Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Astăzi, furculița literară a fost invitată de o familie afgană la a unsprezecea aniversare a zilei de naștere a fiicei lor, Afsana. Petrecerea a fost un picnic, sus pe munte, în apropierea satului cu case rupestre în care se refugiaseră după ce au fost nevoiți să fugă din casa lor albastră din Kabul. N-a fost o petrecere prea veselă, vremurile erau grele, regulile impuse de regimul taliban fiind din ce în ce mai stricte.
Sub stelele tăcute de Laura McVeigh
Madar adusese struguri și prune, șiș kebaburi, morcovi, roșii, colțunași ashak, salată de cartofi, pâini naan mari și preferatele mele, bichak – un adevărat ospăț aniversar. După mult cântat, dansat și alergat pe deal, ne-am prăbușit cu toții grămadă pe pături și am mâncat, chicotind și râzând, amețiți de atâta libertate.
Cât privește băutura – câte un pahar de chai.
Dacă șiș kebabul este destul de cunoscut pe la noi şi de pâinea naan am mai auzit, nu același lucru se poate spune despre colțunașii ashak sau despre bichak. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Nu ştiu cine i-a învăţat pe cei de la Profi, cel puţin la cel de lângă Teatru, să facă hot-dog, că tare prost a mai făcut-o! Procedura lor pare că zice aşa: se ia cornul gata găurit, se spârcâie cu multă generozitate muştar, după care se îndeasă în el preparatul din carne cu nume de origine germană (cum se articulează corect crenwurst?), se ambalează şi se înmânează clientului.
Toate bune şi frumoase până te apuci să-l mănânci. Cam trei sferturi n-are nici urmă de muştar, după care mănânci muştar, mult muştar, cu pâine. Vorba vine mănânci, fiindcă numai comestibilă nu e chestia aia. Iar dacă vrei să te dai şmecher şi să muşti alternativ şi de la un colţ şi de la celălalt, nu uita de legea gravitaţiei, dacă nu vrei să afle toate lumea de ce meniu ai avut parte. Mie nu mi-a plăcut prea mult fizica în liceu, așa că m-am ales cu o „hartă” de toată frumusețea pe bluză. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Jeanette Winterson (n.1959, Manchester) este o scriitoare britanică. Este, de asemenea, profesor de scriere creativă la Universitatea din Manchester. A fost crescută de o familie de evangheliști penticostali, iar la 15 ani a plecat de acasă. A lucrat ca vânzătoare de înghețată, îngijitaore la un ospiciu, asistentă la o firmă de pompe funebre. A studiat literatura engleză la Colegiul St. Catherine din Oxford.
Prima ei carte a fost publicată în 1985, iar, de atunci, cărțile ei s-au vândut în 18 țări. A câștigat mai multe premii literare.
Locuiește în Cotswolds, Marea Britanie.
Despre carte:
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt ca să descriu cartea asta, acesta ar fi: NEAȘTEPTATĂ. Zile de Crăciun e o colecție de 12 povestiri și 12 rețete de Crăciun, așa încât m-am așteptat la povești, mai mult sau mai puțin siropoase, însoțite de rețete ale unor preparate mai mult sau mai puțin cunoscute. Ei bine, povestirile nu sunt deloc siropoase, iar rețetele sunt însoțite de secvențe de viață, unele chiar neașteptate. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Astăzi, furculița literară e invitată la prânz, într-un bufet vegetarian din Amsterdam, în compania familiei Petersen, care face Marele Tur al Europei, o reeditare de secol XXI al marelui tur pe care-l făceau tinerii aristocrați în secolul al XVIII-lea. Jurnalul călătoriei lor este scris, cu mult umor, de David Nicholls în romanul Noi.
Noi de David Nicholls
Familia Petersen face o călătorie prin Europa, înainte ca Albie, fiul lui Douglas și a lui Connie, să plece la facultate. Ajunși în Amsterdam, cei trei sunt provocați de o tânără excentrică pe care Albie tocmai o cunoscuse să mănânce la un restaurant vegetarian. O inițiativă nu prea agreată de Douglas, naratorul întregii povești.
Năut ca niște biluțe mici de calcar. Un soi de brânză de vaci spongioasă și fadă. Spanac ca niște alge pe o plajă chinezească, bame reci ca o găleată de melci. Avocado necrozat, cușcuș nisipos, dovlecei flasci într-un sos apos verde-cenușiu făcut din apă. Fasole boabe! Fasole boabe simple, reci, răsturnate într-un mod minunat dintr-o conservă.
În afară de asta…
Pâinea era moale și densă precum chitul de fereastră și stropită cu conținutul fărașului brutarului.
În concluzie…
– Nu e nimic aici, am spus eu, care să nu se lipească dacă îl arunci în perete, și apoi să alunece încet în jos pe el.
– Cu excepția pâinii, a râs Connie.
– Pâinea ar ricoșa și ar scoate un ochi cuiva.
Bine măcar că și-au păstrat simțul umorului!
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Furculița literară l-a însoțit pe comisarul Montalbano într-un fel de periplu culinar sicilian. Atunci când nu face anchete și nu dezvăluie misterul unor crime, Salvo Montalbano se delectează cu mâncare rafinată udată negreșit cu băutura potrivită.
Peter Mayle (1934-2018) este un autor britanic despre care poți citi mai multe aici.
Despre carte:
Din nou în Marsilia este o încercare a lui Peter Mayle de a ieși din zona de confort pe care i-au dat-o, probabil, cărțile cu Provence, care l-au și făcut celebru, de altfel. Nu e prima încercare, a mai făcut-o odată cu Hoțul devinuri, care are același pesonaj principal, Sam Levitt. Romanul detectivistic nu-l avantajează prea tare însă pe Mayle, așa că ambele încercări rămân mai degrabă mediocre din punct de vedere al acțiunii. Nimic palpitant nu se întâmplă, cel mult o răpire, o încercare de incendiere sau o bătaie încasată de un ziarist de la „gorilele” unui milionar britanic. Desfășurarea acțiunii este simplă și previzibilă, iar sfârșitul, la fel.
Francis Reboul, un înstărit om de afaceri francez, îl angajează pe Sam Levitt, un detectiv american, care-i subtilizase vinuri de trei milioane de euro în Hoțul de vinuri, să-l ajute să câștige un concurs de proiecte imobiliare. Ceilalți doi competitori sunt un britanic și o pariziancă. Banii puși în joc sunt mulță, așa încât lupta este acerbă (iar corupția la nivel înalt, pe măsură), iar competitorii nu se dau în lături de la nimic.
Personajele sunt plate, banale, neinteresante, n-am reușit să rezonez cu niciunul dintre ele.
Ce mi-a plăcut
Dacă ar fi fost după intrigă sau după personaje, probabil că nu i-aș fi dat mai mult de 2 stele pe Goodreads. Ce mi-a plăcut mie este călătoria prin Marsilia și prin împrejurimi, cu interesante detalii istorice, geografice și, mai ales, gastronomice. O bilă neagră și aici, celebra supă bouillabaisse cu care suntem „amenințați” nu și-a făcut apariția. Au apărut, în schimb, alte delicii culinare.
„Prânzul se dovedi la înălțimea împrejurimilor. Fu o paradă a deliciilor preferate de Mireille, începând cu un aperitiv,beignets de fleurs, flori de zuchini pane.
După acestea urmară tartele cu anșoa și măsline pe pod de ceapă înăbușită – clasica pissaladière de Nisa.. Felul principal, favoritul numărul unu al bucătăresei, era o șarlotă cu miel și pătlăgele, serită cu cartofi prăjiți în grăsime de gâscă. Și în cele din urmă, o supă de piersici aromată cu crenguțe verzi de verbină.”
Recomandare
Dacă vrei o carte ușoară, care să nu te solicite prea mult (spre deloc) asta e cartea perfectă. Amuzantă, ușor de citit, nesolicitantă.
Italia este, fără îndoială, una dintre cele mai vizitate destinații turistice. Are de ceva de oferit (aproape) oricărui vizitator. Aleg să viziteze Italia cei cărora le place istoria și vor să-și poarte pașii prin locurile în care ea s-a scris cu multă vreme în urmă. Italia e o țară atractivă și pentru pasionații de artă care pot regăsi acolo, pe lângă celebrele muzee și galerii de artă, adevărate muzee în aer liber. Despre gurmanzi, nici n-are rost să mai vorbesc, Italia fiind un fel de paradis al simțurilor. La fel și pentru cei interesați de modă.
Așa că m-am gândit că n-ar strica niște recomandări literare, înainte de o (nouă) călătorie în Italia. Continuă lectura →
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Furculița literară ia cina în compania a doi chefi francezi de trei stele Michelin, la restaurantul Chez Pierre din Marsilia, „un restaurant de modă veche, amenajat fără fast, cu mese solide, acoperite cu fețe de masă albe, pe care se aflau tacâmuri de argint”.
„Am început, evident, cu o cană de supă de pește tradițională, apoi am trecut la o mâncare delicată cu scoici minuscule, nu mai mari decât unghiile unui bebeluș; crustaceele transparente erau crescute în peștera restaurantului de sub faleza izbită de valuri. Ca fel principal am avut loup de mer prăjit la gril, pe tulpini de fenicul și apoi stropit cu Pernod; ospătarul, cu un prosop pe braț, a flambat spectaculos lavracul în fața noastră folosindu-se de un chibrit lung, iar tulpinile de fenicul și bucățile de lămâie din jurul peștelui încă ardeau mocnit când ne-a pus farfuriile în față.”
Totul stropit din belșug cu șampanie Krug din 1928, proaspătă și spumoasă „ca o mireasă care roșește, și nu își trăda deloc vârsta. Datorită ei îmi venea să cânt, să dansez, să mă îndrăgostesc.”
Desertul a fost un tort cu migdale ușor și „o dușcă de coniac, ca să ne curățăm sinusurile.”
Furculița literară e o răsfățată la Marsilia ea a luat cina și împreună cu trei personaje ale lui Peter Mayle.
Pentru că la masă se afla și o tânără spaniolă, cina a început cu tapas.
„În acea seară de mai erau cincisprezece feluri din care puteau alege: pata negra – șuncă de la porci hrăniți cu ghinde,” provenind din Spania, icre de ton stropite cu ulei de măsline, pătlăgele prăjite presărate cu mentă, tartar de somon cu miere și mărar, flori de zuchini pane, anghinare, pește-undițar, anșoa – o selecție de bunătăți care-i făcu să suporte cu greu agonia indeciziei. Se hotărâră în cele din urmă să comande fiecare câte trei feluri de tapas, urmate, la insistențele lui Philippe, de speciallitatea casei: sepie cu paste negre.”
„Specialitatea casei sosi în toată gloria ei întunecată. Tentaculele și feliile subțiri de sepie se odihneau pe un pat de paste negre. Într-o parte, pentru o schimbare a texturii, fsrfuria era ornată cu ceea ce Philippe considera o revelație pentru cerul gurii – un sos alb și crems din brânză de capră.”
Iar la desert, profiterol cu cremă Chantilly sau „brânză Manchego – tăiată în felii subțiri, ca la carte – cu gem de gutui și un pahar de vin roșu de Languedoc.” După preferințe.
Dacă vrei să afli cu te mai poți răsfăța în Provence, citește Din nou în Marsiliade Peter Mayle.
Sharing is caring! Știu sigur că vrei să împărtășești cu prietenii tăi acest articol minunat :). Ce mai aștepți?
