Crăciunul regal de Principesa Margareta a României și Principele Radu al României

Crăciunul regal este una dintre acele cărți pe care le redeschizi mereu cu drag și pe care le răsfoiești cu plăcere și, de ce nu, cu nostalgie, mai ales în zilele de dinaintea Crăciunului.

craciunul-regal

Crăciunul regal este o poveste, cu regi și regine, cu prinți și prințese, o poveste despre sărbătoarea magică a Crăciunului. Ce o deosebește de alte povești e că este una adevărată, adusă în fața cititorului prin documente și imagini din arhivele regale dar, mai ales, prin rememorarea unor amintiri cu sărbătoarea de Crăciun în familia regală. Cartea ne prilejuiește „o călătorie de un secol și jumătate, în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o mașină, ci reședințele regale”. De la palatele și reședințele din București, la castelele de pe Domeniul Regal din Sinaia și până la Palatul Elisabeta sau Castelul de la Săvârșin, în ultima perioadă. De la reședințele din Anglia, până la cea de la Versoix sau la Vila Sparta de la Florența, în anii exilului regal.

Primul Crăciun regal, găzduit de Principele Suveran Carol în 1866, a fost sărbătorit la Palatul Domnesc din Calea Victoriei. În anii care au urmat, primul cuplu regal al României, regele Carol și regina Elisabeta, au organizat sărbătorile regale de sfârșit de an cu  respect pentru tradiție și cu simțul datoriei, care-l caracteriza, de altfel, pe suveran. Evenimentele sfârșitului de an, Crăciunul, Anul Nou sau ziua reginei erau găzduite la Palatul Cotroceni, la Palatul Regal sau la Castelul Peleș. De Crăciun, regele Carol se ducea la slujba religioasă, apoi suveranii obișnuiau să meargă la … patinoar.

O scenă amuzantă

„Puțină lume știe că Regele Carol I avea un ascuțit simț al umorului. Se spune că, odată, plimbându-se cu doctorul Tamm la gara din Sinaia, Regele a întrebat: „Dumneata știi ce înseamnă literele astea pe vagoane, C.F.R.?” Doctorul ar fi răspuns: „Desigur, Sire. Căile Ferate Române.” „Nu. Asta înseamnă Carol fură România.””

Zilele de Crăciun din vremea regelui Ferdinand și a reginei Maria cuprindeau ceremonii militare la Palatul Regal, audiențe, partide de călărie (pasiunea reginei), serbarea Pomului de Crăciun, plimbări în oraș. Mese de prânz și cinele cu familia sau cu invitați oficiali erau găzduite la Palatul Cotroceni. Au fost și ani în care Crăciunul a fost încărcat de tristețe, din cauza războiului sau al unor evenimente tragice în familie.

Carol al II-lea a păstrat o parte dintre tradițiile precedesorilor săi. El a sărbătorit Crăciunul fie în reședința de la Șosea, fie la Palatul Regal sau la Foișor, în Sinaia, fie chiar călătorind prin țară și inspectând regimentele.

Despre sărbătorirea Crăciunui în timpul regelui Mihai n-o să povestesc nimic. Ce farmec ar mai avea cartea, dacă știi deja totul de aici?

Evaluarea mea

  • Subiect           – Crăciunul e întotdeauna un subiect de nota 10
  • Scriitură         – lejeră, plăcută, cursivă
  • Redactare       – foarte bună
  • Copertă           – superbă
  • Goodreads       5/5 stele.

Recomandări

  • Merită s-o citești? Da, cu siguranță, mai ales dacă-ți plac poveștile și dacă vrei să arunci o privire în reședințele regale. Nimic indiscret, te asigur.
  • S-o cumperi? Da, e o carte superbă, care poate avea un loc de cinste în biblioteca ta. O poți găsi pe elefant.ro sau pe libris.ro.
  • S-o împrumuți? Nu, e o carte pe care trebuie s-o ai în bibliotecă.

Lectură plăcută!

Castelul Peleș în 20 de imagini

Castelul Peleș a fost construit din inițiativa regelui Carol I, în apropierea comunei Podul Neagului, localitate care a primit mai apoi numele Sinaia.

Piatra de temelie a castelului a fost pusă, într-un cadru festiv, în august 1875. Castelul a fost inaugurat în 1883, dar a mai suferit modificări, extinzându-se mereu, și în anii următori, până în 1914. La început, castelul a servit ca reședință de vară a suveranilor români, cu funcțiuni politice, simbolice și culturale. După 1914, n-a mai fost locuit șase luni pe an, ca pe vremea regelui Carol I, dar a fost folosit pentru vizite protocolare și diverse ceremonii, inclusiv militare.

După 1947, castelul a fost naționalizat și, în 1953, a devenit muzeu, până în 1975. În 1990, a fost deschis din nou publicului, iar din 2007, a devenit proprietatea regelui Mihai, dar a rămas în administrarea statului român. Continuă lectura

Povestea Castelului Cantacuzino din Bușteni

La poalele frumoșilor munți Zamora se află, bine ascunsă de ochii curioșilor, o adevărată bijuterie arhitectonică. E o adevărată aventură să ajungi la Castelul Cantacuzino din Bușteni, căci despre el este vorba. Niciun indicator, niciun semn, nimic nu lasă să se ghicească drumul care duce la castel  Noroc cu tehnologia. Dar a meritat, fiindcă odată ajunși, castelul ni s-a înfățișat în toată splendoarea lui.

Continuă lectura

Ultima romantică. Biografia reginei Maria de Hannah Pakula

Despre autoare:

Hannah Pakula (n.1933, Omaha, Statele Unite ale Americii) este autoarea biografiilor a trei personaje istorice feminine: regina Maria a României, împărăteasa Frederick a Germaniei (fiica reginei Victoria) și împărăteasa chineză Chiang Kai-shek. A studiat la Wellesley College, la Sorbona și la Southern Methodist University. A scris articole epntru mai multe ziare și reviste, cum ar fi Vanity Fair, Los Angeles Times sau New York Times.

A rămas văduvă la 35 de ani, apoi s-a căsătorit cu producătorul de film Alan J. Pakula, care a murit într-un accident de mașină în 1998.

Hannah Pakula a fost decorată cu medalia Eleanor Roosevelt Val-Kill pentru drepturile omului.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Editura Curtea Veche
Format: 210×150
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 516
ISBN: 978-606-588-981-1

Ultima romantică e cea mai bună biografie pe care am citit-o până acum. Și îmi place să citesc biografii, așa că, până acum, s-au adunat câteva pe lista mea de lecturi. Continuă lectura

Cum l-am căutat pe Minotaur și nu l-am găsit

Încă de mică am fost fascinată de Legendele Olimpului, pe care-mi amintesc că le-am devorat pur și simplu. Mai ales că am avut noroc de o ediție superbă, frumos ilustrată cu imagini ale zeilor și eroilor, în statui sau vase pictate. Așa că nu e de mirare că Grecia mi se părea un tărâm fascinant și-mi doream neapărat să văd cum arată acel loc de poveste.

Anii au trecut și am petrecut câteva vacanțe în Grecia, uneori la poalele Olimpului, unde se zice că sălășuiau zeii, în frunte cu Zeus. Anul ăsta am ales ca destinație Creta, din două motive: în primul rând, nu mai fusesem acolo și în al doilea rând, vroiam să văd Palatul Knossos și labirintul Minotaurului. Și mai era și Zorba …

Așa că am așteptat cu mare nerăbdare ziua în care aveam să văd Knossos (mai ales că, între timp, citisem și Zeul deșertului de Wilbur Smith). Continuă lectura

Despre vacanța mea în Creta, la cald

Aseară târziu m-am întors din vacanță și cred că ar fi cazul să povestesc câte ceva acum, când lucrurile sunt calde – fierbinți aș zice, dacă mă gândesc la temperaturile pe care a trebuit să le suportăm în Creta :).

Călătoria

Am plecat din Arad cu autocarul, spre aeroportul din Timișoara, de unde ne-am luat zborul spre Heraklion. Plecarea s-a făcut cu ceva întârziere fiindcă niște concetățeni (vreo 10 la număr) s-au gândit că nu e cazul să anunțe că nu folosesc transferul asigurat de agenția de turism și pleacă la Timișoara pe cont propriu. Așa că vreo 80 de fraieri am stat în soare să-i așteptăm.

Zborul, cu o cursă charter, și apoi transferul la hotel au decurs foarte bine, agenția Tez Tour fiind excelent organizată.

Hotelul

Am fost cazați la un hotel decent, curat, cu piscină, la o distanță de 200 de metri de mare. Promenada era și ea aproape, așa că am avut toate condițiile ca să ne simțim bine. Am avut regim all inclusive, mâncare foarte bună și din belșug și băuturi alcoolice și nealcoolice la pool-bar. Apropo de mâncare, în hotel erau cazați mai mulți polonezi, unii dintre ei cu copii. N-am văzut în viața mea copiii mai mâncăcioși. În 5 minute devorau o farfurie cu mâncare – cu multă carne -, iar apoi treceau la platoul cu prăjituri. Dacă ajungeai la masă după „termitele” poloneze … ghinion! Riscai să nu mai prinzi toate felurile de prăjituri și era păcat, că erau foarte bune.

hotel-creta

Plajă și bălăceală

Nu prea am stat la soare, fiindcă era o căldură ucigătoare. Sotzul s-a cam prăjit în prima zi, așa că ne ascundeam sub umbrele, iar la prânz am fost nevoiți să plecăm la hotel. Noroc că am găsit la plajă doi băieți români care lucrau acolo și ne mutau tot timpul umbrela după soare. Nu doar nouă, tuturor turiștilor care aveau nevoie. În România, ar putea să te bată soarele tot în cap, că n-ar veni cineva să-ți mute umbrela după cum ai tu chef.

Apa mării a fost excelentă, așa cum mă așteptam de fapt, așa că am făcut baie până m-am încrețit la degete, ca spălătoresele pe vremuri. Aș fi stat și mai mult dacă nu mă temeam de soare. Apropo de asta, cel mai bine e să mergi în Grecia în septembrie (noi așa facem de obicei), ca să te poți bucura maxim de vacanță. În iulie e prea cald. Au fost câteva zile în care temperatura resimțită a fost de 45 de grade!

vacanta-creta

Am citit …

„Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis. O carte fascinantă, iar experiența de a o citi la fața locului, în Creta, a fost una deosebită. Am admirat culorile Cretei, i-am adulmecat mirosurile și i-am ascultat sunetele. Apropo de culori, niciodată n-am văzut marea schimbându-și atât de des culoarea.

zorba-grecul

Am fost dezamăgită…

… de Palatul Knossos, unul dintre motivele pentru care am ales Creta. Dacă ar fi să fac o glumă, aș spune că am mers în vizită la Minotaur, dar era plecat de acasă :). Am vizitat palatul în cadrul excursiei de o zi, organizată de agenția Tez Tour. Am mai vizitat o fabrică de cuțite, un atelier de olărit, două mănăstiri și platoul Lassithi, unde se găsește și peștera lui Zeus. Nota 10 pentru Vadim, ghidul care ne-a însoțit în excursie.

Am păzit un magazin de bijuterii

În timpul transferului la hotel, ghidul nostru, Vadim, ne-a povestit, printre altele că bijuteriile specifice locului au forma a două regine albine, poreclite „reginele din Malia”. Pasionată de bijuterii cum sunt, normal că am vrut să văd cum arată, așa că m-am aruncat în primul magazin care mi-a ieșit în cale și am întrebat de „the queen bees of Malia„. Vânzătorul, un domn trecut bine de prima tinerețe, mi-a spus că nu are, dar să aștept că se duce la celălalt magazin al lui și-mi aduce de acolo. Până să mă dezmeticesc, a încălecat scuterul parcat în fața magazinului și dus a fost. Am rămas amândoi mască și am început să ne întrebăm ce să facem. Să ne vedem de drum? Să-l așteptăm pe individ? Până la urmă am rămas, nu ne-a lăsat conștiința să-i lăsăm magazinul așa, vraiște. S-a întors cu două perechi de cercei cu „regine”. Drept să spun, nu mi-au plăcut prea tare, așa că i-am mulțumit și i-am spus că mă mai gândesc. Omul a insistat: „Madam, care-ți plac mai tare, cei mari sau cei mici?”, de politețe i-am spus că cei mici, dar nu-mi prea place închizătoarea la ei. Ce să zic și eu? „Bine, dacă-ți plac ăștia, ți-i las la 15 euro”. Inițial erau 25 de euro. Mulțumesc, mă mai plimb puțin și mă întorc” zic eu,sperând să scap. El: „Bine, hai că ți-i dau cu 10 euro și nu te mai gândi atâta, madam, că doar nu cumperi o mașină!”. 

A fost singurul vânzător agresiv, de care am crezut că nu mai scap. În rest, toți sunt politicoși, amabili, serviabili, la dispoziția ta. Îți iau banii cu multă grație, aș zice, nu ca ai noștri, care dau mereu impresia că-ți fac o favoare când te jecmănesc.

Ce-am mai făcut

M-am plimbat mult pe faleză, am fost la fish-spa (pedichiură cu „peștișori-doctori”), am cumpărat suveniruri (parcă mai interesante și de calitate mai bună decât în alte părți din Grecia prin care am fost), am mâncat gyros la o tavernă. Și cam atât, că șapte zile trec ca gândul, nici nu apuci să-ți dai seama cum se termină vacanța.

„Bine ați venit în România!”

Am aterizat pe aeroportul Timișoara la 19,30, ceva mai devreme decât era programat, așa că autocarele de transfer spre Arad nu ne așteptau, cum ar fi fost normal. Au apărut la 8,20, ne-am îmbarcat și așteptam să plecăm spre casă. Ghinion. Domnișoara de la agenție ne-a spus că lipsesc (din nou!) trei familii și trebuie să le așteptăm. Degeaba am încercat noi s-o convingem că respectivii au ajuns deja la Arad – nu e ca și cum aeroportul Timișoara unul uriaș și se pierduseră pe undeva! – că ea nu și nu. Plecarea e prevăzută pentru ora 21 așa că nu ne urnim de-acolo mai devreme. Bineînțeles că atmosfera s-a încins puțin (și la figurat, nu doar la propriu), dar la un nivel decent, totuși. După câteva minute, ne pomenim cu poliția pe cap, un domn agent și o domnișoară agentă. „Cine s-a bătut aici?” întreabă el. „Poftim???” „Nu s-a bătut, dom’ne, nimeni.” „Nu se poate, noi am fost anunțați prin stație că se bate cineva.” Au urmat câteva minute de discuții în contradictoriu pe tema presupusei bătăi. Agentul Garcea nu  se lăsa: „Dacă nu recunoașteți, vă blochez autocarele și nu mai plecați nicăieri!” Vroia băiatul să aibă neapărat un eveniment. Cred că se plictisea rău. Domnișoara de la agenție, speriată de bombe, se ascunsese în grupul de turiști.

Între timp și-a făcut apariția și individul de la paza aeroportului, cel care chemase probabil, poliția. Îi spun individ fiindcă nu arăta în niciun caz cum ar trebui să arate un responsabil cu paza: scund, chel, cu barbă lungă, mai degrabă de călugăr, cu tatuaje pe mâni și cu sandale „decoltate”, care-i lăsau degetele la vedere. „Ce-i cu nisipul ăsta în parcare?” ne ia la rost instantaneu (îl deranja la degetele de la picioare probabil). „Ce să fie? L-am adus noi cu avionul din Creta – haha!” Ce prostie de întrebare!

Cum necum, am plecat până la urmă spre casă, cu un gust amar. Pe de o parte, colegii de excursie, care n-au avut bunul simț să anunțe că nu folosesc transferul, așa că i-am așteptat degeaba 40 de minute, pe de alta, felul în care lucrătorii de pe aeroportul Timișoara au găsit de cuviință să ne întâmpine. Și când asta vine după o săptămână de vorbe politicoase și atmosferă civilizată, e cu atât mai trist. Rămâi doar cu întrebarea: „Oare ne facem bine odată?”. Cred că răspunsul, din păcate, e negativ. Nu, în viitorul previzibil nu ne mai facem bine la cap.

Astea sunt primele impresii din vacanța mea. Voi reveni, mai sunt multe de povestit. Creta e un loc din care revii cu multe amintiri frumoase.

Alte imagini din vacanță:

„Povestea Castelului Peleș” de Principele Radu al României

Despre autor: 

Principele Radu al României s-a născut în 1960, la Iași. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică în 1984. S-a căsătorit cu Principesa Moștenitoare Margareta în 1996, iar în 2005 a devenit Principe al României și Alteță Regală. În același an a devenit colonel (r) în Armata României.

Este autorul mai multor cărți, printre care Ana a României – Un război, un exil, o viață – Humanitas 2000, 2005 și 2008, Mihai al României – Humanitas 2001 și 2008, Europa din noi, Polirom 2005, Persona, Nemira 2006, Palatul Elisabeta, Humanitas 2006.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Curtea Veche
Tip copertă: Cartonată
ISBN: 978-606-588-962-0

castelul-peles Continuă lectura

Guimarães – locul unde s-a născut Portugalia

Aici s-a născut Portugalia

Guimarães este un orășel pitoresc din districtul Braga, în nord-vestul Portugaliei, cunoscut și ca leagăn al națiunii portugheze sau locul unde s-a născut Portugalia. Asta pentru că aici s-a născut, în 1143, Afonso Henric, primul rege al Portugaliei și pentru că în apropiere de Guimarães a avut loc bătălia de la São Mamede (1128), în urma căreia s-a fondat regatul Portugaliei.

20160531_135451-min

Astăzi, turiștii au luat locul cavalerilor și conților și Guimarães este un orășel tihnit unde, mai întâi, trebuie să vizitezi palatul conților de Braganza și castelul vechi de 1000 de ani. Continuă lectura

Recomandări regale

13124821_1300068776689169_724710031754756235_n-min

Pentru că azi e 10 Mai, îți recomand un regal (așa se zice, nu?) de cărți frumoase. Și regale, pe deasupra :).

Copilărie regală

Produs publicat în 2014 de Corint
Format: 165×220
Număr pagini: 176
ISBN: 978-606-8623-55-9

„In 2013, Arhivele Naționale ale României au organizat o expoziție dedicată copilăriei membrilor Familiei Regale a României. Fotografii și documente inedite ne aduc azi mai aproape de copiii regali.

Fotografia a ocupat un rol important în viața Familiei Regale. Evenimentele și momentele importante erau imortalizate fie prin fotografii oficiale, fie de înșiși membrii familiei care erau pasionați fotografi.

Privind astăzi chipurile copiilor regali, înțelegem mai bine o istorie deseori neglijată și descoperim un trecut care ne e mult mai aproape decât credem.” Continuă lectura

7 cărți de călătorie altfel

Le-am numit cărți de călătorie altfel pentru că sunt, de fapt, romane, dar personajele lor călătoresc prin lume, iar destinațiile în care ajung sunt descrise într-un mod care te face să-ți dorești neapărat să ajungi să vezi și tu locurile respective. Cel puțin pe mine mă inspiră mai mult decât ghidurile de călătorie, cel puțin în alegerea destinației de călătorie. Dacă vrei mai multe detalii, dă click pe titlul fiecări cărți.

1. Inferno de Dan Brown 

res_141c2fe36ad682453256cd388eb12bf3_350x350c_p201Pașii (și aventurile) îl poartă pe profesorul Robert Langdon, personajul principal al romanului, prin Florența, Veneția și Istanbul.

Odată ajuns în Veneția, nu putea să rateze Piața San Marco.

Spre deosebire de majoritatea piețelor publice din Europa, San Marco nu avea formă pătrată, ci în L. Latura mai scurtă, numită piazzetta, făcea legătura între mare și bazilica San Marco. În capătul ei, în unghi de nouăzeci de grade, începea latura mai lungă, de la bazilică până la Muzeul Correr. În mod ciudat, în loc să fie dreptunghiulară, piața avea forma unui trapez neregulat, îngustându-se considerabil la unul dintre capete. datorită acestei iluzii, piața părea mult mai lungă decât era în realitate – efect accentuat de dalele al căror tipar urmărea modul în care erau dispuse în secolul al XV-lea tarabele negustorilor stradali.

Continuând să înainteze către colțul pieței, Langdon zări drept în față cadranul strălucitor al Turnului cu ceas de la San Marco – același ceas electronic prin care James Bond azvârlise un ticălos în filmul Moonraker.

2192209803_faf5169118-min
Sursa foto: venicewiki.org

2. Biblia pierdută de Igor Bergler

Continuă lectura