100 de femei afurisite. O istorie de Hannah Jewell

Cred că e evident care e subiectul cărții, viața a 100 de femei din istorie, despre isprăvile cărora autoarea crede că e musai ca toată lumea să afle acum. Am crezut-o pe cuvânt, așa că m-am apucat să citesc cartea.

Mi-a plăcut chiar de la bun început, prin asta înțelegând chiar de la prefață, cu stilul de scriere al autoarei, direct, cumva colocvial, amuzant adesea sau cu un limbaj (prea) colorat uneori. Citind cartea e ca și cum ai sta de vorbă cu un prieten, care-ți povestește diverse chestii, uneori mai interesante, altele nu prea. Un prieten nu foarte riguros când vine vorba de perioadele istorice, din momente ce aflăm, în capitolul „Minunatele excentrice din Antichitate”, poveștile unor femei din secolele XII și chiar XIV, XV. Altfel, un excelent povestitor.

Mi-a plăcut îndemnul autoarei din prefața cărții:

„Însă, dacă aveți vreo plângere legată de nevoia ca o astfel de carte să existe, vă rog să o scrieți pe o bucată de hârtie și să o aruncați direct în mare.”

  • Editura Nemira
  • Colecție Orion
  • Anul aparitiei 2021
  • Tip copertă: Broșată (nu neapărat pe gustul meu)
  • Traducător: Alexandra Florescu (traducere bună)
  • Număr de pagini: 464
  • Format: 140 x 205
  • Limba: Română
Continuă lectura „100 de femei afurisite. O istorie de Hannah Jewell”

Femei în istorie: Elisabeta I

Elisabeta I (7 septembrie 1533-24 martie 1603), fiica regelui Henric al VIII-lea și a celei de-a doua sa soție (a fost precedată de repudiata Caterina de Aragon și i-au urmat alte patru nefericite), Anne Boleyn, a fost regina Angliei și Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa, fiind ultima dintre cei cinci monarhi ai Casei Tudor.

A fost poreclită și Regina Fecioară sau Buna Regină Bess. Regina Fecioară (The Virgin Queen) pentru că a existat un adevărat cult al virginității în perioada în care a domnit. Perioadă lungă, de 44 de ani, denumită și epoca sau era elizabetană, de unde, probabil, și porecla de Buna Regină Bess (Good Queen Bess), mulți englezi necunoscând un alt monarh în afară de regina Elisabeta I. Sau poate porecla era legată de faptul că, sub domnia sa, Anglia a cunoscut o înflorire fără precedent. Până și Marele Will s-a făcut și mai mare decât era în epoca elisabetană.

Regina Elisabeta I (portret din 1575) – sursa foto: wikipedia.ro

Chiar dacă a rămas necăsătorită toată viața, nu înseamnă că nu a avut parte de iubire sau de pretendenți. E de notorietate povestea sa de dragoste (platonică?) cu Robert Dudley, prietenul său din copilărie. Poveste care nu s-a finalizat printr-o căsătorie, nici măcar după moartea suspectă a soției acestuia.

Cât despre pretendenți, toți au fost trimiși de unde au venit de către regina care se mândrea cu virginitatea ei, cu excepția Ducelui de Alençon, singurul care a primit un răspuns afirmativ la cererea sa în căsătorie. Nu pentru mult timp însă, doar până când regina a tras cu urechea la cleveteala doamnelor sale de companie și a aflat cum se nasc copiii. Așa se face că ducele s-a întors și el de unde venise să devină mire regal.

Așa se face că regina pretindea că este căsătorită cu regatul și cu supușii săi, sub protecție divină.

5 lucruri pe care (poate) nu le știați despre regina Elisabeta I

1. Printre pasiunile Reginei Fecioară se pare că se număra dansul, care o ajuta să se mențină în formă și pe care se zice că îl practica zilnic. Mai mult decât atât, regina a descjis toate școlile de dans închise de predecesoarea sa, Mary I, sora sa vitregă.

2. In toate aparițiile ei, regina purta haine din materiale scumpe, cât mai colorate și bogat ornamentate (un soi de pom de Crăciun ambulant, ar zice răutăcioșii), în timp ce doamnele ei de onoare purtau îmbrăcăminte de culoare albă sau neagră, ca să fie sigure că nu atrag atenția asupra lor. Îmbrăcămintea reginei era atât de elaborată încât ritualul de îmbrăcare și dezbrăcare ajunsese să dureze patru ore (cum ziceam, brad de Crăciun). Garderoba regală ajunsese să aibă peste 500 de rochii și 2000 de perechi de mănuși.

3. Odată cu înaintarea în vârstă și, mai ales după ce a suferit de variolă, în 1560, Elisabeta a început să folosească tot mai mult machiaj pentru a-și ascunde imperfecțiunile. Își acoperea fața, decolteul și mâinile cu o vopsea albicioasă și își scoatea ochii în evidență cu ajutorul unui creion kohl. Rezultatul a fost că tenul reginei a îmbătrânit mai rapid. Bine de știut, mai ales de doamnele și domnișoarele care obișnuiesc să se „văruiască” excesiv.

4. Elisabeta I vorbea fluent câteva limbi străine (franceză, italiană și latină) și cunoștea spaniola, galeza, irlandeza, flamanda și greaca.

5. Elisabeta I a avut o relație foarte apropiată cu dramaturgul William Shakespeare, gurile rele și cititorii lui Shakespeare calificând-o ca mult prea personală, aducând ca argument aluzia, cumva amoroasă, pe care scriitorul o face la regină în cel de-al doilea act al piesei sale Visul unei nopți de vară.

15 lucruri pe care (poate) nu le știai despre înghețată

Cui nu-i place înghețata să ridice mâna sus! Cam ca la școală, când întreb ceva și nimeni nu ridică mâna să răspundă. Nu c-ar mai fi vremea ridicatului de mână, între noi fie vorba.

Cu toată popularitatea ei, încă sunt multe lucruri despre înghețată care sunt multora necunoscute.

Iată câteva dintre ele:

1. Împăraţii Chinei se pare că au fost primii care au gustat îngheţata, cu peste 2000 de ani în urmă. Era preparată din orez fiert în lapte, cu diverse arome, pus apoi la răcit în zăpadă.

2. Alexandru cel Mare (356 î.Hr.-323 î.Hr.) obișnuia să consume gheață și zăpadă, pe care le asezona cu puțină miere și nectar. Mult mai târziu, împăratul Nero (54-86 d.Hr.) avea obiceiul să trimită alergători în munți ca să-i aducă gheață și zăpadă, pe care le consuma împreună cu fructe și sucuri.

3. Marco Polo (1254-1324) a adus din călătoriile lui o rețetă asemănătoare sorbetului de azi (un amestec de lapte cu fructe înghețate).

Continuă lectura „15 lucruri pe care (poate) nu le știai despre înghețată”

Biblioteca Marei: ce cărți interesante a adus iepurașul?

Iepurașul știe că Mara iubește cărțile, așa că biblioteca ei s-a îmbogățit cu câteva cărticele foarte frumoase cu ocazia Paștelui.

Mai jos, vă povestesc câte ceva despre fiecare dintre ele.

Unde-i locul lui Pluto? de Stef Wade

O întrebare complicată pentru o fetiţă de 3 ani. Nu însă şi atunci când răspunsul vine sub forma unei poveşti simpatice, imaginate de Stef Wade şi a unor desene frumoase create de Melanie Demmer.

Se pare că Pluto era cea mai mică şi mai îndepărtată planetă dintre cele nouă, aşa încât două dintre ele, Saturn şi Jupiter i-au dat într-o zi vestea proastă că Pluto nu mai e considerat planetă de către creaturile de pe Pământ. Degeaba a protestat Pluto, că tot a fost nevoit să plece ca să-şi găsească locul său în Univers.

Continuă lectura „Biblioteca Marei: ce cărți interesante a adus iepurașul?”

Biblioteca Marei: JANE AUSTEN – autoarea care a scris romane pline de sensibilitate

Jane Austen

Jane Austen (1775-1817) este una dintre scriitoarele engleze foarte cunoscute în întreaga lume, fiind cea mai importantă romancieră a perioadei romantice pre-victoriene.

A scris șase romane (două dintre ele publicate post-mortem), ficțiune scurtă, povestiri.


O carte din biblioteca Marei despre care vreau să vă povestesc azi se numește Jane Austen. Autoarea care a scris romane pline de sensibilitate și a apărut la Editura Litera, în seria Micii mei eroi. Continuă lectura „Biblioteca Marei: JANE AUSTEN – autoarea care a scris romane pline de sensibilitate”

Ce am citit și ce vreau să citesc din lista de lecturi a lui Rory Gilmore

Rory Gilmore

Lista de lecturi a lui Rory Gilmore, din serialul Gilmore Girls, cuprinde, nici mai mult, nici mai puțin de 408 titluri de cărți la care s-a făcut referire pe parcursul serialului și a miniseriei care i-a urmat, A Year in the Life. 

Am făcut o trecere în revistă a titlurilor și am ajuns la concluzia că le-am citit pe următoarele: Continuă lectura „Ce am citit și ce vreau să citesc din lista de lecturi a lui Rory Gilmore”

Tot ceea ce strălucește de Nicoleta Mariana Orlea – povești de viață cu și despre copiii cu autism din România

Tot ceea ce strălucește

Astăzi va fi vorba despre o altfel de carte. O carte cu mult suflet, o minunată colecție de povestiri, 20 de fragmente de viață cu și despre copiii cu autism din România. Cartea este superb (fără nicio exagerare) ilustrată de Andreea Ghencea.

Colecția de povestiri este o inițiativă a Autism Voice și a fost creată cu suportul Editurii Niculescu. Deocamdată este disponibilă doar în format e-book, dar, în viitor, va fi și în format fizic.

Mi-a plăcut că, înainte de povestirile părinților, am putit citi câte ceva despre autism, un domeniu cu care, trebuie să recunosc, nu eram prea familiarizată, și bănuiesc că nu sunt singura, așa că e foarte binevenită această parte introductivă.

De ce cred că ar trebui să citești cartea

1. Ca să faci cunoștință cu 20 de copii și cu 20 de fragmente de viață care te vor emoționa, cu siguranță.

Tot ceea ce strălucește

Continuă lectura „Tot ceea ce strălucește de Nicoleta Mariana Orlea – povești de viață cu și despre copiii cu autism din România”

10 mituri despre DANONE care sunt chiar adevărate

Iaurtul este produsul obținut prin fermentarea laptelui cu două bacterii: lactobacillus bulgaricus și streptococcus thermophilus. Originea iaurtului datează din Antichitate, când ciobanii foloseau lapte fermentat, mai ușor de păstrat decât cel proaspăt, în condițiile de atunci.

De origine turcă (yogurut), termenul înseamnă „longevitate” în bulgară, se spune yoghurt în engleză, dadhi în India și kast în persană.

Se povestește că regele Franței, Francois I a fost vindecat de o infecție intestinală datorită unui iaurt din lapte de oaie preparat de un medic trimis de sultanul turc, iaurt care a devenit de atunci băutura curții regale franceze.

Danone

Cel mai cunoscut iaurt din lume, Danone, are și el miturile lui, care, întâmplător sau nu, sunt chiar adevărate. Iată mai jos câteva dintre ele: Continuă lectura „10 mituri despre DANONE care sunt chiar adevărate”

Cum s-a făcut de a scris Charles Dickens minunatul „Colind de Crăciun”?

Scopul lui Dickens nu era, deci, să creeze capodopera vieții sale, ci doar să câștige niște bani, o mie de lire, după socoteala sa. Dar, unde dai și unde crapă, dintr-o nevoie acută de bani, a ieșit cea mai citită poveste de Crăciun de până acum. Poate sunt și scriitori contemporani în lipsă de bani și mai iese o capodoperă, cine știe?

Colind de Crăciun de Dickens
Una dintre cele mai reușite ediții în limba română

Dickens era impresionat de soarta acestor copii cu atât mai mult cu cât, în copilărie, muncise și el în fabrică, din cauza condițiilor precare în care trăia familia sa.

Inițial, în primăvara anului 1843, Charles Dickens intenționa să publice un pamflet intitulat „Un apel către poporul englez în numele copilului omului sărac”. S-a răzgândit însă, pentru că descoperise un alt mod mult mai eficient de protest.

Ideea i-a venit după ce a ținut un discurs la Manchester Athenaeum, o organizație caritabilă – unde a urcat pe scenă și politicianul Benjamin Disraeli și a vizitat o școală pentru copii săraci. Cu ocazia vizitei la Manchester, l-a vizitat și pe nepotul său, un băiat cu dizabilități, care a fost una dintre sursele de inspirație pentru Tim Degețelul. Celălalt a fost fratele mai mic a lui Dickens, și el un băiat cu probleme fizice.

Din nefericire, cu tot felul de nedreptăți ne întâlnim și astăzi (inclusiv cu exploatarea copiilor). Vreun scriitor contemporan ar vrea să-și facă auzită vocea în acest context? Și să scrie o carte care să fie citită și peste aproape 100 de ani?

Christmas Carol
O reeditare a primei ediții

Toate exemplarele primei ediții s-au vândut până la Crăciun

Prima ediție a Colindului de Crăciun a fost pusă în vânzare pe 19 decembrie și, o săptămână mai trâziu, toate cele 6000 de exemplare erau vândute. E drept că a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, în care bradul de Crăciun era popularizat de regina Victoria și soțul ei, prințul Albert.

Prima ediție a fost foarte reușită, luxoasă de-a dreptul, cu legături de pânză roșii, litere aurii ștanțate pe copertă și, de asemenea, margini aurii. O carte perfectă de Crăciun. Edițiile în limba română sunt departe de a fi reușite, din punct de vedere al aspectului, ba unele dintre ele sunt de-a dreptul urâte. Na, c-am zis-o și pe asta!

Primele recenzii au fost favorabile, dar deloc entuziaste. Cu toate astea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cititorii nuvelei lui Dickens erau depășiți numeric doar de cei ai Bibliei.

Te-ar mai putea interesa și: Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană

A reușit Dickens să obțină suma de bani la care se aștepta?

Din păcate, nu, cu tot succesul imediat de care s-a bucurat cartea. Autorul a câștigat doar 250 de lire sterline din vânzarea primei ediții, o sumă care l-a dezamăgit profund. Explicația pentru care s-a întâmplat asta e simplă: cheltuielile de tipărire, într-o ediție luxoasă, au fost mult  prea mari, așa că n-a rămas prea mult din banii încasați din vânzări. I-ar fi trebuit, cu siguranță, un consultant de marketing și un contabil.

Lecturi publice ale lui Dickens din Colind de Crăciun

Între 1853 și 1870, Charles Dickens a oferit nu mai puțin de 127 de lecturi publice din cartea Colind de Crăciun. Prima lectură a fost în scop caritabil, dar celelalte au fost lecturi din care autorul a câștigat bani sau diverse obiecte. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în urma lecturii publice în beneficiul Institutului Mecanic din Sheffield, din 24 decembrie 1855, când Dickens a venit special de la Paris ca să citească din Colind de Crăciun. În semn de recunoștință, primarul orașului Sheffield i-a dăruit scriitorului un serviciu de tacâmuri, două lame de ras și două cuțite de curățat peștele, toate acestea fiid produse realizate pe plan local.

În urma unei asemenea „reprezentații”, un om de afaceri din Boston, care producea jucării, și-a închis fabrica și a dăruit fiecărui muncitor câte un curcan, la fel ca Scrooge.

Alte povești de Crăciun scrise de Charles Dickens

Charles Dickens a mai scris și alte povești despre Crăciun, The Chimes (1844, un an după Colind de Crăciun) și The Cricket on the Hearth (1845), The Battle of Life (1846) și The Haunted Man and the Ghost’s Bargain (1848).The Cricket on the Hearth, dar acestea nu s-au bucurta de popularitatea Colindului de Crăciun și sunt aproape uitate astăzi.

Colind de Crăciun a fost subiectul a zeci de filme, piese și chiar parodii, care au contribuit, fără îndoială la popularitatea nuvelei.

Recomandare de lectură

Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană

Furculița literară

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Astăzi, furculița literară a fost invitată la masa de Crăciun, împreună cu Ebenezer Scrooge și cu Spiritul-Crăciunului-de-Acum. În perioada victoriană, mesele de Crăciun erau adevărate festine la casele celor avuți, în afară de curcan și tradiționala budincă de Crăciun, o mulțime de alte bucate se revărsau pe mese. Cei mai puțin înstăriți se mulțumeau cu friptură de gâscă, piure de cartofi, sos de salvie și budinca de Crăciun.


Poveste de Crăciun de Charles Dickens

poveste-craciun
Continuă lectura „Cu furculița literară prin lume – Crăciun în epoca victoriană”
%d blogeri au apreciat: