Cetatea din Câlnic – o bijuterie bine ascunsă

Localizare

Cetatea Câlnic se află în localitatea cu același nume din județul Alba, în vestul Depresiunii Apoldului, într-o zonă de coline. Dacă în localitate e relativ ușor de ajuns, cu localizarea cetății e cu totul altă poveste. Nu există niciun indicator la șoseaua principală, apare unul doar după ce ai părăsit șoseaua și ai luat-o deja spre drumul care duce la cetate. Când vii dinspre Sebeș, cum am venit noi, nici măcar nu e vizibilă de la drumul principal – de care e destul de aproape, de fapt – fiind mascată de copaci. Continuă lectura

3 zile prin Transilvania

Pentru că vara asta nu e deloc momentul potrivit pentru o ieșire în străinătate, am dat și noi curs apelurilor, uneori de-a dreptul patetice, de a sprijini turismul românesc, și am plecat într-un tur de 3 zile, în principal ca să vedem bisericile fortificate din Transilvania.

Am plecat la drum, pregătiți, așa cum ne-am priceput, pentru o călătorie în vreme de pandemie. Mai exact, bine dotați cu măști, dezinfectante – soluții și șervețele -, cu lenjerie de pat și tacâmuri de unică folosință (din lemn, nu din plastic, să ne-nțelegem!). Sotzul a zis că … psiho-pupu :). Continuă lectura

Ghidul melteanului în vacanţă

Reguli de comportament pentru melteanul plecat în vacanţă:

1. Oriunde îţi faci apariţia, fă-o cât mai zgomotos cu putinţă, ca să vadă toată lumea ce prieteni de gaşcă ai tu.

2. Când intri în curtea pensiunii în care ești cazat şi dai de trei oameni aşezaţi la masă, să nu care cumva să-ţi treacă prin cap să saluţi. Regula rămâne valabiă de câte ori dai nas în nas cu cineva prin pensiune sau hotel. Continuă lectura

21 de activităţi de făcut în casă în vremuri de izolare socială

Dacă tot e să stăm în casă zilele astea – şi sper că vor înţelege cât mai mulţi că trebuie să facem asta – cred că avem la dispoziţie multe modalităţi în care să ne umplem timpul liber.

Mi-am întrebat prietenii cu ce se mai îndeletnicesc zilele astea şi am primit multe răspunsuri interesante.

Din sugestiile lor – şi ale mele, of course 🙂 – am întocmit o listă care o să te ajute, poate, să treci mai uşor peste zilele astea de distanţare socială.

1. In aşteptarea zilelor în care vom putea călători din nou în siguranţă – „călătoreşte” prin intermediul filmelor documentare transmise pe DigiLife, DigiWorld, Travel sau Netflix. Eu azi am fost în Corsica, în Elveţia, Hong-Kong şi pe insula Burano. Continuă lectura

Jurnal de arădean #1

Jurnal arădean, ziarul nostru local, scrie că e miercuri, 5 martie. Asta m-a făcut să mă uit în calendar să verific ziua. Cică e, totuşi, joi.

O zi pe care am început-o puţin înainte de 5 dimineaţa când CET-ul s-a gândit, în imensa lui înţelepciune, că-n creierii nopţii e cel mai potrivit moment să slobozească peste noi nişte sunete de zici că au venit bombardamentele.

Mai târziu am aflat că avem şi noi, în Arad, singhalezii noştri. Până acum ştiam doar de cei din Ditrău şi de la Cluj. Şi de nepalezii care lucrează pe şantierele Aradului.

Pe la 8, comand un taxi să merg cu mama la analize. Vine maşina, urc mama în spate, deschid portiera în faţă şi văd … negru în faţa ochilor. Prima dată, am crezut că nu văd bine. Urc şi-i spun „La bulivar, birjar!”. Pardon: „La Cazino, vă rog”. „No rumeno”, zice tipul. Shhiiit! Mai încerc o dată: „La Parcul mic”, îi zic. Iar aud „No rumeno”.Habar n-are de Cazino sau de Hotel Parc. Zici că Aradul ar fi vreo metropolă sau ceva! In cele din urmă, încercăm cu strada, pe care o introduce – cu greu – în navigator şi pornim.

Maică-mea, din spate, începe socializarea: „De unde sunteţi?” „Din Sri Lanka”. „Cum v-aţi acomodat aici?” Linişte totală. No rumeno, probabil.

Ajungem, aparatul arată 12,34 lei, din el se scurge o panglică nesfârşită de bonuri neînmânate clienţilor, îi dau 15 lei şi-mi spune „Ceau!Ceau!” Nu face niciun gest să-mi dea bonul sau restul. Ura şi la gară! De unde se vede că obiceiurile româneşti se învaţă mult mai uşor decât limba română.

Să nu se înţeleagă de aici că am ceva împotriva celor veniţi de aiurea są câştige un ban cinstit. Dar chiar n-am chef ca, pe timpul şi pe banii mei, să fac lecţii de geografia Aradului şi de limba gimnastică cu şoferii de taxi. Nu-mi pot imagina că s-ar putea angaja cineva taximetrist ın Germania, de exemplu, fără să cunoască, măcar la nivel de conversaţie, limba germană şi să ştie, cât de cât locurile mai reprezentative din oraş. Oare ce ne făceam dacă trebuia să ajungem la Onisifor Ghibu colţ cu Bihorului? 🙃

Ne-am întors cu tramvaiul, că altfel, cred că rugam dispecera să ne trimită un şofer vorbitor de limba română.

Sper ca ziua să continue mai bine, cu lansarea de carte de la Librăria Corina. Dacă e ceva interesant, vă povestesc mâine.

România amuzantă

Unii îi spun România normală. Alţii, mai pretenţioşi, cred în România educată. Mie, în ultimul timp, mi se pare din ce în ce mai amuzantă.

România normală?

1. Premierul desemnat caută voturi împotriva guvernului copy-paste.

2. Oameni care, în urmă cu câteva luni, pretindeau că nu pot creşte salariile  fiindcă nu e de unde, sunt acum uimiţi că nu le-a crescut leafa (mai pe modul silenţios, aşa, totuşi). Continuă lectura

Servicii civilizate versus servicii nehalite

Nici bine n-am aterizat pe aeroprtul Timișoara, după zece zile petrecute la Amsterdam, că am dat rapid față cu realitatea românească. O realitate a serviciilor nehalite – sigur, prestatorii sunt nehaliți, nu serviciile în sine – într-o goană continuă după bani, no matter what, cum ar zice partenerul strategic. Evident, scopul oricărei afaceri este obținerea de profit, înțeleg asta foarte bine, dar profitul ăsta vine, până la urmă, din buzunarul clienților. Continuă lectura

Detectiv de România de Silviu Iliuță

detectiv-de-romania

Despre autor:

Silviu Iliuță este producător executiv la Cronica cârcotașilor și scrie pe blogul Cronici pe bune. A debutat în 2016 cu Toate titlurile bune au fost date, apoi a publicat Cronicile unui bărbat și Am găsit un titlu. Habar n-aveam că s-au inventat cărțile astea, dar acum, după ce am citit Detectiv de România, le-am trecut pe musai list.

Despre carte:

De ce am citit cartea? Pentru că mi-a fost propusă de către Editura Bookzone și, deși nu prea sunt o cititoare de literatură română contemporană, am fost curioasă să văd cum arată un Detectiv de România. Nu știam nimic despre autor, nu auzisem de roman, dar m-am gândit că o carte cu un detectiv în titlu – fie el și din România 🙂 – merită să-i dau o șansă.

Dacă mi-a plăcut? Da, mi-a plăcut mult, deși recunosc că nu mă așteptam. E o carte amuzantă, pe care am citit-o în „doze” mici, ca să pot savura fiecare întâmplare. Ceea ce-ți recomand și ție.

Ce este Detectiv de RomâniaUn roman polițist, cu multe accente comice, care te va face (romanul, nu accentele) să râzi pe săturate. Deși o carte nu ține loc de mâncare, ca să te poți sătura, ar zice Anton Scorilo, super-detectivul lui Siviu Iliuță. Povestea este adusă la viață de o galerie de personaje, unu mai excentric și mai amuzant ca altul. Chiar așa excentrice, par foarte veridice și o să recunoști în ele personaje din viața ta reală: verișoara Doina care se mărită cu englez cunoscut pe Internet (englez care s-a dovedit, de fapt un indian), unchiul și mătușa mândri de nepotul pe care l-au crescut pe anton așa de bine încât, la 6 ani și jumătate depășea greutatea medie a unui copil cu 36 de kilograme, colega de clasă de care te-ai îndrăgostit încă din primii ani de școală și care fuge cu un aviator, prefectul corupt, polițistul cu note minuscule la examene, și mulți alții..

Nu doar personajele, ci și întâmplările prin care trec personajele fac parte din viața noastră de zi cu zi: obiceiurile de la nunți, ritualurile de le înmormântări, examenele, felul în care ne călcăm în picioare la coadă la supermarket, ca să prindem un loc mai în față, fetele care pleacă în Italia, în speranța unei vieți mai bune, pasiunea de a cumpăra gadgeturi chinezești de pe net (e drept că s-au dovedit foarte utile pentru detectivul Anton) sunt doar câteva, foarte puține dintre ele. Autorul face în Detectiv de România o radiografie acidă, dar amuzantă, a vieții noastre cotidiene.

Anton provincialul în București:

Deși este octombrie, afară este cald, așa că mulți dintre ei își sorb apa plată uitându-se la trecători, tolăniți la măsuțeșe de pe trotuar. este un obicei în București să cumperi apa de la cafenea, iar apoi să stai cu ea în față timp de patru ore și să o bei picătură cu picătură.

Despre obiceiurile românilor:

Așa cum se aștepta, o mulțime de oi, pe nedrept numite oameni, stau și privesc vâlvătăile. nimeni nu are curajul să se dea prea aproape de flăcări, dar nici să plece. Doar stau, se vaită și se bucură de spectacol. Românii, în  general, când este un accident, au morbida dorință de a se îngrămădi la locul faptei și de a face tot ce le stă în puteri pentru a împiedica accesul medicilor sau al polițiștilor.

Taximetriștii din București:

După ce l-a dus ca gândul și ca vântul, depaaaarte de tot, înconjurând de cinci ori clădirea gării, taximetristul parchează mașina aproximativ în același loc din care l-a luat. Cu vreo zece metri mai încolo.

Dar lasă că nici italienii nu sunt mai breji:

Nu poate înțelege deloc cum italienii, care au construit totuși destule clădiri noi, stau cu ruinele alea între blocuri. În orice oraș normal din lume, coloanele alea, ruinele alea și stadionul de la Colosseum, sau ce era, ar fi fost demolate. Atâtea vechituri!

roma-forum
Forumul Roman

Romanul are parte de un final „apoteotic”, cu o punere în scenă în stilul lui Hercule Poirot, în care Anton Scorilo dezleagă enigma. Eu recunosc că n-am dezlegat-o, deși autorul m-a îndemnat s-o fac, în autograful de pe prima pagină.

Ce nu este Detectiv de RomâniaO capodoperă literară, dar cred că nici autorul nici nu și-a propus să scrie una. Cel puțin nu acum, nu se știe ce surprize ne rezervă. Dar viața unui cititor ar fi mult prea plictisitoare dacă ar citi doar capodopere. știu că unii, foarte prețioși, strâmbă din nas la astfel de lecturi și pretind editurilor să publice doar literatură de calitate – neștiind nici ei prea bine ce-o fi însemnând exact asta. De altfel, nici Andrea Camilleri nu cred că și-a propus să scrie marele roman italian, dar asta nu face cărțile din seria Montalbano mai puțin interesante.

Ce mi-a plăcut? Stilul în care este scrisă cartea, Siviu Iliuță dovedindu-se un adevărat maestru al cuvintelor și al locuțiunilor. În plus, deși a folosit de câteva ori, puține, e drept, cuvinte și expresii pe care nu-mi place nici să le aud, darmite să le citesc, au fost atât de bine integrate în „peisaj” încât nu m-au deranjat deloc, dimpotrivă, le-am găsit foarte pitorești.

Dacă îți recomand cartea? O, da, neapărat s-o pui în bagajul de vacanță, e o lectură perfectă. Și o mai recomand elevilor de liceu care nu stăpânesc prea bine limba română și mai ales expresiile din vorbirea populară, gen spală putina sau calcă pe bec, poate se mai familiarizează cu ele. Știu ce spun, am văzut (aproape) o clasă de elevi cu ochii cât cepele când am folosit expresia să ne ridicăm poalele în cap :). 

Evaluarea mea

  • Subiect         – roman polițist foarte amuzant
  • Scriitură      – spumoasă
  • Redactare    –  bună
  • Traducere    –  nu e cazul, dar mă gândesc la o eventuală traducere a cărții în alte limbi și mi se pare o întreprindere foarte dificilă
  • Copertă           se putea mai bine
  • Goodreads   –  3/5 stele.

Cele două volume ale romanului pot fi comandate aici.

Lectură plăcută!

De ce nu se vând autorii români contemporani?

carti

Cărțile lor, evident, nu ei pe persoană fizică. Asta e o întrebare care suscită aprinse dezbateri prin blogosferă și nu numai. Am văzut zilele trecute că iar s-au aprins spiritele pe tema asta și că au fost identificați și niște vinovați. Rușine să le fie, zic, și să treacă la colț, preferabil în genunchi pe coji de nucă!

Dar ce mai dezbateri s-au încins! Pe pagina unui autor de care eu n-am auzit până acum (ce să faci, se-ntâmplă), niște băieți erau atât de pătimași și de aprinși de zici că participau la un casting pentru reclama aia antihărțuială de la Gillette! Sper că i-a scos cineva din priză sau măcar le-a spus că reclama s-a filmat deja cu alți protagoniști.

Continuă lectura

100 de personalități feminine românești

personalitati-feminine

De-a lungul timpului, româncele s-au remarcat în diverse domenii și pentru asta le admirăm mult. Iar celor din prezent, cred că ar trebui să le spunem cât de mult le prețuim, nu doar atunci când devin subiectul unui trist Breaking News. Cred că asta le-ar bucura mai mult decât orice dovezi de recunoștință formale, dar prea târzii.

Și dacă tot e Anul Centenarului, am lansat cititorilor blogului provocarea să întocmim o listă cu cele mai prețuite 100 de românce. Și iată ce a ieșit (pe domenii și în ordine alfabetică):

Personalități ale științei 

1. Ana Aslan (1897-1988) – medic specialist în gerontologie, inventatoarea produselor geriatrice Gerovital și Aslavital. Continuă lectura