Piața Romanilor de Adrian Petru Stepan

Personaje și întâmplări

Foarte pe scurt, de la autor:

„De când mă mutasem în vechiul apartamnent al bunicii ajunsesem într-o altă lume, populată de personaje care mai de care mai ciudaate. De întâmplări, ce să mai spun: o femeie fatală care dispare în biserică, o tânără care îmi sperie iubita, un moș nazist care mă urmărește, un străin care caută să dezlege același mister ca mine, un client amenințător care face să tremure până și geamurile biroului … ce urma să se mai întâmple?”

Repere timișorene

Continuă lectura „Piața Romanilor de Adrian Petru Stepan”

Calul moare de drum lung şi prostul de grija altuia

Vorba asta din bătrâni se potriveşte foarte bine multor români. Nu ştiu dacă o au şi alte popoare, dar noi, aicea, în România, avem o plăcere deosebită să ne intereseze ce fac alţii şi, evident, să-i criticăm cu o energie demnă de o cauză mai bună.

S-a întâmplat să văd pe stories pe Instagram o influenceriţă, mare vedetă la televiziune, supărată foc pe „moda imbecilă” de a merge prin păduri şi la munte cu „tenişei sau adidăşei” şi coborând, din cauza asta, pe fund sau chiar „pe pungă”. N-am înţeles ce o deranja pe doamna. La urma urmei, sunt tenişeii lor, adidăşeii lor şi chiar fundul lor. Care-i problema? Că nu toţi îşi permit bocanci de fiţe? De ce n-avem loc unii de alţii?

Continuă lectura „Calul moare de drum lung şi prostul de grija altuia”

Destine de poveste: Dora D’Istria

„Dora d’Istria a citit totul și a adnotat totul; ea vorbește corect nouă limbi și le scrie cu mare eleganță. Pariziană ca Gavarni, italiană ca Belgiojoso, spaniolă ca Larra, germană ca Goethe, rusoaică precum Pușkin, valahă ca o Ghika, grecoaică precum Botzaris sau lordul Byron, ea este unul dintre cele mai curioase exemple de ceea ce poate o natură bine dotată.”

Marchizul de Villemer (pseudonimul lui Charles Yriarte, redactor-șef al revistei Le monde illustré, Paris)

Originea

S-a născut la București, în 3 februarie 1828, cu numele de Elena Ghica, într-o familie româno-albaneză. A fost fiica marelui ban al Craiovei, Mihail Ghica și a Caterinei Ghica, de origine grecoaică.

Din familia Ghica au făcut parte, de-a lungul timpului, domnitori și boieri în Țara Românească și Moldova. Fondatorul familiei Ghica a fost Gheorghe Ghika Vodă, domn al Moldovei (1658-1659) și al Țării Românești (1659-1660), aromân, originar din Macedonia, de unde a plecat în Fanar.

Tatăl Elenei, Mihail, era colecționar pasionat, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București, iar mama ei, Caterina, a fost nu doar foarte frumoasă și influentă la curtea regală, ci și prima româncă traducătoare și publicistă.

Dora d’Istria este pseudonimul literar al Elenei Ghica. Acesta s-ar putea traduce prin Dor de Istria (Istria este numele antic al Dunării, dar și al unei localități antice).

Continuă lectura „Destine de poveste: Dora D’Istria”

Amintiri de Zoe Cămărășescu – jurnal de călătorie

Amintiri, cartea de memorii scrisă de Zoe Cămărăşescu, a fost pentru mine ca un balsam pentru suflet. Am petrecut timpul în care am citit-o într-o lume total diferită de cea diferită – plină de zarvă, încrâncenare şi ranchiună – în care trăim noi azi.

Tare mi-a plăcut s-o însoțesc pe Zoe Cămărăşescu (născută Bengescu) într-o călătorie prin locurile în care şi-a petrecut copilăria şi tinereţea, în timpul în care secolul XX era încă tânăr. Vreți să aflați și voi despre ele?

Amintiri de Zoe Cămărășescu, apărută la Editura Baroque Books&Arts

Bucureşti

Strada bucureșteană, colorată și plină de viață, oferea un adevărat spectacol, trecătorilor și locuitorilor care priveau de la fereastră diversele „priveliști distractive”. Flașnetarul, băiatul cu cornuri sau cu castane, bragagii care vindeau, pe lângă bragă, rahat și alte dulciuri, oltenii, care strigau, după sezon, „Pui, pui-i-i, hai la pui” sau „miel, mielu-u” sau tramvaiul tras de cai, care avea stații reglementate, dar pe care îl puteai opri „și zece metri mai departe, făcând semn cu mâna” nu lipseau din repertoriul obligatoriu al străzii.

Continuă lectura „Amintiri de Zoe Cămărășescu – jurnal de călătorie”

Turist în țara mea: Casa Darvas-La Roche din Oradea

Casa Darvas-La Roche din Oradea a fost, pentru mine, o surpriză foarte plăcută. Recunosc că nu mă așteptam să găsesc în orașul în care m-am născut și am copilărit o casă-muzeu asemănătoare celor din Amsterdam.

O bijuterie arhitectonică

Casa Darvas-La Roche este situată în Oradea, pe strada Iosif Vulcan nr. 11 și este o clădire originală și extrem de frumoasă. A fost construită între anii 1909-1912, în stil Secession vienez cu forme geometrice simplificate. Clădirea are două fațade, cea principală pe strada Iosif Vulcan și cea secundară spre râul Crișul Repede, cu vedre spre Sinagoga Neologă Zion.

Fațada principală atrage imediat atenția trecătorului, fiind placată cu marmură și având trei zone diferite. Foarte interesanți sunt butonii din ceramică de Zsolnay, de culoare verzui-albăstruie, cu reflexe metalice. Interesant este și balconul, cu un parapet metalic frumos decorat și motive vegetale, și „păzit” de o statuie spectaculoasă. Aș mai menționa și vitraliile și benzile din mozaic colorat de pe coloanele dintre ferestre.

Scurt istoric

Numele casei vine de la doi oameni de afaceri, evreul Darvas Imre și elvețianul Alfred La Roche.

Imre Darvas (1864-1913) a fost inițiatorul exploatării forestiere moderne în județul Bihor. De-a lungul timpului, avut afaceri în domeniul forestier, bancar, construcții de mașini și fabricarea de geamuri și pictură pe sticlă, oglinzi și sticlă șlefuită (aceasta din urmă în asociere cu frații Neumann).

Alfred La Roche (1867-1944) era bancher și avocat, originar din Basel, fiind reprezentantul firmei La Roche & Comp. (cu activitate în domeniul bancar și în transporturi) în județul Bihor. În 1907, împreună cu Imre Darvas a înființat Antrepriza Forestieră La Roche & Darvas S.A., reorganizată după moartea lui Darvas, în 1913, în La Roche Întreprindere Forestieră S.A.

În anii ’30, casa a fost vândută familiei evreiești Simon. În perioada comunistă, o parte a casei a fost naționalizată, iar trei încăperi au rămas proprietarilor. O perioadă, în clădire a fost sediul echipei FC Bihor, care a fost evacuată în 2010, când administrația locală a cumpărat spațiile private și a devenit proprietara întregii clădiri.

Muzeul

Dincolo de spectaculoasa fațadă, pătrunzi în interiorul unei case care ascunde multe comori. Cele mai spectaculoase sunt vitraliile. Chiar la intrare se află un superb perete vitrat, iar la etaj, un alt perete cu vitralii delimitează o mică seră de flori. Și ferestrele casei sunt decorate cu vitralii.

Oglindă vitrată

La parter, la momentul vizitei noastre (iulie 2021), putea fi admirată o expoziție temporară de superbe oglinzi vitrate. Apropo de expoziția temporară, e probabil momentul să spun că muzeul Darvas-La Roche nu e un spațiu mort, ci unul în care se organizează diverse evenimente, cu tot felul de tematici, menite să anime locul. Motiv pentru care sunt invidioasă pe orădeni, fiindcă au parte de o asemenea comoară.

Tot la parter, sunt expuse bijuterii și costume și accesorii vestimentare de epocă.

La etaj, sunt amenajate, în stilul începutului de secol XX, câteva încăperi cu diverse funcțiuni: dormitor, cameră de zi, bucătărie, baie, camera copiilor și chiar camera servitoarei.

În bucătărie

În bucătărie, din dotările originale s-au păstrat o sobă de gătit cu plăci de faianță și plită tuci, dar și faianța și pavimentul decorate cu motive geometrice. Pentru o atmosferă cât mai autentică, le-au fost adăugate piese de mobilier de epocă și ustensile specifice de bucătărie.

Dormitorul în stil neo-roccoco

Preferatul meu a fost dormitorul, cu mobilierul original, în stil neo-roccoco, din paltin vopsit alb și frumos decorat. Foarte interesant patul cu baldachin, de fapt, paturile, că sunt două, dispuse unul în prelungirea celuilalt, nu alăturate, cum se face de obicei.

Tot la etaj poate fi admirată o fântână decorată cu ceramică de Zsolnay și două măști de calorifer, din aramă ștanțată, în stil Secession vienez. Tot în stil Secession sunt și stucaturile care decorează tavanele.

În sala de proiecție

Tot la etaj e și o sală de proiecție, unde poți petrece câteva minute admirând o animație interesantă.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez magazinul muzeului, probabil cel mai profesionist pe care l-am văzut în România (până acum), cu suveniruri interesante, fără kitsch-urile obișnuite prin alte părți. Nici n-am știut ce să aleg: bijuterii din sticlă Murano (am deja acasă suficieente), magneți de frigider (aproape că se demolează frigiderul sub greutatea lor) sau evantaie? Până la urmă, m-am hotărât pentru semne de carte (astea niciodată nu-s destule!) și o oglindă de poșetă. Recunosc că mi-a rămas gândul la albumele cu palatele orădene și la cărțile de colorat (perfecte pentru Mara). Un bun motiv să revin la Oradea.

Săpânţa – între „vaca mov” a cimitirelor și o mănăstire prea puțin cunoscută

Cimitirul Vesel de la Săpânța e unul dintre cele mai vizitate locuri din Maramureș. Unii turiști vin special în zonă ca să vadă această vacă mov a cimitirelor. Pentru cei nefamiliarizați cu limbajul de marketing, o vacă mov e un produs care se deosebește de alte produse similare prin ceva deosebit. Ca o vacă de culoare mov într-o cireadă de vaci obișnuite. Mult mai puțin cunoscută e Mănăstirea Săpânța-Peri, o adevărată bijuterie arhitecturală în lemn.

Continuă lectura „Săpânţa – între „vaca mov” a cimitirelor și o mănăstire prea puțin cunoscută”

Turist în țara mea: Mănăstirea Bârsana – un loc de poveste

Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai…

Dintre toate locurile pe care le-am văzut până acum, cred că Mănăstirii Bârsana din Maramureș i se potrivesc cel mai bine aceste versuri.

Odată ce treci poarta (în stil maramureșean) a Mănăstirii Bârsana, simți că ai pătruns într-un tărâm de poveste. Clădiri din lemn, construite în stilul inconfundabil maramureșean, vegetație superbă, bine îngrijită și liniște, foarte multă liniște. E ca și cum toate problemele lumii au rămas undeva în urmă, pe șoseaua de pe care tocmai ai venit. E drept că indicatorul care-ți arată unde s-o iei la stânga e în intersecție și ascuns cumva după un gard, așa că ai toate șansele să ratezi intrarea. Tipic pentru multe atracții turistice din România.

Ați văzut indicatorul? Când sunteți în mașină, e deja prea târziu să virați la stânga.
Continuă lectura „Turist în țara mea: Mănăstirea Bârsana – un loc de poveste”

Turist în țara mea: O călătorie cu Mocăniţa pe valea Vaserului

Călătoria cu Mocănița pe valea Vaserului a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, de la organizare până la peisajele de pe traseu.

Inițial, adică în 1932, când a fost construită calea ferată forestieră, Mocănița era un tren cu care erau transportate lemnele din pădure și avea un traseu de vreo 60 km prin pădurile maramureșene.

Măriuța – cea mai veche Mocăniță

Astăzi, Mocănița este un tren turistic cu aburi care circulă pe valea Vaserului, după un program diferit, în funcție de sezon, pe o distanță de 21,6 km, între Vișeu de Sus și Paltin și retur.

Continuă lectura „Turist în țara mea: O călătorie cu Mocăniţa pe valea Vaserului”

Știi că ești român atunci când …

… fumezi pe marginea piscinei și folosești rigola pe post de scrumieră (nu înainte de a sufla fumul în nasul celor care înoată).

… simți nevoia să pipăi fiecare fruct sau legumă din supermarket, înainte de a te decide să cumperi (sau nu).

… aflat în magazin, scoți din frigider/congelator un produs, după care îl abandonezi la raionul de ciorapi, cât mai bine ascuns, dacă se poate.

… umpli farfuria cu toate preparatele de la bufetul suedez, doar aşa, să fie la îndemână şi ştiind foarte bine că nu mănânvi nici un sfert din mormanul de mâncare.

*Articol în curs de actualizare. Sugestii?

Domeniile Murani – un loc în care poți petrece câteva ore în natură aproape de Timișoara

Domeniile Murani e locul perfect dacă vrei să petreci câteva ore în natură, împreună cu familia. Se află în satul Murani, comuna Pișchia, la 25 de kilometri de Timișoara, pe loc fostului domeniu al baronului Murany.

Este un centru de agrement, amenajat foarte frumos, în jurul fostului conac. Acesta a fost construit în 1781 de Josep Kulterer, care a devenit ulterior Baron de Murany. Pe moșia cumpărată de la Fiscul Austriac, baronul a amenajat un parc dendrologic cu specii exotice, unii dintre arbori putând fi admirați și azi.

Intrarea pe domeniu

Domeniul și-a schimbat proprietarii de-a lungul timpului, iar în 1949 a fost confiscat și a ajuns în proprietatea statului, fiind retrocedat în anul 2000. Actualii proprietari l-au cumpărat în 2018.

Auzisem de ceva vreme de Domeniile Murani, dar n-am reușit să ajungem acolo până ieri. Fiind sâmbătă, ne așteptam să fie aglomerat. iar numărul amre de mașini parcate în fața domeniului ne-a dat dreptate. Dar parcul este atât de întins încât toată mulțimea de oameni s-a împrăștiat și nu a fost deloc aglomerat.

Taxa de intrare e 10 lei, de la 2 ani în sus, lucru care mărturisesc că m-a cam surprins. N-am prea văzut până acum taxă de intrare la copii mici, de obicei până la 7 ani au gratuitate. Ca să nu mai zic de elevi, care au, în cele mai multe locuri de agrement, tarif redus.

La intrare, se află o hartă cu locurile de interes de pe domeniu și un panou cu un scurt istoric al acestuia.

Tramvaiul cu cai

Vizitatorii sunt întâmpinați de un simpatic tramvai cu cai, care a fost amenajat ca spațiu de servit masa, dar care, probabil din cauza restricțiilor, era închis. Oricum, era foarte cald afară, așa încât nimeni nu cred că simțea nevoia să se închidă într-un tramvai.

După ce am trecut de zona destinată mâncării, spațioasă, cu multe mese, așezate și al umbră și la soare, să fie pe toate gusturile, am ajuns la ferma cu animale și păsări: găini, lebede, păuni, rațe, ponei, capre, un cal și frumoasele rațe negre, cu penaj catifelat.

În căsuța din copac

Pentru copii sunt amenajate locuri de joacă, cu tobogane, trambuline, leagăne, loc de pictat, mici pavilioane în copaci, dar și un mini-parc de aventură.

Cărarea cu hibiscus

Pe cărarea cu hibiscus am ajuns în parcul dendrologic, unde am văzut seniorii domeniului, metasequoia, platanul secular și salcâmul domnesc, unul mai frumos ca altul. Peste tot, sunt amenajate locuri de popas și de luat masa.

Conacul nu e renovat, probabil că așteaptă și el zile mai bune, dar parcul care-l înconjoară e o minunată oază de liniște și de verdeață, unde poți poposi pe trunchiuri de copaci care îmbie vizitatorul la popas.

La umbra bătrânulul sequoia, am făcut un picnic, cu mâncare bună și consistentă, fiecare după gustul lui (inclusiv vegetarian). Ca orice român neaoș la picnic, eu am ales mici și bine am făcut. Sunt bestiali, să nu-i ratați dacă ajungeți acolo. Și vă mai recomand limonada făcută la fața locului.

Era să uit să vă spun despre diversele locuri instagramabile, amenajate special pentru doritori.

Caleașca de la umbra platanului secular

E important de precizat că locul este foarte curat (peste tot, inclusiv la toaletă), n-am văzut nici un colț de șervețel aruncat pe jos. Deci se poate, dacă vrem.

Dacă sunteți prin apropiere, vă recomand să mergeți la Domeniile Murani! Noi singur vom repeta experiența.