Florile de luni #32

De veghe în lanul de maci

palarie-cu-maci

 

Reclame

Florile de luni #26

O pată de culoare într-un anotimp care nu mai știu ce este. Un lucru e sigur: că anotimpul care ar trebui să fie pare încă foarte departe.

astromelia Continuă lectura

Florile de luni #23

Dup-atâta frig și ceață/Iar s-arată soarele…(vorba unui cântec)

Sau cel puțin ar face bine să se arate, că m-am plictisit de atâta frig și zăpadă nelatimpul ei De gerul Bobotezei am avut 4 grade cu plus, iar la început de martie vreo 16 cu minus. Asta-i treabă? Abia azi contractul de dezăpezire (ăla cu soarele :)) a dat semne că ar vrea să intre în vigoare.

Până una-alta, mă bucur de razele de soare aduse în casa mea de primii vestitori ai primăverii. Și nu, nu sunt ghiocei, că s-au terminat, săracii, în ianuarie, ci niște lalele superbe, primite de la copiii mei. O adevărată explozie de culoare. Continuă lectura

Florile de luni #22

În biblioteca școlii a venit primăvara. Tocmai la timp, că mi-era tare dor de florile de luni :).

narcise

 

Până vine primăvara și narcisele își vor răspândi balsamul divin, vorba lui Eminescu, poți citi aici povestea narcisei. O să afli lucurui interesante, te asigur :).

Florile de luni #20

Crizantemele (Chrysanthemum) numite și tufănele, dumitrițe sau margarete de toamnă, sunt o familie formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae, native Asiei și Europei de nord-est. Este supranumită Floarea Orientului sau Floarea vieții și chinezii spun că cine vrea să fie fericit toată viața trebuie să cultive crizanteme. Continuă lectura

Florile de luni #19

Toamnă în Sinaia

Florile de luni #18

Azi e despre flori roșii: azalee și mușcate.

Florile de luni #17

Flori cretane

Florile de luni #16

Florile de luni #15