Eu și literatura română – o relație cu năbădăi

carti

Când eram la școală citeam, relativ conștiincioasă, literatura română pe care o aveam în programă. S-a întâmplat chiar să citesc unele cărți cu plăcere. Despre altele nu aș putea spune același lucuru, dar nici n-am să pretind acum, doar ca să fiu în trend, că programa școlară m-a marcat negativ pe vecie și că mi-a tăiat cheful de citit pentru totdeauna. Chiar dimpotrivă, aș zice. Continuă lectura

Detectiv de România de Silviu Iliuță

detectiv-de-romania

Despre autor:

Silviu Iliuță este producător executiv la Cronica cârcotașilor și scrie pe blogul Cronici pe bune. A debutat în 2016 cu Toate titlurile bune au fost date, apoi a publicat Cronicile unui bărbat și Am găsit un titlu. Habar n-aveam că s-au inventat cărțile astea, dar acum, după ce am citit Detectiv de România, le-am trecut pe musai list.

Despre carte:

De ce am citit cartea? Pentru că mi-a fost propusă de către Editura Bookzone și, deși nu prea sunt o cititoare de literatură română contemporană, am fost curioasă să văd cum arată un Detectiv de România. Nu știam nimic despre autor, nu auzisem de roman, dar m-am gândit că o carte cu un detectiv în titlu – fie el și din România 🙂 – merită să-i dau o șansă.

Dacă mi-a plăcut? Da, mi-a plăcut mult, deși recunosc că nu mă așteptam. E o carte amuzantă, pe care am citit-o în „doze” mici, ca să pot savura fiecare întâmplare. Ceea ce-ți recomand și ție.

Ce este Detectiv de RomâniaUn roman polițist, cu multe accente comice, care te va face (romanul, nu accentele) să râzi pe săturate. Deși o carte nu ține loc de mâncare, ca să te poți sătura, ar zice Anton Scorilo, super-detectivul lui Siviu Iliuță. Povestea este adusă la viață de o galerie de personaje, unu mai excentric și mai amuzant ca altul. Chiar așa excentrice, par foarte veridice și o să recunoști în ele personaje din viața ta reală: verișoara Doina care se mărită cu englez cunoscut pe Internet (englez care s-a dovedit, de fapt un indian), unchiul și mătușa mândri de nepotul pe care l-au crescut pe anton așa de bine încât, la 6 ani și jumătate depășea greutatea medie a unui copil cu 36 de kilograme, colega de clasă de care te-ai îndrăgostit încă din primii ani de școală și care fuge cu un aviator, prefectul corupt, polițistul cu note minuscule la examene, și mulți alții..

Nu doar personajele, ci și întâmplările prin care trec personajele fac parte din viața noastră de zi cu zi: obiceiurile de la nunți, ritualurile de le înmormântări, examenele, felul în care ne călcăm în picioare la coadă la supermarket, ca să prindem un loc mai în față, fetele care pleacă în Italia, în speranța unei vieți mai bune, pasiunea de a cumpăra gadgeturi chinezești de pe net (e drept că s-au dovedit foarte utile pentru detectivul Anton) sunt doar câteva, foarte puține dintre ele. Autorul face în Detectiv de România o radiografie acidă, dar amuzantă, a vieții noastre cotidiene.

Anton provincialul în București:

Deși este octombrie, afară este cald, așa că mulți dintre ei își sorb apa plată uitându-se la trecători, tolăniți la măsuțeșe de pe trotuar. este un obicei în București să cumperi apa de la cafenea, iar apoi să stai cu ea în față timp de patru ore și să o bei picătură cu picătură.

Despre obiceiurile românilor:

Așa cum se aștepta, o mulțime de oi, pe nedrept numite oameni, stau și privesc vâlvătăile. nimeni nu are curajul să se dea prea aproape de flăcări, dar nici să plece. Doar stau, se vaită și se bucură de spectacol. Românii, în  general, când este un accident, au morbida dorință de a se îngrămădi la locul faptei și de a face tot ce le stă în puteri pentru a împiedica accesul medicilor sau al polițiștilor.

Taximetriștii din București:

După ce l-a dus ca gândul și ca vântul, depaaaarte de tot, înconjurând de cinci ori clădirea gării, taximetristul parchează mașina aproximativ în același loc din care l-a luat. Cu vreo zece metri mai încolo.

Dar lasă că nici italienii nu sunt mai breji:

Nu poate înțelege deloc cum italienii, care au construit totuși destule clădiri noi, stau cu ruinele alea între blocuri. În orice oraș normal din lume, coloanele alea, ruinele alea și stadionul de la Colosseum, sau ce era, ar fi fost demolate. Atâtea vechituri!

roma-forum
Forumul Roman

Romanul are parte de un final „apoteotic”, cu o punere în scenă în stilul lui Hercule Poirot, în care Anton Scorilo dezleagă enigma. Eu recunosc că n-am dezlegat-o, deși autorul m-a îndemnat s-o fac, în autograful de pe prima pagină.

Ce nu este Detectiv de RomâniaO capodoperă literară, dar cred că nici autorul nici nu și-a propus să scrie una. Cel puțin nu acum, nu se știe ce surprize ne rezervă. Dar viața unui cititor ar fi mult prea plictisitoare dacă ar citi doar capodopere. știu că unii, foarte prețioși, strâmbă din nas la astfel de lecturi și pretind editurilor să publice doar literatură de calitate – neștiind nici ei prea bine ce-o fi însemnând exact asta. De altfel, nici Andrea Camilleri nu cred că și-a propus să scrie marele roman italian, dar asta nu face cărțile din seria Montalbano mai puțin interesante.

Ce mi-a plăcut? Stilul în care este scrisă cartea, Siviu Iliuță dovedindu-se un adevărat maestru al cuvintelor și al locuțiunilor. În plus, deși a folosit de câteva ori, puține, e drept, cuvinte și expresii pe care nu-mi place nici să le aud, darmite să le citesc, au fost atât de bine integrate în „peisaj” încât nu m-au deranjat deloc, dimpotrivă, le-am găsit foarte pitorești.

Dacă îți recomand cartea? O, da, neapărat s-o pui în bagajul de vacanță, e o lectură perfectă. Și o mai recomand elevilor de liceu care nu stăpânesc prea bine limba română și mai ales expresiile din vorbirea populară, gen spală putina sau calcă pe bec, poate se mai familiarizează cu ele. Știu ce spun, am văzut (aproape) o clasă de elevi cu ochii cât cepele când am folosit expresia să ne ridicăm poalele în cap :). 

Evaluarea mea

  • Subiect         – roman polițist foarte amuzant
  • Scriitură      – spumoasă
  • Redactare    –  bună
  • Traducere    –  nu e cazul, dar mă gândesc la o eventuală traducere a cărții în alte limbi și mi se pare o întreprindere foarte dificilă
  • Copertă           se putea mai bine
  • Goodreads   –  3/5 stele.

Cele două volume ale romanului pot fi comandate aici.

Lectură plăcută!

Noutăți de la Bookzone

Se pare că Editura Bookzone și-a pus în cap să îmbunătățească relația mea cu autorii români contemporani (o relație nu prea fericită, recunosc, cu vreo două excepții). Doar așa se explică faptul că mi-au trimis nu una, nu două, ci patru volume să le citesc. Mai exact, două cărți, fiecarecu câte două volume. Nu știți de unde mai pot face rost de timp liber pentru citit?

Detectiv de România de Silviu Iliuță

Primul contact cu cartea (coperta a patra) a fost unul care m-a amuzat mult. Deci, am pornit cu dreptul. N-am aflat nimic despre carte, dar ceea ce am citit m-a binedispus, așa că lucrurile stau bine. Până acum.

Întoarce-te la mine de Simona Lungu

Anul 1941. Bombardierele sovietice schimbă pentru totdeauna destinul locuitorilor Constanței.

Întoarce-te la mine explorează lupta pentru supraviețuire, dezvăluindu-ne destinul trist al  tinerilor care au trăit acele timpuri. Este povestea bunicilor noștri.”

Le-ai citit? Dacă da, cum au fost?

Provocarea lunii februarie – cărți noi în biblioteca mea

Cărțile lui Cupidon – ziua 28

book-haul

Provocarea lunii februarie a ajuns la final. Păcat, a fost interesantă, mi-a plăcut să-i dau curs. Dar vor mai fi, cu siguranță, și altele.

Ultima zi e book haul, cărți noi intrate în bibliotecă în luna februarie. Patru la număr, nu prea multe după părerea unora, care zic că le intră lunar în bibliotecă zeci de cărți, suficiente dacă mă gândesc ce dimensiuni impresionante tind să capete stivele de cărți care mă așteaptă să le citesc. Ce să fac, nu sunt vreo campioană a cititului cu viteza luminii. Patru intrate, patru citite în februarie, una peste alta suntem chit. Eu și biblioteca mea :).

Revenind la cele patru cărți noi, pe două le-am cumpărat, una am primit-o de  la prietenii de la Libmag (mulțumesc!) iar pe una am dobândit-o în urma unui schimb.

Zaira de Cătălin Dorian Florescu – carte recomandată de librarul meu preferat, care nu s-a înșelat niciodată asupra cărților pe care ar trebui să le citesc.

Aici, acum, mereu de Catherine Isaac – am văzut cartea, mi-a plăcut coperta și m-am gândit că trebuie neapărat s-o am în bibliotecă.

Luna din palat de Weina Dai Randel – îmi plac cărțile cu regine/împărătese și cărțile cu acțiunea în locuri exotice, iar cartea asta le are pe amândouă.

După ce te-am pierdut de Jojo Moyes – atât de mult am dat de Jojo Moyes (de cărțile ei, mai exact), așa că e cazul să văd ce e cu ea (și cu ele).

În biblioteca ta ce cărți au intrat în luna februarie?

 

Provocarea lunii februarie – o carte SF sau supranaturală

Cărțile lui Cupidon – ziua 13

Dacă aș fi superstițioasă, aș zice că ziua de 13 e cu ghinion și de aceea e vorba de cărți SF sau supranaturale, care intră foarte rar spre deloc în atenția mea. În copilărie, citeam tot ce prindeam de Jules Verne, dar între timp, gusturile mele s-au schimbat și alte tipuri de cărți îmi atrag atenția și îmi ocupă timpul.

Totuți, dacă e joi 13, am să vă arăt o carte care mi-a plăcut mult, populată de ființe supranaturale. Chiar și cele reale par un pic supranaturale, atât sunt de excentrice.

mata-vinerii

E vorba despre Mâța Vinerii de Doina Ruști, o carte apărută la Editura Polirom, un roman în care se amestecă istoria cu magia, realul cu imaginarul, crimele cu secretele din bucătărie și, din toate astea, rezultă o poveste fascinantă.

De ce nu se vând autorii români contemporani?

carti

Cărțile lor, evident, nu ei pe persoană fizică. Asta e o întrebare care suscită aprinse dezbateri prin blogosferă și nu numai. Am văzut zilele trecute că iar s-au aprins spiritele pe tema asta și că au fost identificați și niște vinovați. Rușine să le fie, zic, și să treacă la colț, preferabil în genunchi pe coji de nucă!

Dar ce mai dezbateri s-au încins! Pe pagina unui autor de care eu n-am auzit până acum (ce să faci, se-ntâmplă), niște băieți erau atât de pătimași și de aprinși de zici că participau la un casting pentru reclama aia antihărțuială de la Gillette! Sper că i-a scos cineva din priză sau măcar le-a spus că reclama s-a filmat deja cu alți protagoniști.

Continuă lectura

100 de personalități feminine românești

personalitati-feminine

De-a lungul timpului, româncele s-au remarcat în diverse domenii și pentru asta le admirăm mult. Iar celor din prezent, cred că ar trebui să le spunem cât de mult le prețuim, nu doar atunci când devin subiectul unui trist Breaking News. Cred că asta le-ar bucura mai mult decât orice dovezi de recunoștință formale, dar prea târzii.

Și dacă tot e Anul Centenarului, am lansat cititorilor blogului provocarea să întocmim o listă cu cele mai prețuite 100 de românce. Și iată ce a ieșit (pe domenii și în ordine alfabetică):

Personalități ale științei 

1. Ana Aslan (1897-1988) – medic specialist în gerontologie, inventatoarea produselor geriatrice Gerovital și Aslavital. Continuă lectura

În căutarea a 100 de personalități feminine românești

personalitati-feminine

Dacă tot e anul cu 100, m-am gândit că n-ar strica să cunoaștem mai bine personalitățile feminine românești. Și pentru asta cred că ar fi utilă o listă cu cele mai apreciate 100 de personalități feminine românești. Nu cred că e o întreprindere ușoară, așa că te provoc să ne spui care e românca ta preferată și de ce. Poate fi din prezent sau din trecut, persoană reală sau fictivă (personaj literar).

Până pe 10 noiembrie, căsuța de comentarii îți stă la dispoziție pentru propuneri. Iar cea mai interesantă dintre ele va fi recompensată cu o surpriză. Voi alege cel mai interesant răspuns și în funcție de reacțiile pe care le primim de la cititori.

Ce zici, răspunzi provocării?

UPDATE: 100 de personalități feminine românești

Dragă scriitorule

scriitor

Să știi că am tot dreptul din lume să nu-mi placă cartea ta (na, uite și cacofonia, dar ce să fac dacă asta e limba română). Din o mie și unul de motive care ar putea să-mi treacă prin cap. Unul dintre ele ar putea fi chiar coperta. Da, știu lozinca aia cu nu judeca o carte după copertă, dar, sinceră să fiu, puțin îmi pasă de ea. Se întâmplă adesea ca primul contact cu o carte să fie coperta, care poate să-ți placă sau nu. Dacă nu ar fi importantă coperta, de ce nu au toate cărțile copertă la fel? Unele te iau de ochi cam la fel ca poza de cover a scrisorii. Hai, recunoaște că prea mult roșu strică!

Și să mai știi, scriitorule, că pot alege să-ți cumpăr cartea sau nu. La urma urmei, e o marfă și, ne place sau nu, decizia de a băga mâna în buzunar – sau în cont – e a clientului. Și chiar nu te poți aștepta să placă tuturor cartea ta. Dacă o faci, înseamnă că ești ușurel rupt de realitate.

Și nu în ultimul rând, dragă scriitorule, să știi că am tot dreptul să-mi dau cu părerea despre cartea ta. Și tu n-ai cum să mă oprești să fac asta, cu atât mai puțin cu agresivitate (verbală, desigur).

Și mai află, dragă scriitorule, că librăriile au tot dreptul din lume să-ți expună cartea în vitrină sau nu, dacă apreciază că ar putea să-i ofenseze pe unii trecători (clienți potențiali, de altfel). Librăriile sunt afaceri private și au tot interesul să nu le creeze disconfort clienților lor. La fel cum firma aia grecească care vinde produse printr-un lanț de supermarketuri a scos de pe etichete crucea creștină, deoarece ar putea să-i ofenseze pe unii clienți, la fel și librăriile au dreptul să-ți expună sau nu coperta în vitrină.

Și, dragă scriitorule, n-ar strica să mai cobori puțin cu picioarele pe pământ și să revii în lumea cititorilor. Iar dacă nu ai chef să le auzi părerile, care uneori se întâmplă să nu coincidă cu ale tale, ce-ar fi să te lași de scris și să te apuci de grădinărit, de pildă?

Cu aleasă considerație,

doar un cititor

P.S. Și pentru că ești simpatic atunci când vrei, îți fac o sugestie: dacă te enervează rău careva, trage adânc aer în piept și numără până la zece. Poate îți trece impulsul să-l apostrofezi. Nu e deloc elegant să faci asta, parol!

Nebiruita flacără a vieții de Anna Kretzulescu-Lahovary

Despre autoare:

Anna Kretzulescu-Lahovary (1865-1964) a fost unica fiică a medicului și politicianului Nicolae Kretzulescu, unul dintre cei care au pus bazele sistemului de sănătate publică românesc. Încă din copilărie, Anna și-a însoțit părinții în călătoriile lor diplomatice. La patru ani a călătorit în Egipt, iar, mai târziu, la Berlin și la Sankt-Petersburg, unde și-a cunoscut și viitorul soț, diplomatul Alexandru Em. Lahovary. După căsătorie, Anna a fost alături de soțul său în misiunile diplomatice pe care le avea de îndeplinit în străinătate.

În timpul primului război mondial, Anna a lucrat în cadrul Crucii Roșii franceze și a contribuit direct la organizarea serviilior sanitare românești.

Era pasionată de pictură, dar, mai ales de viața în natură. A fost prietenă cu Sabina Cantacuzino, Ionel Brătianu, Zoe Davila, era verișoară îndepărtată a Marthei Bibescu și, la Paris, s-a împrietenit cu Henriette Poincare) și, în 1913, a însoțit-o pe prințesa moștenitoare Maria într-o vizită la curtea regală de la Madrid.

Anna Kretzulescu-Lahovary a traversat aproape un secol de viață, cu bune și cu rele, cu trei războaie, instaurarea regimului comunist, ca să nu mai vorbim de moartea uneia dintre fiicele sale.

Despre carte:

Publicată în 2018 de Humanitas
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 440
ISBN: 978-973-50-6127-2

nebiruita-flacara-a-vietii

Continuă lectura