
Credeam, ca totul românul obișnuit să admire chestiile germane, că drogheria DM e o firmă serioasă. Sunt clienta lor de mulți ani și le apreciez multe produse și chiar modul în care vânzătoarele (spre deosebire de cele de la multe alte magazine) relaționează cu clienții.
De 1 martie, s-a nimerit să cumpăr un pămătuf de șters praful, de 5 lei și câțiva bani și să am plăcuta surpriză ca fata de la casă să mă invite să-mi aleg un cadou de mărțișor, dintr-o cutie aflată prin zonă. Nu erau cine știe ce chestii – niște oje de culori de-alea de te iau de ochi, dermatografe și alte nimicuri – dar am apreciat gestul. Cu atât mai mult cu cât nu cumpărasem cine știe ce.
După vreo două zile, am tot văzut reclame de la drogheria cu pricina cum că, de 8 martie, la cumpărături de 50 lei primești nuș ce zarzavat de sacoșă de pânză cadou. Ca s-o ard și eu eco friendly sau ceva, am zis că nu mi-ar strica s-o am în poșetă, mai ales că părea simpatică.
Cum tot aveam nevoie de una alta de la DM, azi dimineață, în drum spre prăvălia unde dau zilnic cu subsemnatul (prin condica de prezență, ce credeai?), cobor din tramvai să-mi fac cumpărăturile. Puțin trecut de ora 9 dimineața. Mă simțeam cumva ca pensionarii, veniți sâmbătă dimineața la ora 7 la Lidl, să nu rateze mega oferta :).
Intru, pun mâna pe ce era pe listă, plus vreo chestii două extra, că, na, e Ziua Femeii! Mă duc la casă, plătesc o căruță de bani și … La revedere! zice zâna de la casă. Cum la revedere? o întreb foarte senină. Atât? Da, răspunde ea, la fel de senină. Păi, nu era vorba că, la cumpărături de 50 de lei primim și noi ceva? o întreb. O chiftea, o măslină (asta gastronomică n-am zis-o cu voce tare, să ne-nțelegem)? Aaa, reveniți după ora 10! Păiii…de ce? (Ce se întâmplă peste 40 de minute, mă întreb. Pe mine, nu pe ea.) N-avem decât 20 de bucăți, răspunde angelic. Da? Și o iau de la capăt cu cumpărăturile? A, nu, veniți că o să vă recunosc eu, zice. Serios? Atunci puteți să vă păstrați „marele cadou” cu care v-ați lăudat atâta! (Și pe asta am gândit-o, nu i-am dat drumul on air) OK, am înțeles că e în limita stocului disponibil, dar că stocul atât de minuscul și că e disponibil doar după ora 10, n-am mai înțeles.
Clar, fetei nu i-a plăcut mutra mea, că altfel nu-mi explic de ce a păstrat pentru ea și cupoanele de reducere pe care firma se laudă că ar trebui să le primesc. Curat ghinion!
La mulți ani de Ziua Femeii!
Sursa foto: Facebook/dm drigherie markt Romania
Distribuie dacă ți-a plăcut articolul
Apreciază:
Apreciere Încarc...