Pastila de vorbă: poate apare sau POATE APĂREA?

litereConstrucția poate+infinitivul unui verb se pare că dă mari bătăi de cap unora, inclusiv unor persoane importante din viața publică a cetății, după câte se poate observa.

În ce privește posibila apariție a ceva, formularea corectă e POATE APĂREA și nu POATE APARE, cum par să creadă unii. Adică, poate urmat de infinitivul verbului, adică A APĂREA (verb de conjugarea a II-a, cu terminația în ea, nu de conjugarea a III-a, cu terminația în e). Niciodată A APARE, pentru simplu motiv că verbul acesta nu segzistă, mon cher! Pardon my French :)). Continuă lectura

Baba și Moșu’

M-am amuzat citind un comentariu pe FB al unui proaspăt bunic autointitulat Moșu’, dar m-am gândit că eu (la fel de proaspătă bunică) nu aș vrea să mi se spună Baba, nu mi s-ar părea deloc distractiv. Nici mama mea, proaspătă străbunică, nu ar zice „Te pupă baba!”.

„Moșule, ce tânăr ești!”, așa se autoironizează nașul meu, fredonând un cântec foarte popular cu ceva vreme în urmă. Îl cântau două fete pe care le chema (încă le mai cheamă) Andreea, așa că li se spunea Andrelele. Cum ar suna însă „Babo, ce tânără ești”? Cam aiurea. Și am observat că, la București, se-ntâmplă uneori ca ospătarul să fie apelat Moșule!  Cum ar suna însă Babo, nota, te rog!? Continuă lectura

Pastila de vorbă: Î sau Â?

Folosirea acestor litere pare să dea tot mai mari bătăi unor conaționali, deși regulile de folosire sunt relativ simple și ușor de ținut minte:

  • în interiorul cuvintelor, se folosește întotdeauna â (din a): ex. român, hotărât
  • la începutul și la sfârșitul cuvintelor, întotdeauna î (din i): ex. înțelegere, a hotărî.

Fac excepție de la aceste reguli, substantivele proprii (nume de familie sau de localități, de exemplu) care au păstrat scrierea cu (î din i). Exemplu: Mîndru, Mînz.

litere

Nu e prea complicat, nu? Atunci de ce oare unii sciitori în limba română (nu autori, ci oameni care scriu, da?) întâmpină greutăți să le folosească? De ce fac exces de zel și folosesc â (din a) și la începutul cuvintelor? Iar dacă aleg să scrie fără diacritice, pot rezulta texte ca acesta (dacă un comentariu pe FB poate fi numit text :)):

„Ma simt bine ambracata cand ma simt comod an ceea ce port. Niciodata nu m-au tentat brendurile modei, a-mi plac dintotdeauna accesoriile si sa-mi pregatesc ambracamintea pt. a doua zi de cu seara. Ioana, esti minunata, a-mi plac postarile, astept cu nerabdare urmatoarele.”

N-am putut să mă abțin și i-am răspuns. „Îmi plac, nu a-mi plac. Îmbrăcăminte, nu ambracaminte! Nu e chiar așa greu să scriem corect”.

Drept urmare, am devenit subiectul unui articol pe un blog, în care mi se reproșa că nu sunt politicoasă, că vreau să-mi arăt știința (da, nare știință să scrii corect!), că modul în care am răspuns e „răspicat, rece și fără eleganță”. Fără supărare, dar chiar nu pot fi elegantă cu cineva care siluiește limba română în halul ăsta. Ne tot facem că nu vedem, ca să nu se supere lumea, dar cred că deja e prea mult. M-am săturat să văd cum limba română devine treptat o limbă necunoscută. În ritmul ăsta, în curând, vom avea nevoie de o aplicație de traducere. Și nu e vorba doar de scriitorii de pe FB, am întâlnit dificultăți de scriere corectă și la case mai mari (aka mass-media).

Oare era mai elegant  dacă-i răspundeam „Bravo, ai stil!”, cum am fost tentată prima dată?

Imaginea zilei #11

Mereu fascinanta limbă română

Pastila de vorbă: De unde vine cuvântul CARANTINĂ?

Prin carantină înțelegem izolarea preventivă a unei persoane sau a unei colectivități, care a fost în contact cu o persoană care suferea de o boală contagioasă, pentru prevenirea unei epidemii.

Asta știai deja, dar te-ai întrebat de la ce vine cuvântul carantină?

Poate părea ciudat, dar termenul vine de la numărul 40 (quaranta = patruzeci, în limba italiană), pentru că acesta era numărul de zile pe care navele sosite la Veneția – în secolul al XIV-lea, când Europa era devastată de ciumă – erau nevoite să aștepte în larg înainte de a acosta în port, pentru ca autoritățile să se convingă că nu e vreun focar de boală la bord.

Recomandare de lectură

Noul tu ar urca în echipa Kaufland?

Limba română pare să dea mari bătăi de cap echipei de comunicare de la Kaufland. După „isprava” cu Noul tu, ea lovește din nou.

Continuă lectura

Pastila de vorbă: MEMBRI sau MEMBRII?

Se observă în ultimul timp un exces de zel în folosirea literei „i”, care pare să le dea multora bătăi de cap. Dacă până nu demult, părea să fie criză de litera „i”, în sensul că lipsea din multe cuvinte articulate, mai nou pare să se manifeste o adevărată „inflație” de „i”. Și e cu atât mai trist când se întâmplă asta chiar și în cazul cărților din care reiese, altfel, o mare dragoste pentru cuvinte. Continuă lectura

S-a schimbat cumva conjugarea verbelor?

Așa s-ar zice, dacă ar fi să ne luăm după ultimele reclame de la Kaufland. S-o fi schimbat și am lipsit eu de pe planetă, așa se face că n-am aflat :).

noul-tu

noul-tu

Acum o sută și ceva de ani, când am învățat eu conjugarea verbelor, era:

tu ești, tu pui, tu trăiești; el este, el pune, el trăiește.

În reclame citim așa:

tu e, tu pune, tu trăiește.

Sigur că la o profundă analiză morfologico-ortografico-ortoepico-ortostatică îți dai seama că NOUL TU e, de fapt, la persoana a III-a, un fel de personaj născut din puțul gândirii celor care au născocit reclamele. Dar cine stă să facă analiză de text la o reclamă? Iar atâta vreme cât NOUL TU este scris cu același caractere, reclama respectivă nu rămâne decât un jalnic exercițiu de folosire incorectă a limbii române.

Pastila de vorbă: PAȘTE sau PAȘTI?

A venit din nou timpul urărilor pascale. Prilej pentru mulți să se întrebe cum e corect, Paște sau Paști?

Conform DOOM, ambele forme sunt corecte: Paște, formă de singular și Paști, formă de plural.

Așadar, e corect să spunem „Sărbătoarea Paștelui” sau „Sărbătorile Paștilor” și nu „Sărbătoarea de Paști” sau „Sărbătorile Paștelui”.

Paște

Continuă lectura

Cum luptă Dexonline cu elevii care copiază

Na, c-am trăim s-o auzim și pe asta! Cei de la Dexonline au schimbat, pentru o vreme, definițiile unor cuvinte din dicționar cu unele eronate. Observând o creștere a căutărilor pentru cuvintele pretutindeni/pretutindenea și a zări/zărit,  în intervalul orar în care se desfășura simularea examenelor naționale, au tras concluzia că de vină pentru asta sunt neapărat elevii, care ar fi încercat „să se inspire” cu ajutorul telefonului mobil. Cum au ajuns la concluzia că elevii au făcut accesările respective, numai zeii Internetului și ai Dexonline-ului ar putea să ne spună. Sau poate au vreo dovadă, pe care s-ar cuveni s-o facă publică. #numazic

Așa că, sătui de toți trișorii și plagiatorii din țara asta, au decis să-i pedepsească. Și laolaltă cu ei, pe toți cei care ar fi avut nefericita idee să caute cuvintele cu pricina pe Dexonline. Plus cuvântul felonie, care a căzut și el victimă vajnicilor apărători ai corectitudinii. Probabil credeau că, de plictiseală, elevii s-au apucat să citească blogul domnului Pleșu. Acolo se pare că ar fi fost folosit cuvântul felonie, în ziua respectivă. Noroc că nu citesc blogul ăla, că aș fi căutat și eu cuvântul și dădeam, Doamne ferește, peste cine știe ce :)!

Să răspunzi la o pretinsă lipsă de etică cu altă lipsă de etică, fără echivoc, de data asta, mi se pare o lipsă totală de bun simț, ca s-o zic pe șleau. Să-i acuzi pe unii că trișează și s-o faci chiar tu, înlocuind definițiile înainte de a vedea subiectele, mi se pare culmea tupeului și a lipsei de respect față de cititorii tăi, alții decât pretinșii „plagiatori”. Cred că au întrecut chiar și aplicația cutremurătoare a lui Guran.

Nu-mi dau seama cum a ajuns ministrul educației la concluzia „că cei care au supervizat examenul respectiv nu şi-au făcut datoria”. Tare aș vrea să văd dovada că accesările respective s-au făcut de pe telefoane aflate în sălile de examen.

Și două sugestii:

  1. Ministerul Educației ar putea să renunțe la exercițiul ăsta inutil – cel puțin pentru elevii din a XI-a – și mare consumator de resurse materiale, umane și de timp, pe care elevii nu prea-l iau în serios. Noroc cu Dexonline, că rămânea altfel nebăagt în seamă.
  2. Domnu’ Pleșu, nu mai scrieți, domnle, pe blog, în ziua cu examenele, că derutați admin-ul de la Dexonline! Lăsați și dvs. pe-a doua zi, că n-o fi foc :)!