limba română

Pastila de vorbă: a percepe

~ Dorina Danila ~ Scrie un comentariu

question_markCitesc într-un ziar foarte special din Arad că o importantă instituție din Arad vinde niște proprietăți imobiliare. La una dintre ele, ziarul ne anunță că vânzătorul „percepe suma 600 000 de euro”.

M-am uitat în dicționar, să-mi împrospătez memoria. Am verificat ce înseamnă a percepe, și uite ce-am găsit:

PERCÉPE1, percép, vb. III. Tranz. A reflecta în mod nemijlocit cu ajutorul simțurilor obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare.

PERCÉPE2, percép, vb. III. Tranz.(Cu privire la impozite sau taxe) A încasa.

PERCÉPE vb. I. 1. a simți. (~ un miros plăcut.) 2. a înregistra. (~ toate senzațiile comune.) 3. v. distinge. 4. v. observa. 5. v. înțelege. II. a încasa, a strânge. (A ~ impozitele.)

Fiind vorba de bani, te-ai gândi la sensul de a încasa, dar pentru că suma de bani este deocamdată doar una dorită/solicitată de vânzător în schimbul proprietății, nu se știe sigur dacă va fi și încasată.

Așa că eu cred că ziariștii, buni profesioniști ai limbii române, au făcut referire la celălalt înțeles al cuvântului și ne-au anunțat că instituția cu pricina simte/înregistrează/distinge frumoasa sumă de 600 000 de euro. Oare cu ce simțuri face asta? Cu auzul, cu văzul, cu simțul gustativ? Varianta optimă ar fi cu cel tactil, nu?

Reclame

Pastila de vorbă: a pune batista pe țambal

~ Dorina Danila ~ Un comentariu

Am fost surprinsă să aflu de pe Instastory-ul unei fete care citește foarte mult că tocmai a auzit pentru prima dată expresia a pune batista pe țambal. Și mi-am adus aminte, cu ocazia aia, că la fel de surprinsă am fost când am constatat că elevii mei din clasa a XII-a nu auziseră niciodată expresia a-și ridica poalele în cap, pe care am folosit-o și m-au întrebat nedumeriți ce înseamnă. Continuă lectura →

Pastila de vorbă: poate apare sau POATE APĂREA?

~ Dorina Danila ~ Scrie un comentariu

litereConstrucția poate+infinitivul unui verb se pare că dă mari bătăi de cap unora, inclusiv unor persoane importante din viața publică a cetății, după câte se poate observa.

În ce privește posibila apariție a ceva, formularea corectă e POATE APĂREA și nu POATE APARE, cum par să creadă unii. Adică, poate urmat de infinitivul verbului, adică A APĂREA (verb de conjugarea a II-a, cu terminația în ea, nu de conjugarea a III-a, cu terminația în e). Niciodată A APARE, pentru simplu motiv că verbul acesta nu segzistă, mon cher! Pardon my French :)). Continuă lectura →

Baba și Moșu’

~ Dorina Danila ~ 5 comentarii

M-am amuzat citind un comentariu pe FB al unui proaspăt bunic autointitulat Moșu’, dar m-am gândit că eu (la fel de proaspătă bunică) nu aș vrea să mi se spună Baba, nu mi s-ar părea deloc distractiv. Nici mama mea, proaspătă străbunică, nu ar zice „Te pupă baba!”.

„Moșule, ce tânăr ești!”, așa se autoironizează nașul meu, fredonând un cântec foarte popular cu ceva vreme în urmă. Îl cântau două fete pe care le chema (încă le mai cheamă) Andreea, așa că li se spunea Andrelele. Cum ar suna însă „Babo, ce tânără ești”? Cam aiurea. Și am observat că, la București, se-ntâmplă uneori ca ospătarul să fie apelat Moșule!  Cum ar suna însă Babo, nota, te rog!? Continuă lectura →

Pastila de vorbă: Î sau Â?

~ Dorina Danila ~ 6 comentarii

Folosirea acestor litere pare să dea tot mai mari bătăi unor conaționali, deși regulile de folosire sunt relativ simple și ușor de ținut minte:

  • în interiorul cuvintelor, se folosește întotdeauna â (din a): ex. român, hotărât
  • la începutul și la sfârșitul cuvintelor, întotdeauna î (din i): ex. înțelegere, a hotărî.

Fac excepție de la aceste reguli, substantivele proprii (nume de familie sau de localități, de exemplu) care au păstrat scrierea cu (î din i). Exemplu: Mîndru, Mînz.

litere

Nu e prea complicat, nu? Atunci de ce oare unii sciitori în limba română (nu autori, ci oameni care scriu, da?) întâmpină greutăți să le folosească? De ce fac exces de zel și folosesc â (din a) și la începutul cuvintelor? Iar dacă aleg să scrie fără diacritice, pot rezulta texte ca acesta (dacă un comentariu pe FB poate fi numit text :)):

„Ma simt bine ambracata cand ma simt comod an ceea ce port. Niciodata nu m-au tentat brendurile modei, a-mi plac dintotdeauna accesoriile si sa-mi pregatesc ambracamintea pt. a doua zi de cu seara. Ioana, esti minunata, a-mi plac postarile, astept cu nerabdare urmatoarele.”

N-am putut să mă abțin și i-am răspuns. „Îmi plac, nu a-mi plac. Îmbrăcăminte, nu ambracaminte! Nu e chiar așa greu să scriem corect”.

Drept urmare, am devenit subiectul unui articol pe un blog, în care mi se reproșa că nu sunt politicoasă, că vreau să-mi arăt știința (da, nare știință să scrii corect!), că modul în care am răspuns e „răspicat, rece și fără eleganță”. Fără supărare, dar chiar nu pot fi elegantă cu cineva care siluiește limba română în halul ăsta. Ne tot facem că nu vedem, ca să nu se supere lumea, dar cred că deja e prea mult. M-am săturat să văd cum limba română devine treptat o limbă necunoscută. În ritmul ăsta, în curând, vom avea nevoie de o aplicație de traducere. Și nu e vorba doar de scriitorii de pe FB, am întâlnit dificultăți de scriere corectă și la case mai mari (aka mass-media).

Oare era mai elegant  dacă-i răspundeam „Bravo, ai stil!”, cum am fost tentată prima dată?

Imaginea zilei #11

~ Dorina Danila ~ 5 comentarii

Mereu fascinanta limbă română

Pastila de vorbă: De unde vine cuvântul CARANTINĂ?

~ Dorina Danila ~ 5 comentarii

Prin carantină înțelegem izolarea preventivă a unei persoane sau a unei colectivități, care a fost în contact cu o persoană care suferea de o boală contagioasă, pentru prevenirea unei epidemii.

Asta știai deja, dar te-ai întrebat de la ce vine cuvântul carantină?

Poate părea ciudat, dar termenul vine de la numărul 40 (quaranta = patruzeci, în limba italiană), pentru că acesta era numărul de zile pe care navele sosite la Veneția – în secolul al XIV-lea, când Europa era devastată de ciumă – erau nevoite să aștepte în larg înainte de a acosta în port, pentru ca autoritățile să se convingă că nu e vreun focar de boală la bord.

Recomandare de lectură

Noul tu ar urca în echipa Kaufland?

~ Dorina Danila ~ 2 comentarii

Limba română pare să dea mari bătăi de cap echipei de comunicare de la Kaufland. După „isprava” cu Noul tu, ea lovește din nou.

Continuă lectura →

Pastila de vorbă: MEMBRI sau MEMBRII?

~ Dorina Danila ~ 9 comentarii

Se observă în ultimul timp un exces de zel în folosirea literei „i”, care pare să le dea multora bătăi de cap. Dacă până nu demult, părea să fie criză de litera „i”, în sensul că lipsea din multe cuvinte articulate, mai nou pare să se manifeste o adevărată „inflație” de „i”. Și e cu atât mai trist când se întâmplă asta chiar și în cazul cărților din care reiese, altfel, o mare dragoste pentru cuvinte. Continuă lectura →

S-a schimbat cumva conjugarea verbelor?

~ Dorina Danila ~ 6 comentarii

Așa s-ar zice, dacă ar fi să ne luăm după ultimele reclame de la Kaufland. S-o fi schimbat și am lipsit eu de pe planetă, așa se face că n-am aflat :).

noul-tu

noul-tu

Acum o sută și ceva de ani, când am învățat eu conjugarea verbelor, era:

tu ești, tu pui, tu trăiești; el este, el pune, el trăiește.

În reclame citim așa:

tu e, tu pune, tu trăiește.

Sigur că la o profundă analiză morfologico-ortografico-ortoepico-ortostatică îți dai seama că NOUL TU e, de fapt, la persoana a III-a, un fel de personaj născut din puțul gândirii celor care au născocit reclamele. Dar cine stă să facă analiză de text la o reclamă? Iar atâta vreme cât NOUL TU este scris cu același caractere, reclama respectivă nu rămâne decât un jalnic exercițiu de folosire incorectă a limbii române.