Nebiruita flacără a vieții de Anna Kretzulescu-Lahovary

Despre autoare:

Anna Kretzulescu-Lahovary (1865-1964) a fost unica fiică a medicului și politicianului Nicolae Kretzulescu, unul dintre cei care au pus bazele sistemului de sănătate publică românesc. Încă din copilărie, Anna și-a însoțit părinții în călătoriile lor diplomatice. La patru ani a călătorit în Egipt, iar, mai târziu, la Berlin și la Sankt-Petersburg, unde și-a cunoscut și viitorul soț, diplomatul Alexandru Em. Lahovary. După căsătorie, Anna a fost alături de soțul său în misiunile diplomatice pe care le avea de îndeplinit în străinătate.

În timpul primului război mondial, Anna a lucrat în cadrul Crucii Roșii franceze și a contribuit direct la organizarea serviilior sanitare românești.

Era pasionată de pictură, dar, mai ales de viața în natură. A fost prietenă cu Sabina Cantacuzino, Ionel Brătianu, Zoe Davila, era verișoară îndepărtată a Marthei Bibescu și, la Paris, s-a împrietenit cu Henriette Poincare) și, în 1913, a însoțit-o pe prințesa moștenitoare Maria într-o vizită la curtea regală de la Madrid.

Anna Kretzulescu-Lahovary a traversat aproape un secol de viață, cu bune și cu rele, cu trei războaie, instaurarea regimului comunist, ca să nu mai vorbim de moartea uneia dintre fiicele sale.

Despre carte:

Publicată în 2018 de Humanitas
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 440
ISBN: 978-973-50-6127-2

nebiruita-flacara-a-vietii

Continuă lectura

Reclame

10 cărți cu acțiunea în Asia

carti-asia

Asia, un teritoriu atât de îndepărtat, dar atât de întins, încât e un teritoriu foarte ofertant din multe puncte de vedere, inclusiv literar. Tema de azi mi-a fost sugerată de o postare de pe Facebook, care mi-a readus în minte atâtea cărți bune, a căror acțiune se întâmplă în Asia.

1. Fiica negustorului de mătase de Dinah Jefferies (Vietnam)

Este povestea unei tinere metise, Nicole Duval, fiica unui francez și a unei vietnameze, aflată într-un echilibru precar între cele două jumătăți ale ei, cea franceză și cea vietnameză, fapt care o face să fie adesea indecisă, inclusiv în alegerea bărbatului alături de care vrea să trăiască. O lectură interesantă despre evenimentele tragice din Vietnam, în perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial. Continuă lectura

Cartea lunii iunie 2018

cartea-luniii-iunie

Luna iunie a fost, din punct de vedere literar, să zic așa, mai bună decât lunile anterioare, atât în ce privește numărul cărților citite (un indicator prea puțin important pentru mine) cât și al satisfacției pe care am avut-o citind cărțile. De data asta, nicio dezamăgire, așa cum s-a întâmplat în mai. Dar poate că nici n-am avut așteptări prea mari. Știi vorba aia, cu cât cazi mai de sus, cu atât te doare mai tare. Așa că am lăsat așteptările la un nivel mai scăzut :).

Dar, să revenim la oile cărțile noastre :). Continuă lectura

Șapte ani în Provence de Ioan T. Morar

Despre autor:

Ioan T. Morar (n.1956, Șeitin, jud. Arad) a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1981), după care a lucrat ca profesor de limba română la Lugoj. Din 1987, a devenit redactor la publicații studențești, iar mai târziu la câteva publicații naționale. A lucrat și în televiziune, ca redactor-șef la Varietăți, a fost membru al grupului Divertis și membru fondator al Academiei Cațavencu. O scurtă perioadă a fost consulul României la Marsilia, iar, în prezent, locuiește, împreună cu soția sa, Carmen, în localitatea provensală La Ciotat.

Despre carte:

Publicat în 2018 de Polirom
Data apariției: Mai 2018
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 336
ISBN: 9789734673216

Șapte-ani-în-Provence Continuă lectura

Din Liverpool în Carpați de Arabella McIntyre-Brown

Despre autoare:

Arabella McIntyre-Brown este jurnalistă și scriitoare britanică, s-a născut în sudul Angliei, a trăit o perioadă la Londra, după care s-a mutat la Liverpool, unde a locuit peste douăzeci de ani. În 2010, s-a mutat în România, în satul Măgura, județul Brașov.

Despre carte:

Publicată în 2016 de Editura ALL
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 300
ISBN: 978-606-587-420-6

Din-Liverpool-in-Carpati Continuă lectura

7 femei celebre și poveștile lor de viață (1)

1. Martha Bibescu (1889 – 1973)

A fost romancieră, poetă, politiciană, memorialistă, prințesă româno-franceză. A fost o femeie frumoasă, inteligentă și talentată, o figură remarcabilă a perioadei interbelice românești. S-a născut într-una din cele mai cunoscute familii românești, iar, la 16 ani, s-a căsătorit cu prințul George Valentin Bibescu. A publicat prima carte, Les Huit Paradis, un jurnal de călătorie în Persiaîn 1903. În perioada ei de glorie, au trecut pragul palatului său de la Mogoșoaia Marcel Proust, Winston Churchill, regele Alfons al XIII-lea al Spaniei, regii Carol şi Ferdinand și cei mai importanți policieni români. Continuă lectura

Numele meu este Mahtob de Mahtob Mahmoody

Despre autoare:

Mahtob Mahmoody (n.1979) s-a născut în Statele Unite, într-o familie mixtă, mama americană iar tatăl iranian. În limba farsi, Mahtob înseamnă rază de lună.

În vara anului 1984, Sayed Bozorg Mahmoody, sub pretextul unei vizite la familia sa, își duce în Iran soția și fiica și le ține captive timp de 18 luni, până când reușesc să evadeze. După ce s-au întors acasă, Betty a scris o carte în care povestește viața lor în Iran și cum au reușit, în cele din urmă, să scape. Publicată în 1987, cartea „Numai cu fiica mea” a devenit. în scurt timp, bestseller internațional.

Mahtob a studiat psihologia la Michigan State University și desfășoară activități în sprijinul persoanelor cu probleme psihice.

Despre carte:

Publicată în 2016 de Polirom
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 320
ISBN: 978-973-46-6218-0

La aproape 30 de ani distanță de când Betty Mahmoody a publicat Numai cu fiica mea, Mahtob completează povestea cu propriile amintiri. Mai întâi despre experiența neplăcută din Iran și apoi despre viața lor după întoarcerea în America.

mahtob

Continuă lectura

Cu furculița literară prin lume – IRAN

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Astăzi, furculița literară face un popas în Iran.


Numai cu fiica mea de Betty Mahmoody&William Hoffer

Continuă lectura