Pastila de vorbă: de unde vine cuvântul IDIOT

Dacă n-ai timp să citești, ascultă-mă aici.

Toată lumea știe ce înseamnă idiot (o persoană lipsită de inteligență; sinonime: cretin, nerod, netot, tâmpit).

Probabil că mai puțin cunoscută este originea cuvântului. În greaca veche, idiot însemna privat, particular, un idiot fiind un om care-și vede de treaba lui.

Lucrurile s-au schimbat puțin când, în urmă cu 2500 de ani, atenieinii au inventat democrația și idiotes a devenit opusul lui polites, cetățenul, persoana implicată în treburile cetății. Idiotul devenise, deci, unul care nu era interesat de binele comun. De aici și mesajul pe care vechii grecii l-au trimis, chipurile, urmașilor lor, anume că trebuie să se implice în binele comun (reprezentat după unii de politică), în caz contrar neavând dreptul la nicio pretenție.

Așa stând lucrurile, cred că a venit momentul să recunosc: sunt o idioată, viața politică nu mă interesează, absolut deloc și nici pretenții nu cred că mai am, că n-am de la cine.

Recomandare de lectură:

Idiotul de Feodor Dostoievski – un roman scris în 1867–1868 și publicat prima dată în revista Russky Vestnik, din Sankt Petersburg, 1868–1869.

Mare brânză și mic slogan

De ceva vreme se tot rostogolește pe ecranele televizoarelor o roată imensă de brânză care aduce cu ea un slogan care se vrea de mare angajament și de care cei de la Delaco par tare mândri, din moment ce cheltuiesc atâta cu propagarea lui pe toate canalele.

Dincolo de stupizenia video-ului publicitar (o roată de brânză găsită de unii care bănănăiau prin natură, că, deh, dă bine la popor să te dai verde), cel mai tare m-a surprins sloganul „Mare brânză, mare gust”. Cred că nu trebuie să fii mare creator de conținut, fie el și publicitar, ca să știi că mare brânză înseamnă un fleac, ceva lipsit de importanță.

Așa că ce să înțelegem noi din reclamă? Că gustul brânzei e lipsit de importanță? Sau că Delaco însuși e un fleac? Nu știm, poate că reclama ar trebui să iasă pe piață însoțită de instrucțiuni de folosire. Sau poate că cei de la agenția de publicitate ar trebui să mai pună mâna pe o carte de limba română, că nu-i mușcă.

De-ale comercianţilor – pastila de râs (1)

Pastila de râs

Mulţi dintre comercianţii noştri sunt protagoniştii unor episoade de-a dreptul hazlii. Asta pentru că am ales eu să râd, fiindcă, de fapt, ar fi de plâns, nu de râs. Dar, cum nu e bine să ne luăm întotdeauna prea în serios, hai să ne amuzăm puţin, zic.

Magazinul Pull&Bear Arad (Atrium Mall)

Fiind în panică de idei de cadou pentru o aniversare, am decis să cumpăr un card cadou.

O întreb pe tânăra vânzătoare:

– Carduri cadou aveţi?

Răspuns:

– Ăăă…

Ii explic ce vreau şi se luminează brusc la faţă:

– Aaa, gift card?

(Yes, gift card, please!)

Ea:

– Avem, dar numai pentru magazinul nostru.

(Vai, ce păcat, eu doream unul pentru Cărtureşti!)

Am plecat fără card cadou, nu înainte să văd, în spatele vânzătoarei, un afiș mic, mic, pe care scria gift card. Nu l-am observat, ce să faci dacă baba-i chioară? Totuși card cadou, de ce nu vă coafează?

Pastila de vorbă: a nimerit orbul Brăila

A nimerit orbul Brăila este o expresie care se folosește pentru a încuraja pe cineva care ezită să meargă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri locul.

Expresia este folosită încă dinainte de 1850 și a fost înregistrată ca proverb de către Anton Pann.

Originea expresiei este incertă, dar se presupune că ar avea la bază una dintre următoarele variante:

pe vremuri, Brăila era singurul oraș-port la Dunăre, fiind astfel imposibil pentru călători să se rătăcească
principalele străzi din Brăila sunt dispuse circular, pleacă de la Dunăre și ajung tot acolo
cerealele se scurgeau din carele care le transportau în port, așa încât, călcând pe dâra de cereale, oricine putea ajunge la Brăila.

Pastila de vorbă: nodul gordian

Nodul gordian este o expresie pe care o utilizăm când vorbim despre o problemă foarte complicată, aparent de nerezolvat.

Probabil mai puțin cunoscută este provenineța expresiei. Legenda spune că, după moartea regelui din Frigia (pe teritoriul Turciei de azi), locuitorii au început să caute persoana cea mai potrivită să-i urmeze la tron. Cum n-au reușit s-o găsească (asemenea românilor care n-au găsit un succesor pentru Cuza), au apelat la ajutorul unui oracol. Acesta a prezis că îl vor încorona rege pe primul bărbat care va trece porțile cetății conducând un car tras de boi. Continuă lectura „Pastila de vorbă: nodul gordian” →

Pastila de vorbă: cum încărunțim, GRIZONAT sau GRIZONANT?

Atunci când întâlnim un cuvânt care sună (sau arată, dacă îl citim) altfel decât suntem obișnuiți, suntem tentați să-l corectăm măcar în gând pe cel care a comis-o. După părerea noastră. Ba chiar unii, angajați la poliția cuvintele imaginându-se, simt nevoia să-l corecteze public pe neștiutorul în ale limbii române. Ridicolul situației e maxim când se dovedește că Cerberul limbii e, el însuși, într-o mare eroare. :)) Și când vine unul cu argumentul suprem că zicem roșcat, nu roșcant, distracția e gata asigurată.

Din această categorie de cuvinte face parte și cuvântul grizonant. Multă lume folosește ~~grizonat~~ (ca să fiu sinceră, mie mi se pare că sună mai bine în limba română :)). Dacă ne uităm însă în dicționar, vedem așa:

GRIZONÁNT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant. (sursa: DEX 2009)

Grizonant, care va să zică, nu ~~grizonat.~~

Exemplu: George Clooney are un păr grizonant.

Sinceră să fiu, eu aștept să devină acceptat (academic vorbind), cum s-a mai întâmplat și cu alte cuvinte, de-a lungul timpului, și cuvântul grizonat, acceptabil fiind deja.

Sinceră să fiu, mi-a plăcut că editorii romanului Secretele din Strada Portului de Ann Cleves au ales să folosească forma grizonat (în repetate rânduri, nu doar odată), mi s-a părut că se așează mai bine în pagină. Nu știu de ce, dar de câte ori dau de cuvântul grizonant, mi se pare o greșeală de ortografie (nu e, evident).

Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”

Cu ceva vreme în urmă l-am văzut la TVR pe chef Andrei (acum toţi sunt şefi, niciunul nu mai e bucătar) cum tostează legumele şi adaugă un taci (touch) de sos peste pui, în loc să le prăjească şi să adauge puţin sos.

Azi am văzut un panou publicitar în care un dezvoltator imobiliar ne îndemna să upgrade nu ştiu ce.

Că folosim demult cuvinte din limba engleză, pe care ne-a fost prea lene să le traducem (e-mail, soft, laptop, telefon smart), e una. Deşi francezii sau spaniolii nu se sfiesc să zică scrisoare, şoricel, etc. Iar ungurii îi spun, pur și simplu, telefon deștept (okoș, cum se zice și pe la noi, cu sens mai degrabă peiorativ, e drept).

Că „influencerii” de pe net corcesc limba română cu cea engleză – zicând, de exemplu: Meanwhile, am făcut nu ştiu ce, ca şi cum ” între timp” ar suna prea urât – e alta. Fiindcă ei se adresează unui anumit public, care crede, probabil că pare mai cult (în cap) dacă arată abilități de folosire a limbii engleze. Și când trebui, și mai ales când nu e cazul. Continuă lectura „Din ciclul: „Cum ne batem joc de limba română”” →

Pastila de vorbă: RAHAT

Am văzut pe site-ul NeraPlant că măicuțele de la Mănăstirea Nera prepară și comercialzează prăjituri nuci cu loukum și recunosc că am fost neplăcut surprinsă. Dacă nici la mănăstire nu ne folosim de cuvinte românești, ce se mai poate spune despre soarta limbii române în viitorul mai mult saumai puțin apropiat. După cum merg lucrurile, mai puțin, se pare. În ritmul ăsta, în curând o să vorbim altă limbă.

Cuvântul rahat pare să fie folosit aproape exclusiv în sensul lui peiorativ. Deși este un cuvânt perfect frecventabil, care desemnează un sortiment de dulciuri originar din Turcia (lokum). De aceea i se spune și rahat turcesc, de mult ori tot peiorativ, din păcate. Continuă lectura „Pastila de vorbă: RAHAT” →

Pastila de vorbă: calabalâc

Calabalâc pare o expresie ciudată pentru limba română, sună cumva ca o înjurătură (te duce eventual cu gândul la limba romani).

Este, de fapt, un cuvânt din limba turcă, în care înseamnă mulțime de oameni. Când am fost în Turcia îmi amintesc cum un coleg turc s-a amuzat teribil auzindu-ne folosind cuvântul calabalâc (când ne căram bagajele dintr-un loc în altul :)) și ne-a întrebat ce înseamnă. I-am explicat și a fost oarecum uimit să afle că oamenii din limba turcă s-au transformat în obiecte în limba română. Pentru că în turcă expresia kalabalik se referă la o mulțime de oameni, iar în română la o mulțime de obiecte. Continuă lectura „Pastila de vorbă: calabalâc” →

Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?

Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.

Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura „Pastila de vorbă: A INVESTI sau A ÎNVESTI?” →