Arrival: un film despre comunicare

E de la sine înțeles că atunci când vrei să transmiți cuiva un mesaj, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te gândești cum ar fi cel mai bine să faci asta. În limbaj de specialitate, să codifici mesajul. Pentru asta poți alege cuvinte, simboluri, gesturi, culori, imagini. Orice cod ai alege, el trebuie să fie neapărat unul pe care receptorul mesajului tău îl înțelege. Imaginează-ți pentru o clipă că ajungi în Japonia și vrei să-l întrebi ceva pe primul japonez care-ți iese în cale. Și alegi să faci asta în limba română. Ghici ce? Îți răcești gura de pomană. Dar dacă pui întrebarea în limba engleză, de exemplu, s-ar putea să ai șanse să capeți un răspuns.
Probabil te gândești că poți folosi gesturile, dacă nu cunoști limba celui cu care vrei să comunici. Așa e, dar ce se întâmplă dacă vrei să-l aprobi pe un bulgar și dai din cap de sus în jos? Știi că el ar intrepreta asta ca pe o negație? Va să zică nici „limba gimnastică” nu e întotdeauna utilă, decât dacă o stăpânim la perfecție. Și asta e cam greu. O să te descurci, pînă la urmă, nu e chiar atât de dificil să găsești un cod comun cu un japonez. Hmm, sau e?
Ce te faci însă când mergi zilnic la job (unii zic că ăsta nu e job, e o vocație, dar nu poți să zici că mergi zilnic la vocație, nu?) și trebuie să comunici cu zeci, în unele zile chiar cu sute cu persoane care, deși tu crezi că ar trebui să înțeleagă ce le spui sau le desenezi, se poartă ca și cum n-ar pricepe ce vrei tu de la ei.

Continuă lectura