Pentru cei pasionați de gastronomie cred că Joseph Hadad nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru toți ceilalți, o să spun că Joseph Hadad a devenit bucătar la recomandarea tatălui său, tunisian de origine, mutat în Israel. Atât de pasionat a fost întotdeauna Joseph Hadad încât, vârsta de 10 ani, la aniversarea unui prieten, i-a dăruit acestuia o cutie cu sardine. Darul său original a fost foarte apreciat și foarte bine primit.
Chef Hadad (chiar merită apelativul de chef, spre deosebire de mulți bucătari locali, care se autoîmpăunează cu titlul de chef) a venit în România în 1997, împreună cu soția. A lucrat 18 ani la Casa Vernescu, unde a pregătit preparate pentru oameni foarte importanți din lume, iar în 2013 și-a deschis propriul restaurant.
Jamie Oliver (n.1975) este un celebru bucătar englez (chef adevărat, nu de carton, ca alții) care a scris mai multe cărți de bucate și este protagonstul multor emisiuni de televiziune (în România, poate fi urmărit de exemplu, pe PaprikaTV). Este, de asemenea, colaborator al mai multor publicații.
La 16 ani, a început să lucreze la River Cafe din Londra, unde a rămas timp de trei ani. a apărut prima oară la televiziune într-o emisiune despre River Cafe.
Este căsătorit cu un fost model și au împreună cinci copii.
Prezentarea cărții
„Jamie Oliver îți propune o carte fără bariere – doar cu rețete foarte gustoase, ușoare, ieftine și la îndemână, cu legumele în rolul principal.
Jamie Oliver, unul dintre cei mai iubiți și cititi bucătari din lume, se întoarce cu idei pentru cele mai savuroase preparate vegetale. Cu toții încercăm să includem cât mai multe legume în alimentație, fie pentru a ne îmbunătăți sănătatea, fie pentru a reduce costul hranei sau a proteja planeta. Continuă lectura „Veg. Preparate ușoare și delicioase pentru toți de Jamie Oliver”→
Am văzut pe site-ul NeraPlant că măicuțele de la Mănăstirea Nera prepară și comercialzează prăjituri nuci cu loukum și recunosc că am fost neplăcut surprinsă. Dacă nici la mănăstire nu ne folosim de cuvinte românești, ce se mai poate spune despre soarta limbii române în viitorul mai mult saumai puțin apropiat. După cum merg lucrurile, mai puțin, se pare. În ritmul ăsta, în curând o să vorbim altă limbă.
Cuvântul rahat pare să fie folosit aproape exclusiv în sensul lui peiorativ. Deși este un cuvânt perfect frecventabil, care desemnează un sortiment de dulciuri originar din Turcia (lokum). De aceea i se spune și rahat turcesc, de mult ori tot peiorativ, din păcate. Continuă lectura „Pastila de vorbă: RAHAT”→
Constantin Bacalbașa (1856-1935) a fost jurnalist, memorialist și om politic, fiind unul dintre promotorii presei românești. A fost prim-redactor la Adevărul și la Dimineața, dar cea mai mare parte a carierei sale jurnalistice s-a întâmplat la cel mai important cotidian al vremii, Universul. Soția lui, Ecaterina Bacalbașa a fost bucătăreasa Casei Regale a României și se poate presupune că a avut o contribuție însemnată la apariția Dictaturii gastronomice.
Despre carte:
Ediția despre care vreau să vă povestesc a apărut la Editura Carusel Books, în 2018, și este nu doar o impresionantă colecție de rețete ci și un adevărat album literar-gastronomic, deoarece editorii au apelat la cunosuți ilustratori contemporani, care aduc la viață, în paginile cărții, atmosfera Bucureștiului interbelic.
Cum anul acesta nici nu s-a pus problema unei călătorii într-o altă țară, fie ea și apropiată, iar posibilitatea uneia este încă improbabilă în viitorul apropiat, am zis că, dacă nu putem noi să mergem, măcar să vină câteva țări la noi, sub forma unor preparate culinare pe masa de Crăciun. Dacă nu merge Mahomed la munte, să vină muntele la Mahomed!
Acestea fiind zise, cu ajutorul neprețuit al mamei mele și al Lidl România, pe masa noastră de Crăciun vor fi, printre multe altele, câteva bunătăți de prin lumea largă (europeană, mai precis).
O murătură este ascunsă în bradul de Crăciun frumos împodobit și cel care o găsește primul, în dimineața de Crăciun, va avea noroc tot anul care vine și, poate, va primi și o mică recompensă. Nu e chiar o murătură adevărată, cum probabil v-ați dat seama, ci o decorațiune în formă de castravete murat. Continuă lectura „Calendar de Advent: 7 decembrie”→
Cel mai cunoscut obicei din perioada Crăciunului în care încălțămintea are un rol important este cel în care, în ajun de Sfântul Nicolae, de Crăciun sau de Epifanie, copiii își lustruiesc ghetuțele și la așează la ușă sau la fereastră, pentru ca să fie umplute cu mici daruri. Uneori, în ghete se pun iarbă sau o mână de grăunțe pentru animalele cu care vine cel care aduce daruri celor mici. Alteori, de Moș Nicolae, în ghetuțe se lasă o scrisoare pentru Moș Crăciun.
În Grecia, există obiceiul de a arde încălțările vechi, pentru a alunga ghinionul în anul următor. La popoarele scandinave, există credința că, dacă membrii familiei își așează frumos pantofii unul lângă altul în Ajun de Crăciun, nu se vor certa tot anul care vine.
Pantofii pot servi, după unii, și ca instrument pentru un ritual de divinație. Astfel, dacă o fată reușește să-și arunce pantoful într-un copac sau spre ușă și cade cu vârful spre ușă (variantă pentru cele mai neîndemânatice, probabil) va primi o cerere în căsătorie în anul următor.
În multe țări, în ajun de Epifanie, se obișnuiește să se consume o prăjitură specială, în care este ascunsă o boabă de fasole sau o amuletă. Cel care o găsește primește titlul de rege/regină al/a festivităților, iar toți ceilalți trebuie să i se supună.
În Franța, prăjitura este celebra gâteau des Rois, denumită în onoarea celor trei Magi. Prima ei menționare datează de la începutul secolului al XIV-lea. În 1792, revoluționarii francezi au încercat s-o interzică pentru că o asociau cu regalitatea: În Bordeaux, numele desertului a fost schimbat în „prăjitura libertății”, pentru a fi în concordanță cu noua orânduire politică. La Paris, în Ajunul anului 1794, primarul a ordonat arestarea patiserilor, deoarece manifestau „tendințe liberticide”.
Unii francezi obișnuiau să pună deoparte primele două felii ale prăjiturii pentru Fecioara Maria și Le Bon Dieu, și le ofereau oamenilor nevoiași în ziua de Epifanie.
JOYEUX NOEL!
King cake
În SUA, mai exact în Louisiana, se pregătește king cake, tot o prăjitură a regelui. Între 6 ianuarie, sărbătoarea celor trei Magi și Mardi Gras, brutarii din New Orleans fac mii de prăjituri decorate cu violet, verde și auriu, culorile Carnavalului de Mardi Gras. O boabă de fasole sau o amuletă este ascunsă în fiecare prăjitură, iar cel care o găsește trebuie să găzduiască următoarea petrecere.
MERRY CHRISTMAS!
Rosca de Reyes
În Mexic este tot o prăjitură a regilor, rosca de reyes (inelul regilor), un desert în formă de inel, în care este ascunsă o figurină reprezentându-l pe pruncul Iisus, iar cel care o găsește trebuie să dea o petrecere pe 2 februarie, de Intâmpinarea Domnului. Și în Spania, prăjitura de Epifanie are același nume, rosca de reyes.
FELIZ NAVIDAD!
Ceva mai sobri, scoțienii celebrau Epifania cu o chiflă neagră (Black Bun), o prăjitură cu cacao, fructe și migdale, adesea îmbibată în whisky sau brandy și coaptă în aluat nedospit. În zilele noastre, chifla neagră se servește în noaptea de Anul Nou.
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Astăzi, furculița literară a fost invitată de o familie afgană la a unsprezecea aniversare a zilei de naștere a fiicei lor, Afsana. Petrecerea a fost un picnic, sus pe munte, în apropierea satului cu case rupestre în care se refugiaseră după ce au fost nevoiți să fugă din casa lor albastră din Kabul. N-a fost o petrecere prea veselă, vremurile erau grele, regulile impuse de regimul taliban fiind din ce în ce mai stricte.
Sub stelele tăcute de Laura McVeigh
Madar adusese struguri și prune, șiș kebaburi, morcovi, roșii, colțunași ashak, salată de cartofi, pâini naan mari și preferatele mele, bichak – un adevărat ospăț aniversar. După mult cântat, dansat și alergat pe deal, ne-am prăbușit cu toții grămadă pe pături și am mâncat, chicotind și râzând, amețiți de atâta libertate.
Nu ştiu cine i-a învăţat pe cei de la Profi, cel puţin la cel de lângă Teatru, să facă hot-dog, că tare prost a mai făcut-o! Procedura lor pare că zice aşa: se ia cornul gata găurit, se spârcâie cu multă generozitate muştar, după care se îndeasă în el preparatul din carne cu nume de origine germană (cum se articulează corect crenwurst?), se ambalează şi se înmânează clientului.
Toate bune şi frumoase până te apuci să-l mănânci. Cam trei sferturi n-are nici urmă de muştar, după care mănânci muştar, mult muştar, cu pâine. Vorba vine mănânci, fiindcă numai comestibilă nu e chestia aia. Iar dacă vrei să te dai şmecher şi să muşti alternativ şi de la un colţ şi de la celălalt, nu uita de legea gravitaţiei, dacă nu vrei să afle toate lumea de ce meniu ai avut parte. Mie nu mi-a plăcut prea mult fizica în liceu, așa că m-am ales cu o „hartă” de toată frumusețea pe bluză. Continuă lectura „Jurnal de arădean #3”→
