7 pentru un roadtrip de neuitat

Dacă-ți vine cumva ideea să faci un roadtrip prin țărișoară, trebuie să fii pregătit pentru orice. Peisaje superbe, sate pitorești, case răspândite pe coline, dar și aventuri neașteptate. Așa ni s-a întâmplat și nouă astă-vară, când am plecat să vizităm locuri de poveste (speram noi).

Toate bune și frumoase până am ajuns pe Transalpina. Acolo a început aventura noastră pe patru roți.

1. Un sistem de navigație auto

Trebuia să părăsim Transalpina la Obârșia Lotrului. Doar că, în loc s-o luăm la dreapta spre Petroșani, am făcut stânga, spre Voineasa. Și ne-am dus, ne-am tot dus. Mai aveam puțin și ajungeam pe Valea Oltului :). Frumos peisaj, nimic de zis, deși n-ar fi rău ca oamenii să fie mai grijulii când poposesc pe marginea drumului (a se citi să nu mai arunce gunoaie). Alta ar fi fost situația dacă aveam un sistem de navigație auto. Era bun unul de navigație universală cu Android, cu acces la internet prin wifi și 3G și cu bluetooth.

Transalpina

2. Muzică bună de ascultat

Nimic de zis, drumul a fost plăcut, am ascultat muzică în mașină și ne-am oprit din când în când să admirăm peisajul sau să facem câte-o poză. Sotzul ascultă muzică atunci când conduce și are mereu la dispoziție „rezerve” muzicale consistente. Totuși, când drumul se prelungește neașteptat cu câteva ore, n-ar strica să aibă un port USB pentru extra conținut și conectivitate. Deși, dacă ar fi să mă întrebe pe mine, aș fi preferat să ascultăm muzică de pe Youtube direct în sistemul audio al mașinii. Continuă lectura „7 pentru un roadtrip de neuitat”

Din orașul cu bizoni

În Arad sunt peste tot: pe șosele, parcați pe trotuare, în ușa bisericii, în „buza” teraselor, pe trecerile de pietoni și, în general, exact acolo unde au treabă fix în clipa aia. Presa arădeană i-a poreclit „bizoni”. Un cuvânt prea elegant, dacă ar fi să mă întrebi pe mine. Aradul e orașul în care, dacă n-ai mașină, poți foarte bine să nu exiști.

Azi a venit brusc toamna la Arad. Ai putea zice că ai plecat de acasă vara și te-ai întors toamna. Dar cum viața trebuie să meargă înainte și toamna, mi-am luat calabalâcul în spinare (a se citi geanta cu cele necesare pe umăr) și am plecat spre baza sportivă, unde aveam treabă la bazin. După un sfert de oră petrecut într-un tramvai asemănător cu o saună umedă, am coborât la Billa Micălaca și am purces spre locul cu pricina, pe un trotuar meschin, îngust și desfundat pe alocuri. Pe lângă mine, mașini, una mai grăbită ca alta. Nici unuia nu-i păsa de puținii trecători, care „pedalau” și ei prin ploaie, încercând să evite băltoacele. Până a venit unul, zmeul zmeilor, leul paraleilor, foarte grăbit spre nicăieri, care m-a stropit … dacă zic din cap până-n picioare, e puțin zis. Hainele, părul, geanta, telefonul, cartea din geantă, toate s-au udat instantaneu. Cu apa din baltă, desigur, murdară și uleioasă. Îi mulțumesc din suflet că mi-a făcut asta! Sigur că puteam și eu să-mi iau o geantă impermeabilă și un costum de scafandru, dacă tot mă duceam la bazin, nu? Sper să țin minte să fac asta data viitoare. Continuă lectura „Din orașul cu bizoni”