Nu știu cine se ocupă de reclamele de la Kaufland, dar de data asta s-a întrecut pe sine. Sau dacă e o agenție nouă, i-a întrecut pe cei de până acum. A mai fost campania aia stupidă cu Noul tu, în contradicție totală cu normele limbii române, dar cred că asta cu a doua casă a Moșului o întrece.
Segmentarea pieței presupune împărțirea acesteia în grupuri distincte de consumatori cu nevoi, caracteristici și comportamente diferite, care ar putea reacționa asemănător la eforturile de marketing ale firmei. Astfel, o companie poate adapta mai ușor produsele/serviciile sale nevoilor fiecărui segment de consumatori.
O structurare eficientă a pieței ar trebui să ducă la constituirea unor segmente de piață care să aibă următoarele caracteristici: Continuă lectura
Acest exercițiu este destinat să exploreze percepția elevilor privind rolul marketingului. Poate fi utilizat:
– doar ca un exercițiu introductiv
sau
– profesorul poate reveni la exercițiu după predarea lecției privind conceptul de marketing, revenire care permite eventuala modificare de percepție a elevilor privind rolul marketingului.
Elevii sunt solicitați să citească enunțurile despre marketing listate mai jos, să răspundă la întrebări și să-și argumenteze răspunsurile. Continuă lectura
Mixul de marketing reprezintă „ansamblul de instrumente tactice de marketing controlabile pe care firma le combină cu scopul de a produce pe piaţa ţintă reacţia dorită”. (Ph. Kotler – Principiile marketingului, p. 134-135).
Conceptul de „marketing mix” a fost dezvoltat la bază de către profesorul Neil H. Borden pentru a descrie combinaţia potrivită, în anumite circumstanţe, a 4 elemente-cheie, care constituie partea principală a oricărui program de marketing dintr-o firmă. Toate cele patru strategii, pe care o companie trebuie să le abordeze, pentru a avea succes pe piață, încep cu litera P: produsul, prețul, promovarea, plasarea (distribuția). Continuă lectura
Am citit pe undeva că autoritățile din Amsterdam au emis o lege/hotărâre/ordonanță sau cum s-o fi chemând la ei, care zice că trecătorii prin Cartierul Roșu trebuie să stea cu spatele la vitrinele în care se (auto)expun, în toată splendoarea lor, lucrătoarele din district. Ca să nu se holbeze lumea la ele, cică. Personal, m-a amuzat știrea, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.
Ideea e că vreau și eu o lege care să le interzică reclamelor să se mai holbeze la mine, de pe fiecare aplicație pe care intru și de pe orice device aș face-o. O lege contra hărțuirii publicitare, cum ar veni. Continuă lectura
Sau un blogger care scrie despre cărți. Sau un cititor pasionat care are un blog și împărtășește cu alții părerile lui, absolut subiective.
În primul rând, nu este o mașină de citit, nu stă toată ziua cu nasul în carte, are și el o viață de trăit, copii de crescut, facturi de plătit, călătorii de călătorit, servicii de servit și multe alte chestii făcut.
Apoi, nu este în niciun caz (chiar dacă unii se mai cred) un critic literar. El/ea nu scrie recenzii profesioniste, ci articole, postări, recomandări, impresii, sau cum vrei să le spui.
Nu este nici o ființă asocială, care se refugiază în lumea cărților ca să nu aibă de-a face cu oamenii. Dacă ar fi așa, n-ar simți probabil nevoia să împărtășească și cu alții părerile lui.
Și, mai ales, nu este o mașină de aplaudat scriitori sau edituri, cum par să creadă tot mai mulți în ultimul timp. Am mai citit că unii colegi de breaslă (dacă bloggerii de carte ar avea vreo breaslă) au fost criticați, unii chiar admonestați de-a dreptul pentru că autorilor nu le-a plăcut cum au scris despre cărțile lor. Mie nu mi s-a întâmplat până acum, poate și datorită faptului că am contacte foarte limitate cu literatura română contemporană. Și pentru că nu prea dau de pământ cu cărțile, din simplul motiv că, dacă nu-mi place o carte, o abandonez fără regrete. Și, deci, n-am cum să scriu despre ea.
Iată că de ieri am intrat și eu în clubul celor care-i enervează pe scriitori. După ce am înșirat ieri niște gânduri de cititor, ca niște pop-corn pe o ață, mă pomenesc cu un mesaj privat de la un domn pe care tare l-au supărat cuvintele mele. Mi-a scris că difuzez informații neadevărate (cum se face că s-au transformat niște gânduri în informații, habar n-am, cred c-am lipsit de pe planetă când s-a întâmplat asta), că am tras o concluzie greșită dintr-o librărie marginală (așa se vede probabil de la București o librărie din centrul Aradului) și că, în principiu, campania de lansare a ultimei sale cărți e „mai bună, mai frumoasă, mai mare” decât a primei sale cărți. O fi, cine sunt eu să-l contrazic? Mai mult decât atât, vânzările ar fi mai mari cu 40% decât la cealaltă carte, în perioada similară. Foarte bine! Bravo! Eu n-am zis nimic de vânzări, am povestit doar cum se vede campania din fotoliul din care o privesc eu. Ce să facem, nu toți avem acces în culise! Unii mai privim lucrurile și de pe margine. Și să scuzați că nu putem toți să trăim în buricul târgului cel mare! Unii mai stăm și pe la margine. Dar tot acolo stăteam eu și când am privit campania de marketing a primei cărți. Și nu-mi amintesc să mi se fi reproșat atunci asta.
Atâta am lăudat prima carte și pe autorul ei, atâta m-am contrazis cu cei care o tot dădeau cu plagiatul, că putea să mă facă brand ambasador sau ceva :). În semn de „apreciere” probabil, îmi reproșează azi că scriu lucruri neadevărate pentru că aș datora ceva editurii la care a scos prima carte, fiindcă mi-a trimis niște cărți, la insistențele sale. Acuma ce să zic? O fi frumos să mulțumești cuiva și apoi să te apuci să-i reproșezi asta?
Țin să precizez că nu datorez niciunei edituri nimic, n-am contract de promovare cu nimeni (oare când i-am lăudat cartea, m-a plătit cineva?), tot ceea ce scriu sunt opiniile mele, personale și foarte subiective. Am câteva colaborări, sporadice și rare, dar niciodată nu mi s-a cerut să laud cărțile cu orice preț. Dacă nu mi-a plăcut ceva, am scris asta, fără să ezit. În general, prefer să-mi cumpăr singură cărțile, tocmai pentru că țin să citesc ce-mi place și în ritmul meu, fără să fiu presată de vreo obligație.
N-ar fi rău ca unii să mai coboare din turnul de fildeș în care singuri s-au cocoțat și să revină cu picioarele pe pământ.
Ziceam ieri că sunt nehotărâtă asupra ordinii în care o să citesc trei cărți. Ei bine, cred că tocmai m-am hotărât, știu sigur care va fi ultima!
Mereu fascinanta limbă română
Îmi place să vizitez muzee, nu neapărat muzee clasice. Cu cât mai neobișnuite, cu atât mai bine. Am vizitat Muzeul de Sticlă și Cristal în Malaga, Muzeul Poșetelor în Amsterdam, Muzeul Ochelarilor în Pieve di Cadore, Muzeul Jucăriilor în Salzburg și, desigur, clasicele muzee de artă, știință sau istorie de pe unde am umblat.
Iată că a venit rândul unui muzeu de like-uri., mai exact Muzeul celor aproape 0 like-uri :). E un muzeu virtual, inventat de Kfc, în urma unei investigații de interes național.
Dacă te regăsești printre cei cu statusuri neînțelese de lume, donează-le muzeului de like-uri și primești 30% reducere la bucket-uri și meniuri. Mai ai timp până pe 5 mai, când se închid porțile muzeului.
Eu voi profita de ocazie și voi dona statusurile de pe pagina de Facebook a blogului. Cred că pot da un party în toată regula, cu reducerile pe care o să le obțin. Sau poate îi dai tu paginii un Like, ca să mai rămână și pentru alții :).
UPDATE: Eu am donat Concursul cu un singur participant :).
Dormitorul este o pictură celebră a lui Vincent van Gogh, care redă atmosfera din camera în care a locuit acesta în Casa Galbenă din Arles. De fapt, sunt trei versiuni ale Dormitorului, din perioada 1888-1889. Prima versiune, pe care a pictat-o la scurt timp după ce s-a mutat la Arles, a fost deteriorată de apă, așa că i-au urmat altele două, una pictată în timp ce se afla în azilul din Saint-Rémy, iar a cealaltă a fost un cadou pentru mama și sora sa.
Institutul de Artă din Chicago a avut o inițiativă interesantă: cu prilejul ultimei lor expoziții, Dormitoarele lui Van Gogh, a recreat celebrul dormitor al pictorului și l-a pus la dispoziția celor care vor să doarmă (cel puțin) o noapte acolo. Camera, care face parte dintr-un apartament mai mare, reproduce dormitorul lui Van Gogh în cele mai mici detalii și poate fi închiriată pe AirBnB, începând de azi.
Așa că, dacă vrei să vezi cum trăia Van Gogh în Arles, în secolul al XIX-lea, nu trebuie decât să dai o fugă până la Chicago. Nu uita să faci rezervarea în prealabil :).
Dacă nu reușești să ajungi acolo, atunci ai la dispoziție site-ul expoziției Dormitoarele lui Van Gogh. E și asta o experiență interesantă :).
Cu ceva vreme în urmă, am primit spre testare crema cu extract de melc Elicina. Trebuie să mărturisesc că am avut, la început, niște rețineri. Melcul nu mi se părea prea atrăgător, iar extractul de melc și fața mea mi se păreau două lucruri incompatibile.
M-am gândit că merită totuși să o încerc, iar când am primit-o, ambalată frumos într-o casetă roz, am renunțat la orice urmă de îndoială.
În casetă, împreună cu crema am găsit și niște testere pentru identificarea tipului de piele și a gradului de hidratare a acesteia. Sunt ușor de utilizat și, într-un timp foarte scurt, mi s-a confirmat că tenul meu e gras pe frunte și bărbie și normal pe nas și obraji, iar hidratarea e bună pe frunte, obraji și gât și medie pe decolteu. Nici o schimbare de la ultima testare, deci. Continuă lectura
