Noi de David Nicholls – jurnalul unei călătorii

Despre autor:

David Nicholls (n.1966, Eastleigh) este un scriitor englez, despre care nu știam nimic atunci când am început să citesc romanul Noi. A urmat cursurile unui colegiu din localitatea natală, apoi ale Universității din Bristol și ale Central School of Speech and Drama din Londra, una dintre cele mai renumite școli de dramaturgie din Europa. A fost actor de teatru și a apărut pe scenă cu pseudonimul David Holdaway. Nu a fost prea mulțumit de prestația sa ca actor și credea că-i lipsesc nu doar talentul și carisma, dar și abilitățile de bază necesare.

Scrie romane și scenarii de film și televiziune. Este căsătorit și are doi copii.

Despre carte:

Naratorul poveștii este Douglas Petersen, un biochimist de vârstă mijlocie, a cărui căsnicie cu Connie pare să se destrame odată cu plecarea fiului lor, Albie la universitate. Mi s-a părut interesantă structura romanului, cu cele două planuri temporale, trecutul și prezentul, alternate cu abilitate, astfel încât cititorul nu este lăsat să se plictisească nici măcar o pagină. Continuă lectura

Strania călătorie a domnului Daldry de Marc Levy – recenzie

Despre autor:

Marc Levy (n.1961) este unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani. Am scris mai multe despre autor aici.

Despre carte:

Mi-a luat ceva timp până am fost atrasă în poveste. Am început prin a crede că nu e decât o altă poveste romantică nu prea grozavă și am sfârșit prin a-mi schimba total părerea nu prea grozavă pe care o aveam despre scrierile domnului Levy. Continuă lectura

Muza de Jessie Burton – recenzie

Despre autoare:

Jessie Burton este o scriitoare și actriță britanică despre care am scris aici. De când am scris articolul, romanul Miniaturista s-a vândut în peste un milion de exemplare, în peste 38 de țări, iar romanul Muza a fost tradus în peste 30 de țări.

Despre carte:

Muza, cel de-al doilea roman scris de Jessie Burton, este o poveste cu două planuri narative, distincte spațial și temporal (Londra, 1967 și sudul Spaniei, 1937), care se împletesc armonios spre un final, recunosc, neașteptat. Și cumva forțat, după părerea mea.

muza-jessie-burton Continuă lectura

Cu furculița literară prin lume – O serată într-o reședință victoriană din LONDRA

Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.

Într-o seară târzie, după cină, furculița literară a fost invitată la o recepție grandioasă, într-o reședință aristocratică din Londra victoriană. La miezul nopții, musafirii au fost invitați la masă.

Oaspeții s-au adunat în sufragerie, unde șiruri de mese mici, rotunde, erau acum acoperite cu fețe de masă, iar pe ele erau aranjate candelabre de argint, și farfurii minunat decorate, și carafe cu sticlă fațetată…

…Valeții mișunau prin acel du-te vino al invitaților. iar în curând Charles s-a trezit cufundându-și lingura într-o farfurie de supă rece de la gheață. Aceasta a fost urmată de spumă rece de somon, apoi de prepelițe, un pic de carne de căprioară, ananas, înghețată și fructe glasate la sfârșit. Toate erau servite după noua modă, a la russe, adică valeții aduceau pe rând felurile de mâncare, după care rămâneau în stânga oaspeților, pentru ca aceștia să se servească singuri.

belgravia-julien-fellowes

Fragment din romanul Belgravia de Julian Fellowes, despre care poți citi mai multe aici.

Belgravia de Julian Fellowes – recenzie

Despre autor:

Julian Fellowes (n.1949, Cairo) este un scriitor, actor, scenarist și regizor britanic. A urmat cursurile Ampleforth and Magdalene College din Cambridge.

A scris scenariul pentru Gosford Park  (film care a câștigat premiul Oscar pentru scenariu original în 2002), pentru celebrul serial Downton Abbey , pe care l-a și regizat (serialul a câștigat 3 premii Emmy), dar și pentru The Tourist, cu Angelina Jolie și Johnny Depp.

A debutat cu mai multe romane de dragoste, semnate cu pseudonimul Rebecca Greville, iar cu numele lui a semnat romanele Snobs (Snobii – Nemira, 2009), Past Imperfect în 2009 și Belgravia (Nemira, 2017).

În prezent, locuiește în Anglia, împreună cu soția sa, Emma.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Nemira
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 456

belgravia-julien-fellowes

Continuă lectura

10 lucruri pe care nu le-am făcut încă

Am tot citit în ultimele zile pe bloguri articole pe tema asta și mi s-a părut interesantă ideea, așa că am încercat să fac și eu o listă cu lucruri pe care nu le-am făcut încă. Multe n-am făcut încă, dar mă gândeam la lucruri realiste, nu la extravaganțe gen „N-am băut ceaiul cu regina Elisabeta a II-a”.

dos-and-donts

Uite cam cum arată lista mea:

1. N-am făcut sarmale 

Niciodată, nici măcar odată, n-am împachetat sarmale. Sunt norocoasă, are mama mea grijă de asta.

2. Nu m-am uitat la GoT

Nici măcar 5 minute, deși sunt înconjurată de fani. Tot ce știu despre cel mai cel serial e reclama aia cu ciobanul Ghiță și ghemotronul. Am scris și un articol parcă, despre ce personaj din GoT cred că aș fi. Habar n-aveam de personaje, așa că i-am întrebat pe alții ce personaj aș fi eu.

3. N-am fumat niciodată

Nici măcar în liceu sau în studenție :). N-am ]nțeles niciodată care e faza cu fumatul, de ce ai vrea să faci asta?

4. N-am fost la Londra

Îmi doresc să-i fac o vizită reginei încă de când eram în clasa a V-a, dar n-a fost să fie. Încă.

5. N-am citit „Fluturi” de Irina Binder

Deși unde mă-ntorc, unde mă-nvârt dau de cartea asta, mai bine zis de păreri despre ea, niciodată n-am simțit vreo fărâmă demotivație să pun mâna pe ea și să văd care-i treaba, de a ajuns la un moment dat cea mai vândută carte de pe Elefant.

6. N-am mâncat sushi

Nu știu de ce, dar cumva felul ăsta de mâncare nu mă ispitește deloc și, mai mult decât atât, nu-mi inspiră încredere. Știu, japonezii au un stil de viață sănătos și sunt longevivi, dar cum eu nu m-am născut japoneză …

7. N-am dormit pe o ambarcațiune

Am fost în croaziere pe Dunăre și în Marea Egee, dar s-a întâmplat ziua, nu am stat pe vas și noaptea. Dar, privind vasele de croazieră de pe râul Douro sau bărcuțele acostate în portul Limenas, mă gândeam că tare aș vrea să dorm măcar o noapte legănată de valuri.

Creta

8. N-am citit nicio carte în format electronic

Mi-am tot propus asta, dar de fiecare dată am renunțat și m-am întors la cărțile mele clasice. Probabil că sunt mai conservatoare, din punctul ăsta de vedere, dar o carte frumoasă nu poate fi înlocuită cu un Kindle.

9. N-am înotat la Băile Gellert din Budapesta

Asta îmi propun să fac cu ocazia pensionării. Demult mi-am propus să sărbătoresc pensionarea la hotelul Gellert. Și cum mai este ceva până atunci …

10.  N-am petrecut revelionul la mare

Iubesc marea tare mult, dar n-am apucat s-o văd (încă) la cumpăna dintre ani. În studenție, am fost la Mamaia în februarie, în sesiune, împreună cu colega mea de cameră de la căminul studențesc. A fost o experiență interesantă, dar tare friguroasă. Revelionul la malul mării, undeva la căldură, e cu totul altceva :).

Unele dintre „activitățile” astea vor rămâne mereu pe lista de lucruri nefăcute (fumatul), pe altele le voi face, de voie (baie la Gellert) sau de nevoie (sarmale).

Lista ta cum arată? Răspunzi la provocare?

O călătorie pe urmele lui Claude Monet

Claude Monet (1840-1926), părintele mișcării impresioniste, a  pictat aproape două mii de tablouri, pline de lumină, culoare și mișcare.

„Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură, străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.” (1926)

Monet nu a fost doar un pictor neobosit, ci și un călător pasionat. Așa încât i-au fost, rând pe rând, surse de inspirație Parisul, Londra, Veneția, orașele și morile de vânt olandeze, stâncile de pe coasta normandă, catedrala de la Rouen sau fiordurile norvegiene. Continuă lectura

„Călător prin Europa. Epistolar 1925-1930” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa

Despre autor: 

Giuseppe Tomasi di Lampedusa (1896 – 1957), scriitor italian și ultimul prinț de Lampedusa, este autorul celebrului roman „Ghepardul”. S-a născut în Sicilia, la Palermo. A început să studieze în casa părintească, cu un tutore și cu mama și bunica sa. La liceu, a mers la școală la Roma și apoi la Palermo.

S-a mutat la Roma în 1915 și a urmat cursuri de drept. S-a înrolat în armată, a participat la bătălia de la Caporetto și a fost luat prizonier de armata austro-ungară. A scăpat din prizonierat, în 1920 a fost eliberat din armată și s-a întors în Sicilia. A făcut studii de literatură universală și, între timp, călătorea împreună cu mama sa, de care era foarte atașat. Era un om taciturn, căruia îi plăcea să-și petreacă timpul citind și meditând.

În 1932, s-a căsătorit la Riga cu Alexandra Borisovna Wolff von Stomersee, o aristocrată letonă de origine germană.

În 1940, a fost, din nou, chemat sub arme, dar a fost trimis curând acasă, deoarece era proprietar de pământuri și trebuia să se ocupe de afacerile sale.

A scris „Ghepardul” în perioada 1954-1956, dar, în timpul vieții sale, romanul a fost respins de două edituri la care trimisese manuscrisul.

În 1957, a fost diagnosticat cu cancer de plămâni și a murit pe 26 iulie, la Roma.

Ce nu știai (poate) despre Lampedusa? Un asteroid a fost botezat cu numele său.

Despre carte: 

Produs publicat în 2016 de Humanitas
Colecția Memorii/Jurnale
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 200
ISBN: 978-973-50-5144-0

Cartea este un jurnal de călătorie, de fapt o colecție de scrisori pe care Giuseppe Tomasi di Lampedusa le trimite verilor săi sicilieni, Lucio și Casimiro Piccolo, din călătoriile sale prin Europa, între 1925 și 1930. Pașii l-au plimbat prin Marea Britanie, Franța, Elveția, Austria, Italia și Țările Baltice. Este tânăr, pasionat de literatură și își semnează scrisorile Monstrul, asemănându-se uneori unor personaje literare. Iubește Londra bonomă, admiră orașele provinciale engleze, descoperă un Paris vesel și un Berlin nemilos și livid.

14102525_1384699888226057_8554240242028489233_n 1 Continuă lectura

„O insulă prea mică” de Andrea Levy

Despre autoare:

Andrea Levy (n.1956) s-a născut la Londra, din părinți jamaicani, care au ajuns în Anglia în 1948. Bunicul ei patern era evreu, iar un străbunic matern scoțian. În romanele sale se regăsesc problemele comunității jamaicane din Anglia și felul în care încearcă să-și păstreze identitatea.

A dus viața unei fete obișnuite din clasa de mijloc a societății londoneze, dar s-a confruntat și cu prejudecățile rasiale ale concetățenilor săi. A lucrat la BBC, la departamentul de costume și, împreună cu soțul său, a înființat o firmă de design grafic.

A început să scrie relativ târziu, în jurul vârstei de 35 de ani, după ce făcut un curs de scriere creativă. Până acum, a scris 4 romane și un volum de nuvele.

Despre carte:

13912554_1365454666817246_5365150918568967739_n-minProdus publicat în 2008 de Editura Leda, Grupul Corint
Colecția Maeștrii Leda
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 624
ISBN: 973-102-190-4

Gilbert Joseph, un jamaican care a luptat în cadrul Royal Air Forces, se întoarce după război în Anglia, în căutarea unei vieți mai bune. Asta pentru că Jamaica devenise pentru el, dintr-odată, o insulă prea mică. Anglia, în schimb, era pentru toți jamaicanii, Patria-Mamă, așa că spre ea se îndreaptă speranțele lor.

Ca să facă rost de banii necesari pentru călătorie, Gilbert se căsătorește cu Hortense, care urma să vină după el în Anglia.

Gilbert găsește adăpost în casa lui Queenie Bligh, o englezoaică din casa de mijloc, a cărui soț, Bernard plecase la război, dar nu se întorsese acasă nici la doi ani de la terminarea lui.

Ajuns în Patria-Mamă, Gilbert face cunoștință cu ostilitatea multor britanici, care credeau că străinii sunt buni, dar doar dacă rămân în țara lor. Domnul Todd, unul dintre vecinii lui Queenie credea că în Anglia erau

„Prea mulți polonezi. Depășiți de cehi. Nu te puteai mișca de belgieni. Cât despre evrei … se plângeau de evrei chiar și după ce toată lumea aflase prin ce trecuseră bieții oameni. Toți erau buni dacă stăteau la ei în țară, considera domnul Todd, dar nu vroia să-l vadă pe vreunul pe strada noastră.”

Lui Gilbert nu-i prea place Anglia: oameni ostili, manifestări rasiste, vremea urâtă (el crede că ziua era atât de scurtă încât dacă clipeai riscai s-o ratezi), mâncarea diferită diferită de cea cu care era obișnuit în Caraibe. El este surprins că, deși el ar putea recita pe de rost multe date legate de Anglia, mulți englezi nici măcar nu știu unde se află Jamaica, iar alții n-au auzit niciodată de ea.

„Apoi, într-o bună zi, auzi chemarea Mamei. Are necazuri, are nevoie de ajutorul tău. Părinții îți spun să te duci. Pleci de acasă, îi lași pe cei dragi, îți lași iubita. Traversezi mări cu valuri mai mari decât tine și mai tari decât betonul-armat. remurând, obosit și flămând, căci niciun sacrificiu nu e prea mare atunci când Mama are nevoie de tine. Cu siguranță, asta e aventura! După toate câte le-ai auzit, poți să-și imaginezi, poți să crezi? În curând, vei ajunge la Mama!

Ea e mizeria aia care, în cele din urmă, te întâmpină. Zdrențuită, bătrână și prăfuită ca cei trecuți de mult în lumea de dincolo. Mama are ochii învinețiți, respirația îi miroase greu și doar un dinte i se mai vede printre gingii când vorbește. Asta să fie ruda aceea legendară de care ai tot auzit vorbindu-se? Femeia asta strâmbă și încovoiată? Babornița asta ciufută și împuțită? Nu-ți oferă nicio urmă de liniște după lunga ta călătorie. Nici un zâmbet. Nici un bun venit. Te privește însă de sus cu aerul ei superior și te întreabă: „Tu cine dracu’ ești?”

Lui Gilbert i se alătură proaspăta lui soție, Hortense, care nu-și găsește locul în noua țară și nu se poate obișnui nici cu Gilbert, nevoit să doarmă pe fotoliu. Ea încearcă să se angajeze ca profesoară, dar este refuzată.

Bernard, soțul lui Queenie se întoarce acasă atunci când nimeni nu-l mai aștepta și tulbură viețile tuturor. Este surprins de schimbările făcute de Queenie în lipsa lui, dar este și mai dezamăgit să găsească „negrotei” în propria casă, așa că decide să-i alunge. La fel ca Gilbert, și Bernard constată că trăiește pe o insulă care s-a micșorat și că Anglia e mai mică decât și-o amintea.

Ce mi-a plăcut:

  • că cele patru personaje Queenie, Bernard, Gilbert și Hortense, își spun povestea pe rând
  • modul direct, uneori brutal de direct, în care Andrea Levy descrie sentimentele umane: frica, iubirea, disprețul și ura față de semeni, prietenia, compasiunea
  • accentele amuzante care însoțesc, uneori, acțiunea.

Ce nu mi-a plăcut:

  • acțiunea nu este prea alertă, ea se derulează într-o scurtă perioadă din 1948 și într-o perioadă anterioară, denumită simplu „Înainte”.

Personaj preferat:

  • Hortense, fiica unui măcelar din Jamaica, face totul ca să-și îndeplinească visul, acela de a ajunge în Anglia. Ea a fost crescută să fie o doamnă, așa că nu renunță la mănușile ei albe și la pălărie. La început, ea își disprețuiește soțul, pe care îl găsește cam grosolan, dar treptat, începe să-l înțeleagă și chiar să-l respecte.

Personaj nesuferit (badass):

  • Bernard Bligh, un funcționar de bancă, plictisitor, disprețuit de soția sa și, mai ales, rasist. El trece prin încercări grele în război, iar la sfârșitul acestuia crede că s-a îmbolnăvit de sifilis și o să moară și se ascunde doi ani la Brighton. Cu toate astea, întors acasă, el nu se dovește mai bun și mai tolerant. El crede că știe secretul unei vieți liniștite.

„Secretul unei vieți liniștite este ca fiecare să stea la locul lui. Războiul fusese dus astfel încât oamenii să trăiască printre cei ca ei. Era destul de simplu. Toată lumea avea un loc. Anglia pentru englezi, iar Indiile de Vest pentru acești colorați. Uitați-vă la India. Britanicii știau ce înseamnă corectitudine. Au lăsat India indienilor. Asta au făcut. (Indiferent ce brambureală a ieșit din asta). Toată lumea încerca să ajungă acasă după război pentru a fi cu cei de același sânge. În afară de afurisiții ăștia din colonii. Nu am nimic cu ei dacă stau la locul lor. Dar locul lor nu e aici … Pierde-vară ăștia maronii nu sunt altceva decât probleme.”

Citind cartea mă gândeam că unele lucuri nu se schimbă niciodată și că Brexit-ul era cumva previzibil. Încă de acum șase decenii și ceva.

O insulă prea mică este al patrulea roman scris de Andrea Levy, a fost distins cu trei premii importante și a fost ecranizat pentru televiziune de către BBC. Din partea mea a primit 4/5 steluțe pe Goodreads.

Poți comanda cartea AICI.

Lectură plăcută!

Biblia pierdută – ghid de călătorie (3)

Dacă ai citit primele două episoade, știi deja că Charles Baker, profesor la Princeton, a pornit în căutarea Bibliei pierdute. Sfârșitul episodului al doilea l-a găsit pe Baker la bordul unui avion Turkish Airlines.

LONDRA

Odată ajuns la Londra, primul său drum a fost în Grosvenor Square, în Mayfair, la ambasadă. Aceasta era

„cea mai urâtă clădire pe care o vizitase vreodată. Blocul acela pătrățos, proiectat de Ero Saariner, finlandezul școlit în America, putea fi mutat în orice oraș nord-coreean fără ca vreun locuitor de acolo să observe vreo diferență și nimeni nu l-ar fi privit ca pe un corp străin. Statuile lui Reagan și Eisenhower, din față. aduceau și ele aminte de estetica sovietică. Poate tocmai de aceea, oficialitățile, cărora le venise, în sfârșit, mintea cea de pe urmă, după părerea profesorului, deciseseră să se mute într-o altă clădire, a cărei construcție începuse în 2013. După părerea lui Charles, care văzuse macheta noii clădiri, aceasta era și mai urâtă. Nu înțelegea în ruptul capului de ce compatrioții lui țineau cu tot dinadinsul să urâțească  atât de mult fața fermecătoare a Londrei, pe care o iubea atât de mult, încât la un moment dat chiar fusese în tratative cu un agent imobiliar pentru a cumpăra o casă în Belgravia, unde ar fi fost vecin cu Hugh Grant.”

Continuă lectura