Pastila de vorbă: nodul gordian

Nodul gordian este o expresie pe care o utilizăm când vorbim despre o problemă foarte complicată, aparent de nerezolvat.

Probabil mai puțin cunoscută este provenineța expresiei. Legenda spune că, după moartea regelui din Frigia (pe teritoriul Turciei de azi), locuitorii au început să caute persoana cea mai potrivită să-i urmeze la tron. Cum n-au reușit s-o găsească (asemenea românilor care n-au găsit un succesor pentru Cuza), au apelat la ajutorul unui oracol. Acesta a prezis că îl vor încorona rege pe primul bărbat care va trece porțile cetății conducând un car tras de boi. Continuă lectura „Pastila de vorbă: nodul gordian” →

Pastila de vorbă: cum încărunțim, GRIZONAT sau GRIZONANT?

Atunci când întâlnim un cuvânt care sună (sau arată, dacă îl citim) altfel decât suntem obișnuiți, suntem tentați să-l corectăm măcar în gând pe cel care a comis-o. După părerea noastră. Ba chiar unii, angajați la poliția cuvintele imaginându-se, simt nevoia să-l corecteze public pe neștiutorul în ale limbii române. Ridicolul situației e maxim când se dovedește că Cerberul limbii e, el însuși, într-o mare eroare. :)) Și când vine unul cu argumentul suprem că zicem roșcat, nu roșcant, distracția e gata asigurată.

Din această categorie de cuvinte face parte și cuvântul grizonant. Multă lume folosește ~~grizonat~~ (ca să fiu sinceră, mie mi se pare că sună mai bine în limba română :)). Dacă ne uităm însă în dicționar, vedem așa:

GRIZONÁNT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant. (sursa: DEX 2009)

Grizonant, care va să zică, nu ~~grizonat.~~

Exemplu: George Clooney are un păr grizonant.

Sinceră să fiu, eu aștept să devină acceptat (academic vorbind), cum s-a mai întâmplat și cu alte cuvinte, de-a lungul timpului, și cuvântul grizonat, acceptabil fiind deja.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut că editorii romanului Secretele din Strada Portului de Ann Cleves au ales să folosească forma grizonat (în repetate rânduri, nu doar odată), mi s-a părut că se așează mai bine în pagină. Nu știu de ce, dar de câte ori dau de cuvântul grizonant, mi se pare o greșeală de ortografie (nu e, evident).

Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”

Cu ceva vreme în urmă l-am văzut la TVR pe chef Andrei (acum toţi sunt şefi, niciunul nu mai e bucătar) cum tostează legumele şi adaugă un taci (touch) de sos peste pui, în loc să le prăjească şi să adauge puţin sos.

Azi am văzut un panou publicitar în care un dezvoltator imobiliar ne îndemna să upgrade nu ştiu ce.

Că folosim demult cuvinte din limba engleză, pe care ne-a fost prea lene să le traducem (e-mail, soft, laptop, telefon smart), e una. Deşi francezii sau spaniolii nu se sfiesc să zică scrisoare, şoricel, etc. Iar ungurii îi spun, pur și simplu, telefon deștept (okoș, cum se zice și pe la noi, cu sens mai degrabă peiorativ, e drept).

Că „influencerii” de pe net corcesc limba română cu cea engleză – zicând, de exemplu: Meanwhile, am făcut nu ştiu ce, ca şi cum ” între timp” ar suna prea urât – e alta. Fiindcă ei se adresează unui anumit public, care crede, probabil că pare mai cult (în cap) dacă arată abilități de folosire a limbii engleze. Și când trebui, și mai ales când nu e cazul. Continuă lectura „Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”” →

Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?

Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.

Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura „Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?” →

Pastila de vorbă: conjugarea verbului A ŞTI

Am părăsit camera, gândindu-mă că nici măcar ea nu ar fi încântată, dacă ~~ar știi~~ cine este persoana pe care mi-o doream în viața mea.

Lucinda Riley – Trandafirul nopții, Editura Litera

Așa apare verbul a ști într-o carte altfel bine tradusă și redactată decent. Nu doar în fraza de mai sus, ci și într-una anterioară.

Cumva surprinzător pentru mine, verbul A ŞTI, deşi e un verb uşor de conjugat, pare să fie printre verbele care par să dea mari bătăi de cap utilizatorilor, mai mult sau mai puţin experimentaţi, ai limbii române. La fel și a privi sau a citi (culmea, chiar și unii care se dau mari cititori și se laudă cu zecile de cărți pe care le citesc lunar au prostul obicei să scrie ~~a citii~~!). Continuă lectura „Pastila de vorbă: conjugarea verbului A ŞTI” →

Pastila de vorbă: A FI sau A NU FI? O întrebare la care unii nu au găsit răspuns

A fi sau a nu fi? Asta e o întrebare veche de când lumea. Și făcută celebră de marele Will, care a pus-o în gura unuia dintre bine cunoscutele sale personaje.

Păcat că mulți au uitat să-și pună întrebarea asta, mai ales când trebuie să scrie A FI sau A NU FI. Altfel nu se explică inflația de i-uri și prea frecventa – și prea zgârâietoarea de retină – apariție a formei greșite ~~A FII~~. Sau A NU ~~FII~~ după caz.

Printre uituci se numără, din păcate, și unii influenceri. Care simt nevoia să-și dea cu părerea despre tot ce mișcă, părând că se pricep la toate. Ce contează că sunt eu blogger de travel sau de beauty, musai să zic ceva despre Brexit, sau despre Greta și schimbările de climă, că altfel ce influencer-ul vieții mai sunt? Continuă lectura „Pastila de vorbă: A FI sau A NU FI? O întrebare la care unii nu au găsit răspuns” →

De ce nu vă mai încape limba română?

Nu fac parte dintre cei care cred că limba română e de neschimbat și că trebuie s-o vorbim sau s-o scriem ca pe vremea când era bunica fată. Dimpotrivă, cred că este ca un fel de organism viu, în permanentă modificare și că neologismele și chiar cuvintele împrumutate din alte limbi își găsesc locul lor în vorbirea curentă. Așa se face că marketing, e-mail, thriller, laptop, mouse și alte cuvinte sunt folosite uzual fix la fel ca în limba lor maternă.

Dar de aici și până la stâlcirea limbii române prin folosirea unor cuvinte sau expresii care pot fi foarte bine traduse e un drum foarte lung. Văd că sunt, în ultimul timp, unii influenceri (hmmm, poate găsim și pentru asta o traducere bună) pe care nu-i mai încape limba română și pentru care totul este foarte cuuute! când postează stories pe Instagram. Probabil cuvântul drăguț nu-i mai coafează suficient.

Chiar nu-mi dau seama de ce mai interesant să scrii „călătorii și bebelușeală, our main activities în ultimul timp” sau „also trezirea e mai devreme”. Sigur, discuția liberă, relaxată e „probabil întreruptă de ceva mommy duties„. Aflu că în mașină, bebelușii (până la 4 ani, înțeleg, deși au depășit bebelușeala demult) nu trebuie să stea în scaun front facing. Probabil că statul cu fața la sensul de mers dăunează grav sănătății. Apropo, care e faza cu statul invers în scaun până la (cel puțin) 4 ani? Când e bebeluș înțeleg, dar mai apoi? Parentingul modern (haha!) începe să fie un mister din ce în ce mai mare pentru mine.

Probabil că unora li se pare amuzant, altfel nu-mi explic de ce aleg unii să folosească limba romgleză. Am încercat, chiar am încercat să văd partea amuzantă a lucrurilor, dar n-am reușit.

Folosiți cu încredere limba română, e frumoasă și bogată, cu tot cu expresiile ei neoașe, care-i dau culoare – dacă sunt folosite cum trebuie, evident. O dovedește din plin Silviu Iliuță în cartea lui Detectiv de România, un adevărat dicționar de astfel de expresii, care fac dialogurile foarte amuzante și spumoase.

Termen de garanție sau termen de valabilitate?

Despre manualul de Calitatea produselor și a serviciilor pentru clasa a IX-a, profil Servicii, am mai scris aici, când vă povesteam că doamnele autoare (patru la număr) au încurcat branhiile cu bronhiile la pești, dar sunt nevoită să revin, fiindcă am constatat că nu doar branhiile le-au încurcat pe doamnele scriitoare de manual, ci și termenul de valabilitate. Pe care l-au confundat cu termenul de garanție, într-un miniproiect pe care îl propun elevilor la capitolul 4, Caracteristicile calității produselor și a serviciilor.

La o căutare rapidă pe Internet, găsim definițiile celor doi termeni, de exemplu, pe Infocons.ro, site care furnizează un util „dicționar de termeni important de știut de toți consumatorii din România” (probabil nu și de profesorii de specialitate!): Continuă lectura „Termen de garanție sau termen de valabilitate?” →

Pastila de vorbă: BRANHII sau BRONHII?

O singură literă diferențiază cele două cuvinte, branhii și bronhii. Oare tot la fel de mică e și diferența între înțelesurile celor două cuvinte? Să vedem ce zice dicționarul despre asta.

bránhie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: lat branchio] Lamelă care aparține unei serii ce formează aparatul respirator al animalelor acvatice.

Adică ceva care ajută animalele acvatice să respire, cum ar veni.

brónhies f [At: DA / V: ~nșie / Pl: ~ii / E: fr bronche] Fiecare dintre tuburile cartilaginoase în care se bifurcă traheea și care se prelungesc în plămâni în ramificații din ce în ce mai fine.

Adică altceva care ajută animalele terestre (și oamenii) să respire.

Acestea fiind zise – scrise, mai exact – am și eu o întrebare pentru autoarele manualului de Calitatea produselor și serviciilor, clasa a IX-a, apărut la CD Press în 2018 și avizat de Ministerul Educației: peștii or fi animale acvatice sau terestre? Dacă mă uit la pagina 99 a manualului, aș zice că umblă pe pământ, din moment ce au bronhii (cuvânt care apare de mai multe ori, nu o singură dată, să zici că e o greșeală).

Or fi primit și gradație de merit, ca recompensă pentru faptul că au confundat branhiile cu bronhiile, nu?

Sursa foto: pixabay.com

Pastila de vorbă: a percepe

Citesc într-un ziar foarte special din Arad că o importantă instituție din Arad vinde niște proprietăți imobiliare. La una dintre ele, ziarul ne anunță că vânzătorul „percepe suma 600 000 de euro”.

M-am uitat în dicționar, să-mi împrospătez memoria. Am verificat ce înseamnă a percepe, și uite ce-am găsit:

PERCÉPE¹, percép, vb. III. Tranz. A reflecta în mod nemijlocit cu ajutorul simțurilor obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare.

PERCÉPE², percép, vb. III. Tranz.(Cu privire la impozite sau taxe) A încasa.

PERCÉPE vb. I. 1. a simți. (~ un miros plăcut.) 2. a înregistra. (~ toate senzațiile comune.) 3. v. distinge. 4. v. observa. 5. v. înțelege. II. a încasa, a strânge. (A ~ impozitele.)

Fiind vorba de bani, te-ai gândi la sensul de a încasa, dar pentru că suma de bani este deocamdată doar una dorită/solicitată de vânzător în schimbul proprietății, nu se știe sigur dacă va fi și încasată.

Așa că eu cred că ziariștii, buni profesioniști ai limbii române, au făcut referire la celălalt înțeles al cuvântului și ne-au anunțat că instituția cu pricina simte/înregistrează/distinge frumoasa sumă de 600 000 de euro. Oare cu ce simțuri face asta? Cu auzul, cu văzul, cu simțul gustativ? Varianta optimă ar fi cu cel tactil, nu?