Amasia, un orășel ascuns între stânci

Povestea

Dacă vrei să explorezi puțin istoria Turciei, unul dintre locurile pe care trebuie să le vezi este Amasia, orașul între stânci, pe valea îngustă a râului Yeşilırmak (Râul Verde), nu departe de coasta sudică a Mării Negre.

Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Strabo, geograf, filozof și istoric grec, numele Amasia vine de la Amasis, regina amazoanelor, care au trăit în regiune. Și de ce nu l-am crede, având în vedere că Strabo s-a născut în Amasia? Un grec născut pe teritoriul Turciei de azi? Nu e fascinant cum se schimbă lucrurile, inclusiv geografia?

Amasia are o istorie care se întinde peste 7500 de ani, timp în care a fost mai întâi, un oraș fortificat cocoțat sus pe stânci, în antichitate, apoi o capitală bogată de provincie, care a dat lumii, nu doar pe Strabo, ci și regi, prinți, artiști, poeți sau oameni de știință. Sultanii otomani Murad I și Selim I s-au născut în Amasia. De altfel, în timpul guvernării otomane timpurii, fiii sultanului erau trimiși ca guvernatori în Amasia, ca să capete experiență. Continuă lectura

Timișoara – cu bune și cu rele

Am fost, zilele trecute, cu treburi de serviciu, prin orașul de pe Bega. M-am bucurat să fiu acolo, ca de fiecare dată, cu atât mai mult cu cât, de data asta, trebuia să stau mai mult de o zi. Am (re)găsit un oraș încântător, înflorit și înfloritor în care viața pare să curgă mai lin decât în alte părți. Multă lume la plimbare prin oraș, prin parcuri, la terase. Probabil și la Iulius Mall, dar de data asta n-am avut timp să ajung acolo.

Ce mi-a plăcut:

  • florile care au inundat practic centrul orașului
  • spațiile verzi, multe și atent îngrijite
  • zona pietonală generoasă, pe care o apreciez cu atât mai mult cu cât Aradul este un oraș al șoferilor și mai nou se dorește a fi unul al bicicliștilor
  • atmosfera boemă a orașului, cu oameni relaxați la terase, muzică, evenimente, magazine deschise până târziu.

Ce nu mi-a plăcut:

  • taximetriștii, care refuză să facă curse scurte (după părerea lor) și care, dacă totuși ai reușit cumva să urci în mașina lor, țin neapărat să-ți spună ce părere au despre … orice, mai ales dacă nu i-ai întrebat nimic și n-ai chef de pălăvrăgeală
  • librăria „Mihai Eminescu” care pare o capsulă a timpului și care ar putea fi transformată în Muzeul Librăriilor Comuniste
  • ospitalitatea bănățeană pare să fi plecat câteva zile în vacanță
  • hotelul Central, un hotel cu pretenții de două stele, tarife de trei și servicii de zero stele (asta dacă ar exista zero stele :().

Continuă lectura

Galeria Vittorio Emanuele II din Milano

Galeria Vittorio Emanuele II (primul rege al Italiei), unul dintre cele mai vechi spații comerciale din Italia, a fost proiectată de către arhitectul Giuseppe Mengoni și a fost construită în perioada 1865-1877, pe terenul viran care era în jurul domului.

Galeria face legătura între două dintre cele mai importante atracții ale orașului Milano: Domul și Teatrul Scala.

Cele două pasaje (196 respectiv 105 metri) care formează galeria se intersectează într-un spațiu octogonal, acoperit cu o cupolă uriașă, din sticlă și metal, cu o înălțime de 45 de metri și un diametru de 36 de metri, inspirată de cupola bazilicii Sf. Petru de  la Roma, proiectată de Michelangelo.

Atenția trecătorului nu este atrasă doar de arcadele din sticlă și metal ci și de pardoselile din mozaic, granit și marmură, adevărate opere de artă. Atrag atenția stema Casei de Savoia și blazoanele orașelor Roma, Florența, Turin și Milano. Cea mai populară pare a fi stema orașului Turin, deoarece se spune că, dacă te învârți de trei ori în jurul axei proprii, cu călcâiul pe testiculele taurului din stemă, o să ai noroc în viață. Ușor de imaginat că s-a făcut o gaură în zona cu pricina, atât de mulți doritori de noroc au trecut pe-acolo :). Continuă lectura

Biblia pierdută – ghid de călătorie (4)

După peripețiile de la Londra, profesorul Baker dă o fugă (cu avionul, ce-i drept) până acasă, în America.

HARD COUNTY, WEST VIRGINIA

Casa în care crescuse se afla în Hard County, o regiune situată în valea fertilă a brațului sudic a râului Potomac, cu munți înalți pe fiecare parte a văii, la 150 km de aeroportul Dulles din Washington.

„Străbunicul, care o construise în 1890, alesese să se așeze într-o zonă care se numește la Hard County, la vest de capitală. Charles nu înțelesese vreodată dacă o făcuse dinadins, sau dacă omul era obsedat, fiindcă localitatea cea mai apropiată de micul castel al familiei se numea chiar Baker. Era o zonă superbă, înconjurată de pădure, de dealuri și munți pitici, de parcuri naturale și de pârâie repezi. Pentru Charles, fusese paradisul pe pământ.”

Continuă lectura

Biblia pierdută – ghid de călătorie (2)

Peripeţiile în căutarea Bibliei pierdute continuă.

După ce șoferul mașinii care i-a adus de la Sighișoara la București a fost împușcat de un necunoscut, Charles Baker și Christa Wolf au plecat cu un taxi spre Gara de Nord, de unde au luat un tren spre Praga.

Cu trenul de la București spre Praga

„Chiar dacă trenurile se mai modernizaseră, vagoanele-restaurant din fostele țări comuniste păreau încremenite în timp. Arătau exact la fel ca în urmă cu douăzecișicinci de ani, înainte de căderea Zidului Berlinului. Logica dispunerii era aceeași, cum erau la fel fețele de masă și vesela. Până și majoritatea ospătarilor rămăseseră aceeași. Dacă cei bătrâni se pensionaseră, cei care erau pe atunnci ucenici deveniseră între timp seniorii alimentației pe șine. Nimeni și nimic nu îi putea clinti. Același comportament, aceleași obiceiuri, aceeași îndemânare în a încărca notele de plată.”

Îți sună cunoscut? Continuă lectura

Biblia pierdută – ghid de călătorie (1)

Dacă ai citit Biblia pierdută de Igor Bergler, te invit într-o călătorie virtuală pe urmele personajului principal. Dacă nu ai citit cartea, poate o s-o faci, la sfârșitul „călătoriei” noastre. Sau poate chiar în timp ce „călătorești”, cine știe?

SIGHIȘOARA

Începutul romanului îl găsește pe Charles Baker, profesor la Princeton, la Sighișoara, un „oraș medieval, perfect conservat de la marginea lumii … unde se crede că s-a fi născut prințul întunericului, Vlad al III-lea Țepeș, zis și Dracula”. Un orășel cu „case strâmbe, care se sprijineau una pe alta ca niște bătrâni în nevoie, obligați să se bazeze unul pe celălalt”.

Hotelul Central Park

Hotelul la care este cazat Baker, se găsește într-o clădire construită în 1897. La început a fost locuință și sediu de firmă, apoi, după naționalizare, a găzduit sedii ale unor instituții ale statului, cum ar fi Finanțele sau Poliția, pentru ca, în cele din urmă, să fie renovat și transformat într-un boutique hotel. Continuă lectura

Zi de primăvară în plină iarnă la Timișoara

Am profitat de una din zilele de vacanță de săptămâna trecută și am dat o fugă până la Timișoara. A fost o zi însorită, de primăvară, deși, dacă ne uitam în calendar, ne aflam încă în plină iarnă.

Nu mai fusesem de ceva vreme în centrul orașului, scurtele mele escapade se limitaseră, ca ale multor arădeni care „se respectă”, la Iulius Mall.

Am parcat mașina aproape de centru și am pornit să redescoperim orașul. Deși era joi la prânz, centrul orașului era plin de lume. Primul gând, răutăcios recunosc, care mi-a trecut prin minte a fost: oamenii ăștia nu au și ei serviciu? Ha, ha, râde ciob de oală spartă, cum ar veni :).

La Operă, copiii împreună cu bunicii din dotare, desigur, hrăneau porumbeii. Ceva mai încolo, grupuri de bărbați discutau aprins, ultimele evenimente politice, probabil. Alte grupuri, de tineri de data asta, se plimbau agale și se încălzeau ca muștele la soare. La Fântâna cu pești, un băiat fuma o țigară, în așteptarea cuiva. Am apreciat că a aruncat-o la coșul de gunoi, atunci când a terminat-o.

O atmosferă de oraș occidental. Parcă și oamenii arătau altfel, sub soarele de februarie. Mai calmi, mai relaxați, mai odihniți.

Dacă te apucă foamea, nu trebuie să-ți faci griji, ai la dispoziție o ofertă consistentă. După ce am mâncat fooooarte, foooarte bine am pornit agale spre Piața Libertății și apoi spre Piața Unirii.

Pe aleea pietonală care leagă Piața Libertății de Operă, am făcut o escală la librărie și am cumpărat (cum altfel?) câteva cărți.

Catedrala Mitropolitana

De la Cartea de nisip la Casa cu flori nu e decât un pas. Apropo, poți să bei o cafea la Casa cu flori, nu e o florărie, așa cum ai putea să crezi :).

Casa cu flori

Apoi ne-am întâlnit cu un tip de treabă, de la care am cumpărat pâine bavareză.

Ceva mai încolo, în Piața Libertății, cu un tip cam … ciuruit, cu care nu ne-am putut abține să nu facem o poză. Nu se poate să-l spele cineva pe picioare :)?

Piața Libertății

Privirea trecătorului este atrasă de compoziția sculpturală, în stil baroc, a cărui figură centrală este Sfântul Ioan Nepomuk, patronul catolicismului în Banat. Deasupra lui se află Sfânta Maria, ţinând în mână flori de crin.

Compoziţia sculpturală, în stil baroc, a fost realizată la Viena de către F.Blim şi E. Wasserburger, şi a fost montată în anul 1756 în faţa fostei primării din Piaţa Paradei, azi Piaţa Libertăţii. Celellate personaje sunt sfinţii Rochus, Carol Boromeu şi Sebastian.

Piața Libertății

În cele din urmă, am ajuns în Piața Unirii. Poartă acest nume pentru că, în 1919, aici s-au oprit trupele române care au intrat în Timișoara. Piața s-a numit și Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy.

Multe uși și ferestre frumoase în Piața Unirii. Mă întreb, uneori, ce mistere se ascund în spatele ușilor și ferestrelor pe lângă care trec? Un scriitor talentat ar putea scoate o poveste super din asta :). Poate Igor Bergler, dacă tot e timișorean, nu?

Într-un colț al pieței, am ochit un șobolan turmentat. N-am mai avut timp să vedem ce e cu el. L-am trecut pe lista de „obiective” la vizita următoare.

The Rat Pub

Domul din Milano în literatură

Domul din Milano este un adevărat reper pentru pasionaţii de … orice. Este o sursă de admiraţie pentru cei care iubesc arta, arhitectura sau istoria. Şi pentru cei cărora le plac numerele, Domul are multe de oferit.

Sigur că nu i-am uitat pe pasionaţii de literatură :). Pentru mulţi scriitori, Domul a fost, de-a lungul timpului, o adevărată sursă de inspiraţie.

Percy Bysshe Shelley (1792 – 1822)

Shelley a vizitat Italia într-o călătorie de patru ani, care se va dovedi ultima din viaţa sa. Ajuns la Milano, obişnuia să zăbovească în interiorul catedralei şi să-l citească pe Dante.

În Scrisori din Italia, în 1818, Shelley descria catedrala ca pe „o operă uimitoare de artă„:

“It is built of white marble, and cut into pinnacles of immense height, and the utmost delicacy of workmanship, and loaded with sculpture. The effect of it, piercing the solid blue with those groups of dazzling spires, relieved by the serene depth of this Italian heaven, or by moonlight when the stars seem gathered away among those clustered shapes, is beyond anything I had imagined architecture capable of producing.”

A apreciat interiorul catedralei ca sublim, dar mai degrabă „pământean”, remarcând totuşi vitraliile și coloanele masive din granit:

“its stained glass and massy granite columns overloaded with antique figures; the silver lamps, that burn forever under the canopy of black cloth beside the brazen altar and the marble fretwork of the dome…”

Continuă lectura

Domul din Milano în cifre

Catedrala din Milano  (Duomo di Santa Maria Nascente în italiană) este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano, o podoabă a arhitecturii gotice  şi una dintre imaginile emblematice ale Italiei.

  • 5 – este locul deținut de dom pe lista celor mai mari biserici din lume
  • 2 – este locul catedralei milaneze pe lista celor mai mari biserici din Italia (după Basilica Sf. Petru de la Vatican)
  • 6 secole a durat construcția catedralei
  • 355 – a fost terminată prima biserică, dedicată Sf. Thecla, a cărui baptiseriu poate fi vizitat în subsolul actualei catedrale
  • 1075 – un incediu a distrus basilica
  • 1386 – a început construcția actualei catedrale
  • 1805 – Napoleon Bonaparte a fost încoronat rege al Italiei la Domul din Milano
  • 1965 – a fost inaugurată ultima poartă a catedralei
  • 40 000 de persoane încap în catedrală
  • 1200 mp este suprafața catedralei
  • 45 de metri în înălțime are bolta gotică a bisericii
  • 157 metri lungime
  • 108 metri are cea mai înaltă spiră de pe acoperiș, cea care are în vârful ei statuia Madonnina
  • 40 de coloane despart cele 5 nave ale catedralei
  • 4 serii de câte 15 statui decorează cupola în interior
  • 3500 de statui se găsesc în biserică
  • 135 de gargui care decorează acoperișul domului au fost oferiți spre „adopție” într-o campanie de strângere de fonduri demarată în 2012
  • 100 000 euro (cel puțin) este suma pe care trebuie să o ofere cei care doresc să-și vadă numele înscris pe una dintre aceste figuri grotești de pe acoperiș 🙂
  • 12 euro trebuie să plătești dacă vrei să urci cu liftul pe acoperiș, unde te așteaptă o panoramă spectaculoasă.

Continuă lectura

Piețe de Crăciun – Viena

În Viena, există mai multe piețe de Crăciun, cum ar fi cele de la Palatul Schonbrunn, din Maria Theresien Platz, sau din Stephansplatz, dar cea mai populară și, prin urmare, cea mai vizitată este cea din fața Primăriei (aka Christkindlmarkt at Rathausplatz).

Începând cu 14 noiembrie și până în Ajunul Crăciunului, este locul care-i încântă deopotrivă pe cei mici și pe cei mari. Și în timpul zilei, locul este plin de farmec, dar cum se lasă întunericul, totul începe să strălucească în jur: îngeri strălucitori, fulgi de zăpadă cristalini, steluțe, arcade luminoase, felinare atârnate în copaci și, bineînțeles, 145  de căsuțe cu jucării, decorațiuni și bunătăți de sezon. Continuă lectura