Pastila de vorbă: nodul gordian

Pastila de vorbă

Nodul gordian este o expresie pe care o utilizăm când vorbim despre o problemă foarte complicată, aparent de nerezolvat. 

Probabil mai puțin cunoscută este provenineța expresiei. Legenda spune că, după moartea regelui din Frigia (pe teritoriul Turciei de azi), locuitorii au început să caute persoana cea mai potrivită să-i urmeze la tron. Cum n-au reușit s-o găsească (asemenea românilor care n-au găsit un succesor pentru Cuza), au apelat la ajutorul unui oracol. Acesta a prezis că îl vor încorona rege pe primul bărbat care va trece porțile cetății conducând un car tras de boi. Continuă lectura „Pastila de vorbă: nodul gordian”

Pastila de vorbă: cum încărunțim, GRIZONAT sau GRIZONANT?

Atunci când întâlnim un cuvânt care sună (sau arată, dacă îl citim) altfel decât suntem obișnuiți, suntem tentați să-l corectăm măcar în gând pe cel care a comis-o. După părerea noastră. Ba chiar unii, angajați la poliția cuvintele imaginându-se, simt nevoia să-l corecteze public pe neștiutorul în ale limbii române. Ridicolul situației e maxim când se dovedește că Cerberul limbii e, el însuși, într-o mare eroare. :)) Și când vine unul cu argumentul suprem că zicem roșcat, nu roșcant, distracția e gata asigurată.

Din această categorie de cuvinte face parte și cuvântul grizonant. Multă lume folosește grizonat (ca să fiu sinceră, mie mi se pare că sună mai bine în limba română :)). Dacă ne uităm însă în dicționar, vedem așa:

GRIZONÁNT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant. (sursa: DEX 2009)

Grizonant, care va să zică, nu grizonat.

Exemplu: George Clooney are un păr grizonant.

Sinceră să fiu, eu aștept să devină acceptat (academic vorbind), cum s-a mai întâmplat și cu alte cuvinte, de-a lungul timpului, și cuvântul grizonat, acceptabil fiind deja.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut că editorii romanului Secretele din Strada Portului de Ann Cleves au ales să folosească forma grizonat (în repetate rânduri, nu doar odată), mi s-a părut că se așează mai bine în pagină. Nu știu de ce, dar de câte ori dau de cuvântul grizonant, mi se pare o greșeală de ortografie (nu e, evident).

Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”

Cu ceva vreme în urmă l-am văzut la TVR pe chef Andrei (acum toţi sunt şefi, niciunul nu mai e bucătar) cum tostează legumele şi adaugă un taci (touch) de sos peste pui, în loc să le prăjească şi să adauge puţin sos.

Azi am văzut un panou publicitar în care un dezvoltator imobiliar ne îndemna să upgrade nu ştiu ce.

Că folosim demult cuvinte din limba engleză, pe care ne-a fost prea lene să le traducem (e-mail, soft, laptop, telefon smart), e una. Deşi francezii sau spaniolii nu se sfiesc să zică scrisoare, şoricel, etc. Iar ungurii îi spun, pur și simplu, telefon deștept (okoș, cum se zice și pe la noi, cu sens mai degrabă peiorativ, e drept).

Că „influencerii” de pe net corcesc limba română cu cea engleză – zicând, de exemplu: Meanwhile, am făcut nu ştiu ce, ca şi cum ” între timp” ar suna prea urât – e alta. Fiindcă ei se adresează unui anumit public, care crede, probabil că pare mai cult (în cap) dacă arată abilități de folosire a limbii engleze. Și când trebui, și mai ales când nu e cazul. Continuă lectura „Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română””

Pastila de vorbă: RAHAT

Am văzut pe site-ul NeraPlant că măicuțele de la Mănăstirea Nera prepară și comercialzează prăjituri nuci cu loukum și recunosc că am fost neplăcut surprinsă. Dacă nici la mănăstire nu ne folosim de cuvinte românești, ce se mai poate spune despre soarta limbii române în viitorul mai mult saumai puțin apropiat. După cum merg lucrurile, mai puțin, se pare. În ritmul ăsta, în curând o să vorbim altă limbă.

Cuvântul rahat pare să fie folosit aproape exclusiv în sensul lui peiorativ. Deși este un cuvânt perfect frecventabil, care desemnează un sortiment de dulciuri originar din Turcia (lokum). De aceea i se spune și rahat turcesc, de mult ori tot peiorativ, din păcate. Continuă lectura „Pastila de vorbă: RAHAT”

Pastila de vorbă: calabalâc

Calabalâc pare o expresie ciudată pentru limba română, sună cumva ca o înjurătură (te duce eventual cu gândul la limba romani).

Este, de fapt, un cuvânt din limba turcă, în care înseamnă mulțime de oameni. Când am fost în Turcia îmi amintesc cum un coleg turc s-a amuzat teribil auzindu-ne folosind cuvântul calabalâc (când ne căram bagajele dintr-un loc în altul :)) și ne-a întrebat ce înseamnă. I-am explicat și a fost oarecum uimit să afle că oamenii din limba turcă s-au transformat în obiecte în limba română. Pentru că în turcă expresia kalabalik se referă la o mulțime de oameni, iar în română la o mulțime de obiecte. Continuă lectura „Pastila de vorbă: calabalâc”

Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?

litere

Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.

Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura „Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?”

Pastila de vorbă: a plânge cu LACRIMI DE CROCODIL

A plânge cu lacrimi de crocodil înseamnă a plânge cu lacrimi prefăcute, a plânge făţarnic sau ipocrit. Expresia este folosită în mod greşit cu înţelesul de a plânge amar, cu lacrimi mari şi grele (probabil din cauza dimensiunilor şi ferocităţii crocodilului, unii cred că şi lacrimile lui trebuie să fie pe măsură).

Cum de a ajuns crocodilul protagonistul acestei expresii? De ce nu zicem a plânge cu lacrimi de tigru sau de lup, de exemplu? Continuă lectura „Pastila de vorbă: a plânge cu LACRIMI DE CROCODIL”

Pastila de vorbă: de mama focului

question_markSunt, în limba română, câteva expresii cu mama. Unele interesante, altele mai puţin, câteva chiar discriminatoare, ca să zic așa. Sau nu prea corecte politic, dacă e să fim în trend. Printre cele din urmă, se numără, de exemplu, mult utilizata Ce mama dracului! Nimeni, niciodată nu invocă partea masculină responsabilă de apariţia celui (prea) des prezent în limbajul uzual. Sau poate că provine dintr-o familie monoparentală, şi aşa se explică lipsa tatălui 🙂.

Tot dintr-o familie cu un singur părinte pare să provină şi bătaia, din moment ce se vorbeşte doar despre o mamă de bătaie şi niciodată despre un tată de bătaie. Apropo, mișcarea feministă ce părere are despre chestia asta? Continuă lectura „Pastila de vorbă: de mama focului”

De ce nu vă mai încape limba română?

litereNu fac parte dintre cei care cred că limba română e de neschimbat și că trebuie s-o vorbim sau s-o scriem ca pe vremea când era bunica fată. Dimpotrivă, cred că este ca un fel de organism viu, în permanentă modificare și că neologismele și chiar cuvintele împrumutate din alte limbi își găsesc locul lor în vorbirea curentă. Așa se face că marketing, e-mail, thriller, laptop, mouse și alte cuvinte sunt folosite uzual fix la fel ca în limba lor maternă.

Dar de aici și până la stâlcirea limbii române prin folosirea unor cuvinte sau expresii care pot fi foarte bine traduse e un drum foarte lung. Văd că sunt, în ultimul timp, unii influenceri  (hmmm, poate găsim și pentru asta o traducere bună) pe care nu-i mai încape limba română și pentru care totul este foarte cuuute!  când postează stories pe Instagram. Probabil cuvântul drăguț nu-i mai coafează suficient.

Chiar nu-mi dau seama de ce mai interesant să scrii „călătorii și bebelușeală, our main activities în ultimul timp” sau „also trezirea e mai devreme”. Sigur, discuția liberă, relaxată e „probabil întreruptă de ceva mommy duties„. Aflu că în mașină, bebelușii (până la 4 ani, înțeleg, deși au depășit bebelușeala demult) nu trebuie să stea în scaun front facing. Probabil că statul cu fața la sensul de mers dăunează grav sănătății. Apropo, care e faza cu statul invers în scaun până la (cel puțin) 4 ani? Când e bebeluș înțeleg, dar mai apoi? Parentingul modern (haha!) începe să fie un mister din ce în ce mai mare pentru mine.

Probabil că unora li se pare amuzant, altfel nu-mi explic de ce aleg unii să folosească limba romgleză. Am încercat, chiar am încercat să văd partea amuzantă a lucrurilor, dar n-am reușit.

Folosiți cu încredere limba română, e frumoasă și bogată, cu tot cu expresiile ei neoașe, care-i dau culoare – dacă sunt folosite cum trebuie, evident. O dovedește din plin Silviu Iliuță în cartea lui Detectiv de România, un adevărat dicționar de astfel de expresii, care fac dialogurile foarte amuzante și spumoase.

Pastila de vorbă: a pune batista pe țambal

Am fost surprinsă să aflu de pe Instastory-ul unei fete care citește foarte mult că tocmai a auzit pentru prima dată expresia a pune batista pe țambal. Și mi-am adus aminte, cu ocazia aia, că la fel de surprinsă am fost când am constatat că elevii mei din clasa a XII-a nu auziseră niciodată expresia a-și ridica poalele în cap, pe care am folosit-o și m-au întrebat nedumeriți ce înseamnă. Continuă lectura „Pastila de vorbă: a pune batista pe țambal”