Servicii civilizate versus servicii nehalite

Nici bine n-am aterizat pe aeroprtul Timișoara, după zece zile petrecute la Amsterdam, că am dat rapid față cu realitatea românească. O realitate a serviciilor nehalite – sigur, prestatorii sunt nehaliți, nu serviciile în sine – într-o goană continuă după bani, no matter what, cum ar zice partenerul strategic. Evident, scopul oricărei afaceri este obținerea de profit, înțeleg asta foarte bine, dar profitul ăsta vine, până la urmă, din buzunarul clienților. Continuă lectura

Reclame

Detectiv de România de Silviu Iliuță

detectiv-de-romania

Despre autor:

Silviu Iliuță este producător executiv la Cronica cârcotașilor și scrie pe blogul Cronici pe bune. A debutat în 2016 cu Toate titlurile bune au fost date, apoi a publicat Cronicile unui bărbat și Am găsit un titlu. Habar n-aveam că s-au inventat cărțile astea, dar acum, după ce am citit Detectiv de România, le-am trecut pe musai list.

Despre carte:

De ce am citit cartea? Pentru că mi-a fost propusă de către Editura Bookzone și, deși nu prea sunt o cititoare de literatură română contemporană, am fost curioasă să văd cum arată un Detectiv de România. Nu știam nimic despre autor, nu auzisem de roman, dar m-am gândit că o carte cu un detectiv în titlu – fie el și din România 🙂 – merită să-i dau o șansă.

Dacă mi-a plăcut? Da, mi-a plăcut mult, deși recunosc că nu mă așteptam. E o carte amuzantă, pe care am citit-o în „doze” mici, ca să pot savura fiecare întâmplare. Ceea ce-ți recomand și ție.

Ce este Detectiv de RomâniaUn roman polițist, cu multe accente comice, care te va face (romanul, nu accentele) să râzi pe săturate. Deși o carte nu ține loc de mâncare, ca să te poți sătura, ar zice Anton Scorilo, super-detectivul lui Siviu Iliuță. Povestea este adusă la viață de o galerie de personaje, unu mai excentric și mai amuzant ca altul. Chiar așa excentrice, par foarte veridice și o să recunoști în ele personaje din viața ta reală: verișoara Doina care se mărită cu englez cunoscut pe Internet (englez care s-a dovedit, de fapt un indian), unchiul și mătușa mândri de nepotul pe care l-au crescut pe anton așa de bine încât, la 6 ani și jumătate depășea greutatea medie a unui copil cu 36 de kilograme, colega de clasă de care te-ai îndrăgostit încă din primii ani de școală și care fuge cu un aviator, prefectul corupt, polițistul cu note minuscule la examene, și mulți alții..

Nu doar personajele, ci și întâmplările prin care trec personajele fac parte din viața noastră de zi cu zi: obiceiurile de la nunți, ritualurile de le înmormântări, examenele, felul în care ne călcăm în picioare la coadă la supermarket, ca să prindem un loc mai în față, fetele care pleacă în Italia, în speranța unei vieți mai bune, pasiunea de a cumpăra gadgeturi chinezești de pe net (e drept că s-au dovedit foarte utile pentru detectivul Anton) sunt doar câteva, foarte puține dintre ele. Autorul face în Detectiv de România o radiografie acidă, dar amuzantă, a vieții noastre cotidiene.

Anton provincialul în București:

Deși este octombrie, afară este cald, așa că mulți dintre ei își sorb apa plată uitându-se la trecători, tolăniți la măsuțeșe de pe trotuar. este un obicei în București să cumperi apa de la cafenea, iar apoi să stai cu ea în față timp de patru ore și să o bei picătură cu picătură.

Despre obiceiurile românilor:

Așa cum se aștepta, o mulțime de oi, pe nedrept numite oameni, stau și privesc vâlvătăile. nimeni nu are curajul să se dea prea aproape de flăcări, dar nici să plece. Doar stau, se vaită și se bucură de spectacol. Românii, în  general, când este un accident, au morbida dorință de a se îngrămădi la locul faptei și de a face tot ce le stă în puteri pentru a împiedica accesul medicilor sau al polițiștilor.

Taximetriștii din București:

După ce l-a dus ca gândul și ca vântul, depaaaarte de tot, înconjurând de cinci ori clădirea gării, taximetristul parchează mașina aproximativ în același loc din care l-a luat. Cu vreo zece metri mai încolo.

Dar lasă că nici italienii nu sunt mai breji:

Nu poate înțelege deloc cum italienii, care au construit totuși destule clădiri noi, stau cu ruinele alea între blocuri. În orice oraș normal din lume, coloanele alea, ruinele alea și stadionul de la Colosseum, sau ce era, ar fi fost demolate. Atâtea vechituri!

roma-forum
Forumul Roman

Romanul are parte de un final „apoteotic”, cu o punere în scenă în stilul lui Hercule Poirot, în care Anton Scorilo dezleagă enigma. Eu recunosc că n-am dezlegat-o, deși autorul m-a îndemnat s-o fac, în autograful de pe prima pagină.

Ce nu este Detectiv de RomâniaO capodoperă literară, dar cred că nici autorul nici nu și-a propus să scrie una. Cel puțin nu acum, nu se știe ce surprize ne rezervă. Dar viața unui cititor ar fi mult prea plictisitoare dacă ar citi doar capodopere. știu că unii, foarte prețioși, strâmbă din nas la astfel de lecturi și pretind editurilor să publice doar literatură de calitate – neștiind nici ei prea bine ce-o fi însemnând exact asta. De altfel, nici Andrea Camilleri nu cred că și-a propus să scrie marele roman italian, dar asta nu face cărțile din seria Montalbano mai puțin interesante.

Ce mi-a plăcut? Stilul în care este scrisă cartea, Siviu Iliuță dovedindu-se un adevărat maestru al cuvintelor și al locuțiunilor. În plus, deși a folosit de câteva ori, puține, e drept, cuvinte și expresii pe care nu-mi place nici să le aud, darmite să le citesc, au fost atât de bine integrate în „peisaj” încât nu m-au deranjat deloc, dimpotrivă, le-am găsit foarte pitorești.

Dacă îți recomand cartea? O, da, neapărat s-o pui în bagajul de vacanță, e o lectură perfectă. Și o mai recomand elevilor de liceu care nu stăpânesc prea bine limba română și mai ales expresiile din vorbirea populară, gen spală putina sau calcă pe bec, poate se mai familiarizează cu ele. Știu ce spun, am văzut (aproape) o clasă de elevi cu ochii cât cepele când am folosit expresia să ne ridicăm poalele în cap :). 

Evaluarea mea

  • Subiect         – roman polițist foarte amuzant
  • Scriitură      – spumoasă
  • Redactare    –  bună
  • Traducere    –  nu e cazul, dar mă gândesc la o eventuală traducere a cărții în alte limbi și mi se pare o întreprindere foarte dificilă
  • Copertă           se putea mai bine
  • Goodreads   –  3/5 stele.

Cele două volume ale romanului pot fi comandate aici.

Lectură plăcută!

De ce nu se vând autorii români contemporani?

carti

Cărțile lor, evident, nu ei pe persoană fizică. Asta e o întrebare care suscită aprinse dezbateri prin blogosferă și nu numai. Am văzut zilele trecute că iar s-au aprins spiritele pe tema asta și că au fost identificați și niște vinovați. Rușine să le fie, zic, și să treacă la colț, preferabil în genunchi pe coji de nucă!

Dar ce mai dezbateri s-au încins! Pe pagina unui autor de care eu n-am auzit până acum (ce să faci, se-ntâmplă), niște băieți erau atât de pătimași și de aprinși de zici că participau la un casting pentru reclama aia antihărțuială de la Gillette! Sper că i-a scos cineva din priză sau măcar le-a spus că reclama s-a filmat deja cu alți protagoniști.

Continuă lectura

100 de personalități feminine românești

personalitati-feminine

De-a lungul timpului, româncele s-au remarcat în diverse domenii și pentru asta le admirăm mult. Iar celor din prezent, cred că ar trebui să le spunem cât de mult le prețuim, nu doar atunci când devin subiectul unui trist Breaking News. Cred că asta le-ar bucura mai mult decât orice dovezi de recunoștință formale, dar prea târzii.

Și dacă tot e Anul Centenarului, am lansat cititorilor blogului provocarea să întocmim o listă cu cele mai prețuite 100 de românce. Și iată ce a ieșit (pe domenii și în ordine alfabetică):

Personalități ale științei 

1. Ana Aslan (1897-1988) – medic specialist în gerontologie, inventatoarea produselor geriatrice Gerovital și Aslavital. Continuă lectura

În căutarea a 100 de personalități feminine românești

personalitati-feminine

Dacă tot e anul cu 100, m-am gândit că n-ar strica să cunoaștem mai bine personalitățile feminine românești. Și pentru asta cred că ar fi utilă o listă cu cele mai apreciate 100 de personalități feminine românești. Nu cred că e o întreprindere ușoară, așa că te provoc să ne spui care e românca ta preferată și de ce. Poate fi din prezent sau din trecut, persoană reală sau fictivă (personaj literar).

Până pe 10 noiembrie, căsuța de comentarii îți stă la dispoziție pentru propuneri. Iar cea mai interesantă dintre ele va fi recompensată cu o surpriză. Voi alege cel mai interesant răspuns și în funcție de reacțiile pe care le primim de la cititori.

Ce zici, răspunzi provocării?

UPDATE: 100 de personalități feminine românești

Turist prin România

La sfârșitul săptămânii trecute, am fost din nou, pentru scurtă vreme, e drept, turist prin țara mea. Mai exact, am fost să (re)văd Peștera Urșilor și am petrecut apoi două zile la Băile Felix.

Peștera e și mai spectaculoasă decât mi-o aminteam, păcat că e atât de puțin promovată.  Se vizitează doar în grup organizat, iar un tur cu ghid durează 40 de minute și costă 20 de lei. Continuă lectura

Nebiruita flacără a vieții de Anna Kretzulescu-Lahovary

Despre autoare:

Anna Kretzulescu-Lahovary (1865-1964) a fost unica fiică a medicului și politicianului Nicolae Kretzulescu, unul dintre cei care au pus bazele sistemului de sănătate publică românesc. Încă din copilărie, Anna și-a însoțit părinții în călătoriile lor diplomatice. La patru ani a călătorit în Egipt, iar, mai târziu, la Berlin și la Sankt-Petersburg, unde și-a cunoscut și viitorul soț, diplomatul Alexandru Em. Lahovary. După căsătorie, Anna a fost alături de soțul său în misiunile diplomatice pe care le avea de îndeplinit în străinătate.

În timpul primului război mondial, Anna a lucrat în cadrul Crucii Roșii franceze și a contribuit direct la organizarea serviilior sanitare românești.

Era pasionată de pictură, dar, mai ales de viața în natură. A fost prietenă cu Sabina Cantacuzino, Ionel Brătianu, Zoe Davila, era verișoară îndepărtată a Marthei Bibescu și, la Paris, s-a împrietenit cu Henriette Poincare) și, în 1913, a însoțit-o pe prințesa moștenitoare Maria într-o vizită la curtea regală de la Madrid.

Anna Kretzulescu-Lahovary a traversat aproape un secol de viață, cu bune și cu rele, cu trei războaie, instaurarea regimului comunist, ca să nu mai vorbim de moartea uneia dintre fiicele sale.

Despre carte:

Publicată în 2018 de Humanitas
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 440
ISBN: 978-973-50-6127-2

nebiruita-flacara-a-vietii

Continuă lectura

Orașe neprietenoase cu pietonii

Arad

Că Aradul e un oraș în care pietonii au o viață grea nu mai e, probabil, un secret pentru nimeni. Aradul e un oraș de șoferi și de bicicliști. Dacă alegi să fii trotuarist, cum zicea fii-mea când era mică, ai făcut cea mai proastă alegere posibilă.

Orașul cu bizoni

În primul rând, șoferii parchează fix unde vrea volanul lor – da, știu, e oo problemă cu locurile de parcare, dar asta nu înseamnă că trebuie să blochezi trotuarul, să mă obligi pe mine să ies în șosea și să fac slalom printre mașini – iar uneori te poți trezi nas în bot cu vreo mașină circulând nestingherită de nimeni fix în centrul orașului. Li se mai spune și bizoni, dar nu pare să-i deranjeze prea tare 😊.

Continuă lectura

10 cărți de citit în Anul Centenarului

carti-anul-centenarului

Dacă tot sărbătorim anul acesta Marea Unire de la 1918, n-ar strica să citim câteva cărți despre România și oamenii ei, de ieri și de azi, cărți scrise de autori români sau străini.

1. Hanul lui Manuc de Simona Antonescu

Hanul lui Manuc este o poveste care-și duce cititorul înapoi în timp, în Principatele Române, la începutul secolului al XIX-lea. O scriitură atât de frumoasă încât parcă auzi aievea „glasul coborât a poveste a jupânesei” . Continuă lectura

Omul de la capătul firului de Rodica Ojog-Brașoveanu – recenzie

Despre autoare:

Rodica Ojog-Brașoveanu (1939-2002), scriitoare de romane polițiste, supranumită Agatha Christie de România, a absolvit Liceul Domnița Ileana (azi Mihai Eminescu), a început Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti, dar a fost exmatriculată și arestată în 1956, fiind acuzată de solidarizare cu revolta anticomunstă din Budapesta. După ce a fost reabilitată, a absolvit Facultatea de Drept la Iași, în 1962.

A debutat cu un scenariu de televiziune în 1969, iar primul său roman, Moartea semnează indescifrabil, a apărut în 1971. A publicat 35 de romane, majoritatea polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic.

Despre carte:

Publicată în 2014 de Editura Nemira
Colecția Suspans
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 232

omul-de-la-capatul-firului Continuă lectura