„Povestea începe la Restaurantul București, unde un grup bizar se dedă la acte de violență. In altă parte, un inginer care lucrează la un proiect de importanță națională găsește…o violetă într-un safé la care numai el are acces.
Cine era fata agresată în restaurant? Cum a apărut floarea într-un loc secret? Ce legătură există între cele două planuri? Răspunsurile se află în acest roman irezistibil pentru toți iubitorii de suspans.”
Ce cred eu
Violeta din safé e, de la început până la sfârşit, un zarzavat. Alt cuvânt mai potrivit nu-mi vine în minte. Începând chiar cu titlul, care m-a făcut să întreb: de ce safé, în franceză, şi nu safe, în engleză, sau mai neaoşul seif?
Am trecut rapid peste întrebare şi am purces să devorez zarzavatul. Cam aşa:
Vă întrebaţi, probabil, de ce zic că e un zarzavat, şi încă unul greu de digerat? Păi, cel puţin din două motive.
Neaşteptat de mult mi-a plăcut cartea asta, apărută la Editura Tritonic. Nu eram deloc sigură că va fi pe gustul meu atunci când mă uitam la copertă. Ce m-a făcut s-o citesc a fost îndemnul de pe prima copertă „Poftă bună și păzește-ți spatele”, o excelentă găselniță (la modul pozitiv vorbind) de marketing.
Al Punto are toate ingredientele pentru un roman poliţist ca la carte: o scriitură bună, un chef român ucis cu bestialitate într-un restaurant din Spania, mafie moldovenească, trădare, spălare de bani şi … câteva sugestii gastronomice care sună tare bine. Intru în bucătărie să le testez. Până atunci, comandaţi cartea şi n-o să vă pară rău!
„De când mă mutasem în vechiul apartamnent al bunicii ajunsesem într-o altă lume, populată de personaje care mai de care mai ciudaate. De întâmplări, ce să mai spun: o femeie fatală care dispare în biserică, o tânără care îmi sperie iubita, un moș nazist care mă urmărește, un străin care caută să dezlege același mister ca mine, un client amenințător care face să tremure până și geamurile biroului … ce urma să se mai întâmple?”
Pentru că, după ce am publicat, zilele trecute, articolul despre romanul Ion de Liviu Rebreanu, mi-am luat o căruță de hate, gen cum îndrăznesc eu, ce profesor sunt eu și altele asemănătoare, am zis să-i întreb pe elevi ce cred ei. De data asta, nu la o clasă de a X-a, pentru care e o lectură curentă, ci la o clasă a XII-a, care au romanul în programa de bacalaureat.
Așadar, ca un profesor de marketing curios ce mă aflu, la sfârșitul orei, după test, am făcut un sondaj în rândul elevilor. Evident că eșantionul era nereprezentativ. Nu discutasem (cu ei), în prealabil, nimic despre Ion, despre bac sau despre alte subiecte asemănătoare. I-am luat „ca din oală”, cum se zice și i-am rugat să scrie pe o foaie de hârtie care este părerea lor, sinceră, părerea lor despre romanul Ion. Am făcut un exercițiu de sinceritate, cu care elevii mei sunt deja obișnuiți.
Un cântec de ascultat în timp ce citiți articolul
Ce răspunsuri am primit de la elevi?
O să precizez, de la început, că nu am avut nicio intervenție pe text, nici măcar din punct de vedere ortografic.
De (prea) multe generaţii, Ion al Glanetaşului face parte din viaţa elevilor de liceu. A fost, în secolul trecut, şi în lista mea de lecturi obligatorii, şi mărturisesc că pe mine una – la fel ca pe mulţi dintre colegii mei, mai ales colegele mele – m-a învins. În sensul că l-am citit cap-coadă şi, mai mult decât atât, mi-a plăcut.
Mihail Victus (n.1986, București) este artist plastic și prozator, fondatorul grupului LiterNautica, a publicat romanul Fracturi (2019), a fost nominalizat de Agenția de Carte la Cele mai bune cărți ale anului și laureat al Premiilor Cristian Săileanu și Marin Preda.
Despre carte
Romanul Toate păcatele noastre de Mihail Victus a fost o provocare pentru mine din două motive: nu sunt neapărat o fană a literaturii române contemporane și nu știam nimic despre autorul romanului. Am văzut însă că a apărut la Biblioteca de proză contemporană Litera, colecție coordonată de Doina Ruști (o scriitoare pe care o apreciez foarte mult) și am decis că e cazul să ies din zona mea de confort și să-l citesc.
Este un roman dinamic, cu un ritm dens, care poartă cititorul pe două planuri temporale, cel al adolescenței și cel al maturității celor două personaje principale, într-un ritm alert, dar care dă constanță întregii acțiuni. Un roman scris de un bărbat din perspectiva unei femei, fapt care îl face cu atât mai interesant.
„Proza lui Mihail Victus impresionează prin elementul surpriză, prin dinamica epicității și prin ritmul dens. Este un roman-oglindă, căci el înregistrează imparțial tot ceea ce societatea românească actuală duce, aluvionar și pe alocuri inconștient, după sine.”Ioana Hodârnău
„Un roman cu final surprinzător și subiect actual, bine scris, cu personaje care ți se-nfig in minte, cu narațiune alertă, cu descrieri pline de finețuri.”Doina Ruști
Toate păcatele noastre de Mihail Victus este un roman pe care vă invit să-l citiți, măcar pentru faptul că o să vă întâlniți acolo cu unele subiecte tabu ale societății noastre.
George Arion (n.1946, Tecuci, România) este un autor de romane mystery & thriller român, poet, prozator, eseist, libretist, scenarist și publicist.
Despre carte:
Insula cărților e primul roman de George Arion pe care l-am citit și, cu siguranță, va fi doar primul dintr-o serie, sper, cât mai lungă.
Insula cărților e un roman polițist diferit de tot ce am citit până acum. Nu urmează tiparul clasic whodunit, sau pe cel în care cititorul așteaptă să afle când se va produce crima și de ce. În Insula cărților tot ce au de făcut polițiștii din insula Creta e să afle cine e omul pe care l-au descoperit mort pe o insulă (aproape) pustie și cum a ajuns acolo.
Nici personajul principal nu seamănă cu alți protagoniști de prin cărțile cu crime, e unidimensional, dedicat în exclusivitate cărților, nimic altceva nu-l interesează. Petru Dulce pe numele lui e un pensionar, fost bibliotecar, atât de pasionat de cărți încât, chiar după pensionare, mergea zilnic la modesta bibliotecă de cartier unde lucrase, doar ca să poată citi nestingherit.
Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu Roșu, editura Pastel, Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010, apare la aceeși editură volumul de poezii Hohote&Clocote.
Antoneta Galeș deține un master în resurse umane și comunicare și este Senior Professional in Human Resources (certificare Society for Human Resources Management USA). Este art-terapeut Phronetik® și Solution-focused Coach.
Întrega sa activitate profesională are legătură cu dezvoltarea oamenilor și a echipelor. După o perioadă în recrutare și training, și-a continuat cariera în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale, de modernizare a serviciilor de ocupare din România (1997-200). A lucrat într-o companie germană de retail din 2000, ca director resurse umane și apoi ca director de comunicare și dezvoltare organizațională (2015 – 2018). În 2014 a înființat Sonas, o companie de consultanță în strategie, dezvoltare și comunicare, unde își desfășoară activitatea în prezent.
Scrie frecvent articole despre schimbare organizațională și leadership în publicații de specialitate din România. (Sursa informațiilor: tonymott.ro)
Despre carte:
Prezentarea cărții:
„Dacă o singură victimă poate părea un doar un accident, mai multe victime alcătuiesc un puzzle care poate părea imposibil de descifrat.
Fiecare dintre noi își dorește să ucidă, spune Ion Fora.
Fiecare dintre noi este dator să aleagă viața, susține Gigi Alexa.
Ion Fora e psihiatru și este găsit carbonizat după explozia garajului.
Gigi Alexa este medic legist și anchetează cazul.
Pacienții lui Ion Fora devin suspecții principali.
Dar Gigi i-a fost și ea clientă pe când era adolescentă. Deși nu vrea, se pare că trebuie să își aducă aminte totul.”
Prin Arad, pe urmele personajelor din Mara lui Ioan Slavici
După (zeci de) ani de la prima lectură, am recitit Mara de Ioan Slavici și eram tare curioasă cum am s-o găsesc azi față de cum mi s-a părut în anii adolescenței, ca lectură obligatorie pentru școală. Apropo de lecturile obligatorii, nu-mi amintesc să mi se fi părut o corvoadă, ceva imposibil de făcut, așa cum par să fie pentru tinerele generații de azi. Le luam ca atare, ceva ce trebuie să fac, iar unele dintre ele chiar mi-au plăcut. E drept că nu existau ispitele de azi.
Revenind la Mara lui Slavici, o să spun că mi-a plăcut, mult, mai mult ca în adolescență. Mi-a plăcut intriga, mi-au plăcut personajele, drept pentru care am pornit într-o plimbare prin locurile prin care i-au purtat pașii prin orașul în care locuiesc eu, Arad.
1. Mureșul
Mureșul este axul central, nu numai al Aradului, ci și al romanului Mara. Totul se întâmplă pe malurile Mureșului, fie în Arad, fie în Lipova.
Mureșul în aprilie 2021
„Acum însă nu era vară, ci primăvară și Murășul era lat, foarte lat, tulbure-gălbui și plin de spumă și de vâltori.”
Multe anotimpuri s-au scurs de atunci și multă apă a curs pe Mureș, dar tot la fel arată el primăvara.
Mureșul (Maris în latină, Maros în maghiară și Mieresch în germană) este un râu cu o lungime de 761 km, izvorăște în Munții Hășmașu Mare și se varsă în Tisa, marcând frontiera româno-maghiară pe o lungime de 22,3 km. A fost menționat de Herodot încă din anul 484 î.Hr. și este al doilea râu al României ca lungime și ca suprafață hidrografică.
Moara cu Noroc de Ioan Slavici nu se numără, probabil, printre lecturile preferate ale românilor, poate pentru că face parte din programa de liceu și, dintr-un motiv care mie una recunosc că-mi scapă, dacă e pe lista de lecturi obligatorii e nefrecventabilă. Poate dacă ar încerca s-o citească cu alți ochi, ar fi o lectură mai agreabilă. De exemplu, cu ochii unui tânăr care vrea să pornească o afacere și căruia, sunt sigură, și manualele de educație antreprenorială i se par la fel de puțin plăcute. Și chiar pot fi.
Probabil că vă întrebați ce are Moara cu Noroc cu antreprenoriatul? Un prim răspuns ar fi afacerea de mare succes care a devenit vechea moară din apropierea orașului Ineu, din județul Arad. Alte 3 răspunsuri sunt lecții de antreprenoriat de mai jos.
Dorina Danila 