Sau un blogger care scrie despre cărți. Sau un cititor pasionat care are un blog și împărtășește cu alții părerile lui, absolut subiective.

În primul rând, nu este o mașină de citit, nu stă toată ziua cu nasul în carte, are și el o viață de trăit, copii de crescut, facturi de plătit, călătorii de călătorit, servicii de servit și multe alte chestii făcut.

Apoi, nu este în niciun caz (chiar dacă unii se mai cred) un critic literar. El/ea nu scrie recenzii profesioniste, ci articole, postări, recomandări, impresii, sau cum vrei să le spui.

Nu este nici o ființă asocială, care se refugiază în lumea cărților ca să nu aibă de-a face cu oamenii. Dacă ar fi așa, n-ar simți probabil nevoia să împărtășească și cu alții părerile lui.

Și, mai ales, nu este o mașină de aplaudat scriitori sau edituri, cum par să creadă tot mai mulți în ultimul timp. Am mai citit că unii colegi de breaslă (dacă bloggerii de carte ar avea vreo breaslă) au fost criticați, unii chiar admonestați de-a dreptul pentru că autorilor nu le-a plăcut cum au scris despre cărțile lor. Mie nu mi s-a întâmplat până acum, poate și datorită faptului că am contacte foarte limitate cu literatura română contemporană. Și pentru că nu prea dau de pământ cu cărțile, din simplul motiv că, dacă nu-mi place o carte, o abandonez fără regrete. Și, deci, n-am cum să scriu despre ea.

Iată că de ieri am intrat și eu în clubul celor care-i enervează pe scriitori. După ce am înșirat ieri niște gânduri de cititor, ca niște pop-corn pe o ață, mă pomenesc cu un mesaj privat de la un domn pe care tare l-au supărat cuvintele mele. Mi-a scris că difuzez informații neadevărate (cum se face că s-au transformat niște gânduri în informații, habar n-am, cred c-am lipsit de pe planetă când s-a întâmplat asta), că am tras o concluzie greșită dintr-o librărie marginală (așa se vede probabil de la București o librărie din centrul Aradului) și că, în principiu, campania de lansare a ultimei sale cărți e „mai bună, mai frumoasă, mai mare” decât a primei sale cărți. O fi, cine sunt eu să-l contrazic? Mai mult decât atât, vânzările ar fi mai mari cu 40% decât la cealaltă carte, în perioada similară. Foarte bine! Bravo! Eu n-am zis nimic de vânzări, am povestit doar cum se vede campania din fotoliul din care o privesc eu. Ce să facem, nu toți avem acces în culise! Unii mai privim lucrurile și de pe margine. Și să scuzați că nu putem toți să trăim în buricul târgului cel mare! Unii mai stăm și pe la margine. Dar tot acolo stăteam eu și când am privit campania de marketing a primei cărți. Și nu-mi amintesc să mi se fi reproșat atunci asta.

Atâta am lăudat prima carte și pe autorul ei, atâta m-am contrazis cu cei care o tot dădeau cu plagiatul, că putea să mă facă brand ambasador sau ceva :). În semn de „apreciere” probabil, îmi reproșează azi că scriu lucruri neadevărate pentru că aș datora ceva editurii la care a scos prima carte, fiindcă mi-a trimis niște cărți, la insistențele sale. Acuma ce să zic? O fi frumos să mulțumești cuiva și apoi să te apuci să-i reproșezi asta?

Țin să precizez că nu datorez niciunei edituri nimic, n-am contract de promovare cu nimeni (oare când i-am lăudat cartea, m-a plătit cineva?), tot ceea ce scriu sunt opiniile mele, personale și foarte subiective. Am câteva colaborări, sporadice și rare, dar niciodată nu mi s-a cerut să laud cărțile cu orice preț. Dacă nu mi-a plăcut ceva, am scris asta, fără să ezit. În general, prefer să-mi cumpăr singură cărțile, tocmai pentru că țin să citesc ce-mi place și în ritmul meu, fără să fiu presată de vreo obligație.

N-ar fi rău ca unii să mai coboare din turnul de fildeș în care singuri s-au cocoțat și să revină cu picioarele pe pământ.

Ziceam ieri că sunt nehotărâtă asupra ordinii în care o să citesc trei cărți. Ei bine, cred că  tocmai m-am hotărât, știu sigur care va fi ultima!