7 întrebări al căror răspuns se pare că e DA, deși n-ar trebui să fie

Răspunsul ar trebui să fie NU, dacă grădina cu pitici în care semnăm condica în fiecare zi n-ar fi bolnavă rău. Din păcate e, așa că răspunsul se pare că e DA.

question_mark1. În țara în care m**a este ridicată la rang de opinie politică, iar filosoful național îi ridică ode, o mamă o reclamă pe profesoara de engleză că, la lecția despre corpul omenesc, a folosit cuvântul foot (cu cei doi de o pronunțați u)?

2. În țara în care adolescenții fac apel la diversele organe ale corpului (fie că le au, fie că nu) cu o frecvență care-i poate face olimpici la anatomie, o mamă s-a simțit ultragiată că cineva a pronunțat cuvântul foot (care înseamnă picior)? Unii fac asta chiar în prezența părinților, care nu par a avea vreo străbatere.

3. În țara în care te uiți la Netflix și vezi înjurăturile în toată splendoarea lor, o pudibondă s-a șifonat din cauza piciorului englezesc? Și n-am auzit pe nimeni să se plângă de chestia asta.

4. A deranjat cuvântul foot pe cineva în țara în care Suge-o, Ramona! și Suge-o Andrei! sunt cărți care se bucură de foarte mare popularitate în rândul tinerilor? Apropo, le-am văzut și eu la școală pe băncile unor elevi.

5. Inspectoratul școlar a luat în serios aberația asta, denumită în mod absurd absurd reclamație, și zice că trebuie să declanșeze o anchetă, că așa îi obligă birocrația?

6. Directorul școlii e speriat de bombe că vine peste el nu se știe ce?

7. Chestia asta s-a întâmplat tocmai la Cluuujjj (la elita ‘telectualilor), și nu la Teleorman?

Sper că elevul cu mama ultragiată nu face și limba franceză la școală.  Nu de alta, dar poate ajunge la lecția cu animalele domestice. Notre poules dans votre cour, vorba francezului. Sau poate a românului franțuzit. Nici nu pot să mă gândesc ce nucleară s-ar abate peste bietul director de școală!

Calendar: 6 ianuarie

calendar-6-ianuarie

1412 – S-a născut Ioana D’Arc, supranumită Fecioara din Orleans, eroină națională a Franței.

1540Henric al VIII-lea, regele Angliei, s-a căsătorit cu Anne de Cleves. Anne de Cleves n-a fost pe placul monarhului, dar a fost suficient de inspirată ca să accepte anularea rapidă a căsătoriei (a patra pentru rege). Acest fapt i-a salvat, foarte probabil, viața, așa încât le-a supraviețuit celorlate soții ale regelui Henric. Continuă lectura

Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark – recenzie

Despre autoare:

Muriel Spark (1918-2006) s-a născut la Edinburgh și a murit în Italia, la Florența. A scris proză, poezie, teatru, critică literară, literatură pentru copii. A publicat primul roman, The Comforters, în 1957.

A studiat în Edinburgh, iar, mai târziu, a petrecut câțiva ani în Africa Centrală, loc care i-a servit ca sursă de inspirație pentru primul său volum de povestiri, publicat în 1958. S-a întors în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a lucrat pentru Ministerul de Externe, ocupându-se de propagandă.

A primit mai multe premii și distincții literare, iar în 1993, titlul de Dame Commander of the British Empire.

Cel mai cunoscut roman al lui Muriel Spark este, probabil, Domnișoara Brodie în floarea vârstei (1961), care a devenit popular și în adaptarea pentru teatru (1966) sau cinematografie (1969).

Despre carte:

domnisoara-brodie-in-floarea-varstei

Domnișoara Jean Brodie este profesoară la o școală de fete din Edinburgh, aflată „în floarea vârstei” sale, așa cum îi place să precizeze în repetate rânduri. Ea predă la gimnaziu și are un grup de șase fete, cunoscute ca fetele lui Brodie (Sandy, Jenny, Monica, Eunice, Mary si Rose), asupra cărora are o mare influență. Din cauza metodelor ei neconvenționale, domnișoara Brodie are adesea conflicte cu conducerea școlii. Ea își pregătește fetele pentru a deveni crème de la crème și le educă în spiritul liberului arbitru, încercând din răsputeri să nege importanța spiritului de echipă promovat de școală.

„Eu pun niște capete mature pe umerii voștri tineri, le spusese odată domnișoara Brodie, și toți elevii mei sunt crème de la crème .”

Domnișoara Brodie le duce pe „fetele ei” la teatru, la expoziții de artă și le invită la ceai, acasă la ea. În timpul orelor, așezate sub un ulm din curtea școlii, ea le povestește adesea fetelor despre iubirea ei din tinerețe. Asta le face pe fete să se întrebe dacă cei doi au avut vreodată un contact sexual, dar au ajuns repede la concluzia că nu, altfel ar fi trebuit să aibă un copil, nu?

Fetele domnișoarei Brodie știau multe despre avantajele cremei de întreținere a feței sau despre extractul de hamamelis, dar nu știau care este capitala Finlandei. Auziseră despre argumentele celor care susțineau că Biblia nu e adevărată, dar, cele mai multe dintre ele, socoteau pe degete, la fel ca domnișoara Brodie, de altfel.

Domnișoara Brodie simte o nevoie disperată de a influența viețile altora, de a conta, de a fi importantă, chiar dacă folosește pentru asta metode uneori neortodoxe. Ea se insinuează în mințile lor, încearcă să le controleze, sugerând chiar ca una dintre fete să aibă o relație sexuală cu profesorul de desen, de care era ea însăși îndrăgostită. Dar pentru că acesta era căsătorit, domnișoara Brodie nu vrea să fie amanta unui om cu familie, așa că îl ia ca substitut sexual pe profesorul de cor. Nu mi-a fost prea clar dacă profesorul de desen o iubea, la rândul său, chiar dacă domnișoara Brodie apărea în multe dintre desenele și picturile sale.

Tendințele fasciste ale domnișoarei Brodie au fost, în cele din urmă, trădate de una dintre cele șase fete, a fost nevoită să se pensioneze înainte de vreme și a murit fără să afle cine a trădat-o.

Personajul meu preferat este Sandy, cea de la zece ani, care se refugia adesea în lumea cărților și purta dialoguri imaginare cu personaje, reale sau literare. Împreună cu Jenny, Sandy a scris chiar o poveste a căreia protagonistă era domnișoara Brodie. Ea este și protagonista unor scene amuzante, mai ales atunci când vine vorba despre sex.

O carte interesantă, un personaj „în floarea vârstei”, așa cum repetă obsesiv, dar cred că se putea mai mult. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, mai multe detalii despre școală și despre societatea din Edinburgh.

Evaluarea mea

  • Subiect         – interesant, dar parcă insuficient exploatat
  • Scriitură      –  o îmbinare reușită de umor cu tragic
  • Redactare    –  bună
  • Traducere    –  se putea mai bine
  • Copertă          banală
  • Goodreads   –  3/5 stele.

Cartea poate fi comandată aici.

Lectură plăcută!

 

O punte între generații

Școala nu este singura responsabilă pentru educarea noilor generații, cum pare să se acrediteze ideea în ultimul timp, cel puțin la fel de importantă este și prezența activă a părinților în actul educațional. Dacă ar fi să-mi doresc ceva pentru școala românească ar fi revenirea părinților în ȘCOALĂ. Nu în calitate de elevi, desigur, ci în calitate de parteneri ai școlii, asumându-și un rol activ în educația copiilor lor.

Rolul părinților este foarte important în educarea copiilor, ei trebuie să-i pregătească și să-i susțină din punct de vedere emoțional, comportamental, social și financiar, în afara școlii. Continuă lectura

Războiul ciocolatei de Robert Cormier – recenzie

Despre autor:

Robert Cormier (1925-2000) este unul dintre cei mai cunoscuți autori americani de romane pentru adolescenți. A fost reporter și jurnalist și a publicat primul său roman, Războiul ciocolatei, în 1974, după ce mai bine de un an, șapte edituri au refuzat să-l publice. Cartea a fost urmată de alte romane, care au câștigat mai multe premii.

Cărțile sale sunt mai degrabă pesimiste, abordând teme cum ar fi abuzul, bolile mintale, răzbunarea, violența, trădarea și conspirațiile.

Despre carte:

Produs publicat în 2014 de Art
Format: 140×205
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 264
ISBN: 978-606-93631-1-9

Continuă lectura

Întrebarea zilei #9

E bine și cu … fără uniforme, fără elevi de serviciu, fără auxiliare curriculare, fără telefoane mobile (Ups! Asta nu e bine, că s-au revoltat asociațiile de elevi). Numai să fim atenți ca de-atâta FĂRĂ, să nu ne pomenim într-o zi fără școală.

Da’ de Statutul profesorului se mai aude ceva?

Că cel al elevului își arată efectele, bune, rele, cum or fi, dar se văd. Și riscăm să avem o școală în care unii au doar drepturi, iar alții doar obligații. Ori în viața reală așa ceva nu s-egzistă, dragii mei.

Întrebare pentru Tudor, băiatul cu plete

Dragă Tudor,

Ca să nu pierdem timpul, o să te întreb direct şi folosind exact acelaşi limbaj pe care l-ai folosit tu în filmuleţul publicat pe Internet: De ce f…ing te-ai dus la un liceu teologic, dacă eşti un spirit mai rebel? Nu e obvious că acolo regulile, inclusiv cele privind vestimentaţia şi frizura, sunt mai restrictive decât la un liceu obişnuit? Pardon my French, please! Continuă lectura

Calendar: 15 septembrie

1616 – S-a deschis prima școală publică din Europa, în Frascati (Italia), o localitate situată la 20 km SE de Roma. Pînă atunci, doar copiii din familiile înstărite și viitori preoți aveau acces la educație. Deschiderea primei școli publice se datorează St. Joseph Calasanz, care și-a dedicat viața educației copiilor săraci.

1835 –  HMS Beagle, corabia la bordul căruia se afla Charles Darwin (1809-1882), a ajuns în insulele Galapagos. În cele cinci săptămâni petrecute acolo, Darwin a colecționat roci, plante, insecte și păsări și a observat mai multe forme de viață de pe insule, printre care broaștele țestoase gigant, cu diferite tipuri de carapace, în funcție de insula de pe care proveneau. Descoperirile pe care Darwin le-a făcut în Galapagos au dus la dezvoltarea teoriei evoluției, care l-a făcut celebru, atât pe el cât și insulele Galapagos. Continuă lectura

De unde atâta intoleranță la un copil de 13 ani?

Intru, uneori, pe pagina de Facebook a unei eleve din clasa a VII-a, de la o școală din România. Nu nominalizez nici fata, nici școala, fiindcă nu asta e important. O să spun, mai degrabă, ce caut eu pe pagina ei. Vreau să aflu ce „năzbâtii” au mai făcut profesorii de la școala unde învață A. Că se pare că s-au adunat într-un singur loc cei mai incapabili, nepricepuți, neînțelegători, neorifesioniști, ne…, ne… profesori de pe planeta asta. Iar ea pare că sa aibă ce critica. Nu-i vorbă, că și galeria de suporteri de pe pagină o încurajează frenetic. Dacă îndrăznește careva să aibă o altă părere, chiar exprimată decent, este blocat imediat. Pentru că A. nu suportă să-i spună nimeni ce și cum scrie (cel puțin așa declară ea). Continuă lectura

Vine iarăși Școala Altfel!

Dacă crezi că asta e o exclamație de bucurie, ei bine, te înșeli. E una de groază. fără exagerare, mă gândesc cu groază că vine iarăși săptămâna „altfel”.

Știu că unii se întreabă de ce mi-e groază, că și așa nu facem lecții în săptămâna aia. E adevărat, dar aș prefera de o mie de ori să facem ore obișnuite. Și, cu siguranță, nu sunt singura care crede asta.

În primul rând, în pregătirea săptămânii cu pricina trebuie să „producem” un număr indecent de hârtii. Am primit săptmâna trecută un ghid al săptămânii „minunate” (așa îi spun eu câteodată :)), ghid elaborat de un ONG, în cadrul unui proiect – finanțat din plin, presupun, dar asta e o altă poveste – și trimis spre aplicare școlilor. Conform ghidului, avem de completat următoarele documente: Continuă lectura