Când eram la școală citeam, relativ conștiincioasă, literatura română pe care o aveam în programă. S-a întâmplat chiar să citesc unele cărți cu plăcere. Despre altele nu aș putea spune același lucuru, dar nici n-am să pretind acum, doar ca să fiu în trend, că programa școlară m-a marcat negativ pe vecie și că mi-a tăiat cheful de citit pentru totdeauna. Chiar dimpotrivă, aș zice. Continuă lectura
Bill Bryson (n.1951, SUA) este un autor anglo-american despre care am scris mai multe aici.
Nigel Cawthorne (n.1951) este ziarist și scriitor britanic de ficțiune și non-ficțiune. Este colaboa diverserat la publicații, printre care Daily Mail, The Guardian, The New York Herald Tribune, Daily Mirror. Cărțile lui (peste 150 la număr) acoperă o mare varietate de subiecte.
Publicată în 2016 de Corint
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 304
Jean-François Solnon (n.1947) este un cunoscut istoric francez, doctor în istorie și litere profesor de istorie modernă la Universitatea din Besançon. A publicat eseuri și biografii, pentru care a primit numeroase premii.
Istoria cuplurilor regale. Puterea la patru mâini spune povestea a 11 perechi regale care au scris file de istorie, pe parcursul a 14 secole. De la împăratul Iustinian al Bizanțului și împărăteasa Teodora (sec.VI) până la țarul Rusiei, Nicolae al II-lea și țarina Alexandra (sec.XX). Așa cum se deduce ușor din titlu, nu sunt povești romantice, mai degrabă privesc aspectele politice și diplomatice ale căsătoriilor celor 11 cupluri. Abordare care mi-a permis să „fac cunoștință” cu personaje despre care nu știam nimic (Isabeau de Bavaria, de exemplu) și să aflu lucruri noi despre personajele care îmi erau cunoscute deja (Ludovic al XIII-lea și Ana de Austria).
Poate că anul 2018 n-a fost atât de spornic în număr de cărți citite comparativ cu 2017 sau cu target-ul pe care mi l-am propus pe Goodreads, dar mă declar mulțumită cu ceea ce am citit și cred că asta e important, la urma urmei, să fim mulțumiți cu lecturile noastre și nu neapărat campioni planetari la citit viteză.
Se pare că nici tematica n-a fost la fel de diversificată ca în anii anteriori și că anul 2018 a fost pentru mine anul romanelor polițiste. Nu e ca și cum mi-aș fi propus asta sau l-aș fi declarat înainte, cum am văzut că a fost 2019 declarat, cu surle și trâmbițe, Anul Cărții, s-a întâmplat, pur și simplu, să constat asta acum, după ce anul s-a terminat.
Dacă ar fi să mă iau după bilanțul Goodreads, am citit 57 de cărți din 70 propuse (bine, între timp am mai terminat una, așa că s-au făcut 58), puțin peste 18 000 de pagini. Continuă lectura
William McGuire Bryson (n.1951, SUA) este un autor anglo-american. A scris cărți de călătorie, știință, limba engleză și alte cărți de non-ficțiune. S-a născut în Statele Unite ale Americii, dar a locuit în Marea Britanie o lungă perioadă de timp. S-a întors în SUA între 1995 și 2003. În perioada 2005-2011, a fost rector al Universității Durham.
A început cursurile Universității Drake, dar le-a abandonat pentru a începe o lungă călătorie prin Europa. S-a căsătorit în 1975 cu Silvia Billen, o asistentă pe care a cunoscut-o la un spital de psihiatrie, unde a avut primul său job britanic. Cei doi s-au întors în SUA, ca Bill să-și termine studiile le Universitatea Drake, după care s-au întors în Marea Britanie (1977).
Bill Bryson a lucrat ca redactor la mai multe ziare, până în 1987, când s-a dedicat scrisului.
Bill Bryson a devenit cunoscut în Marea Britanie cu cartea Însemnări de pe o insulă mică (1995).
În prezent, locuiește în Hampshire și are dublă cetățenie, britanică și americană, după ce mult timp s-a declarat prea laș ca să dea testul pentru obținerea cetățeniei britanice..
Cartea asta a fost pentru mine o lectură extrem de plăcută, mai ales pentru că are două dintre lucrurile care-mi plac foarte mult: o călătorie și un text super-amuzant. Așa încât, la final, n-am putut să nu mă întreb cum de nu l-am descoperit pe Bill Bryson până acum? Dar, mai bine mai târziu decât niciodată, așa că-mi propun să citesc și alte cărți ale lui. Sper că vor fi lecturi la fel de savuroase. Continuă lectura
Roșul e una dintre culorile mele preferate și, în afară de asta mi se pare o culoare foarte bună pentru coperta unei cărți. Se pare că editorii nu prea sunt de părerea asta sau poate n-am nimerit eu cărțile potrivite. Asta e concluzia la care am ajuns după o „raită” prin bibliotecă, la capătul căreia am constatat că nu sunt prea multe cărți roșii în biblioteca mea. Trebuie neapărat să remediez chestia asta :). Până la urmă, am ales totuși 10 cărți cu copertă roșie. Continuă lectura
Ioan T. Morar (n.1956, Șeitin, jud. Arad) a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1981), după care a lucrat ca profesor de limba română la Lugoj. Din 1987, a devenit redactor la publicații studențești, iar mai târziu la câteva publicații naționale. A lucrat și în televiziune, ca redactor-șef la Varietăți, a fost membru al grupului Divertis și membru fondator al Academiei Cațavencu. O scurtă perioadă a fost consulul României la Marsilia, iar, în prezent, locuiește, împreună cu soția sa, Carmen, în localitatea provensală La Ciotat.
Publicat în 2018 de Polirom
Data apariției: Mai 2018
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 336
ISBN: 9789734673216
Sunt o fată de oraș, m-am născut într-un oraș și am trăit toată viața într-un (alt) oraș. Așa că nu e de mirare că-mi place să citesc cărți despre orașe, fie că sunt romane sau cărți de non-ficțiune. Reușesc, în felul acesta, să aflu cât mai multe lucruri despre orașe în care am fost sau despre altele la care doar visez.
O englezoaică părăsește Liverpool, oașul în care a trăit mai bine de 20 de ani ca să se mute în Măgura, județul Brașov, un sat izolat, de undeva din Munții Carpați. Cartea e o veritabilă declarație de dragoste pentru România, iar venind de la o englezoaică, asta nu e puțin lucru. Continuă lectura
În luna aprilie am făcut o călătorie literară interesantă, începută la Edinburgh, în compania unei profesoare cu idei cam naziste și terminată în Sicilia, împreună cu comisarul Salvo Montalbano. Ca să fiu sinceră, în ultima zi de aprilie, am dat o „fugă” până în India, să vizitez Palatul de la miazănoapte, dar, când au apărut prin peisaj ceva creaturi fantastice, am dat bir cu fugiții și m-am întors cu picioarele pe pământ.
