Un tur literar prin palatele lui Henric al VIII-lea

Henric al VIII-lea (1491–1547) a fost regele Angliei din 1509 până la moartea sa. A fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este unul dintre cei mai clebri suverani englezi, mai ales pentru faptul că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.

Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, a murit în 1502, iar a devenit prinț de Wales și moștenitor al tronului.

La început cel mai frumos prinț al creștinătății, cu o curte regală la care se cultivau artele și sportul, Henric s-a transformat treptat într-un rege necruțător cu dușmanii, capabil să trimită la moarte pe orice îi stătea în cale, inclusiv două dintre soțiile sale. Spre sfârșitul vieții devenise un tiran bolnav, dizgrațios, de care le era teamă tuturor.

Palatul Greenwich

Palatul Placentia, cunoscut și ca Palatul Greenwich a fost construit în 1443 de către Humphrey, Duce de Gloucester. După ce acesta a fost acuzat de înaltă trădare, palatul, denumit Bella Court, a fost preluat de Margareta de Anjou și redenumit Palace of Placentia. Se afla pe malul Tamisei, în apropierea Londrei. Henric al VII-lea a renovat masiv palatul, iar Charles al II-lea l-a demolat, în 1660, pentru a construi un nou palat, lucru care nu s-a mai întâmplat. Patruzeci de ani mai târziu, pe locul fostului palat a fost construit Greenwich Hospital, cunoscut azi ca Old Royal Naval College.

Credit foto: Wikipedia

Palatul Greenwich a jucat un rol important în viața lui Henric al VIII-lea,, chiar din ziua în care s-a născut acolo, în 1491. Tot acolo s-au născut fiicele lui, viitoare regine, Mary (în 1516) și Elizabeth (în 1533). Tot la Greenwich s-a căsătorit Henric al VIII-lea cu cea de-a patra lui soție, Anne de Cleves, în 1540.

Continuă lectura „Un tur literar prin palatele lui Henric al VIII-lea”

Cu furculița literară prin lume – Postul Paștelui la curtea lui Henric al VIII-lea

furculita-literara

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Furculița literară a făcut o călătorie în timp, până în secolul al XVI-lea, la curtea lui Henric al VIII-lea, unde, împreună cu Anne de Cleves, a patra soție a regelui, a luat cina în sala mare a palatul regal. Regina a avut ocazia să descopere că englezii aveau „o conștiință îngăduitoare” când venea vorba de mâncarea din postul Paștelui, când nu se mânca deloc carne roșie, dar se consuma, în schimb, din plin, pui și pește.


Moștenirea Boleyn de Philippa Gregory

„Spre surprinderea mea, ni se servește pui, în plăcinte și tocane, fript cu ierburi aromate care te fac să-ți lase gura apă, scos de pe oase, căci pe perioada nu este considerat carne. Regele a decretat că în postul Paștelui puiul este echivalent cu peștele. Mai există tot felul de păsări de vânat (nici acestea nefiind carne, potrivit lui Dumnezeu și regelui), minunat prezentate, împănate unele cu altele pentru aromă și frăgezime. Există feluri consistente cu ouă (care nu sunt carne) și există într-adevăr pește: păstrăv din iazuri și preparate miunate din pește prins pe Tamisa și din pește de mare adus de pescarii care ies cu bărcile departe în larg ca să hrănească această curte lacomă. Mai sunt plăcinte cu raci de apă dulce și plăcinte cu sardele și cu heringi, ale căror capete mici și gustoase ies la iveală din aluatul gros de patiserie. De asemenea, există feluri de mâncare minunate din legume de primăvară, rareori servite la curte, și mă bucur să le am pe farfurie în această perioadă.”

Anne de Cleves
Credit foto: saveur.com

Din tot meniul acesta bogat, mi-a atras atenția plăcinta cu pește, ale căror capete ieșeau la iveală din aluatul gros de patiserie. Eram sigură că e doar imaginația autoarei. Dar nu, plăcinta cu capete de pește ițite din aluat chiar există și, dacă vă tentează s-o preparați, găsiți rețeta aici.

Te-ar putea interesa și: Cu furculița literară prin lume – Anglia în vremea dinastiei Tudor

Pastila de vorbă: de unde vine cuvântul IDIOT

Pastila de vorbă
Dacă n-ai timp să citești, ascultă-mă aici.

Toată lumea știe ce înseamnă idiot (o persoană lipsită de inteligență; sinonime: cretin, nerod, netot, tâmpit).

Probabil că mai puțin cunoscută este originea cuvântului. În greaca veche, idiot însemna privat, particular, un idiot fiind un om care-și vede de treaba lui.

Lucrurile s-au schimbat puțin când, în urmă cu 2500 de ani, atenieinii au inventat democrația și idiotes a devenit opusul lui polites, cetățenul, persoana implicată în treburile cetății. Idiotul devenise, deci, unul care nu era interesat de binele comun. De aici și mesajul pe care vechii grecii l-au trimis, chipurile, urmașilor lor, anume că trebuie să se implice în binele comun (reprezentat după unii de politică), în caz contrar neavând dreptul la nicio pretenție.

Așa stând lucrurile, cred că a venit momentul să recunosc: sunt o idioată, viața politică nu mă interesează, absolut deloc și nici pretenții nu cred că mai am, că n-am de la cine.

Recomandare de lectură:

  • Idiotul de Feodor Dostoievski – un roman scris în 1867–1868 și publicat prima dată în revista Russky Vestnik, din Sankt Petersburg, 1868–1869.

Iarna crimelor perfecte de Tony Mott – un roman polițist geometric

Despre autoare:

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu Roșu, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010, apare la aceeși editură volumul de poezii Hohote&Clocote.

Antoneta Galeș deține un master în resurse umane și comunicare și este Senior Professional in Human Resources (certificare Society for Human Resources Management USA). Este art-terapeut Phronetik® și Solution-focused Coach. 

Întrega sa activitate profesională are legătură cu dezvoltarea oamenilor și a echipelor. După o perioadă în recrutare și training, și-a continuat cariera în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale, de modernizare a serviciilor de ocupare din România (1997-200). A lucrat într-o companie germană de retail din 2000, ca director resurse umane și apoi ca director de comunicare și dezvoltare organizațională (2015 – 2018). În 2014 a înființat Sonas, o companie de consultanță în strategie, dezvoltare și comunicare, unde își desfășoară activitatea în prezent. 

Scrie frecvent articole despre schimbare organizațională și leadership în publicații de specialitate din România. (Sursa informațiilor: tonymott.ro)

Despre carte:

Prezentarea cărții:

„Dacă o singură victimă poate părea un doar un accident, mai multe victime alcătuiesc un puzzle care poate părea imposibil de descifrat.

Fiecare dintre noi își dorește să ucidă, spune Ion Fora.

Fiecare dintre noi este dator să aleagă viața, susține Gigi Alexa.

Ion Fora e psihiatru și este găsit carbonizat după explozia garajului.

Gigi Alexa este medic legist și anchetează cazul.

Pacienții lui Ion Fora devin suspecții principali.

Dar Gigi i-a fost și ea clientă pe când era adolescentă. Deși nu vrea, se pare că trebuie să își aducă aminte totul.”

Continuă lectura „Iarna crimelor perfecte de Tony Mott – un roman polițist geometric”

Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici

Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici

După (zeci de) ani de la prima lectură, am recitit Mara de Ioan Slavici și eram tare curioasă cum am s-o găsesc azi față de cum mi s-a părut în anii adolescenței, ca lectură obligatorie pentru școală. Apropo de lecturile obligatorii, nu-mi amintesc să mi se fi părut o corvoadă, ceva imposibil de făcut, așa cum par să fie pentru tinerele generații de azi. Le luam ca atare, ceva ce trebuie să fac, iar unele dintre ele chiar mi-au plăcut. E drept că nu existau ispitele de azi.

Revenind la Mara lui Slavici, o să spun că mi-a plăcut, mult, mai mult ca în adolescență. Mi-a plăcut intriga, mi-au plăcut personajele, drept pentru care am pornit într-o plimbare prin locurile prin care i-au purtat pașii prin orașul în care locuiesc eu, Arad.

1. Mureșul

Mureșul este axul central, nu numai al Aradului, ci și al romanului Mara. Totul se întâmplă pe malurile Mureșului, fie în Arad, fie în Lipova.

Mureșul în aprilie 2021

„Acum însă nu era vară, ci primăvară și Murășul era lat, foarte lat, tulbure-gălbui și plin de spumă și de vâltori.”

Multe anotimpuri s-au scurs de atunci și multă apă a curs pe Mureș, dar tot la fel arată el primăvara.

Mureșul (Maris în latină, Maros în maghiară și Mieresch în germană) este un râu cu o lungime de 761 km, izvorăște în Munții Hășmașu Mare și se varsă în Tisa, marcând frontiera româno-maghiară pe o lungime de 22,3 km. A fost menționat de Herodot încă din anul 484 î.Hr. și este al doilea râu al României ca lungime și ca suprafață hidrografică.

Continuă lectura „Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici”

7 cărți pe care nu le-aș reciti dar mă bucur că le-am citit

7 cărți pe care nu le-aș reciti

Lista de cărți de mai jos cuprinde cărți pe care le-am citit și mă bucur că am făcut-o, dar pe care, din motive diferite, nu le-aș reciti, cel puțin nu în viitorul previzibil, ca să zic așa.

1. Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini

Este o poveste tulburătoare, adesea șocantă despre prietenie, trădare, tensiuni etnice, sacrificiu, teamă, remușcare, răscumpărarea păcatului, dragoste. E o carte greu de citit, care te pune serios pe gânduri. Efectiv nu mi-a venit să cred de câtă cruzime sunt capabili unii reprezentanți ai rasei umane. E o carte atât de tulburătoare încât, atunci când am citit-o, am simțit de multe ori nevoia unor pauze în care să-mi trag sufletul.

Continuă lectura „7 cărți pe care nu le-aș reciti dar mă bucur că le-am citit”

5 călătorii fascinante în Toscana prin intermediul unor povești pe care trebuie să le citești

Sursa foto: libris.ro

1. Agonie și extaz de Irving Stone

„Romanul Agonie si extaz își brodează povestea pe marginea vieții unui personaj celebru al artei europene: Michelangelo Buonarroti. Ca să ducă la bun sfârșit această neobișnuită biografie, Irving Stone a trăit o vreme în Italia, unde s-a documentat încercând să creeze fundalul unei epoci înfloritoare, Renașterea. Așa aflăm cum s-a școlit tânărul Michelangelo, cum a început să lucreze în marmură, cum a devenit apoi interesat de arhitectură și pictura. Biograful american nu ocolește nici detaliile amoroase ale vieții marelui artist renascentist, nici amănuntele legate de familia Medici sau relațiile, uneori conflictuale, cu unii dintre contemporanii sai: Leonardo da Vinci, Donatello, Botticelli, Rafael, papa Iulius al II-lea sau papa Leon al X-lea.” (©Elefant.ro)

„Pentru Rafael, crearea unei opere de artă e o zi strălucitoare de primăvară în Campagna; pentru mine, e tramontana mugind la vale de pe culmile muntelui. Lucrez din zori până-n noapte, adeseori la lumina lumânării sau a lămpii cu ulei. Arta pentru mine e un chin, o agonie când merge rău, un extaz când merge bine; dar întotdeauna mă subjuga. Când termin o zi de lucru sunt ca o păstaie seacă. Tot ce-a fost în mine se află acum în marmură sau în frescă. Iată de ce n-am nimic de dat în altă parte.”

Continuă lectura „5 călătorii fascinante în Toscana prin intermediul unor povești pe care trebuie să le citești”

Vertigo de Boileau-Narcejac

Despre autori:

Vertigo este un roman scris de doi autori, Pierre Boileau și Pierre Ayraud (Thomas Narcejac), publicat în 1954, sub pseudonimul Boileau-Narcejac.

Pierre Boileau (1906-1989) și Thomas Narcejac (1908-1998) au fost scriitori de roamne polițiste și de aventuri. Colaborarea lor a început în 1948, iar tandemul lor a devenit cunoscut pentru multe romane care s-au bucurat de succes. Boileau era responsabil cu intriga, iar Narcejac cu atmosfera și cu caracterizările.

Cei doi autori au scris și scenarii de cinema, radio și teelviziune și au publicat recenzii de roamne polițiste. Cărțile lor au fost ecranizate, cel mai important regizor fiind Alfred Hitchcock.

Despre carte:

Vertigo este povestea unui fost detectiv, Roger Flavières, care suferă de rău de înălțime și este structurată în două părți.

Prima parte începe la Paris, în 1940, când fostul detectiv, actualmente avocat, este angajat de un fost coleg să o supravegheze pe soția sa, Madeleine, despre care pretindea că are uneori un comportament ciudat. Roger începe s-o urmărească pe Madeleine pe străzile Parisului și începe să se simtă ca într-o vacanță.

Continuă lectura „Vertigo de Boileau-Narcejac”

13 la cină de Agatha Christie – recenzie

Despre autoare:

Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute și, după părerea mea, mai puțin reușite. Este unul dintre cei mai importanți autori de literatură polițistă și cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. A publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi, fiind autorul tradus în cele mai multe limbi.

Despre carte:

13 la cină este un alt titlu al romanului mult mai cunoscut ca Lordul Edgware moare, un titlu mult mai potrivit, așa după cum se apreciază, la un moment dat, chiar în carte. Romanul a apărut prima dată în SUA, în foileton, în The American Magazine, în perioada martie-august 1933, sub numele 13 la cină. În septembrie 1933, a apărut în Marea Britanie, cu titlul Lordul Edgware moare.

Continuă lectura „13 la cină de Agatha Christie – recenzie”

Elefanții nu uită niciodată de Agatha Christie

Despre autoare:

Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute și, după părerea mea, mai puțin reușite. Este unul dintre cei mai importanți autori de literatură polițistă și cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. A publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi, fiind autorul tradus în cele mai multe limbi.

Despre carte:

Elefanţii nu uită niciodată este una dintre ultimele cărţi scrise de Agatha Christie – romanul a apărut în 1972, iar scriitoarea a murit în 1976 – aşa că ai zice că, având în vedere îndelungata experienţă, e una dintre capodoperele ei. Dar, n-a fost să fie. E o carte bună, fără îndoială, dar a scris altele cu mult mai bune.

Continuă lectura „Elefanții nu uită niciodată de Agatha Christie”