Veneția în literatură

Veneția a fost dintotdeauna o sursă de inspirație pentru scriitori care au ales-o ca fundal pentru acțiunile din cărțile lor. Curtezane, medici, făuritori de oglinzi, cuceritori, detectivi, toți și-au purtat pașii pe străduțele sau pe canalele (hm, vorba vine, pășeau) venețiene.

Te invit la o călătorie literară prin Veneția, din secolul al XV-lea până aproape de zilele noastre.

Veneția Continuă lectura „Veneția în literatură”

De 3 ori Porto

1. Porto – orașul cu nume de vin

Vinurile roșii provenite din valea râului Douro au fost apreciate încă din epoca romană iar în 1860, un comerciant englez amestecat vinul roșu cu puțin alcool distilat și a obținut astfel un aperitiv foarte căutat (porto) pe piața britanică. Rețeta a fost apoi modificată, dar porto a rămas la fel de căutat, mai ales pe piața britanică. După Brexit, probabil că va fi ceva mai scump :).

Vinul de Porto se obține din struguri proveniți din regiunea Douro, situat la aproximativ 100 km de Porto. Chiar dacă este produs din struguri din regiunea Douro și este învechit în cramele din Vila Nova de Gaia, vinul a început să fie cunoscut ca vin de Porto, încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. El pleacă în lumea întreagă din marile antrepozite din suburbia sudică Vila Nova de Gaia. Vinul era adus din Alto Douro în crame cu niște bărci numite rabelo, amabarcațiuni tipice pentru râul Douro, construite cu un amestec de tehnici nordice, mediteraneene și orientale, adaptate zone și transportului vinului. Bărcile aveau o lungime între 19 și 23 m și era manevrate de echiapje formate din 6-7 oameni. Începând cu 1961, odată cu introducerea energiei hidraulice, bărcile rabelo sunt folosite doar pentru plimbarea turiștilor pe râul Douro. Continuă lectura „De 3 ori Porto”

Porto – un oraș colorat

Porto- un oraș colorat

Puțină istorie

Romanii au ridicat o așezare comercială, la 6 km de gura de vărsare a râului Douro în Oceanul Atlantic. Asta s-a întâmpla prin 200 î.Hr. I-au spus Portus Cale, de la portus care înseamnă port și cale care poate veni de la kalós (frumos în greacă), de la canāles (canale în latină) sau de la rădăcina galică qel, qal (a ascunde). Eu cred că e valabilă prima variantă, adică port frumos. Oricare ar fi etimologia, Porto a dat numele său unui vin și chiar Portugaliei.

Așezarea s-a extins pe ambele maluri ale râului, iar sub conducerea vizigoților a devenit sediu de episcopie. A urmat stăpânirea maură, timp de 300 de ani, după care Porto a devenit prima capitală a comitatului Portugalia. Regatul Portugaliei s-a extins apoi până la frontierele actuale.

Orașul medieval nu a fost ușor de construit, clădirile fiind ridicate pe terase dăltuite în granit. Catedrala, care domină și astăzi orașul ca o fortăreață medievală, a fost ridicată în secolul al XII-lea, într-un stil arhitectonic inițial romanic și, mai târziu, gotic. Continuă lectura „Porto – un oraș colorat”

Guimarães – locul unde s-a născut Portugalia

Aici s-a născut Portugalia

Guimarães este un orășel pitoresc din districtul Braga, în nord-vestul Portugaliei, cunoscut și ca leagăn al națiunii portugheze sau locul unde s-a născut Portugalia. Asta pentru că aici s-a născut, în 1143, Afonso Henric, primul rege al Portugaliei și pentru că în apropiere de Guimarães a avut loc bătălia de la São Mamede (1128), în urma căreia s-a fondat regatul Portugaliei.

20160531_135451-min

Astăzi, turiștii au luat locul cavalerilor și conților și Guimarães este un orășel tihnit unde, mai întâi, trebuie să vizitezi palatul conților de Braganza și castelul vechi de 1000 de ani. Continuă lectura „Guimarães – locul unde s-a născut Portugalia”

Amasia, un orășel ascuns între stânci

Povestea

Dacă vrei să explorezi puțin istoria Turciei, unul dintre locurile pe care trebuie să le vezi este Amasia, orașul între stânci, pe valea îngustă a râului Yeşilırmak (Râul Verde), nu departe de coasta sudică a Mării Negre.

Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Strabo, geograf, filozof și istoric grec, numele Amasia vine de la Amasis, regina amazoanelor, care au trăit în regiune. Și de ce nu l-am crede, având în vedere că Strabo s-a născut în Amasia? Un grec născut pe teritoriul Turciei de azi? Nu e fascinant cum se schimbă lucrurile, inclusiv geografia?

Amasia are o istorie care se întinde peste 7500 de ani, timp în care a fost mai întâi, un oraș fortificat cocoțat sus pe stânci, în antichitate, apoi o capitală bogată de provincie, care a dat lumii, nu doar pe Strabo, ci și regi, prinți, artiști, poeți sau oameni de știință. Sultanii otomani Murad I și Selim I s-au născut în Amasia. De altfel, în timpul guvernării otomane timpurii, fiii sultanului erau trimiși ca guvernatori în Amasia, ca să capete experiență. Continuă lectura „Amasia, un orășel ascuns între stânci”

Timișoara – cu bune și cu rele

Am fost, zilele trecute, cu treburi de serviciu, prin orașul de pe Bega. M-am bucurat să fiu acolo, ca de fiecare dată, cu atât mai mult cu cât, de data asta, trebuia să stau mai mult de o zi. Am (re)găsit un oraș încântător, înflorit și înfloritor în care viața pare să curgă mai lin decât în alte părți. Multă lume la plimbare prin oraș, prin parcuri, la terase. Probabil și la Iulius Mall, dar de data asta n-am avut timp să ajung acolo.

Ce mi-a plăcut:

  • florile care au inundat practic centrul orașului
  • spațiile verzi, multe și atent îngrijite
  • zona pietonală generoasă, pe care o apreciez cu atât mai mult cu cât Aradul este un oraș al șoferilor și mai nou se dorește a fi unul al bicicliștilor
  • atmosfera boemă a orașului, cu oameni relaxați la terase, muzică, evenimente, magazine deschise până târziu.

Ce nu mi-a plăcut:

  • taximetriștii, care refuză să facă curse scurte (după părerea lor) și care, dacă totuși ai reușit cumva să urci în mașina lor, țin neapărat să-ți spună ce părere au despre … orice, mai ales dacă nu i-ai întrebat nimic și n-ai chef de pălăvrăgeală
  • librăria „Mihai Eminescu” care pare o capsulă a timpului și care ar putea fi transformată în Muzeul Librăriilor Comuniste
  • ospitalitatea bănățeană pare să fi plecat câteva zile în vacanță
  • hotelul Central, un hotel cu pretenții de două stele, tarife de trei și servicii de zero stele (asta dacă ar exista zero stele :().

Continuă lectura „Timișoara – cu bune și cu rele”

Galeria Vittorio Emanuele II din Milano

Galeria Vittorio Emanuele II (primul rege al Italiei), unul dintre cele mai vechi spații comerciale din Italia, a fost proiectată de către arhitectul Giuseppe Mengoni și a fost construită în perioada 1865-1877, pe terenul viran care era în jurul domului.

Galeria face legătura între două dintre cele mai importante atracții ale orașului Milano: Domul și Teatrul Scala.

Cele două pasaje (196 respectiv 105 metri) care formează galeria se intersectează într-un spațiu octogonal, acoperit cu o cupolă uriașă, din sticlă și metal, cu o înălțime de 45 de metri și un diametru de 36 de metri, inspirată de cupola bazilicii Sf. Petru de  la Roma, proiectată de Michelangelo.

Atenția trecătorului nu este atrasă doar de arcadele din sticlă și metal ci și de pardoselile din mozaic, granit și marmură, adevărate opere de artă. Atrag atenția stema Casei de Savoia și blazoanele orașelor Roma, Florența, Turin și Milano. Cea mai populară pare a fi stema orașului Turin, deoarece se spune că, dacă te învârți de trei ori în jurul axei proprii, cu călcâiul pe testiculele taurului din stemă, o să ai noroc în viață. Ușor de imaginat că s-a făcut o gaură în zona cu pricina, atât de mulți doritori de noroc au trecut pe-acolo :). Continuă lectura „Galeria Vittorio Emanuele II din Milano”

Biblia pierdută – ghid de călătorie (4)

După peripețiile de la Londra, profesorul Baker dă o fugă (cu avionul, ce-i drept) până acasă, în America.

HARD COUNTY, WEST VIRGINIA

Casa în care crescuse se afla în Hard County, o regiune situată în valea fertilă a brațului sudic a râului Potomac, cu munți înalți pe fiecare parte a văii, la 150 km de aeroportul Dulles din Washington.

„Străbunicul, care o construise în 1890, alesese să se așeze într-o zonă care se numește la Hard County, la vest de capitală. Charles nu înțelesese vreodată dacă o făcuse dinadins, sau dacă omul era obsedat, fiindcă localitatea cea mai apropiată de micul castel al familiei se numea chiar Baker. Era o zonă superbă, înconjurată de pădure, de dealuri și munți pitici, de parcuri naturale și de pârâie repezi. Pentru Charles, fusese paradisul pe pământ.”

Continuă lectura „Biblia pierdută – ghid de călătorie (4)”

Biblia pierdută – ghid de călătorie (2)

Peripeţiile în căutarea Bibliei pierdute continuă.

După ce șoferul mașinii care i-a adus de la Sighișoara la București a fost împușcat de un necunoscut, Charles Baker și Christa Wolf au plecat cu un taxi spre Gara de Nord, de unde au luat un tren spre Praga.

Cu trenul de la București spre Praga

„Chiar dacă trenurile se mai modernizaseră, vagoanele-restaurant din fostele țări comuniste păreau încremenite în timp. Arătau exact la fel ca în urmă cu douăzecișicinci de ani, înainte de căderea Zidului Berlinului. Logica dispunerii era aceeași, cum erau la fel fețele de masă și vesela. Până și majoritatea ospătarilor rămăseseră aceeași. Dacă cei bătrâni se pensionaseră, cei care erau pe atunnci ucenici deveniseră între timp seniorii alimentației pe șine. Nimeni și nimic nu îi putea clinti. Același comportament, aceleași obiceiuri, aceeași îndemânare în a încărca notele de plată.”

Îți sună cunoscut? Continuă lectura „Biblia pierdută – ghid de călătorie (2)”

Biblia pierdută – ghid de călătorie (1)

Dacă ai citit Biblia pierdută de Igor Bergler, te invit într-o călătorie virtuală pe urmele personajului principal. Dacă nu ai citit cartea, poate o s-o faci, la sfârșitul „călătoriei” noastre. Sau poate chiar în timp ce „călătorești”, cine știe?

SIGHIȘOARA

Începutul romanului îl găsește pe Charles Baker, profesor la Princeton, la Sighișoara, un „oraș medieval, perfect conservat de la marginea lumii … unde se crede că s-a fi născut prințul întunericului, Vlad al III-lea Țepeș, zis și Dracula”. Un orășel cu „case strâmbe, care se sprijineau una pe alta ca niște bătrâni în nevoie, obligați să se bazeze unul pe celălalt”.

Hotelul Central Park

Hotelul la care este cazat Baker, se găsește într-o clădire construită în 1897. La început a fost locuință și sediu de firmă, apoi, după naționalizare, a găzduit sedii ale unor instituții ale statului, cum ar fi Finanțele sau Poliția, pentru ca, în cele din urmă, să fie renovat și transformat într-un boutique hotel. Continuă lectura „Biblia pierdută – ghid de călătorie (1)”