Deşi prefer fructele în stare proaspătă şi nu în prăjituri sau în alte preparate, când am dat peste rețeta lui Jamie Oliver de caise coapte în cuptor, nu am putut rezista tentației. Mai ales că e extrem de simplă, rapidă, iar rezultatul delicios, după cum am putut constata.
Caise coapte în cuptor
Se taie caisele jumătăți, se îndepărtează sâmburii și se așează într-o tavă. Se stropesc cu zeama de la o portocală, se adaugă coaja de portocală și zahăr vanilinat, după gust, și se adaugă puțină apă.
Se bagă la cuptorul încălzit în prelabil și se lasă cam 30 de minute. Apoi se lasă la răcorit și se consumă.
Sugestii de servire
Se unge o felie de pâine prăjită (sau mai multe) cu crema de brânză preferată și se așează deasupra o jumătate de caisă coaptă. Un deliciu, vă garantez!
Într-un bol se pune granola, se adaugă iaurt grecesc și se pune deasupra una (sau două, după preferințe) jumătate de caisă coaptă. Un mic dejun sănătos și gustos!
Se zdrobesc caisele coapte, iar piureul obținut se pune într-o cupă și se adaugă Prosseco (se recomandă să fie păstrate câteva ore la frigider, atât caisele, cât și vinul). Se obține, astfel, un cocktail delicios și răcoros, perfect pentru o seară fierbinte de vară. Se consumă cu moderație :).
Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Furculița literară a făcut o călătorie în timp, până în secolul al XVI-lea, la curtea lui Henric al VIII-lea, unde, împreună cu Anne de Cleves, a patra soție a regelui, a luat cina în sala mare a palatul regal. Regina a avut ocazia să descopere că englezii aveau „o conștiință îngăduitoare” când venea vorba de mâncarea din postul Paștelui, când nu se mânca deloc carne roșie, dar se consuma, în schimb, din plin, pui și pește.
Moștenirea Boleynde Philippa Gregory
„Spre surprinderea mea, ni se servește pui, în plăcinte și tocane, fript cu ierburi aromate care te fac să-ți lase gura apă, scos de pe oase, căci pe perioada nu este considerat carne. Regele a decretat că în postul Paștelui puiul este echivalent cu peștele. Mai există tot felul de păsări de vânat (nici acestea nefiind carne, potrivit lui Dumnezeu și regelui), minunat prezentate, împănate unele cu altele pentru aromă și frăgezime. Există feluri consistente cu ouă (care nu sunt carne) și există într-adevăr pește: păstrăv din iazuri și preparate miunate din pește prins pe Tamisa și din pește de mare adus de pescarii care ies cu bărcile departe în larg ca să hrănească această curte lacomă. Mai sunt plăcinte cu raci de apă dulce și plăcinte cu sardele și cu heringi, ale căror capete mici și gustoase ies la iveală din aluatul gros de patiserie. De asemenea, există feluri de mâncare minunate din legume de primăvară, rareori servite la curte, și mă bucur să le am pe farfurie în această perioadă.”
Anne de Cleves
Credit foto: saveur.com
Din tot meniul acesta bogat, mi-a atras atenția plăcinta cu pește, ale căror capete ieșeau la iveală din aluatul gros de patiserie. Eram sigură că e doar imaginația autoarei. Dar nu, plăcinta cu capete de pește ițite din aluat chiar există și, dacă vă tentează s-o preparați, găsiți rețeta aici.
Pentru cei pasionați de gastronomie cred că Joseph Hadad nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru toți ceilalți, o să spun că Joseph Hadad a devenit bucătar la recomandarea tatălui său, tunisian de origine, mutat în Israel. Atât de pasionat a fost întotdeauna Joseph Hadad încât, vârsta de 10 ani, la aniversarea unui prieten, i-a dăruit acestuia o cutie cu sardine. Darul său original a fost foarte apreciat și foarte bine primit.
Chef Hadad (chiar merită apelativul de chef, spre deosebire de mulți bucătari locali, care se autoîmpăunează cu titlul de chef) a venit în România în 1997, împreună cu soția. A lucrat 18 ani la Casa Vernescu, unde a pregătit preparate pentru oameni foarte importanți din lume, iar în 2013 și-a deschis propriul restaurant.
Jamie Oliver (n.1975) este un celebru bucătar englez (chef adevărat, nu de carton, ca alții) care a scris mai multe cărți de bucate și este protagonstul multor emisiuni de televiziune (în România, poate fi urmărit de exemplu, pe PaprikaTV). Este, de asemenea, colaborator al mai multor publicații.
La 16 ani, a început să lucreze la River Cafe din Londra, unde a rămas timp de trei ani. a apărut prima oară la televiziune într-o emisiune despre River Cafe.
Este căsătorit cu un fost model și au împreună cinci copii.
Prezentarea cărții
„Jamie Oliver îți propune o carte fără bariere – doar cu rețete foarte gustoase, ușoare, ieftine și la îndemână, cu legumele în rolul principal.
Jamie Oliver, unul dintre cei mai iubiți și cititi bucătari din lume, se întoarce cu idei pentru cele mai savuroase preparate vegetale. Cu toții încercăm să includem cât mai multe legume în alimentație, fie pentru a ne îmbunătăți sănătatea, fie pentru a reduce costul hranei sau a proteja planeta. Continuă lectura „Veg. Preparate ușoare și delicioase pentru toți de Jamie Oliver”→
Am văzut pe site-ul NeraPlant că măicuțele de la Mănăstirea Nera prepară și comercialzează prăjituri nuci cu loukum și recunosc că am fost neplăcut surprinsă. Dacă nici la mănăstire nu ne folosim de cuvinte românești, ce se mai poate spune despre soarta limbii române în viitorul mai mult saumai puțin apropiat. După cum merg lucrurile, mai puțin, se pare. În ritmul ăsta, în curând o să vorbim altă limbă.
Cuvântul rahat pare să fie folosit aproape exclusiv în sensul lui peiorativ. Deși este un cuvânt perfect frecventabil, care desemnează un sortiment de dulciuri originar din Turcia (lokum). De aceea i se spune și rahat turcesc, de mult ori tot peiorativ, din păcate. Continuă lectura „Pastila de vorbă: RAHAT”→
Constantin Bacalbașa (1856-1935) a fost jurnalist, memorialist și om politic, fiind unul dintre promotorii presei românești. A fost prim-redactor la Adevărul și la Dimineața, dar cea mai mare parte a carierei sale jurnalistice s-a întâmplat la cel mai important cotidian al vremii, Universul. Soția lui, Ecaterina Bacalbașa a fost bucătăreasa Casei Regale a României și se poate presupune că a avut o contribuție însemnată la apariția Dictaturii gastronomice.
Despre carte:
Ediția despre care vreau să vă povestesc a apărut la Editura Carusel Books, în 2018, și este nu doar o impresionantă colecție de rețete ci și un adevărat album literar-gastronomic, deoarece editorii au apelat la cunosuți ilustratori contemporani, care aduc la viață, în paginile cărții, atmosfera Bucureștiului interbelic.
Cum anul acesta nici nu s-a pus problema unei călătorii într-o altă țară, fie ea și apropiată, iar posibilitatea uneia este încă improbabilă în viitorul apropiat, am zis că, dacă nu putem noi să mergem, măcar să vină câteva țări la noi, sub forma unor preparate culinare pe masa de Crăciun. Dacă nu merge Mahomed la munte, să vină muntele la Mahomed!
Acestea fiind zise, cu ajutorul neprețuit al mamei mele și al Lidl România, pe masa noastră de Crăciun vor fi, printre multe altele, câteva bunătăți de prin lumea largă (europeană, mai precis).
O murătură este ascunsă în bradul de Crăciun frumos împodobit și cel care o găsește primul, în dimineața de Crăciun, va avea noroc tot anul care vine și, poate, va primi și o mică recompensă. Nu e chiar o murătură adevărată, cum probabil v-ați dat seama, ci o decorațiune în formă de castravete murat. Continuă lectura „Calendar de Advent: 7 decembrie”→
Cel mai cunoscut obicei din perioada Crăciunului în care încălțămintea are un rol important este cel în care, în ajun de Sfântul Nicolae, de Crăciun sau de Epifanie, copiii își lustruiesc ghetuțele și la așează la ușă sau la fereastră, pentru ca să fie umplute cu mici daruri. Uneori, în ghete se pun iarbă sau o mână de grăunțe pentru animalele cu care vine cel care aduce daruri celor mici. Alteori, de Moș Nicolae, în ghetuțe se lasă o scrisoare pentru Moș Crăciun.
În Grecia, există obiceiul de a arde încălțările vechi, pentru a alunga ghinionul în anul următor. La popoarele scandinave, există credința că, dacă membrii familiei își așează frumos pantofii unul lângă altul în Ajun de Crăciun, nu se vor certa tot anul care vine.
Pantofii pot servi, după unii, și ca instrument pentru un ritual de divinație. Astfel, dacă o fată reușește să-și arunce pantoful într-un copac sau spre ușă și cade cu vârful spre ușă (variantă pentru cele mai neîndemânatice, probabil) va primi o cerere în căsătorie în anul următor.
În multe țări, în ajun de Epifanie, se obișnuiește să se consume o prăjitură specială, în care este ascunsă o boabă de fasole sau o amuletă. Cel care o găsește primește titlul de rege/regină al/a festivităților, iar toți ceilalți trebuie să i se supună.
În Franța, prăjitura este celebra gâteau des Rois, denumită în onoarea celor trei Magi. Prima ei menționare datează de la începutul secolului al XIV-lea. În 1792, revoluționarii francezi au încercat s-o interzică pentru că o asociau cu regalitatea: În Bordeaux, numele desertului a fost schimbat în „prăjitura libertății”, pentru a fi în concordanță cu noua orânduire politică. La Paris, în Ajunul anului 1794, primarul a ordonat arestarea patiserilor, deoarece manifestau „tendințe liberticide”.
Unii francezi obișnuiau să pună deoparte primele două felii ale prăjiturii pentru Fecioara Maria și Le Bon Dieu, și le ofereau oamenilor nevoiași în ziua de Epifanie.
JOYEUX NOEL!
King cake
În SUA, mai exact în Louisiana, se pregătește king cake, tot o prăjitură a regelui. Între 6 ianuarie, sărbătoarea celor trei Magi și Mardi Gras, brutarii din New Orleans fac mii de prăjituri decorate cu violet, verde și auriu, culorile Carnavalului de Mardi Gras. O boabă de fasole sau o amuletă este ascunsă în fiecare prăjitură, iar cel care o găsește trebuie să găzduiască următoarea petrecere.
MERRY CHRISTMAS!
Rosca de Reyes
În Mexic este tot o prăjitură a regilor, rosca de reyes (inelul regilor), un desert în formă de inel, în care este ascunsă o figurină reprezentându-l pe pruncul Iisus, iar cel care o găsește trebuie să dea o petrecere pe 2 februarie, de Intâmpinarea Domnului. Și în Spania, prăjitura de Epifanie are același nume, rosca de reyes.
FELIZ NAVIDAD!
Ceva mai sobri, scoțienii celebrau Epifania cu o chiflă neagră (Black Bun), o prăjitură cu cacao, fructe și migdale, adesea îmbibată în whisky sau brandy și coaptă în aluat nedospit. În zilele noastre, chifla neagră se servește în noaptea de Anul Nou.
