Etichetă: limba română

Pastila de vorbă: a nimerit orbul Brăila

Pastila de vorbă

A nimerit orbul Brăila este o expresie care se folosește pentru a încuraja pe cineva care ezită să meargă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri locul.

Expresia este folosită încă dinainte de 1850 și a fost înregistrată ca proverb de către Anton Pann.

Originea expresiei este incertă, dar se presupune că ar avea la bază una dintre următoarele variante:

  • pe vremuri, Brăila era singurul oraș-port la Dunăre, fiind astfel imposibil pentru călători să se rătăcească
  • principalele străzi din Brăila sunt dispuse circular, pleacă de la Dunăre și ajung tot acolo
  • cerealele se scurgeau din carele care le transportau în port, așa încât, călcând pe dâra de cereale, oricine putea ajunge la Brăila.

Pastila de vorbă: nodul gordian

Pastila de vorbă

Nodul gordian este o expresie pe care o utilizăm când vorbim despre o problemă foarte complicată, aparent de nerezolvat. 

Probabil mai puțin cunoscută este provenineța expresiei. Legenda spune că, după moartea regelui din Frigia (pe teritoriul Turciei de azi), locuitorii au început să caute persoana cea mai potrivită să-i urmeze la tron. Cum n-au reușit s-o găsească (asemenea românilor care n-au găsit un succesor pentru Cuza), au apelat la ajutorul unui oracol. Acesta a prezis că îl vor încorona rege pe primul bărbat care va trece porțile cetății conducând un car tras de boi. Continuă lectura „Pastila de vorbă: nodul gordian” →

Pastila de vorbă: cum încărunțim, GRIZONAT sau GRIZONANT?

Atunci când întâlnim un cuvânt care sună (sau arată, dacă îl citim) altfel decât suntem obișnuiți, suntem tentați să-l corectăm măcar în gând pe cel care a comis-o. După părerea noastră. Ba chiar unii, angajați la poliția cuvintele imaginându-se, simt nevoia să-l corecteze public pe neștiutorul în ale limbii române. Ridicolul situației e maxim când se dovedește că Cerberul limbii e, el însuși, într-o mare eroare. :)) Și când vine unul cu argumentul suprem că zicem roșcat, nu roșcant, distracția e gata asigurată.

Din această categorie de cuvinte face parte și cuvântul grizonant. Multă lume folosește grizonat (ca să fiu sinceră, mie mi se pare că sună mai bine în limba română :)). Dacă ne uităm însă în dicționar, vedem așa:

GRIZONÁNT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant. (sursa: DEX 2009)

Grizonant, care va să zică, nu grizonat.

Exemplu: George Clooney are un păr grizonant.

Sinceră să fiu, eu aștept să devină acceptat (academic vorbind), cum s-a mai întâmplat și cu alte cuvinte, de-a lungul timpului, și cuvântul grizonat, acceptabil fiind deja.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut că editorii romanului Secretele din Strada Portului de Ann Cleves au ales să folosească forma grizonat (în repetate rânduri, nu doar odată), mi s-a părut că se așează mai bine în pagină. Nu știu de ce, dar de câte ori dau de cuvântul grizonant, mi se pare o greșeală de ortografie (nu e, evident).

Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”

Cu ceva vreme în urmă l-am văzut la TVR pe chef Andrei (acum toţi sunt şefi, niciunul nu mai e bucătar) cum tostează legumele şi adaugă un taci (touch) de sos peste pui, în loc să le prăjească şi să adauge puţin sos.

Azi am văzut un panou publicitar în care un dezvoltator imobiliar ne îndemna să upgrade nu ştiu ce.

Că folosim demult cuvinte din limba engleză, pe care ne-a fost prea lene să le traducem (e-mail, soft, laptop, telefon smart), e una. Deşi francezii sau spaniolii nu se sfiesc să zică scrisoare, şoricel, etc. Iar ungurii îi spun, pur și simplu, telefon deștept (okoș, cum se zice și pe la noi, cu sens mai degrabă peiorativ, e drept).

Că „influencerii” de pe net corcesc limba română cu cea engleză – zicând, de exemplu: Meanwhile, am făcut nu ştiu ce, ca şi cum ” între timp” ar suna prea urât – e alta. Fiindcă ei se adresează unui anumit public, care crede, probabil că pare mai cult (în cap) dacă arată abilități de folosire a limbii engleze. Și când trebui, și mai ales când nu e cazul. Continuă lectura „Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”” →

Pastila de vorbă: RAHAT

Am văzut pe site-ul NeraPlant că măicuțele de la Mănăstirea Nera prepară și comercialzează prăjituri nuci cu loukum și recunosc că am fost neplăcut surprinsă. Dacă nici la mănăstire nu ne folosim de cuvinte românești, ce se mai poate spune despre soarta limbii române în viitorul mai mult saumai puțin apropiat. După cum merg lucrurile, mai puțin, se pare. În ritmul ăsta, în curând o să vorbim altă limbă.

Cuvântul rahat pare să fie folosit aproape exclusiv în sensul lui peiorativ. Deși este un cuvânt perfect frecventabil, care desemnează un sortiment de dulciuri originar din Turcia (lokum). De aceea i se spune și rahat turcesc, de mult ori tot peiorativ, din păcate. Continuă lectura „Pastila de vorbă: RAHAT” →

Pastila de vorbă: calabalâc

Calabalâc pare o expresie ciudată pentru limba română, sună cumva ca o înjurătură (te duce eventual cu gândul la limba romani).

Este, de fapt, un cuvânt din limba turcă, în care înseamnă mulțime de oameni. Când am fost în Turcia îmi amintesc cum un coleg turc s-a amuzat teribil auzindu-ne folosind cuvântul calabalâc (când ne căram bagajele dintr-un loc în altul :)) și ne-a întrebat ce înseamnă. I-am explicat și a fost oarecum uimit să afle că oamenii din limba turcă s-au transformat în obiecte în limba română. Pentru că în turcă expresia kalabalik se referă la o mulțime de oameni, iar în română la o mulțime de obiecte. Continuă lectura „Pastila de vorbă: calabalâc” →

Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?

litere

Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.

Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura „Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?” →

Pastila de vorbă: a plânge cu LACRIMI DE CROCODIL

A plânge cu lacrimi de crocodil înseamnă a plânge cu lacrimi prefăcute, a plânge făţarnic sau ipocrit. Expresia este folosită în mod greşit cu înţelesul de a plânge amar, cu lacrimi mari şi grele (probabil din cauza dimensiunilor şi ferocităţii crocodilului, unii cred că şi lacrimile lui trebuie să fie pe măsură).

Cum de a ajuns crocodilul protagonistul acestei expresii? De ce nu zicem a plânge cu lacrimi de tigru sau de lup, de exemplu? Continuă lectura „Pastila de vorbă: a plânge cu LACRIMI DE CROCODIL” →

Pastila de vorbă: conjugarea verbului A ŞTI

Am părăsit camera, gândindu-mă că nici măcar ea nu ar fi încântată, dacă ar știi cine este persoana pe care mi-o doream în viața mea.

Lucinda Riley – Trandafirul nopții, Editura Litera

Așa apare verbul a ști într-o carte altfel bine tradusă și redactată decent. Nu doar în fraza de mai sus, ci și într-una anterioară.

Cumva surprinzător pentru mine, verbul A ŞTI, deşi e un verb uşor de conjugat, pare să fie printre verbele care par să dea mari bătăi de cap utilizatorilor, mai mult sau mai puţin experimentaţi, ai limbii române. La fel și a privi sau a citi (culmea, chiar și unii care se dau mari cititori și se laudă cu zecile de cărți pe care le citesc lunar au prostul obicei să scrie a citii!). Continuă lectura „Pastila de vorbă: conjugarea verbului A ŞTI” →

Jurnal de arădean #1

Jurnal arădean, ziarul nostru local, scrie că e miercuri, 5 martie. Asta m-a făcut să mă uit în calendar să verific ziua. Cică e, totuşi, joi.

O zi pe care am început-o puţin înainte de 5 dimineaţa când CET-ul s-a gândit, în imensa lui înţelepciune, că-n creierii nopţii e cel mai potrivit moment să slobozească peste noi nişte sunete de zici că au venit bombardamentele.

Mai târziu am aflat că avem şi noi, în Arad, singhalezii noştri. Până acum ştiam doar de cei din Ditrău şi de la Cluj. Şi de nepalezii care lucrează pe şantierele Aradului.

Pe la 8, comand un taxi să merg cu mama la analize. Vine maşina, urc mama în spate, deschid portiera în faţă şi văd … negru în faţa ochilor. Prima dată, am crezut că nu văd bine. Urc şi-i spun „La bulivar, birjar!”. Pardon: „La Cazino, vă rog”. „No rumeno”, zice tipul. Shhiiit! Mai încerc o dată: „La Parcul mic”, îi zic. Iar aud „No rumeno”.Habar n-are de Cazino sau de Hotel Parc. Zici că Aradul ar fi vreo metropolă sau ceva! In cele din urmă, încercăm cu strada, pe care o introduce – cu greu – în navigator şi pornim.

Maică-mea, din spate, începe socializarea: „De unde sunteţi?” „Din Sri Lanka”. „Cum v-aţi acomodat aici?” Linişte totală. No rumeno, probabil.

Ajungem, aparatul arată 12,34 lei, din el se scurge o panglică nesfârşită de bonuri neînmânate clienţilor, îi dau 15 lei şi-mi spune „Ceau!Ceau!” Nu face niciun gest să-mi dea bonul sau restul. Ura şi la gară! De unde se vede că obiceiurile româneşti se învaţă mult mai uşor decât limba română.

Să nu se înţeleagă de aici că am ceva împotriva celor veniţi de aiurea są câştige un ban cinstit. Dar chiar n-am chef ca, pe timpul şi pe banii mei, să fac lecţii de geografia Aradului şi de limba gimnastică cu şoferii de taxi. Nu-mi pot imagina că s-ar putea angaja cineva taximetrist ın Germania, de exemplu, fără să cunoască, măcar la nivel de conversaţie, limba germană şi să ştie, cât de cât locurile mai reprezentative din oraş. Oare ce ne făceam dacă trebuia să ajungem la Onisifor Ghibu colţ cu Bihorului? 🙃

Ne-am întors cu tramvaiul, că altfel, cred că rugam dispecera să ne trimită un şofer vorbitor de limba română.

Sper ca ziua să continue mai bine, cu lansarea de carte de la Librăria Corina. Dacă e ceva interesant, vă povestesc mâine.