Calendar: 15 noiembrie

15-noiembrie

1533 – Francisco Pizarro, unul dintre cei mai cunoscuți conchistadori spanioli (1471-1541), a ajuns în Cuzco, capitala imperiului incaș. Spaniolii au jefuit orașul, pe care l-au găsit plin de aur și de argint. 

Cuzco este un oraș de peste 300 mii de locuitori, aflat la o înălțime de 3400 de metri, în SE Perului. Anual, este vizitat de peste 2 milioane de turiști. Machu-Picchu se găsește la o plimbare de o oră din cemtrul orașului.

1868 – S-a născut Emil Racoviță (d.1947), biolog și explorator român, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei și explorator al Antarcticii. Între 1897 și 1899, Racoviță a participat la expediția navei Belgica și a devenit astfel primul român care a ajuns în Antarctica.

1879 – S-a născut, în familia Brâncoveanu, Anna Elisabeta de Noailles (d.1933), scriitoare franceză de origine română, membru de onoare a Academiei Române, vedetă a saloanelor mondene pariziene de la începutul secolului al XX-lea.

1932 – A murit Peneș Curcanul (n.1854), pe numele său real Constantin Țurcanu, erou al Războiului de Independență din 1877, a participat ca voluntar în al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial, a devenit personaj în celebra poezie a lui Vasile Alecsandri.

  • Ziua națională a Republicii Federative a Braziliei

Recomandare de lectură

– Paulo Coelho (n.1947, Rio de Janeiro) – scriitor brazilian, unul dintre cei mai vânduți autori contemporani, cărțile lui au fost traduse în 67 de limbi și publicate în peste 150 de țări.

Reclame

Dragă scriitorule

scriitor

Să știi că am tot dreptul din lume să nu-mi placă cartea ta (na, uite și cacofonia, dar ce să fac dacă asta e limba română). Din o mie și unul de motive care ar putea să-mi treacă prin cap. Unul dintre ele ar putea fi chiar coperta. Da, știu lozinca aia cu nu judeca o carte după copertă, dar, sinceră să fiu, puțin îmi pasă de ea. Se întâmplă adesea ca primul contact cu o carte să fie coperta, care poate să-ți placă sau nu. Dacă nu ar fi importantă coperta, de ce nu au toate cărțile copertă la fel? Unele te iau de ochi cam la fel ca poza de cover a scrisorii. Hai, recunoaște că prea mult roșu strică!

Și să mai știi, scriitorule, că pot alege să-ți cumpăr cartea sau nu. La urma urmei, e o marfă și, ne place sau nu, decizia de a băga mâna în buzunar – sau în cont – e a clientului. Și chiar nu te poți aștepta să placă tuturor cartea ta. Dacă o faci, înseamnă că ești ușurel rupt de realitate.

Și nu în ultimul rând, dragă scriitorule, să știi că am tot dreptul să-mi dau cu părerea despre cartea ta. Și tu n-ai cum să mă oprești să fac asta, cu atât mai puțin cu agresivitate (verbală, desigur).

Și mai află, dragă scriitorule, că librăriile au tot dreptul din lume să-ți expună cartea în vitrină sau nu, dacă apreciază că ar putea să-i ofenseze pe unii trecători (clienți potențiali, de altfel). Librăriile sunt afaceri private și au tot interesul să nu le creeze disconfort clienților lor. La fel cum firma aia grecească care vinde produse printr-un lanț de supermarketuri a scos de pe etichete crucea creștină, deoarece ar putea să-i ofenseze pe unii clienți, la fel și librăriile au dreptul să-ți expună sau nu coperta în vitrină.

Și, dragă scriitorule, n-ar strica să mai cobori puțin cu picioarele pe pământ și să revii în lumea cititorilor. Iar dacă nu ai chef să le auzi părerile, care uneori se întâmplă să nu coincidă cu ale tale, ce-ar fi să te lași de scris și să te apuci de grădinărit, de pildă?

Cu aleasă considerație,

doar un cititor

P.S. Și pentru că ești simpatic atunci când vrei, îți fac o sugestie: dacă te enervează rău careva, trage adânc aer în piept și numără până la zece. Poate îți trece impulsul să-l apostrofezi. Nu e deloc elegant să faci asta, parol!

Calendar: 24 iulie

24-iulie

1567Mary, regina scoțienilor (1542-1587) este forțată să abdice, iar în locul ei pe tron a urcat fiul ei de un an, James al VI-lea. A fost regina scoțienilor între 1542 și 1567. A devenit regină la moartea tatălui său, când avea doar șase zile, apoi și-a petrecut copilăria în Franța, unde s-a căsătorit cu Francis, Delfinul Franței, În 1558. Francis a devenit rege, iar Mary regină consoartă, până la moartea regelui, în 1560. Mary s-a întors în Scoția, iar patru ani mai târziu, s-a căsătorit cu Henry, lord Darnley și, după moartea acestuia, în 1567, cu James Hepburn, conte de Bothwel. A fost nevoită să abdice în 1567, în favoarea fiului saă, james, iar după o lungă perioadă de detenție (optsprezece ani și jumătate), regina Angliei, Elisabeta I, al cărui tron îl revedincase cândva, o decapitează în 1587. Continuă lectura

Open book – târg de carte în aer liber

Tehnic vorbind, nu e un târg în aer liber, cum a fost promovat în social-media, ci într-un cort cam aglomerat: Sigur că nu mă așteptam să văd un târg de carte sub cerul liber, dar poate că se putea găsi o denumire mai inspirată. Ar fi fost și culmea să fie în aer liber, dacă mă gândesc la ploaia care s-a abătut cumva neașteptat asupra noastră.

pliant Continuă lectura

10 miniaturi livrești

miniaturi-livrești

Știi cărțile alea micuțe și drăguțe, pe care le termini de citit cât ai zice pește? Nu sunt neapărat drăguțe prin conținut, dar sunt atât de prietenoase că ți se cuibăresc adânc în palmă și parcă abia așteaptă să fie citite. Unde mai pui că, dacă ești genul acela de cititor care abia așteaptă să citească ceva cum îl ajunge din urmă o clipă liberă, cărțile astae sunt numai bune pentru a fi cărate peste tot. Continuă lectura

Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg – recenzie

Despre autor:

Robert Schnakenberg (n.1969) s-a născut în Huntington, New York, la fel ca Walt Whitman. În tinerețe, a lucrat ca ghid și, apoi, ca agent de pază la un muzeu de artă. a urmat cursurile Universității New York si a Universității Stony Brook.

Și-a început cariera ca scriitor în 1990 și a publicat cărți de benzi desenate, sub diverse pseudonime, precum și cărți de divertisment, dar și despre sport sau istoria lumii.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Art
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 304
ISBN: 978-606-710-413-4

viata-secreta-a-marilor-scriitori-min Continuă lectura

10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă

10 autori pe care nu i-am citit încă

Unii cititori aleg cărțile pe care le citesc (și) în funcție de popularitatea autorilor lor. E de înțeles, până la urmă, ca, dacă tot te „ciocnești” de ei și de cărțile lor peste tot pe unde te-nvârți, să-ți dorești să le citești. Pentru mine n-a fost niciodată un criteriu popularitatea scriitorului. Sigur că s-a întâmplat să fiu curioasă în legătură cu un autor sau altul despre care se vorbește sau se scrie mult, dar probabil curiozitatea nu m-a înghiontit suficient de tare ca să nu las să treacă o perioadă de timp până să mă apuc de cărțile respective. Continuă lectura

Ce NU este un blogger de carte

Sau un blogger care scrie despre cărți. Sau un cititor pasionat care are un blog și împărtășește cu alții părerile lui, absolut subiective.

În primul rând, nu este o mașină de citit, nu stă toată ziua cu nasul în carte, are și el o viață de trăit, copii de crescut, facturi de plătit, călătorii de călătorit, servicii de servit și multe alte chestii făcut.

Apoi, nu este în niciun caz (chiar dacă unii se mai cred) un critic literar. El/ea nu scrie recenzii profesioniste, ci articole, postări, recomandări, impresii, sau cum vrei să le spui.

Nu este nici o ființă asocială, care se refugiază în lumea cărților ca să nu aibă de-a face cu oamenii. Dacă ar fi așa, n-ar simți probabil nevoia să împărtășească și cu alții părerile lui.

Și, mai ales, nu este o mașină de aplaudat scriitori sau edituri, cum par să creadă tot mai mulți în ultimul timp. Am mai citit că unii colegi de breaslă (dacă bloggerii de carte ar avea vreo breaslă) au fost criticați, unii chiar admonestați de-a dreptul pentru că autorilor nu le-a plăcut cum au scris despre cărțile lor. Mie nu mi s-a întâmplat până acum, poate și datorită faptului că am contacte foarte limitate cu literatura română contemporană. Și pentru că nu prea dau de pământ cu cărțile, din simplul motiv că, dacă nu-mi place o carte, o abandonez fără regrete. Și, deci, n-am cum să scriu despre ea.

Iată că de ieri am intrat și eu în clubul celor care-i enervează pe scriitori. După ce am înșirat ieri niște gânduri de cititor, ca niște pop-corn pe o ață, mă pomenesc cu un mesaj privat de la un domn pe care tare l-au supărat cuvintele mele. Mi-a scris că difuzez informații neadevărate (cum se face că s-au transformat niște gânduri în informații, habar n-am, cred c-am lipsit de pe planetă când s-a întâmplat asta), că am tras o concluzie greșită dintr-o librărie marginală (așa se vede probabil de la București o librărie din centrul Aradului) și că, în principiu, campania de lansare a ultimei sale cărți e „mai bună, mai frumoasă, mai mare” decât a primei sale cărți. O fi, cine sunt eu să-l contrazic? Mai mult decât atât, vânzările ar fi mai mari cu 40% decât la cealaltă carte, în perioada similară. Foarte bine! Bravo! Eu n-am zis nimic de vânzări, am povestit doar cum se vede campania din fotoliul din care o privesc eu. Ce să facem, nu toți avem acces în culise! Unii mai privim lucrurile și de pe margine. Și să scuzați că nu putem toți să trăim în buricul târgului cel mare! Unii mai stăm și pe la margine. Dar tot acolo stăteam eu și când am privit campania de marketing a primei cărți. Și nu-mi amintesc să mi se fi reproșat atunci asta.

Atâta am lăudat prima carte și pe autorul ei, atâta m-am contrazis cu cei care o tot dădeau cu plagiatul, că putea să mă facă brand ambasador sau ceva :). În semn de „apreciere” probabil, îmi reproșează azi că scriu lucruri neadevărate pentru că aș datora ceva editurii la care a scos prima carte, fiindcă mi-a trimis niște cărți, la insistențele sale. Acuma ce să zic? O fi frumos să mulțumești cuiva și apoi să te apuci să-i reproșezi asta?

Țin să precizez că nu datorez niciunei edituri nimic, n-am contract de promovare cu nimeni (oare când i-am lăudat cartea, m-a plătit cineva?), tot ceea ce scriu sunt opiniile mele, personale și foarte subiective. Am câteva colaborări, sporadice și rare, dar niciodată nu mi s-a cerut să laud cărțile cu orice preț. Dacă nu mi-a plăcut ceva, am scris asta, fără să ezit. În general, prefer să-mi cumpăr singură cărțile, tocmai pentru că țin să citesc ce-mi place și în ritmul meu, fără să fiu presată de vreo obligație.

N-ar fi rău ca unii să mai coboare din turnul de fildeș în care singuri s-au cocoțat și să revină cu picioarele pe pământ.

Ziceam ieri că sunt nehotărâtă asupra ordinii în care o să citesc trei cărți. Ei bine, cred că  tocmai m-am hotărât, știu sigur care va fi ultima!

In dialog cu Doina Ruști

Zilele trecute, am participat la o lansare de carte la librăria Corina și am avut bucuria să descopăr în Doina Ruști o personalitate care m-a fascinat, pur și simplu. Mi-am făcut curaj și am rugat-o să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii blogului meu. Spre marea mea bucurie a acceptat și a făcut-o, cu o disponibilitate și o naturalețe care mă face s-o apreciez și mai mult.

Așa s-a întâmplat să realizez primul meu interviu.

Să începem cu un exercițiu de imaginație: Dacă n-ați fi Doina Ruști, ce scriitor v-ar fi plăcut să fiți?

Mi-ar fi părut rău să nu fiu eu.

Ce roman ați recomanda unui cititor care acum vă descoperă?

Desigur, ultimul roman este întotdeauna cel mai drag. „Mâța Vinerii” ar putea fi un fel de introducere în lectură. Dar dacă este vorba despre un cititor versat, cred c-ar fi bine să înceapă cu „Manuscrisul fanariot”. Continuă lectura

Cum m-am apucat de citit?

Relaţia mea de dragoste cu cărţile e atât de veche, încât nici nu-mi aduc bine aminte cum a început :). N-am fost un copil precoce, aşa că nu s-a întâmplat înainte să merg la şcoală. Doamna învăţătoare a fost primul meu ghid în lumea minunată a cărţilor. Şi a fost foarte eficientă, aşa încât am devenit curioasă să citesc mereu altceva şi făceam asta chiar în timpul orelor. Noroc că aveam atenţie distributivă, aşa că nu prea mă prindea Doamna că mă ocup cu cărți de beletristică în loc de cărți de matematică :).

Cred că am început cu Creangă, pe care l-am însoţit în lumea minunată a copilăriei. Şi nu-mi amintesc să-mi produs dificultăţi arhaismele sau regionalismele, cum aflu că se întâmplă azi. Ba chiar mi se păreau că dau farmec amintirilor. Am mers cu Nică la scăldat, am cules cireşe, parcă am dat şi pe la şcoală. Sau am încercat să chiulim?

În scurtă veme, m-am alăturat „cireşarilor” în aventurile lor prin peşteri şi muzee. Şi cât mi-a mai plăcut cartea aia! Cu drag mi-aduc aminte că Ursu a fost primul personaj literar masculin la care am visat cu ochii deschişi.

Lumea largă mă aştepta s-o explorez, aşa că am pornit într-o lungă călătorie (cam două volume) în căutarea căpitanului Grant, împreună cu copiii lui şi avându-l ca ghid pe Jules Verne, fireşte.

Locul lui Ursu – încă mai visam la el – a fost ocupat de D’Artagnan şi de ceilalţi muşchetari. Ce aventuri am mai trăit pe străzile Parisului şi la curtea regală!

Următorul pe listă a fost Winnetou. Parcă îmi aduc şi acum aminte cum trosnea focul indian de tabără, cum goneau caii în galop sau cum îşi spiona Winnetou duşmanii.

Au urmat apoi alte şi alte cărţi noi care mi-au acaparat atenţia. Cred de la cărţi mi se trage dorul ăsta de a pleca mereu să explorez lumea. Şi o fac ori de câte ori am ocazia. Şi dacă nu pot pleca, am întotdeauna o variantă la îndemână: o carte care să-mi dea măcar senzaţia unei călătorii minunate în alte locuri şi chiar în alte vremuri.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.