„Povestea începe la Restaurantul București, unde un grup bizar se dedă la acte de violență. In altă parte, un inginer care lucrează la un proiect de importanță națională găsește…o violetă într-un safé la care numai el are acces.
Cine era fata agresată în restaurant? Cum a apărut floarea într-un loc secret? Ce legătură există între cele două planuri? Răspunsurile se află în acest roman irezistibil pentru toți iubitorii de suspans.”
Ce cred eu
Violeta din safé e, de la început până la sfârşit, un zarzavat. Alt cuvânt mai potrivit nu-mi vine în minte. Începând chiar cu titlul, care m-a făcut să întreb: de ce safé, în franceză, şi nu safe, în engleză, sau mai neaoşul seif?
Am trecut rapid peste întrebare şi am purces să devorez zarzavatul. Cam aşa:
Vă întrebaţi, probabil, de ce zic că e un zarzavat, şi încă unul greu de digerat? Păi, cel puţin din două motive.
Neaşteptat de mult mi-a plăcut cartea asta, apărută la Editura Tritonic. Nu eram deloc sigură că va fi pe gustul meu atunci când mă uitam la copertă. Ce m-a făcut s-o citesc a fost îndemnul de pe prima copertă „Poftă bună și păzește-ți spatele”, o excelentă găselniță (la modul pozitiv vorbind) de marketing.
Al Punto are toate ingredientele pentru un roman poliţist ca la carte: o scriitură bună, un chef român ucis cu bestialitate într-un restaurant din Spania, mafie moldovenească, trădare, spălare de bani şi … câteva sugestii gastronomice care sună tare bine. Intru în bucătărie să le testez. Până atunci, comandaţi cartea şi n-o să vă pară rău!
N-am nicio îndoială că, dacă romanul Maitreyi n-ar fi fost scris de un român, fie el și trăitor în alte țări, povestea de dragoste dintre britanicul Allan și bengaleza Maitreyi ar fi fost una dintre marile povești de dragoste ale lumii. Chiar dacă n-a fost privită prea bine de unii dintre scriitorii și criticii literari români (erau bărbaţi, poate așa se explică) și în ciuda faptului că s-a spus că povestea n-a existat decât în imaginaţia lui Eliade, care ar fi scris-o într-o mansardă din București.
Reală sau imaginară, e una dintre cele mai frumoase povești de dragoste pe care le-am citit vreodată, care m-a cucerit încă de la început.
Pentru că, după ce am publicat, zilele trecute, articolul despre romanul Ion de Liviu Rebreanu, mi-am luat o căruță de hate, gen cum îndrăznesc eu, ce profesor sunt eu și altele asemănătoare, am zis să-i întreb pe elevi ce cred ei. De data asta, nu la o clasă de a X-a, pentru care e o lectură curentă, ci la o clasă a XII-a, care au romanul în programa de bacalaureat.
Așadar, ca un profesor de marketing curios ce mă aflu, la sfârșitul orei, după test, am făcut un sondaj în rândul elevilor. Evident că eșantionul era nereprezentativ. Nu discutasem (cu ei), în prealabil, nimic despre Ion, despre bac sau despre alte subiecte asemănătoare. I-am luat „ca din oală”, cum se zice și i-am rugat să scrie pe o foaie de hârtie care este părerea lor, sinceră, părerea lor despre romanul Ion. Am făcut un exercițiu de sinceritate, cu care elevii mei sunt deja obișnuiți.
Un cântec de ascultat în timp ce citiți articolul
Ce răspunsuri am primit de la elevi?
O să precizez, de la început, că nu am avut nicio intervenție pe text, nici măcar din punct de vedere ortografic.
De (prea) multe generaţii, Ion al Glanetaşului face parte din viaţa elevilor de liceu. A fost, în secolul trecut, şi în lista mea de lecturi obligatorii, şi mărturisesc că pe mine una – la fel ca pe mulţi dintre colegii mei, mai ales colegele mele – m-a învins. În sensul că l-am citit cap-coadă şi, mai mult decât atât, mi-a plăcut.
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Furculița literară a însoțit-o pe Joanna, o tânără englezoaică, în incursiunea ei prin Toscana, în căutarea unor secrete din trecutul tatălui.
Copilul din Toscana de Rhys Bowen
O după-amiază la trattoria, puțin înainte de cină:
– Și acum încearcă bruschetta, mi-a spus bătrânul distins. Fiecare este acoperită cu arome diferite, care ne plac în partea asta a locului. Asta este cu ficat de pui amestecat cu anșoa, asta este cu tapenade și aici felii de fenicul cu brânză de capră. Mănâncă. Toate sunt bune.
Mă întreb, de multe ori, ce mi-a plăcut mai mult: cartea sau filmul care s-a făcut după ea? Uneori câştigă cartea, alteori filmul, depinde de situaţie. Nu şi în cazul poveştii celebrei familii toscane, Gucci. Aici răspunsul e simplu: amândouă mi-au plăcut la fel de mult.
Mai întâi a fost cartea. Primul audio-book pe care l-am ascultat vreodată. N-aş putea spune că experienţa mi-a plăcut în mod deosebit, nu cred că o voi repeta prea curând. Noroc că am cartea în format fizic, aşa că o voi (re)citi cândva. Am parcurs cam un sfert când s-a nimerit să văd filmul. Eram sigură că nu o să-mi placă să mai ascult cartea, din moment ce ştiu ce se întâmplă. Dar nu. O să continui cel puţin cu acelaşi interes.
Prima dată când am văzut cartea, nu știam la ce să mă aștept de la ea. Credeam că e mai degrabă una scrisă pentru palmares, să fie la număr (Hillary Clinton este autoarea a încă șapte cărți). În afară de asta, n-aș putea spune că mă dau un vânt după thrillerele politice. Mai ales că, de atâta timp, trăim unul pe viu, cum s-ar zice.
Cu acest nivel al așteptărilor foarte scăzut, aproape de genunchiul broaștei, am început s-o citesc. Și m-am pomenit că nu mai pot s-o las deoparte. Un incredibil carusel al evenimentelor și al personajelor, care te poartă de la Washington D.C., la Frankfurt, apoi în Oman, Teheran, Islamabad, la Moscova și chiar în peșterile din munții Pakistanului, cu o viteză incredibilă, că nici nu apuci să-ți tragi sufletul.
Agatha Christie nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cel mai vândut scriitor din toate timpurile și cel mai cunoscut și citit scriitor de romane așa zis polițiste (mai exact, detectivistice sau ficțiune cu crime). Dincolo de misterele în care este neîntrecută până acum, am descoprit în Agatha Christie și o pasionată călătoare, care și-a dus personajele prin locurile pe care ea însăși le-a vizitat. De aceea, vă propun să o urmăm și noi în călătoriile ei literare și să descoperim lumea prin ochii autoarei și a personajelor sale. Călătorie plăcută!
Unele dintre cele mai cunoscute și mai apreciate romane ale Agathei Christie, și, cu siguranță, preferatul meu, Moarte pe Nil, prilejuiește cititorului o croazieră pe Nil, pe un vas la bordul căruia s-a îmbarcat și detectivul Hercule Poirot.
Sursa de inspirație a fost, probabil, o călătorie pe care Agatha Christie a făcut-o în Egipt, prima dată în 1920, apoi în 1930, când l-a cunoscut pe Max Mallowan, un arheolog cu 14 ani mai tânăr ca ea, și care avea să devină al doilea ei soț.
Personajele din Moarte pe Nil s-au îmbarcat la bordul vasului Karnak în anul 1937. La vremea respectivă, Egiptul, condus de regele Farouk, era considerat o destinație turistică sigură, fiind preferat de mulți europeni pentru climatul său plăcut și însorit.
Aswan – locul unde a început călătoria
Hotel Cataract
Hotelul Cataract a fost ales de Agatha Christie pentru a-i găzdui pe turiștii care urmau să se îmbarce pe vasul Karnak pentru croaziera pe Nil. Hotelul, denumit azi Sofitel Legend Old Cataract Hotel sau Old Cataract Hotel, este un resort de 5 stele, situat în Aswan, pe malul Nilului.
A fost construit de Thomas Cook, în1889, și i-a avut ca oaspeți, printre alții, pe țarul Nicolae al II-lea, Margaret Thatcher, Francois Mitterand, prințesa Diana, regina Noor a Iordaniei, Winston Churchill și, bineînțeles pe Agatha Christie.
În restaurantul hotelului luau masa și socializau Hercule Poirot și colegii săi de călătorie. Sursa foto: all.accor.com
Hotelul a fost complet renovat în perioada 2008-2011 și are, în prezent, două aripi: Palace Wing (fostul Old Cataract) și Nile Wing (fostul New Cataract), cu 72 de camere și 45 de apartamente, respectiv 62 de camere și 37 de apartamente.
Nu obișnuiesc să fac liste de cărți de citit, pentru că nu sunt în stare să mă țin de ele, mereu apare ceva, apoi altceva și tot așa, care mă îndepărtează de ce scrie în listă. Din același motiv nu prea răspund nici provocărilor de tip #readingchallenge. Și când o fac, abandonez ideea, mai devreme sau mai târziu.
M-am gândit, totuși, (să încerc) să fac puțină ordine în lecturi și să-mi propun să citesc (printre altele) următoarele 22 de cărți în 2022:
100 de femei afurisite de Hannah Jewell, Editura Nemira ✔
Amintiri de Zoe Cămărășescu, Editura Baroque Books ✔
Stare de teroare de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny, Editura Crime Scene Press ✔
Hamnet de Maggie O’Farrell, Editura Pandora
Grădina de lavandă de Lucinda Riley, Editura Litera
Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson, Editura Lifestyle Publishing – abandonată
Ultima doamnă Parrish de Liv Constantine, Editura Nemira
SPQR de Mary Beard, Editura Trei
Artista Henna de Alka Josh, Editura Nemira
Rivalele – Coco Chanel și Elsa Schiaparelli de Jeanne Mackin, Editura Leda Bazaar
Printre rânduri de Donna Leo, Editura Trei
Odiseea povestită de Penelope, Circe, Calypso și celelalte de Marilu Oliva, Editura Trei 👓
Scandalul Modigliani de Ken Follett, Editura RAO
O croazieră de la Viena la Constantinopol – călători, spații, imagini (1830-1860) de Constantin Ardeleanu, Editura Humanitas
Bazarul poet. Memorii de călătorie în Germania, Italia, Grecia, Orient și țările dunărene (1840-1841) de H.C.Andersen, Editura Humanitas
Lux, modă și alte bagatele politicești în Europa de Sud-Est în secolele XVI-XIX de Constanța Vintilă, Giulia Calvi, Maria Pakucs-Willcocks, Nicoleta Roman, Michal Wasiucionek, Editura Humanitas
Fetița cu ochi albaștri de Michel Bussi, Editura Polirom
Casa Gucci de Sara Gay Forden, Editura Nemira ✔
Tărâmul lămâilor de Helena Attlee, Editura Baroque Books
Asta înseamnă marketing de Seth Godin, Editura Publica
Legendele din farfurie de Marius Cristian, Editura Lebăda Neagră
Însemnări dintr-o țară mare de Bill Bryson, Editura Curtea Veche.
Sunt tare curioasă ce se va alege din lista asta la sfârșitul anului. Să fim sănătoși și să putem citi cât mai mult. Pe măsură ce le citesc, o să ataşez câte un semn, ca să fiţi la curent cu starea lucrurilor.
Dorina Danila 