțile cu orice preț. Dacă nu mi-a plăcut ceva, am scris asta, fără să ezit. În general, prefer să-mi cumpăr singură cărțile, tocmai pentru că țin să citesc ce-mi place și în ritmul meu, fără să fiu presată de vreo obligație.

N-ar fi rău ca unii să mai coboare din turnul de fildeș în care singuri s-au cocoțat și să revină cu picioarele pe pământ.

Ziceam ieri că sunt nehotărâtă asupra ordinii în care o să citesc trei cărți. Ei bine, cred că  tocmai m-am hotărât, știu sigur care va fi ultima!

In dialog cu Doina Ruști

Zilele trecute, am participat la o lansare de carte la librăria Corina și am avut bucuria să descopăr în Doina Ruști o personalitate care m-a fascinat, pur și simplu. Mi-am făcut curaj și am rugat-o să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii blogului meu. Spre marea mea bucurie a acceptat și a făcut-o, cu o disponibilitate și o naturalețe care mă face s-o apreciez și mai mult.

Așa s-a întâmplat să realizez primul meu interviu.

Să începem cu un exercițiu de imaginație: Dacă n-ați fi Doina Ruști, ce scriitor v-ar fi plăcut să fiți?

Mi-ar fi părut rău să nu fiu eu.

Ce roman ați recomanda unui cititor care acum vă descoperă?

Desigur, ultimul roman este întotdeauna cel mai drag. „Mâța Vinerii” ar putea fi un fel de introducere în lectură. Dar dacă este vorba despre un cititor versat, cred c-ar fi bine să înceapă cu „Manuscrisul fanariot”. Continuă lectura

Cum m-am apucat de citit?

Relaţia mea de dragoste cu cărţile e atât de veche, încât nici nu-mi aduc bine aminte cum a început :). N-am fost un copil precoce, aşa că nu s-a întâmplat înainte să merg la şcoală. Doamna învăţătoare a fost primul meu ghid în lumea minunată a cărţilor. Şi a fost foarte eficientă, aşa încât am devenit curioasă să citesc mereu altceva şi făceam asta chiar în timpul orelor. Noroc că aveam atenţie distributivă, aşa că nu prea mă prindea Doamna că mă ocup cu cărți de beletristică în loc de cărți de matematică :).

Cred că am început cu Creangă, pe care l-am însoţit în lumea minunată a copilăriei. Şi nu-mi amintesc să-mi produs dificultăţi arhaismele sau regionalismele, cum aflu că se întâmplă azi. Ba chiar mi se păreau că dau farmec amintirilor. Am mers cu Nică la scăldat, am cules cireşe, parcă am dat şi pe la şcoală. Sau am încercat să chiulim?

În scurtă veme, m-am alăturat „cireşarilor” în aventurile lor prin peşteri şi muzee. Şi cât mi-a mai plăcut cartea aia! Cu drag mi-aduc aminte că Ursu a fost primul personaj literar masculin la care am visat cu ochii deschişi.

Lumea largă mă aştepta s-o explorez, aşa că am pornit într-o lungă călătorie (cam două volume) în căutarea căpitanului Grant, împreună cu copiii lui şi avându-l ca ghid pe Jules Verne, fireşte.

Locul lui Ursu – încă mai visam la el – a fost ocupat de D’Artagnan şi de ceilalţi muşchetari. Ce aventuri am mai trăit pe străzile Parisului şi la curtea regală!

Următorul pe listă a fost Winnetou. Parcă îmi aduc şi acum aminte cum trosnea focul indian de tabără, cum goneau caii în galop sau cum îşi spiona Winnetou duşmanii.

Au urmat apoi alte şi alte cărţi noi care mi-au acaparat atenţia. Cred de la cărţi mi se trage dorul ăsta de a pleca mereu să explorez lumea. Şi o fac ori de câte ori am ocazia. Şi dacă nu pot pleca, am întotdeauna o variantă la îndemână: o carte care să-mi dea măcar senzaţia unei călătorii minunate în alte locuri şi chiar în alte vremuri.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

7 femei celebre și poveștile lor de viață (2)

1. Agatha Christie (1890–1976) 

Agatha Mary Clarissa Christie, Lady Mallowan, născută Miller, este cea mai cunoscută scriitoare de romane polițiste din toate timpurile. Personajele ei, Hercule Poirot și Miss Marple, sunt cunoscute în lumea întreagă. A scris 66 de romane mistery, 14 volume de povestiri, o piesă de teatru și alte șase romane sub pseudonimul Mary Westmacott. În 1971, a primit titlul de Dame pentru contribuția adusă literaturii universale.

Agatha Christie se numără printre cei mai bine vânduți autori din toate timpurile, iar piesa ei, Cursa de șoareci, este cea mai longevivă piesă a tuturor timpurilor, s-a jucat fără întrerupere, începând cu 1952, în peste 25.000 de reprezentații. Continuă lectura

Literatura de ieri vs. literatura de azi

S-a întâmplat ca unul dintre cititorii blogului meu să scrie într-un comentariu că, peste 200 de ani, despre trei sferturi dintre scriitorii și cărțile despre care scriu eu nu se va mai auzi nimic. Dincolo de faptul că nu cred că cititorul meu are cumva darul citirii în bolul de cristal și că eu citesc azi pentru mine și nu pentru oamenii din alte vremuri, am început să mă gândesc mai serios la ce face ca o carte să treacă testul timpului? M-a inspirat și echipa de la Târgul cărții, care mi-a adresat câteva întrebări la care am încercat să le caut răspunsul.

banner-v4-min Continuă lectura

Cu furculița literară prin lume – CHILE

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Astăzi, furculița literară face un popas în Chile.


 Țara mea inventată de Isabel Allende

Continuă lectura