Zece edituri, o bibliotecă şi concurenţa neloială

Se pare că zece edituri (private) s-au supărat tare pe o bibliotecă, privată şi ea. Atât de tare s-au supărat că au dat-o în judecată. Cică le face concurenţă neloială, abonaţii bibliotecii, corporatişti plini de bani, nu mai cumpără cărţi, ci se mulţumesc să le împrumute. Crecă până să apară biblioteca cu pricina, ca Afrodita din spuma mării, rupeau uşile editurilor în foamea lor după cărţi. Şi-acuma au descoperit că pot împrumuta şi, da calici ce sunt, nu mai cumpără ci reciclează. Oare Greta ce părere are de plângerea editurilor?

Alţi calici, mai puţin potenţi financiar, ar putea, zic unii, să mai renunţe la o chiftea, la o măslină şi să-şi cumpere cărţi. Că doar tre’ să mănânce şi gura editurilor ceva. Nu prea contează ce publică, important e să vândă. Cu cât mai scump, cu atât mai bine. Pentru ei, nu pentru cititori, evident.

Se mai plâng editurile că Bookster, că despre biblioteca asta e vorba, cumpără cărţi de la librării, nu de la ei, şi de-aia e concurenţă neloială. De parcă librăriile nu cumpără tot de la edituri, ci au o tiparniţă secretă în subsol! Bine, nu că bibliotecile statului n-ar cumpăra şi ele de la librării, dar nu ne mai împiedicăm în detalii.

Au apărut tot felul de argumente pro şi contra, imediat ce s-a aflat de acţiunea editurilor. Apropo, Bookster e pe piaţă de vreo şapte ani, ce li se căşună tocmai acum?

Cum ziceam, sunt tot felul de argumente. Cum că Bookster nu plăteşte drepturi de autor, de exemplu. Intrebarea firească e: celelalte biblioteci plătesc? Nu, dar nu contează, Bookster să plătească, fiindcă nu e decât un rahat de business prăjit, cum zicea cineva. Mai apoi s-a aflat că, de fapt, Bookster plăteşte, dar n-a mai nici ăsta decât un detaliu nesemnificativ.

Eu nu am acces la Bookster, fiindcă angajatorul meu, statul, rupt în fund şi plin de praf, nu-şi permite abonament la Bookster. Ne-a dat cândva un fel de subvenţie pentru cumpărarea de cărţi, dar, la fel de brusc cum a apărut a şi dispărut. N-am auzit vreo editură atunci să facă lobby în sensul ăsta. Nu suntem corporatişti, nu intrăm în grupul ţintă, se pare.

Nici la edituri n-am vreo pişcotăreală, aşa că pot să mă dau imparţială, ca tot românul, de altfel.

In plus, mi-a plăcut şi-mi place să cumpăr cărţi, nu să le împrumut de la bibliotecă. Aşa se face că, de-a lungul anilor, am adunat ceva cărţi. Atât de multe, încât, în curând, nu mai am loc în apartament de ele. Pe cele mai multe nu le voi reciti niciodată, fiindcă mereu apar cărţi noi şi interesante. Pe cele vechi le şterg de praf şi mai duc, din când în când, din ele la biblioteca şcolii. Aşa că ideea de book-sharing nu mi se mai pare la fel de proastă ca înainte – recunosc că n-am prea fost încântată să împrumut cărți, preferam să fie ale mele. Problema e că n-am la îndemână o bibliotecă pe gustul meu (în primul rând, cărţile să nu pară că vin direct din primul război mondial, fizic vorbind).

Fiindcă veni vorba de asta, uite o idee de afacere pentru edituri. Din partea casei (mele :)). Ce-ar fi să pună mână de la mână toate cele zece – plus altele, dacă doresc – și să înființeze o bibliotecă privată, cu un alt grup țintă decât corporațiile, că mai sunt și alți cititori pe lumea asta. Cine știe, poate primesc primesc și subvenție de la stat, după modelul școlilor particulare. Poate și librăriile, dacă au spațiu suficient, ar putea face o extensie a activității lor. Dacă tot e la modă economia circulară și vrem să salvăm pădurile patriei, nu? Cu studierea și respectarea legislației privind bibliotecile, desigur.

Nu cred că le-ar dăuna o activitate ceva mai intensă în domeniul campaniilor sociale, dacă tot vor să se bată cu Bookster. Numa’ zic.

Apropo de cele zece edituri, e pe undeva o listă completă cu toate? Că eu n-am văzut decât o parte dintre ele.

Și altă întrebare: oare Poșta Română de ce nu s-a gândit să dea în judecată Gmail sau Yahoo Mail pentru concurență neloială?

Ce importanţă are titlul în alegerea unei cărţi?

Grasă şi proastă. Aşa sună titlul unei cărţi de Rodica Ojog-Braşoveanu – scriitoare pe care altfel o apreciez – pe care nu mă pot hotărî nicicum s-o citesc. Fix din cauza titlului. Fiindcă nu mă pot împiedica să mă întreb ce chestii interesante pot afla eu despre un personaj de tipul ăsta.

Sau Sunt o babă comunistă, titlu care mă scoate de-a dreptul din sărite de câte ori îl aud. Şi babă, şi comunistă? Asta-i deja prea mult! Parcă sună a jurnalul vecinei mele de bloc, pe care, sincer, n-am niciun chef să-l citesc. Continuă lectura

Afacerea Columb de Steve Berry – un thriller istoric care te pune pe gânduri

Despre autor:

Steve Berry (n.1955) este un scriitor american, fost avocat timp de peste 30 de ani. Berry este membru fondator al International Thriller Writers, un grup al scriitorilor de thriller, cu mai mult de 4200 de membri din toată lumea.

Steve Berry a început să scrie în 1990, dar, după ce a fost respins de 85 de ori, debutat abia în 2003, cu romanul Camera de chihlimbar, urmat în 2004 de Profeția Romanov.

Cele două romane au fost urmate de alte cărți care s-au bucurat de succes și de premii literare. Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de țări și au apărut în peste 50 de țări.

În prezent, Steve Berry locuiește în Florida, un loc preferat și de alți scriitori de thrillere.

Despre carte:

Timp de 500 de ani, istoricii au căutat răspunsul la întrebarea: Cine a fost Cristofor Columb?

Răspunsul se regăsește cu adevărat în altă întrebare.

Cine vreți să fie?

Așa se încheie nota autorului de la sfârșitul romanului Afacerea Columb de Steve Berry. Și de aici începe toată povestea. Continuă lectura

Literatură versus maculatură

O să încep cumva didactic, cu definițiile celor doi termeni, ca să știm de unde pornim discuția.

Conform Dexonline, literatura este:

1. o formă de creație artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvântului.

2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problemă sau într-un anumit domeniu; bibliografie. Continuă lectura

Întrebări crăciunești

N-am mai făcut demult o aroganță, așa că m-am gândit că e momentul potrivit să vă provoc la un joc de Crăciun, un așa-numit tag crăciunesc. Mai exact o să formulez  niște întrebări și te provoc să răspunzi la ele. Și de ce e asta o aroganță, probabil că te întrebi? Fiindcă o să și răspund la ele. După modelul eu trag la poartă, eu apăr :). După care, evident, aștept răspunsurile tale, dacă ai chef să ridici mănușa.

Deci, să începem auto-interviul:

1. Ce-ți place mai mult, să faci sau să primești cadouri?

Îmi place să caut pe îndelete cadouri pentru cei dragi, dar, în egală măsură îmi place și să primesc. Cu condiția să fie cadouri inspirate. Nici nu sunt prea pretențioasă, nu? Continuă lectura

7 întrebări al căror răspuns se pare că e DA, deși n-ar trebui să fie

Răspunsul ar trebui să fie NU, dacă grădina cu pitici în care semnăm condica în fiecare zi n-ar fi bolnavă rău. Din păcate e, așa că răspunsul se pare că e DA.

question_mark1. În țara în care m**a este ridicată la rang de opinie politică, iar filosoful național îi ridică ode, o mamă o reclamă pe profesoara de engleză că, la lecția despre corpul omenesc, a folosit cuvântul foot (cu cei doi de o pronunțați u)?

2. În țara în care adolescenții fac apel la diversele organe ale corpului (fie că le au, fie că nu) cu o frecvență care-i poate face olimpici la anatomie, o mamă s-a simțit ultragiată că cineva a pronunțat cuvântul foot (care înseamnă picior)? Unii fac asta chiar în prezența părinților, care nu par a avea vreo străbatere.

3. În țara în care te uiți la Netflix și vezi înjurăturile în toată splendoarea lor, o pudibondă s-a șifonat din cauza piciorului englezesc? Și n-am auzit pe nimeni să se plângă de chestia asta.

4. A deranjat cuvântul foot pe cineva în țara în care Suge-o, Ramona! și Suge-o Andrei! sunt cărți care se bucură de foarte mare popularitate în rândul tinerilor? Apropo, le-am văzut și eu la școală pe băncile unor elevi.

5. Inspectoratul școlar a luat în serios aberația asta, denumită în mod absurd absurd reclamație, și zice că trebuie să declanșeze o anchetă, că așa îi obligă birocrația?

6. Directorul școlii e speriat de bombe că vine peste el nu se știe ce?

7. Chestia asta s-a întâmplat tocmai la Cluuujjj (la elita ‘telectualilor), și nu la Teleorman?

Sper că elevul cu mama ultragiată nu face și limba franceză la școală.  Nu de alta, dar poate ajunge la lecția cu animalele domestice. Notre poules dans votre cour, vorba francezului. Sau poate a românului franțuzit. Nici nu pot să mă gândesc ce nucleară s-ar abate peste bietul director de școală!

Carte sau film?

carte-sau-film

O întrebare care apare uneori în lumea pasionaților de literatură și la care am fost invitată să răspund în emisiunea Joy Talk, moderată de Alina Fabri la postul de radio JoyFM. Discuția mi s-a părut interesantă, așa că m-am gândit s-o reiau aici.

Ce preferi – carte sau film?

– Fără îndoială, cartea. Atunci când citesc, îmi place să-mi imaginez personaje sau locuri, să călătoresc în alte spații și chiar în alte timpuri. În afară de asta, citesc fiecare carte în ritmul ei, așa cum se cere ea citită. Am citit cărți bune foarte rapid, am „devorat” pagină după pagină, ca să aflu mai repede ce se întâmplă, după cum am citit și pe îndelete, încet, ca să pot savura fiecare pagină și ca și cum n-aș fi vrut să termin cartea niciodată. Filmul nu-mi oferă libertatea asta și, în afară de asta, are și o doză consistentă de viziune regizorală, care s-ar putea să nu coincidă cu cea a scriitorului, dar nici cu a mea :). Continuă lectura

De ce nu mai citește lumea?

Carti albe

Asta e o întrebare care zguduie din când în când blogosfera literară și, mai ales, social-media aferentă. Cu referire, în special, la tineret. Tinerii din ziua de azi nu mai citesc, vezi Doamne, cum citeau părinții lor la vârsta respectivă. Cum apare întrebarea, cum încep să curgă explicațiile, argumentele și chiar acuzațiile. De fapt, întrebarea e incompletă, fiindcă în cele mai multe situații, ea vizează cărțile și nu alte „materiale” de citit. Deci, de ce nu citesc tinerii cărți? Continuă lectura

Al optulea păcat de Philipp Vandenberg

Despre autor:

Philipp Vandenberg (n.1941) este un scriitor german, despre care am scris aici.

Despre carte:

Publicat în 2010 de RAO
Format: 180X106
Tip copertă: Cartonată
Număr pagini: 448
ISBN: 973-54-0223-5

al-optulea-pacat

Continuă lectura

Ia să vă văd, mai sunteți acum Charlie?

Cu ceva vreme în urmă, mi se umpluse dintr-o dată feed-ul de steagul Franței și de declarații cum că „Je suis Charlie”. Toată lumea părea că se transformase brusc în Charlie. Era imediat după atacul de la redacția Charlie Hebdo, căruia i-au căzut victimă câțiva membri ai redacției.

La un moment dat aveam impresia că numai eu nu sunt Charlie, că sunt singura care circulă pe contrasens, ca în bancul acela celebru. Cu toate astea n-am simțit nevoia să mă dau peste cap și să mă transform în Charlie, în primul rând pentru că nu empatizez deloc cu genul lor de „umor”. În al doilea rând, pentru că simțul de turmă e cam atrofiat în cazul meu. Și în al treilea rând, fiindcă nu credeam că mulțimile virtuale de Charlie ar rezolva ceva, oricât de numeroase ar fi fost ele. Continuă lectura