Calendar: 7 iunie

1848: S-a născut Paul Gauguin (d.1903), pictor post-impresionist francez. Opera sa a fost apreciată mai ales după moartea artistului și a fost o sursă de inspirație pentru mulți artiști moderni, printre care Pablo Picasso și Henri Matisse. S-a născut la Paris, dar familia s-a mutat, la scurt timp, în Peru, de unde provenea mama sa. La 7 ani, familia s-a întors în Franța, la Orleans. În 1871, Gauguin s-a mutat la Paris, unde a început să lucreze ca agent de bursă. S-a căsătorit cu o daneză, cu care a avut 5 copii. S-au mutat la Copenhaga, dar viața acolo s-a dovedit dificilă, așa că, în 1885, Gauguin s-a întors la Paris. Mai apoi, viața l-a purtat în Panama, în Martinica și, în cele din urmă, în Tahiti și în Insulele Marchize.

Peisaj din Martinica, 1887
Peisaj din Martinica, 1887

1952: S-a născut, la Istanbul, Orhan Pamuk, scriitor, scenarist și porfesor de literatură turco-american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (2006). În 2007, a fost membru în juriul Festivalului de la Cannes. A scris mai multe cărți de ficțiune și non-ficțiune. Printre cele mai citite se numără: Muzeul Inocenței, Istanbul, Casa tăcerii, Zăpada, Mă numesc Roșu, Fortăreața albă.  Continuă lectura