Provocarea lunii februarie – un titlu care începe cu litera F

Cărțile lui Cupidon – ziua 1

Am decis să răspund provocării lansate de Praf de stele-bookysme și să postez în fiecare zi a lunii februarie (aici și pe contul de Instagram) răspunsul meu la provocarea zilei.

Astăzi, e timpul pentru o carte al cărei titlu începe cu litera F.

fata-cu-cercel-de-perla

Fata cu cercel de perlă e titlul unui roman scris de Tracy Chevalier despre pictorul olandez Johannes Vermeer și cum ar fi pictat el tabloul cu același nume (preferatul meu în materie de picturi). Frumoasă poveste, în care facem cunoștință cu pictorul de geniu Vermeer, dar și cu omul egocentric Vermeer.

Tu ce carte cu titlul începând cu F ne recomanzi?

Mâine, o nouă provocare și un nou răspuns. Rămâi, așadar, pe recepție!

Reclame

Nuferi negri de Michel Bussi – recenzie

Despre autor:

Michel Bussi (n.1965, Franța) este scriitor, politolog și profesor de geografie la Universitatea din Rouen. Deși a început să scrie în anii ’90, a publicat abia în 2006 primul său roman, Code Lupin (inspirat de o excursie la Roma și de Codul lui da Vinci a lui Dan Brown). A fost tradus în 25 de țări și se numără printre cei mai reputați scriitori contemporani de romane polițiste.

Despre carte:

Roman publicat în 2018 de Polirom
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 376
ISBN: 9789734674152

nuferi-negri Continuă lectura

Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier

Despre autoare:

Tracy Chevalier (n.1962) este o scriitoare născută în Statele Unite ale Americii și naturalizată în Marea Britanie, despre care am scris aici.

Despre carte:

Fata cu cercel de perlă  a lui Johannes Vermeer este unul dintre cele 35 de tablouri rămase în urma pictorului olandez și, probabil cel mai celebru. Olandezul Vermeer și italianul Rafael sunt pictorii mei preferați, iar dacă ar fi să fac un clasament (de amator, desigur) al tablourilor care-mi plac cel mai mult, Fata cu cercel de perlă ar ocupa primul loc. E atâta frumusețe, gingășie și mister în pictura asta, încât mi-a plăcut din prima secundă în care am văzut o reproducere.

fata-cu-cercel-de-perla

Fata cu cercel de perlă a romancierei Tracy Chevalier este un roman de ficțiune istorică, despre creația picturii lui Vermeer și care încearcă să răspundă la întrebarea „Cine a fost fata pe care a imortalizat-o pictorul?” Despre viața personală a lui Vermeer se știu relativ puține lucruri, așa că a fost loc suficient pentru ficțiune.

Fata cu cercel de perlă este un roman de atmosferă, care lasă cititorul să pătrundă în intimitatea caselor olandeze de secol XVII și să-și facă o idee bine conturată despre viața locuitorilor din orașul Delft, unde se petrece acțiunea.

Unii spun că e un roman de dragoste. O dragoste unilaterală aș zice eu, Griet fiind îndrăgostită de stăpânul său, dar în ce-l privește pe acesta, lucrurile sunt discutabile, din punctul meu de vedere. E adevărat că, la un moment dat, Vermeer încearcă o apropiere fizică de Griet și o mângâie pe obraz, dar cred că a fost, mai degrabă, dragostea pentru pictura căreia îi era model, decât pentru fată.

Fata cu cercel de perlă nu e singurul tablou despre care e vorba în romanul lui Tracy Chevalier. Au mai fost evocate Vedere din Delft, Fata cu paharul de vin, Lăptăreasa, Concertul, Fata care scrie, Femeia cu carafa.

Vermeer-view-of-delft
Vermeer, Vedere din Delft. Sursa foto: Wikipedia

Personajele

Griet este o tânără care, după ce tatăl său își pierde vederea și nu mai poate lucra ca faianțar, se angajează ca servitoare în casa familiei Vermeer. Adaptarea este dificilă, mai ales că nici unul dintre membrii familiei nu o primesc cu simpatie și cu atțt mai mult cu cât este o familie catolică, Griet provenind dintr-una protestantă. Singura care-i arată uneori bunăvoință este Maria Thins, mater familias. Griet face curățenie în atelierul pictorului, o însărcinare dificilă fiindcă nu are voie să miște niciun lucru de la locul lui, atunci când maestrul lucrează la un tablou. Deși pictorul este o prezență foarte discretă, Griet reușește să se apropie și chiar să se îndrăgostească de el.

Maria Thins, soacra lui Vermeer, conducea, cumva din umbră, casa Vermeer și era o „persoană obișnuită să aibă grijă de cei care nu erau la fel de abili ca ea”. Inclusiv de fiica ei, Catharina, care părea că nu poate duce nimic la bun sfârșit. În afară de a naște copii, unul după altul. Este energică, înțeleaptă și nu se sfiește să ascundă unele lucruri de fiica sa, ursuza și veșnica gravida Catharina, atunci când interesel familiei o cer. Din colțul în care stă și fumează pipă, Maria Thins trage sforile întregii familii.

În ce-l privește pe Vermeer însuși, deși personalitatea lui domină întreaga poveste, el rămâne până la sfârșit un personaj misterios, chiar și pentru Griet, personajul principal și naratorul poveștii. Nu i se spune niciodată pe nume, este pomenit doar ca „el”, ca și cum ar fi o fantomă care plutește prin casă. Foarte rar participă la viața de familie, fie este plecat prin oraș fie, cel mai adesea este înfățișat în atelierul său, aflat la ultimul etaj al casei, unde nici măcar soția sa nu are voie să pătrundă. Cocoțat în turnul său de fildeș, Vermeer domină întreaga familie și este preocupat numai de picturile sale. Un personaj egocentric, căruia nu-i pasă prea mult de cei din jurul lui. Împrumută bijuteriile soției sale ca să-și împodobească modelele cu ele, iar când aceasta se opune, le subtilizează cu ajutorul soacrei sale. Când o pictează pe Griet, o pune să-și facă găuri în urechi ca să-și pună cerceii de perle. Și chiar dacă nu se vede decât o ureche, el o chinuie oblingând-o să le găurească pe ambele. Un geniu cu siguranță, dar un personaj fără caracter, la fel de sigur (în romanul lui Tracy Chevalier, fiindcă nu putem ști cât e adevăr și cât ficțiune).

„Când am făcut curat în atelier n-am văzut nimic care să-mi arate că el fusese acolo. Nu se schimbasenimic, paletele erau curate, pictura însăși părea neatinsă. Dar simțeam că el fusese acolo.”

Celelalte personaje, Catharina, fiicele familiei Vermeer, servitoarea Tanneke, măcelarul Pieter sau părinții lui Griet, își ocupă și ele locul în această poveste picturală ca într-un puzzle colorat.

Evaluarea mea

  • Subiect            – interesant, posibila geneză a unui tablou celebru
  • Scriitură         – lejeră, accesibilă, ușor de parcurs, fără figuri de stil
  • Redactare       – foarte bună
  • Traducere       – foarte bună
  • Copertă           – frumoasă
  • Goodreads       5/5 stele.

Cartea poate fi comandată aici, aici sau aici.

Lectură plăcută!

Povestea florii-soarelui

floarea-soarelui

Floarea-soarelui (Helianthus) este o plantă anuală din familia Asteraceae (cu peste 70 de specii), cultivată pentru semințele sale bogate în ulei, dar și ca plantă decorativă. Este originară din America de Nord (cu excepția a trei specii originare din America de Sud), iar în Europa a fost cultivată ca plantă decorativă, până în 1835, când a fost descoperită presa pentru ulei.

Cei mai mari producători de floarea-soarelui sunt Argentina, Rusia, Ucraina, Franța, Statele Unite ale Americii și China.

floarea-soarelui Continuă lectura

10 cărți cu nume de PICTORI în titlu

Cărți cu nume de pictori în titlu

Arta a fost dintotdeauna o importantă sursă de inspirație pentru romancieri, eseiști, poeți. Cu atât mai mult pictorii, cu viața lor, uneori, extravagantă. Nu e deci de mirare că unii autori au folosit numele pictorilor (nu întotdeauna foarte inspirat), chiar în titlurile cărților lor. Căci, nu-i așa că o carte pe coperta căreia scrie Cină cu Picasso nu poate să fie decât interesantă?

Așa că o să încep lista de cărți cu nume de pictori în titlu exact cu cartea asta :).

1. Cină cu Picasso de Camille Aubray

Pablo Ruiz y Picasso (1881-1973) a fost unul dintre cei mai importanți artiști plastici ai secolului al XX-lea. Activitatea lui artistică a fost lungă (peste optzeci de ani) și multilaterală: pictură, sculptură, poezie, desen, grafică, ceramică. A avut o viața aventuroasă, fapt care l-a făcut să devină cel mai cunoscut pictor al vremurilor sale.

Relațiile sale numeroase (și controversate) cu femeile au devenit nu doar știri mondene ci și subiecte de roman. Unul dintre aceste romane este Cină cu Picasso de Camille Aubray. De citit neapărat. Continuă lectura

10 cărți negre

carti-negre

Și când zic negre nu mă refer la așa numita literatură noir, deși se regăsesc în listă și cărți din această categorie. Mă refer la cărți negre la propriu, mai exact cărți cu copertă neagră. Când vine vorba de coperta unei cărți, negrul poate fi o culoare dificilă, din punctul meu de vedere, poate face copertă superbă sau, dimpotrivă, o poate ruina. În lista de mai jos, se vor regăsi cărți din amândouă categoriile, atât frumoase cât și mai puțin reușite.

1. Bărbați care urăsc femeile de Stieg Larsson

Primul volum din seria Millenium are o copertă interesantă, pe măsura unei cărți despre care Pascal Bruckner scria că e unul dintre puținele romane polițiste care l-au făcut să se trezească noaptea ca să continue lectura.

Continuă lectura

Întrebarea zilei #11

Vor rămâne curând goale simezele din muzee și galerii de artă?

Așa s-ar părea dacă judecăm după fervoarea cu care sunt înlăturate tablouri sau amânate expoziții ale artiștilor care nu au avut un comportament political correct sau așa ceva. Sau poate că vor rămâne doar opere de artă semnate de femei, artiști de culoare sau membri ai diverselor (încă) minorități. Și se va face și printre ei o selecție foarte riguroasă (i s-ar putea spune cenzură, nu?). Dacă au omorât acum câteva sute de ani un om? Așa cum s-a întâmplat cu Caravaggio, într-un duel, dar cine se mai împiedică de detalii? Să fie în pericol superbele biserici din Roma? Continuă lectura

Calendar: 5 ianuarie

1500 – Ducele Ludovico Sforza (1452-1508) a cucerit Milano. Ludovico Sforza, cunoscut și ca Ludovico Maurul, era mare iubitor de artă și patron al multor artiști, cel mai cunoscut fiind Leonardo da Vinci. În timpul domniei sale, Renașterea milaneză a cunoscut cea mai mare înflorire. Ludovico Sforza a fost cel care i-a comandat lui Leonardo Cina cea de taină.

1589 – a murit Caterina de Medici (n.1519), regina Franței (1547-1559), soția regelui Henric al II-lea și mamă a trei regi,  Francisc al II-lea, Carol al IX-lea  și Henric al III-lea, a fost regenta fiului său, Carol al IX-lea.

1858 – a murit mareșalul austriac Joseph Radetzky von Radetz (n.1766). A fost mareșal în armata habsburgică, în ultima perioadă a războaielor napoleoniene, după care a inițiat importante reforme militare. S-a retras din activitate la 90 de ani. Este foarte cunoscut și datorită Marșului Radetzky, compus de Johann Strauss-tatăl, marș cu care Filarmonica din Viena încheie tradiționalul Concert de Anul Nou. Continuă lectura

O călătorie pe urmele lui Claude Monet

Claude Monet (1840-1926), părintele mișcării impresioniste, a  pictat aproape două mii de tablouri, pline de lumină, culoare și mișcare.

„Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură, străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.” (1926)

Monet nu a fost doar un pictor neobosit, ci și un călător pasionat. Așa încât i-au fost, rând pe rând, surse de inspirație Parisul, Londra, Veneția, orașele și morile de vânt olandeze, stâncile de pe coasta normandă, catedrala de la Rouen sau fiordurile norvegiene. Continuă lectura

Calendar: 7 iunie

1848: S-a născut Paul Gauguin (d.1903), pictor post-impresionist francez. Opera sa a fost apreciată mai ales după moartea artistului și a fost o sursă de inspirație pentru mulți artiști moderni, printre care Pablo Picasso și Henri Matisse. S-a născut la Paris, dar familia s-a mutat, la scurt timp, în Peru, de unde provenea mama sa. La 7 ani, familia s-a întors în Franța, la Orleans. În 1871, Gauguin s-a mutat la Paris, unde a început să lucreze ca agent de bursă. S-a căsătorit cu o daneză, cu care a avut 5 copii. S-au mutat la Copenhaga, dar viața acolo s-a dovedit dificilă, așa că, în 1885, Gauguin s-a întors la Paris. Mai apoi, viața l-a purtat în Panama, în Martinica și, în cele din urmă, în Tahiti și în Insulele Marchize.

Peisaj din Martinica, 1887
Peisaj din Martinica, 1887

1952: S-a născut, la Istanbul, Orhan Pamuk, scriitor, scenarist și porfesor de literatură turco-american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (2006). În 2007, a fost membru în juriul Festivalului de la Cannes. A scris mai multe cărți de ficțiune și non-ficțiune. Printre cele mai citite se numără: Muzeul Inocenței, Istanbul, Casa tăcerii, Zăpada, Mă numesc Roșu, Fortăreața albă.  Continuă lectura