Carolly Erickson (n. 1943) este un istoric reputat, care a scris mai multe cărți de ficțiune și non-ficțiune. Printre subiectele care i-au atras atenția se numără The Hidden Diary of Marie Antoinette, The First Elizabeth, Great Catherine, Alexandra. Locuiește în Hawaii.
Publicat în 2015 de Alma
Format: 140×210
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 240
ISBN: 978-606-741-402-8
Și când zic negre nu mă refer la așa numita literatură noir, deși se regăsesc în listă și cărți din această categorie. Mă refer la cărți negre la propriu, mai exact cărți cu copertă neagră. Când vine vorba de coperta unei cărți, negrul poate fi o culoare dificilă, din punctul meu de vedere, poate face copertă superbă sau, dimpotrivă, o poate ruina. În lista de mai jos, se vor regăsi cărți din amândouă categoriile, atât frumoase cât și mai puțin reușite.
Primul volum din seria Millenium are o copertă interesantă, pe măsura unei cărți despre care Pascal Bruckner scria că e unul dintre puținele romane polițiste care l-au făcut să se trezească noaptea ca să continue lectura.
Am găsit pe un blog de carte în limba engleză un tag cu personaje literare, mi s-a părut interesant, l-am preluat și îl trimit mai departe.
Anul 2017 n-a fost deosebit de alți ani din punct de vedere al cărților pe care le-am citit. Am citit relativ constant, cărți cu teme diverse, populate de personaje mai mult sau mai puțin interesante, mai consistente sau mai „nefinisate”. Așa că am avut de unde alege și, la majoritatea categoriilor, n-a fost prea complicat s-o fac.
Tanaaaa…. And the Oscar goes to… Mă scuzați, m-a luat valul. Reluăm :). Preferințele mele (și antipatiile mele :)) se îndreaptă către…
Alexis Zorba din romanul Zorba Grecul, scris de Nikos Kazantzakis, un personaj pitoresc, simplu, dar profund, în același timp.
1500 – Ducele Ludovico Sforza (1452-1508) a cucerit Milano. Ludovico Sforza, cunoscut și ca Ludovico Maurul, era mare iubitor de artă și patron al multor artiști, cel mai cunoscut fiind Leonardo da Vinci. În timpul domniei sale, Renașterea milaneză a cunoscut cea mai mare înflorire. Ludovico Sforza a fost cel care i-a comandat lui Leonardo Cina cea de taină.
1589 – a murit Caterina de Medici (n.1519), regina Franței (1547-1559), soția regelui Henric al II-lea și mamă a trei regi, Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea, a fost regenta fiului său, Carol al IX-lea.
1858 – a murit mareșalul austriac Joseph Radetzky von Radetz (n.1766). A fost mareșal în armata habsburgică, în ultima perioadă a războaielor napoleoniene, după care a inițiat importante reforme militare. S-a retras din activitate la 90 de ani. Este foarte cunoscut și datorită Marșului Radetzky, compus de Johann Strauss-tatăl, marș cu care Filarmonica din Viena încheie tradiționalul Concert de Anul Nou. Continuă lectura
Crăciunul regal este una dintre acele cărți pe care le redeschizi mereu cu drag și pe care le răsfoiești cu plăcere și, de ce nu, cu nostalgie, mai ales în zilele de dinaintea Crăciunului.
Crăciunul regal este o poveste, cu regi și regine, cu prinți și prințese, o poveste despre sărbătoarea magică a Crăciunului. Ce o deosebește de alte povești e că este una adevărată, adusă în fața cititorului prin documente și imagini din arhivele regale dar, mai ales, prin rememorarea unor amintiri cu sărbătoarea de Crăciun în familia regală. Cartea ne prilejuiește „o călătorie de un secol și jumătate, în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o mașină, ci reședințele regale”. De la palatele și reședințele din București, la castelele de pe Domeniul Regal din Sinaia și până la Palatul Elisabeta sau Castelul de la Săvârșin, în ultima perioadă. De la reședințele din Anglia, până la cea de la Versoix sau la Vila Sparta de la Florența, în anii exilului regal.
Primul Crăciun regal, găzduit de Principele Suveran Carol în 1866, a fost sărbătorit la Palatul Domnesc din Calea Victoriei. În anii care au urmat, primul cuplu regal al României, regele Carol și regina Elisabeta, au organizat sărbătorile regale de sfârșit de an cu respect pentru tradiție și cu simțul datoriei, care-l caracteriza, de altfel, pe suveran. Evenimentele sfârșitului de an, Crăciunul, Anul Nou sau ziua reginei erau găzduite la Palatul Cotroceni, la Palatul Regal sau la Castelul Peleș. De Crăciun, regele Carol se ducea la slujba religioasă, apoi suveranii obișnuiau să meargă la … patinoar.
„Puțină lume știe că Regele Carol I avea un ascuțit simț al umorului. Se spune că, odată, plimbându-se cu doctorul Tamm la gara din Sinaia, Regele a întrebat: „Dumneata știi ce înseamnă literele astea pe vagoane, C.F.R.?” Doctorul ar fi răspuns: „Desigur, Sire. Căile Ferate Române.” „Nu. Asta înseamnă Carol fură România.””
Zilele de Crăciun din vremea regelui Ferdinand și a reginei Maria cuprindeau ceremonii militare la Palatul Regal, audiențe, partide de călărie (pasiunea reginei), serbarea Pomului de Crăciun, plimbări în oraș. Mese de prânz și cinele cu familia sau cu invitați oficiali erau găzduite la Palatul Cotroceni. Au fost și ani în care Crăciunul a fost încărcat de tristețe, din cauza războiului sau al unor evenimente tragice în familie.
Carol al II-lea a păstrat o parte dintre tradițiile precedesorilor săi. El a sărbătorit Crăciunul fie în reședința de la Șosea, fie la Palatul Regal sau la Foișor, în Sinaia, fie chiar călătorind prin țară și inspectând regimentele.
Despre sărbătorirea Crăciunui în timpul regelui Mihai n-o să povestesc nimic. Ce farmec ar mai avea cartea, dacă știi deja totul de aici?
Hannah Pakula (n.1933, Omaha, Statele Unite ale Americii) este autoarea biografiilor a trei personaje istorice feminine: regina Maria a României, împărăteasa Frederick a Germaniei (fiica reginei Victoria) și împărăteasa chineză Chiang Kai-shek. A studiat la Wellesley College, la Sorbona și la Southern Methodist University. A scris articole epntru mai multe ziare și reviste, cum ar fi Vanity Fair, Los Angeles Times sau New York Times.
A rămas văduvă la 35 de ani, apoi s-a căsătorit cu producătorul de film Alan J. Pakula, care a murit într-un accident de mașină în 1998.
Hannah Pakula a fost decorată cu medalia Eleanor Roosevelt Val-Kill pentru drepturile omului.
Produs publicat în 2017 de Editura Curtea Veche
Format: 210×150
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 516
ISBN: 978-606-588-981-1
Ultima romantică, e cea mai bună biografie pe care am citit-o până acum. Și îmi place să citesc biografii, așa că, până acum, s-au adunat câteva pe lista mea de lecturi. Continuă lectura
Principele Radu al României s-a născut în 1960, la Iași. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică în 1984. S-a căsătorit cu Principesa Moștenitoare Margareta în 1996, iar în 2005 a devenit Principe al României și Alteță Regală. În același an a devenit colonel (r) în Armata României.
Este autorul mai multor cărți, printre care Ana a României – Un război, un exil, o viață – Humanitas 2000, 2005 și 2008, Mihai al României – Humanitas 2001 și 2008, Europa din noi, Polirom 2005, Persona, Nemira 2006, Palatul Elisabeta, Humanitas 2006.
Produs publicat în 2017 de Curtea Veche
Tip copertă: Cartonată
ISBN: 978-606-588-962-0
Philippa Gregory (n.1954, Kenya) este una dintre cele mai populare scriitoare britanice contemporane. Poți citi mai multe aici.
Produs publicat în 2017 de Polirom
Colecția BIBLIOTECA POLIROM. Actual
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 560
ISBN: 978-973-46-6515-0
Cele trei surori invocate în titlul romanului sunt, de fapt, două surori și o cumnată: două prințese Tudor și o infantă spaniolă, de două ori cumnata lor. Dar, cum în engleză termenii sunt sister = soră și sister-in-law = cumnată, probabil că titlul original sună mai bine. Nu știu dacă e cel mai potrivit titlu pentru roman, pentru că poate induce în eroare cititorul. Mie așa mi s-a întâmplat, am crezut că cele trei personaje vor avea o importanță egală în poveste. Știam că Philippa Gregory își spune poveștile la persoana I – și îmi place mult asta -, așa că mi-am imaginat o poveste în trei părți, fiecare parte povestită de alt personaj. În fapt, există un singur personaj principal, Margaret Tudor, celelalte două, Mary Tudor și Caterina de Aragon, fiind prezente mai ales prin scrisorile lor.
Mary și Margaret sunt fiicele lui Henric al VII-lea, primul rege din Casa Tudor și a Elisabetei de York, din familia Plantagenet. Caterina este fiica monarhilor catolici, Ferdinand de Aragon și Isabela de Castilia, și a fost crescută de mică pentru a deveni regina Angliei. S-a căsătorit mai întâi cu Arthur, prințul de Wales, iar, după moartea acestuia, cu Harry, devenit regele Henric al VIII-lea.
Este uimitor câte asemănări sunt între destinele celor trei surori: toate au fost regine – Caterina a Angliei, Margaret a Scoției și Mary a Franței -, toate trei s-au căsătorit prima dată din interese politice, apoi din dragoste, toate au avut parte de glorie și decădere.
Pentru că spune povestea unui personaj despre care se știu prea puține lucruri, Margaret Tudor, regina văduvă a Scoției și pentru că cea mai mare parte din acțiune se desfășoară în Scoția, așa că ai prilejul să afli mai multe despre viața scoțienilor în secolul al XVI-lea.
Margaret se căsătorește cu regele Scoției, James al IV-lea, căsătorie aranjată cu scopul de a menține pacea între Anglia și Scoția. Pacea este însă fragilă, la graniță izbucnesc mereu conflicte, clanurile lorzilor scoțieni se luptă între ele pentru putere, așa că viața prințesei Tudor nu este deloc ușoară în noua ei țară.
După moartea regelui James, lucrurile se complică și mai mult. Margaret se îndrăgostește și e nevoită să împace noua ei dragoste cu dorința de a-și vedea fiul pe tron. Al Scoției sau chiar al Angliei, fiindcă Henric al VIII-lea și Caterina de Aragon nu au un moștenitor băiat.
Până acum, personajul cel mai enervant (sinistru de-a dreptul) din seria de romane istorice al Philippei Gregory era Margaret Beaufort, bunica Margaretei Tudor. Foarte puțin simpatică este și Margaret Pole, dar Margaret Tudor le întrece pe amândouă. Ce coincidență, pe toate trei le cheamă Margaret :).
Margaret Tudor este o femei nesigură pe ea, dar arogantă și plină de ea. Ca prințesă Tudor și apoi regină, vrea mereu cele mai frumoase rochii, cele mai opulente bijuterii și cele mai fastuoase palate. Este mereu invidioasă pe surorile ei și pare că singurul ei scop în viață este să le întreacă în bogăție și putere. Deși este îndrăgostită de soțul ei, Archibald Douglas, cochetează cu ideea de a se căsători cu împăratul, doar pentru a fi mai puternică și mai bogată decât Mary și Caterina.
„Ca soție a împăratului Sfântului Imperiu Roman de Apus, aș fi o regină peste ținuturi întinse, peste jumătate de Europa. Aș depăși-o în rang pe Caterina. De fapt, m-aș căsători cu ruda ei. Mary, soția unui neica-nimeni cum e Charles Brandon, ar fi nimic pe lângă mine, ar trebui să mă slujească în genunchi. N-aș mai vedea-o pe niciuna dintre ele și aș fi mai bogată decât fratele meu Harry. Acesta e destinul care mi-a scăpat printre degete atunci când i-am avut în vedere pe împărat și pe regele Franței ca soți, și apoi am aflat că regele Franței m-a lăsat pentru sora mea mai mică. Când m-am măritat cu Archibald, am pierdut ocazia de a fi unul din marii conducători ai Europei.”
Pare incapabilă să se hotărască dacă îl iubește sau îl urăște pe cel de-al doilea soț al său, își abandonează copii și apoi revine la ei, atunci când interesele ei imediate o cer.
Și, din păcate, există un singur narator, deci un singur punct de vedere, așa că repetarea gîndurilor ei de mărire devine, destul de repede, agasantă.
Poate că nu e cea mai bună carte a Philippei Gregory, dar e o carte care merită citită. Evaluarea mea pe Goodreads: 3/5 stele.
Cartea este disponibilă pe Elefant (aici) sau pe Libris (aici).
1840: S-a născut Thomas Hardy (d.1928), romancier și poet englez. Chiar dacă Hardy se considera în primul rând poet, poeziile sale nu au fost publicate până în 1898 și a devenit faimos mai ales datorită romanelor sale. Printre cele mai cunoscute se numără Tess D’ Urberville, Departe de lumea dezlănțuită sau Primarul din Casterbridge.
Thomas Hardy a studiat arhitectura și a lucrat la restaurarea mai multor parohii din Anglia. A fost căsătorit de două ori. După moartea primei sale soții, Emma, Hardy, s-a căsătorit cu Florence, secretara sa, cu 39 de ani mai tânără.
Alexander von Schönburg, Conte de Schönburg-Glauchau (n.1969) este un jurnalist și scriitor german. S-a născut în Mogadiscio, Somalia. În 1999 s-a căsătorit cu prințesa Irina de Hesse, strănepoata reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Au împreună trei copiii și locuiesc la Berlin.
A lucrat ca jurnalist freelancer și a scris pentru publicații prestigioase – Vogue, Esquire, Die Zeit, Vanity Fair. A scris mai multe cărți în limba germană.
Produs publicat în 2017 de Baroque Books & Arts
Data apariției: Ianuarie 2017
Colectia Noblesse
Format: 135×210
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 224
„Cum devii rege? • De ce regele nu are voie să fie prea înțelept? De fapt, de ce poartă regii coroană? • Există diferențe de rang între regi? • Trebuie neapărat ca regii să locuiască în palate? • Ce fac regii când sunt en famille? • De ce regii se dau în vânt după absurdități? • Regii sunt politicoși și când vine vorba despre sex? • Cum se poate agăța un prinț moștenitor? Ce ține regina în poșetă? • Și alte secrete regale • De ce nu au regii cărți de credit? • Cum trebuie să moară un rege?”
La aceste întrebări și la multe altele răspunde Alexander von Schönburg în cartea sa, un adevărat tablou al regalității, tablou populat de figuri mitice, de personaje tragice ale istoriei, dar și de suverani contemporani.
Originea sa nobiliară și descendența soției sale l-a dus de multe ori în preajma unor suverani și a membrilor unor familii regale, ceea ce l-a făcut să afle câteva dintre secretele acestora. Secrete pe care le dezvăluie și cititorilor săi, cu o anumită discreție mărturisită, totuși.
Am aflat lucruri interesante citind această carte și cred că istoria ar fi o disciplină mult mai interesantă pentru cei care o studiază dacă evenimentele din trecutul omenirii ar fi redate într-o formă mai relaxată, pe alocuri chiar amuzantă.
De exemplu, răspunsul la întrebarea De ce stă regele pe tron? ar putea fi dat sub forma unor istorioare.
„I-aș povesti cum Carol cel Mare a pus să i se facă un tron din piatra adusă din Templul de la Ierusalim. Iar urmașii lui s-au simțit atrași de el ca de un magnet. Mai mult de treizeci de împărați s-au încoronat pe acel tron, considerându-l sacru, convinși fiind că doar stând pe el pot fi cu adevărat Rex Germaniae. Și, ca să-i stârnesc râsul, i-aș mai spune cum nu a scăpat de puterea lui de atracție nici Napoleon, un parvenit corsican. Iar soția lui, Josephine de Beauharnais, în timpul vizitei făcute în 1805 la capela palatului din Aachen, a insistat să stea și ea puțin pe tron. Victor Hugo a avut bunăvoința să consemneze, spre folosul posterității, că s-a ales astfel cu o supărătoare cistită.”
Mărturisesc că m-am întrebat uneori ce poartă regina Elisabeta în poșetă și de ce o plimbă mereu după ea, chiar și atunci când se află acasă, adică în palatul Buckingham? Citind cartea, am aflat că în poșeta regală se găsesc obiectele aflate de obicei în poșetele doamnelor, mai puțin bani, chei și acte de identitate, dar și că regina folosește poșeta ca să transmită cu ea mesaje însoțitorilor săi.
Cât despre prințul Charles, pe care românii îl privesc cu simpatie – ba chiar vor unii să-l facă Prinț de Translivania, sau ceva – am aflat că este un personaj plin de ciudățenii. De exemplu, la micul dejun, i se aduc patru ouă, fierte la intervale de 30 de secunde de celălalt, ca să poată depista care e oul perfect.
O lectură plăcută, amuzantă, ușor de citit, din care poți afla multe lucruri interesante. I-am dat 4/5 stele pe Goodreads, mi-ar fi plăcut dacă fotografiile ar fi fost mai reușite.
Mulțumesc Târgul cărții pentru această carte! Iar ție, cititorule, îți recomand să arunci o privire pe site, o să găsești acolo multe alte titluri interesante.
