Salzburg – orașul sării și a lui Mozart

Salzburg, oraș al cărui nume vine de la sare (salz înseamnă sare în limba germană), la fel ca Salzach, râul care îl străbate, este un oraș despre care se spune că ar fi unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, atât datorită arhitecturii cât și peisajului de vis de care este înconjurat.

Salzburg își datorează celebritatea și lui Mozart, care s-a născut și a locuit pentru o vreme în oraș, dar și celebrului film Sunetul muzicii.

Salzburg, un oraș baroc superb, cu 150000 de locuitori, al patrulea ca mărime în Austria, fiind vizitat de peste 2 milioane de turiști anual.

Orașul este așezat la poalele masivului Monchsberg și este vegheat din vârful lui de cetatea Hohensalzburg.

hohensalzburg

Hohensalzburg este simbolul orașului Salzburg, cetatea fiind construită în 1077 și extinsă în 1500, când a devenit una dintre cele mai mari fortificații ale Europei. N-a fost cucerită niciodată, fiind asediată o singură dată, în 1525, în tinpul unei revolte a minerilor, fermierilor și țăranilor, asediu încheiat cu un acord. Astăzi oferă o panoramă superbă asupra orașului Salzburg. Continuă lectura

Reclame

Întrebarea zilei #11

Vor rămâne curând goale simezele din muzee și galerii de artă?

Așa s-ar părea dacă judecăm după fervoarea cu care sunt înlăturate tablouri sau amânate expoziții ale artiștilor care nu au avut un comportament political correct sau așa ceva. Sau poate că vor rămâne doar opere de artă semnate de femei, artiști de culoare sau membri ai diverselor (încă) minorități. Și se va face și printre ei o selecție foarte riguroasă (i s-ar putea spune cenzură, nu?). Dacă au omorât acum câteva sute de ani un om? Așa cum s-a întâmplat cu Caravaggio, într-un duel, dar cine se mai împiedică de detalii? Să fie în pericol superbele biserici din Roma? Continuă lectura

Povestea Castelului Cantacuzino din Bușteni

La poalele frumoșilor munți Zamora se află, bine ascunsă de ochii curioșilor, o adevărată bijuterie arhitectonică. E o adevărată aventură să ajungi la Castelul Cantacuzino din Bușteni, căci despre el este vorba. Niciun indicator, niciun semn, nimic nu lasă să se ghicească drumul care duce la castel  Noroc cu tehnologia. Dar a meritat, fiindcă odată ajunși, castelul ni s-a înfățișat în toată splendoarea lui.

Continuă lectura

Cum l-am căutat pe Minotaur și nu l-am găsit

Încă de mică am fost fascinată de Legendele Olimpului, pe care-mi amintesc că le-am devorat pur și simplu. Mai ales că am avut noroc de o ediție superbă, frumos ilustrată cu imagini ale zeilor și eroilor, în statui sau vase pictate. Așa că nu e de mirare că Grecia mi se părea un tărâm fascinant și-mi doream neapărat să văd cum arată acel loc de poveste.

Anii au trecut și am petrecut câteva vacanțe în Grecia, uneori la poalele Olimpului, unde se zice că sălășuiau zeii, în frunte cu Zeus. Anul ăsta am ales ca destinație Creta, din două motive: în primul rând, nu mai fusesem acolo și în al doilea rând, vroiam să văd Palatul Knossos și labirintul Minotaurului. Și mai era și Zorba …

Așa că am așteptat cu mare nerăbdare ziua în care aveam să văd Knossos (mai ales că, între timp, citisem și Zeul deșertului de Wilbur Smith). Continuă lectura

Despre vacanța mea în Creta, la cald

Aseară târziu m-am întors din vacanță și cred că ar fi cazul să povestesc câte ceva acum, când lucrurile sunt calde – fierbinți aș zice, dacă mă gândesc la temperaturile pe care a trebuit să le suportăm în Creta :).

Călătoria

Am plecat din Arad cu autocarul, spre aeroportul din Timișoara, de unde ne-am luat zborul spre Heraklion. Plecarea s-a făcut cu ceva întârziere fiindcă niște concetățeni (vreo 10 la număr) s-au gândit că nu e cazul să anunțe că nu folosesc transferul asigurat de agenția de turism și pleacă la Timișoara pe cont propriu. Așa că vreo 80 de fraieri am stat în soare să-i așteptăm.

Zborul, cu o cursă charter, și apoi transferul la hotel au decurs foarte bine, agenția Tez Tour fiind excelent organizată.

Hotelul

Am fost cazați la un hotel decent, curat, cu piscină, la o distanță de 200 de metri de mare. Promenada era și ea aproape, așa că am avut toate condițiile ca să ne simțim bine. Am avut regim all inclusive, mâncare foarte bună și din belșug și băuturi alcoolice și nealcoolice la pool-bar. Apropo de mâncare, în hotel erau cazați mai mulți polonezi, unii dintre ei cu copii. N-am văzut în viața mea copiii mai mâncăcioși. În 5 minute devorau o farfurie cu mâncare – cu multă carne -, iar apoi treceau la platoul cu prăjituri. Dacă ajungeai la masă după „termitele” poloneze … ghinion! Riscai să nu mai prinzi toate felurile de prăjituri și era păcat, că erau foarte bune.

hotel-creta

Plajă și bălăceală

Nu prea am stat la soare, fiindcă era o căldură ucigătoare. Sotzul s-a cam prăjit în prima zi, așa că ne ascundeam sub umbrele, iar la prânz am fost nevoiți să plecăm la hotel. Noroc că am găsit la plajă doi băieți români care lucrau acolo și ne mutau tot timpul umbrela după soare. Nu doar nouă, tuturor turiștilor care aveau nevoie. În România, ar putea să te bată soarele tot în cap, că n-ar veni cineva să-ți mute umbrela după cum ai tu chef.

Apa mării a fost excelentă, așa cum mă așteptam de fapt, așa că am făcut baie până m-am încrețit la degete, ca spălătoresele pe vremuri. Aș fi stat și mai mult dacă nu mă temeam de soare. Apropo de asta, cel mai bine e să mergi în Grecia în septembrie (noi așa facem de obicei), ca să te poți bucura maxim de vacanță. În iulie e prea cald. Au fost câteva zile în care temperatura resimțită a fost de 45 de grade!

vacanta-creta

Am citit …

„Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis. O carte fascinantă, iar experiența de a o citi la fața locului, în Creta, a fost una deosebită. Am admirat culorile Cretei, i-am adulmecat mirosurile și i-am ascultat sunetele. Apropo de culori, niciodată n-am văzut marea schimbându-și atât de des culoarea.

zorba-grecul

Am fost dezamăgită…

… de Palatul Knossos, unul dintre motivele pentru care am ales Creta. Dacă ar fi să fac o glumă, aș spune că am mers în vizită la Minotaur, dar era plecat de acasă :). Am vizitat palatul în cadrul excursiei de o zi, organizată de agenția Tez Tour. Am mai vizitat o fabrică de cuțite, un atelier de olărit, două mănăstiri și platoul Lassithi, unde se găsește și peștera lui Zeus. Nota 10 pentru Vadim, ghidul care ne-a însoțit în excursie.

Am păzit un magazin de bijuterii

În timpul transferului la hotel, ghidul nostru, Vadim, ne-a povestit, printre altele că bijuteriile specifice locului au forma a două regine albine, poreclite „reginele din Malia”. Pasionată de bijuterii cum sunt, normal că am vrut să văd cum arată, așa că m-am aruncat în primul magazin care mi-a ieșit în cale și am întrebat de „the queen bees of Malia„. Vânzătorul, un domn trecut bine de prima tinerețe, mi-a spus că nu are, dar să aștept că se duce la celălalt magazin al lui și-mi aduce de acolo. Până să mă dezmeticesc, a încălecat scuterul parcat în fața magazinului și dus a fost. Am rămas amândoi mască și am început să ne întrebăm ce să facem. Să ne vedem de drum? Să-l așteptăm pe individ? Până la urmă am rămas, nu ne-a lăsat conștiința să-i lăsăm magazinul așa, vraiște. S-a întors cu două perechi de cercei cu „regine”. Drept să spun, nu mi-au plăcut prea tare, așa că i-am mulțumit și i-am spus că mă mai gândesc. Omul a insistat: „Madam, care-ți plac mai tare, cei mari sau cei mici?”, de politețe i-am spus că cei mici, dar nu-mi prea place închizătoarea la ei. Ce să zic și eu? „Bine, dacă-ți plac ăștia, ți-i las la 15 euro”. Inițial erau 25 de euro. Mulțumesc, mă mai plimb puțin și mă întorc” zic eu,sperând să scap. El: „Bine, hai că ți-i dau cu 10 euro și nu te mai gândi atâta, madam, că doar nu cumperi o mașină!”. 

A fost singurul vânzător agresiv, de care am crezut că nu mai scap. În rest, toți sunt politicoși, amabili, serviabili, la dispoziția ta. Îți iau banii cu multă grație, aș zice, nu ca ai noștri, care dau mereu impresia că-ți fac o favoare când te jecmănesc.

Ce-am mai făcut

M-am plimbat mult pe faleză, am fost la fish-spa (pedichiură cu „peștișori-doctori”), am cumpărat suveniruri (parcă mai interesante și de calitate mai bună decât în alte părți din Grecia prin care am fost), am mâncat gyros la o tavernă. Și cam atât, că șapte zile trec ca gândul, nici nu apuci să-ți dai seama cum se termină vacanța.

„Bine ați venit în România!”

Am aterizat pe aeroportul Timișoara la 19,30, ceva mai devreme decât era programat, așa că autocarele de transfer spre Arad nu ne așteptau, cum ar fi fost normal. Au apărut la 8,20, ne-am îmbarcat și așteptam să plecăm spre casă. Ghinion. Domnișoara de la agenție ne-a spus că lipsesc (din nou!) trei familii și trebuie să le așteptăm. Degeaba am încercat noi s-o convingem că respectivii au ajuns deja la Arad – nu e ca și cum aeroportul Timișoara unul uriaș și se pierduseră pe undeva! – că ea nu și nu. Plecarea e prevăzută pentru ora 21 așa că nu ne urnim de-acolo mai devreme. Bineînțeles că atmosfera s-a încins puțin (și la figurat, nu doar la propriu), dar la un nivel decent, totuși. După câteva minute, ne pomenim cu poliția pe cap, un domn agent și o domnișoară agentă. „Cine s-a bătut aici?” întreabă el. „Poftim???” „Nu s-a bătut, dom’ne, nimeni.” „Nu se poate, noi am fost anunțați prin stație că se bate cineva.” Au urmat câteva minute de discuții în contradictoriu pe tema presupusei bătăi. Agentul Garcea nu  se lăsa: „Dacă nu recunoașteți, vă blochez autocarele și nu mai plecați nicăieri!” Vroia băiatul să aibă neapărat un eveniment. Cred că se plictisea rău. Domnișoara de la agenție, speriată de bombe, se ascunsese în grupul de turiști.

Între timp și-a făcut apariția și individul de la paza aeroportului, cel care chemase probabil, poliția. Îi spun individ fiindcă nu arăta în niciun caz cum ar trebui să arate un responsabil cu paza: scund, chel, cu barbă lungă, mai degrabă de călugăr, cu tatuaje pe mâni și cu sandale „decoltate”, care-i lăsau degetele la vedere. „Ce-i cu nisipul ăsta în parcare?” ne ia la rost instantaneu (îl deranja la degetele de la picioare probabil). „Ce să fie? L-am adus noi cu avionul din Creta – haha!” Ce prostie de întrebare!

Cum necum, am plecat până la urmă spre casă, cu un gust amar. Pe de o parte, colegii de excursie, care n-au avut bunul simț să anunțe că nu folosesc transferul, așa că i-am așteptat degeaba 40 de minute, pe de alta, felul în care lucrătorii de pe aeroportul Timișoara au găsit de cuviință să ne întâmpine. Și când asta vine după o săptămână de vorbe politicoase și atmosferă civilizată, e cu atât mai trist. Rămâi doar cu întrebarea: „Oare ne facem bine odată?”. Cred că răspunsul, din păcate, e negativ. Nu, în viitorul previzibil nu ne mai facem bine la cap.

Astea sunt primele impresii din vacanța mea. Voi reveni, mai sunt multe de povestit. Creta e un loc din care revii cu multe amintiri frumoase.

Alte imagini din vacanță:

Muzeul jucăriilor din Arad

Astăzi am retrăit pentru scurtă vreme zilele copilăriei, la Muzeul jucăriilor, din clădirea Preparandiei din Arad (muzeu e mult spus, înțeleg că e o expoziție temporară, de fapt).

Continuă lectura

Poveștile Castelului Corvinilor

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau Castelul Hunedoarei, este unul dintre cele mai frumoase castele gotice din Europa.

Ioan de Hunedoara a ridicat castelul, în secolul al XV-lea, pe o stâncă, deasupra pârâului Zlaști. Castelul este o construcție impunătoare, cu turnuri, acoperișuri înalte acoperite cu țiglă colorată, bastioane și un donjon.

castelul-corvinilor

Continuă lectura

Calendar: 8 ianuarie

1337 – a murit Giotto, pictorul și arhitectul italian (n.1256), care a pictat, printre altele, Capela Scrovegni din Padova și Campanila lui Giotto din Florența. Giotto di Bondone este considerat primul, cronologic vorbind, dintre artiștii Renașterii.

Capela Scrovegni Padova
Capela Scrovegni din Padova

1824 – s-a născut Wilkie Collins (d.1889), scriitorul englez cunoscut mai ales ca autorul romanului Femeia în alb. Continuă lectura

O călătorie literară la Amsterdam (2)

Dacă în prima parte a călătoriei literare, am mers pe urmele lui Rembrandt prin Amsterdam, de data asta vom face o plimbare pe străzile orașului, pe marginea canalelor și vom intra într-o casă de pe canal, ca să ne facem o idee despre cum trăiau oamenii în Amsterdam, în secolul al XVII-lea. Mai exact, pe urmele Petronellei Brandt, născută Oortman, personajul care a inspirat romanul Miniaturista, scris de Jessie Burton.

Miniaturista de Jessie Burton

Petronella, soția lui Johannes Brandt, un comerciant bogat și avea, la fel ca alte femei bogate din Amsterdam, o casă de păpuși, în care a investit, se pare, o sumă cu care ar fi putut cumpăra o casă de canal adevărată. Povestea ei a inspirat-o pe Jessie Burton să scrie un roman interesant, Miniaturista, despre care poți citi mai multe aici. Continuă lectura

Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim

Despre autoare:

MargueritePeggyGuggenheim (1898 – 1979) a fost o colecționară de artă, în special de artă modernă, născută în bogata familie americană Guggenheim. Tatăl ei, Benjamin Guggenheim, s-a scufundat cu vasul Titanic, în 1912, iar unchiul ei, Solomon Guggenheim, a fondat, printre altele, celebrul muzeu care-i poartă numele.

Între 1938 și 1946, Peggy Guggenheim a colecționat diverse opere de artă și a expus această colecție în diverse locuri, până când s-a mutat la Veneția, în 1949, unde a trăit pentru tot restul vieții ei și unde a înființat un muzeu de artă modernă. Peggy Guggenheim Collection, situat pe Canal Grande, este unul dintre cele mai vizitate locuri din Veneția.

Despre carte:

Confesiunile unei dependente de artăProdus publicat în 2016 de Pandora M
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 168
ISBN: 978-973-1989-71-6

Am cumpărat Confesiunile unei dependente de artă imediat ce mi-a fost recomandată într-o librărie și, mai mult decât atât, am început s-o citesc imediat ce am adus-o acasă. Asta e ceva, dacă mă gândesc că cele mai multe cărți își așteaptă cuminți rândul până ajung să le citesc. Continuă lectura