Întrebarea zilei #9

E bine și cu … fără uniforme, fără elevi de serviciu, fără auxiliare curriculare, fără telefoane mobile (Ups! Asta nu e bine, că s-au revoltat asociațiile de elevi). Numai să fim atenți ca de-atâta FĂRĂ, să nu ne pomenim într-o zi fără școală.

Da’ de Statutul profesorului se mai aude ceva?

Că cel al elevului își arată efectele, bune, rele, cum or fi, dar se văd. Și riscăm să avem o școală în care unii au doar drepturi, iar alții doar obligații. Ori în viața reală așa ceva nu s-egzistă, dragii mei.

Întrebare pentru Tudor, băiatul cu plete

Dragă Tudor,

Ca să nu pierdem timpul, o să te întreb direct şi folosind exact acelaşi limbaj pe care l-ai folosit tu în filmuleţul publicat pe Internet: De ce f…ing te-ai dus la un liceu teologic, dacă eşti un spirit mai rebel? Nu e obvious că acolo regulile, inclusiv cele privind vestimentaţia şi frizura, sunt mai restrictive decât la un liceu obişnuit? Pardon my French, please! Continuă lectura

Calendar: 15 septembrie

1616 – S-a deschis prima școală publică din Europa, în Frascati (Italia), o localitate situată la 20 km SE de Roma. Pînă atunci, doar copiii din familiile înstărite și viitori preoți aveau acces la educație. Deschiderea primei școli publice se datorează St. Joseph Calasanz, care și-a dedicat viața educației copiilor săraci.

1835 –  HMS Beagle, corabia la bordul căruia se afla Charles Darwin (1809-1882), a ajuns în insulele Galapagos. În cele cinci săptămâni petrecute acolo, Darwin a colecționat roci, plante, insecte și păsări și a observat mai multe forme de viață de pe insule, printre care broaștele țestoase gigant, cu diferite tipuri de carapace, în funcție de insula de pe care proveneau. Descoperirile pe care Darwin le-a făcut în Galapagos au dus la dezvoltarea teoriei evoluției, care l-a făcut celebru, atât pe el cât și insulele Galapagos. Continuă lectura

De unde atâta intoleranță la un copil de 13 ani?

Intru, uneori, pe pagina de Facebook a unei eleve din clasa a VII-a, de la o școală din România. Nu nominalizez nici fata, nici școala, fiindcă nu asta e important. O să spun, mai degrabă, ce caut eu pe pagina ei. Vreau să aflu ce „năzbâtii” au mai făcut profesorii de la școala unde învață A. Că se pare că s-au adunat într-un singur loc cei mai incapabili, nepricepuți, neînțelegători, neorifesioniști, ne…, ne… profesori de pe planeta asta. Iar ea pare că sa aibă ce critica. Nu-i vorbă, că și galeria de suporteri de pe pagină o încurajează frenetic. Dacă îndrăznește careva să aibă o altă părere, chiar exprimată decent, este blocat imediat. Pentru că A. nu suportă să-i spună nimeni ce și cum scrie (cel puțin așa declară ea). Continuă lectura

Vine iarăși Școala Altfel!

Dacă crezi că asta e o exclamație de bucurie, ei bine, te înșeli. E una de groază. fără exagerare, mă gândesc cu groază că vine iarăși săptămâna „altfel”.

Știu că unii se întreabă de ce mi-e groază, că și așa nu facem lecții în săptămâna aia. E adevărat, dar aș prefera de o mie de ori să facem ore obișnuite. Și, cu siguranță, nu sunt singura care crede asta.

În primul rând, în pregătirea săptămânii cu pricina trebuie să „producem” un număr indecent de hârtii. Am primit săptmâna trecută un ghid al săptămânii „minunate” (așa îi spun eu câteodată :)), ghid elaborat de un ONG, în cadrul unui proiect – finanțat din plin, presupun, dar asta e o altă poveste – și trimis spre aplicare școlilor. Conform ghidului, avem de completat următoarele documente: Continuă lectura

Goana după bani și (i)responsabilitatea socială

Să organizezi o excursie cu elevii în ziua de astăzi a devenit ceva foarte dificil, din motive pe care le cunoaște toată lumea. A fost dintotdeauna o mare responsabilitate, dar, în ultimii ani, a devenit o activitate pe care eu una – și cu siguranță nu sunt singura – nu mai pot să mi-o asum. De-a lungul anilor, am fost în multe locuri cu elevi de-ai mei, inclusiv în străinătate și s-a mai întâmplat să avem parte de peripeții, dar au fost și momente plăcute. De la un timp încoace însă, momentele plăcute sunt pe cale de dispariție și rămâi doar cu bătaia de cap. Și-atunci mai bine stai nu te mai duci nicăieri. Continuă lectura

Ce cred eu despre școala de acasă

De câteva zile se vorbește în spațiul public despre decizia cuplului de artiști Nălbaru-Bucur să-și retragă copilul de la școală și să o educe (înțeleg că e o fetiță) în sistem homeschooling. Din ce înțeleg este de fapt, unschooling, un sistem diferit de homeschooling. Dacă vorbim de homeschooling, copilul învață sub tutela unei școli-umbrelă (încă nu există în România), după curricula școlii și participă la examene care îi evaluează progresul. În cazul unschooling-ului, copilul învață ce vrea el să învețe și nu participă la evaluări periodice care să-i certifice competențele dobândite. Înțeleg că e vorba mai degrabă de unschooling, în cazul invocat.

S-au spus tot felul de lucruri: că e ilegal să faci asta în România, fiind obligatoriu învățământul de 10 ani, că sunt mai fericiți copiii educați acasă, că și copiii de regi sunt educați în școli și multe alte argumente pro sau contra.

ȘcoalaNu intru în dezbateri tehnice sau ideologice, au făcut-o și o fac alții, pe mine m-au nedumerit motivele invocate de cei doi părinți ca să-și retragă copilul de la școală. O școală bună, după propria lor mărturisire.

Motivele pentru care se pare că au luat această decizie sunt sistemul competitiv existent în școli și metodele coercitive folosite în sistemul educativ. Cu alte cuvinte, părinții cred că vor avea un copil mai fericit dacă nu intră în competiție cu alți copii și dacă școala nu-l va mai abuza (ce exagerare!) obligându-l să respecte reguli și să se supună unor restricții.

Am fost curioasă să văd de ce au optat pentru homeschooling părinții americani, de exemplu. Conform unui studiu realizat de Universitatea Baylor, motivele pentru care părinţii americani decid să îşi retragă copiii de la şcoală sunt: faptul că în sistemul clasic de învăţământ ei nu primesc educaţia religioasă pe care ar trebui să o aibă, asigurarea unui mediu de educaţie mult mai sigur decât cel oferit de şcolile publice, îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil, educaţia realizată în funcţie de necesităţile individuale ale fiecărui copil, etc.

Continuă lectura

Marele Nate – întâiul între puști de Lincoln Peirce

Despre autor:

Lincoln Peirce (n.1963, Iowa, SUA) a creat prima sa serie de benzi desenate pentru revista școlii la care învăța (Colby College din Maine). A studiat la Brooklyn College, a predat artă și a fost antrenor de baseball la un liceu de băieți din New York, după care s-a mutat în Maine și s-a apucat de scris (și de desenat). Locuiește în Portland împreună cu familia sa. În timpul liber joacă hockey, îi place muzica country și prezintă o emisiune muzicală la un post de radio local.

Despre carte:

marele-natePublicat în 2012 de Arthur
Format: 140×200
Tip copertă: Cartonată
Număr pagini: 224
ISBN: 978-606-8044-07-1

Serialul de benzi desenate a fost publicat în presa americană, începând cu anul 1991, și spune povestea unui puști de 11 ani, a familiei sale (tata și o soră mai mare), prietenilor, colegilor de școală și a profesorilor de la școala unde învață. A apărut și o serie de 8 cărți al căror personaj principal este Nate. Continuă lectura

Dragă școală

Subsemnatul/a, …. , profesor la … , titular pe catedra … , prin prezenta … Așa începea scrisoarea pe care ți-am trimis-o săptămâna trecută, prin care te rugam să schimbi denumirea postului din decizia mea de titularizare, dintr-una cu un cuvânt într-alta cu multe cuvinte (și un slash), scrisoare însoțită de copii după: decizia de titularizare, actele de studii, cartea de identitate, certificatele de naștere și de căsătorie. Am pus toate documentele într-un dosar (de carton, cu șină, nu altfel) și ți le-am trimis. Nu ți-am scris doar eu scrisoarea asta, ci încă vreo șapte colegi. Unuia îi era greșită încadrarea, altuia nu-i mai corespundea denumirea școlii (aceeași Mărie, cu altă pălărie, pardon, aceeași școală, cu altă denumire, de vreo … zece ani). Cred că ar fi bine să-ți trimitem câte o scrisoare din asta, însoțită, firește, de documentele aferente, de câte ori se schimbă denumirea ministerului. Ce zici de ideea asta? Continuă lectura

Cât de trist!

O mare tragedie s-a abătut peste țara lui „Merge și așa” sau țara „lucrului bine făcut” sau cum i s-o mai fi spunând.

Ce mă întristează pe mine și mai tare este reacția unora dintre copiii noștri atunci când au aflat că Balul Bobocilor nu se mai organizează în locația stabilită inițial și că s-a propus donarea sumelor încasate din vânzarea biletelor și din sponsorizări pentru copiii care se zbat acum să trăiască.

Unii boboci s-au supărat revoltat că nu mai pot fi admirați pe scenă și că ratează șansa vieții lor, alții (elevi și foști elevi) au făcut o adevărată revoluție din cauza deciziei de a dona banii. Oh, și cât de hotărât (nu neapărat în sens pozitiv) și-au exprimat opinia. Noi vrem să ne distrăm, de ce nu înțelegeți asta?    Continuă lectura