Ascultarea activă – exercițiu de comunicare

Ascultarea activă este cea mai eficientă formă de ascultare, ascultătorul fiind total implicat în ascultarea mesajului. El vrea să știe ce gândește vorbitorul, ce sentimente și nevoi are, înainte de a avea orice tip de reacție. Ascultătorul activ confirmă întotdeauna înțelegerea mesajului sau solicită explicit feedback de la vorbitor privind corectarea mesajului înainte de a-și exprima poziția față de conținutul comunicat.

Obiective

Exersarea ascultării active și dezvoltarea abilităților de lucru în echipă.

Desfășurarea activității

Continuă lectura „Ascultarea activă – exercițiu de comunicare”

Destine de poveste: Dora D’Istria

„Dora d’Istria a citit totul și a adnotat totul; ea vorbește corect nouă limbi și le scrie cu mare eleganță. Pariziană ca Gavarni, italiană ca Belgiojoso, spaniolă ca Larra, germană ca Goethe, rusoaică precum Pușkin, valahă ca o Ghika, grecoaică precum Botzaris sau lordul Byron, ea este unul dintre cele mai curioase exemple de ceea ce poate o natură bine dotată.”

Marchizul de Villemer (pseudonimul lui Charles Yriarte, redactor-șef al revistei Le monde illustré, Paris)

Originea

S-a născut la București, în 3 februarie 1828, cu numele de Elena Ghica, într-o familie româno-albaneză. A fost fiica marelui ban al Craiovei, Mihail Ghica și a Caterinei Ghica, de origine grecoaică.

Din familia Ghica au făcut parte, de-a lungul timpului, domnitori și boieri în Țara Românească și Moldova. Fondatorul familiei Ghica a fost Gheorghe Ghika Vodă, domn al Moldovei (1658-1659) și al Țării Românești (1659-1660), aromân, originar din Macedonia, de unde a plecat în Fanar.

Tatăl Elenei, Mihail, era colecționar pasionat, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București, iar mama ei, Caterina, a fost nu doar foarte frumoasă și influentă la curtea regală, ci și prima româncă traducătoare și publicistă.

Dora d’Istria este pseudonimul literar al Elenei Ghica. Acesta s-ar putea traduce prin Dor de Istria (Istria este numele antic al Dunării, dar și al unei localități antice).

Continuă lectura „Destine de poveste: Dora D’Istria”

Destine de poveste: Lady Florence Baker

Sau cum a ajuns o sclavă din harem în high-life-ul britanic

Originea

Judecând după nume, Lady Florence Baker provenea din aristocrația britanică. De fapt, s-a născut Florica Maria Sas în 1841, în Aiud. A devenit Lady Florence Baker după ce s-a căsătorit cu exploratorul britanic Sir Samuel White Baker, devenind a doua lui soție.

La vremea nașterii ei, Aiud, localitatea sa natală făcea parte din multiculturalul imperiu austriac, așa că nu e de mirare că a fost cunoscută și cu numele de Barbara Sass, Marbara Maria Sass, Sass Flora sau Maria Freiin von Sass. Nu se cunosc originile familiei sale – secuiești, săsești sau românești – dar se știe că a rămas orfană la 7 ani, după ce părinții ei și-au pierdut viața în Revoluția de la 1848.

Sclavă în harem

Mai târziu, a ajuns într-o tabără de refugiați din Vidin, de unde a fost răpită pentru a fi dusă într-un harem, unde a petrecut câțiva ani, fiind bine tratată și având parte de educație, așa încât nici nu realiza că era, de fapt, o sclavă. Asta până în ziua în care stăpânul haremului a vândut-o în piața de robi din Vidin, în 1859. Apropo, de ce nu se vorbește și despre sclavii albi, ci doar despre cei cu altă culoare a pielii? Dacă tot vrem să fim corecți politic.

Frumusețea fetei cu ochi albaștri n-a trecut neobservată în piața din Vidin. Au licitat pentru ea Pașa din Vidin și un tânăr și înstărit aventurier englez, Samuel Baker. Pașa a câștigat licitația, dar Baker l-a mituit pe eunucul care se ocupa de fată, a răpit-o și a fugit cu ea la București. Din acea zi, cei doi au fost nedespărțiți.

Continuă lectura „Destine de poveste: Lady Florence Baker”

100 de femei afurisite. O istorie de Hannah Jewell

Cred că e evident care e subiectul cărții, viața a 100 de femei din istorie, despre isprăvile cărora autoarea crede că e musai ca toată lumea să afle acum. Am crezut-o pe cuvânt, așa că m-am apucat să citesc cartea.

Mi-a plăcut chiar de la bun început, prin asta înțelegând chiar de la prefață, cu stilul de scriere al autoarei, direct, cumva colocvial, amuzant adesea sau cu un limbaj (prea) colorat uneori. Citind cartea e ca și cum ai sta de vorbă cu un prieten, care-ți povestește diverse chestii, uneori mai interesante, altele nu prea. Un prieten nu foarte riguros când vine vorba de perioadele istorice, din momente ce aflăm, în capitolul „Minunatele excentrice din Antichitate”, poveștile unor femei din secolele XII și chiar XIV, XV. Altfel, un excelent povestitor.

Mi-a plăcut îndemnul autoarei din prefața cărții:

„Însă, dacă aveți vreo plângere legată de nevoia ca o astfel de carte să existe, vă rog să o scrieți pe o bucată de hârtie și să o aruncați direct în mare.”

  • Editura Nemira
  • Colecție Orion
  • Anul aparitiei 2021
  • Tip copertă: Broșată (nu neapărat pe gustul meu)
  • Traducător: Alexandra Florescu (traducere bună)
  • Număr de pagini: 464
  • Format: 140 x 205
  • Limba: Română
Continuă lectura „100 de femei afurisite. O istorie de Hannah Jewell”

Femei în istorie: Elisabeta I

Elisabeta I (7 septembrie 1533-24 martie 1603), fiica regelui Henric al VIII-lea și a celei de-a doua sa soție (a fost precedată de repudiata Caterina de Aragon și i-au urmat alte patru nefericite), Anne Boleyn, a fost regina Angliei și Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa, fiind ultima dintre cei cinci monarhi ai Casei Tudor.

A fost poreclită și Regina Fecioară sau Buna Regină Bess. Regina Fecioară (The Virgin Queen) pentru că a existat un adevărat cult al virginității în perioada în care a domnit. Perioadă lungă, de 44 de ani, denumită și epoca sau era elizabetană, de unde, probabil, și porecla de Buna Regină Bess (Good Queen Bess), mulți englezi necunoscând un alt monarh în afară de regina Elisabeta I. Sau poate porecla era legată de faptul că, sub domnia sa, Anglia a cunoscut o înflorire fără precedent. Până și Marele Will s-a făcut și mai mare decât era în epoca elisabetană.

Regina Elisabeta I (portret din 1575) – sursa foto: wikipedia.ro

Chiar dacă a rămas necăsătorită toată viața, nu înseamnă că nu a avut parte de iubire sau de pretendenți. E de notorietate povestea sa de dragoste (platonică?) cu Robert Dudley, prietenul său din copilărie. Poveste care nu s-a finalizat printr-o căsătorie, nici măcar după moartea suspectă a soției acestuia.

Cât despre pretendenți, toți au fost trimiși de unde au venit de către regina care se mândrea cu virginitatea ei, cu excepția Ducelui de Alençon, singurul care a primit un răspuns afirmativ la cererea sa în căsătorie. Nu pentru mult timp însă, doar până când regina a tras cu urechea la cleveteala doamnelor sale de companie și a aflat cum se nasc copiii. Așa se face că ducele s-a întors și el de unde venise să devină mire regal.

Așa se face că regina pretindea că este căsătorită cu regatul și cu supușii săi, sub protecție divină.

5 lucruri pe care (poate) nu le știați despre regina Elisabeta I

1. Printre pasiunile Reginei Fecioară se pare că se număra dansul, care o ajuta să se mențină în formă și pe care se zice că îl practica zilnic. Mai mult decât atât, regina a descjis toate școlile de dans închise de predecesoarea sa, Mary I, sora sa vitregă.

2. In toate aparițiile ei, regina purta haine din materiale scumpe, cât mai colorate și bogat ornamentate (un soi de pom de Crăciun ambulant, ar zice răutăcioșii), în timp ce doamnele ei de onoare purtau îmbrăcăminte de culoare albă sau neagră, ca să fie sigure că nu atrag atenția asupra lor. Îmbrăcămintea reginei era atât de elaborată încât ritualul de îmbrăcare și dezbrăcare ajunsese să dureze patru ore (cum ziceam, brad de Crăciun). Garderoba regală ajunsese să aibă peste 500 de rochii și 2000 de perechi de mănuși.

3. Odată cu înaintarea în vârstă și, mai ales după ce a suferit de variolă, în 1560, Elisabeta a început să folosească tot mai mult machiaj pentru a-și ascunde imperfecțiunile. Își acoperea fața, decolteul și mâinile cu o vopsea albicioasă și își scoatea ochii în evidență cu ajutorul unui creion kohl. Rezultatul a fost că tenul reginei a îmbătrânit mai rapid. Bine de știut, mai ales de doamnele și domnișoarele care obișnuiesc să se „văruiască” excesiv.

4. Elisabeta I vorbea fluent câteva limbi străine (franceză, italiană și latină) și cunoștea spaniola, galeza, irlandeza, flamanda și greaca.

5. Elisabeta I a avut o relație foarte apropiată cu dramaturgul William Shakespeare, gurile rele și cititorii lui Shakespeare calificând-o ca mult prea personală, aducând ca argument aluzia, cumva amoroasă, pe care scriitorul o face la regină în cel de-al doilea act al piesei sale Visul unei nopți de vară.

15 lucruri pe care (poate) nu le știai despre înghețată

Cui nu-i place înghețata să ridice mâna sus! Cam ca la școală, când întreb ceva și nimeni nu ridică mâna să răspundă. Nu c-ar mai fi vremea ridicatului de mână, între noi fie vorba.

Cu toată popularitatea ei, încă sunt multe lucruri despre înghețată care sunt multora necunoscute.

Iată câteva dintre ele:

1. Împăraţii Chinei se pare că au fost primii care au gustat îngheţata, cu peste 2000 de ani în urmă. Era preparată din orez fiert în lapte, cu diverse arome, pus apoi la răcit în zăpadă.

2. Alexandru cel Mare (356 î.Hr.-323 î.Hr.) obișnuia să consume gheață și zăpadă, pe care le asezona cu puțină miere și nectar. Mult mai târziu, împăratul Nero (54-86 d.Hr.) avea obiceiul să trimită alergători în munți ca să-i aducă gheață și zăpadă, pe care le consuma împreună cu fructe și sucuri.

3. Marco Polo (1254-1324) a adus din călătoriile lui o rețetă asemănătoare sorbetului de azi (un amestec de lapte cu fructe înghețate).

Continuă lectura „15 lucruri pe care (poate) nu le știai despre înghețată”

Biblioteca Marei: ce cărți interesante a adus iepurașul?

Iepurașul știe că Mara iubește cărțile, așa că biblioteca ei s-a îmbogățit cu câteva cărticele foarte frumoase cu ocazia Paștelui.

Mai jos, vă povestesc câte ceva despre fiecare dintre ele.

Unde-i locul lui Pluto? de Stef Wade

O întrebare complicată pentru o fetiţă de 3 ani. Nu însă şi atunci când răspunsul vine sub forma unei poveşti simpatice, imaginate de Stef Wade şi a unor desene frumoase create de Melanie Demmer.

Se pare că Pluto era cea mai mică şi mai îndepărtată planetă dintre cele nouă, aşa încât două dintre ele, Saturn şi Jupiter i-au dat într-o zi vestea proastă că Pluto nu mai e considerat planetă de către creaturile de pe Pământ. Degeaba a protestat Pluto, că tot a fost nevoit să plece ca să-şi găsească locul său în Univers.

Continuă lectura „Biblioteca Marei: ce cărți interesante a adus iepurașul?”

Biblioteca Marei: JANE AUSTEN – autoarea care a scris romane pline de sensibilitate

Jane Austen

Jane Austen (1775-1817) este una dintre scriitoarele engleze foarte cunoscute în întreaga lume, fiind cea mai importantă romancieră a perioadei romantice pre-victoriene.

A scris șase romane (două dintre ele publicate post-mortem), ficțiune scurtă, povestiri.


O carte din biblioteca Marei despre care vreau să vă povestesc azi se numește Jane Austen. Autoarea care a scris romane pline de sensibilitate și a apărut la Editura Litera, în seria Micii mei eroi. Continuă lectura „Biblioteca Marei: JANE AUSTEN – autoarea care a scris romane pline de sensibilitate”

Ce am citit și ce vreau să citesc din lista de lecturi a lui Rory Gilmore

Rory Gilmore

Lista de lecturi a lui Rory Gilmore, din serialul Gilmore Girls, cuprinde, nici mai mult, nici mai puțin de 408 titluri de cărți la care s-a făcut referire pe parcursul serialului și a miniseriei care i-a urmat, A Year in the Life. 

Am făcut o trecere în revistă a titlurilor și am ajuns la concluzia că le-am citit pe următoarele:

Continuă lectura „Ce am citit și ce vreau să citesc din lista de lecturi a lui Rory Gilmore”

Tot ceea ce strălucește de Nicoleta Mariana Orlea – povești de viață cu și despre copiii cu autism din România

Tot ceea ce strălucește

Astăzi va fi vorba despre o altfel de carte. O carte cu mult suflet, o minunată colecție de povestiri, 20 de fragmente de viață cu și despre copiii cu autism din România. Cartea este superb (fără nicio exagerare) ilustrată de Andreea Ghencea.

Colecția de povestiri este o inițiativă a Autism Voice și a fost creată cu suportul Editurii Niculescu. Deocamdată este disponibilă doar în format e-book, dar, în viitor, va fi și în format fizic.

Mi-a plăcut că, înainte de povestirile părinților, am putit citi câte ceva despre autism, un domeniu cu care, trebuie să recunosc, nu eram prea familiarizată, și bănuiesc că nu sunt singura, așa că e foarte binevenită această parte introductivă.

De ce cred că ar trebui să citești cartea

1. Ca să faci cunoștință cu 20 de copii și cu 20 de fragmente de viață care te vor emoționa, cu siguranță.

Tot ceea ce strălucește

Continuă lectura „Tot ceea ce strălucește de Nicoleta Mariana Orlea – povești de viață cu și despre copiii cu autism din România”