Provocarea lunii februarie – o carte după care ar trebui să se facă un FILM

Cărțile lui Cupidon – ziua 12

Provocarea lunii februarie, ajunsă în ziua a douăsprezecea, ne întreabă care e cartea care ar merita un film? Ca să fiu sinceră, sunt pregătită să spun și după ce carte n-ar trebui să se facă niciodată un film :). Prea târziu, fiindcă fapta e consumată deja.

Deci, cartea pe care aș vrea s-o văd ecranizată este Cină cu Picasso de Camille Aubray. Dacă n-ai citit-o încă, zic că e cam cazul să te apuci!

Reclame

Mary, Queen of Scots (2018) – un film de văzut neapărat

mary-queen-of-scots-film

Mary, regina scoțienilor (și nu a Scoției, cum greșit se spune câteodată) spune o poveste binecunoscută de altfel, cea a două femei, două regine rivale, Elisabeta a I-a și Mary Stuart. Trăind într-o lume a bărbaților, cele două sunt nevoite să lupte (nu neapărat pe câmpul de bătălie) pentru a-și păstra tronul și chiar și capul. Una dintre ele le pierde pe amândouă, mai întâi tronul apoi și capul. Continuă lectura

Tag de Crăciun

Am văzut un tag foarte simpatic pe adrillia.ro și, deși se obișnuiește să fii nominalizat, etichetat, mai exact și deși nu prea sunt mare amatoare de tag-uri (poate fiindcă sunt cam leneșă :)), uite că m-am autoinvitat să răspund la întrebări.

Să începem, deci:

1. Care este filmul tău de Crăciun preferat?

Îmi plac foarte mult filmele de Crăciun, aș putea să mă uit la nesfârșit pe Diva sau pe Netflix. Cât despre Singur acasă 1 și 2, le revăd în fiecare an cu aceeași plăcere pe ProTV. Totuși filmul meu preferat de Crăciun e Crăciun cu familia Krank (Skipping Christmas, în original, cred),  după cartea Un altfel de Crăciun de John Grisham. Nora și Luther Krank, în care Nora și Luther Krank decid să ignore Crăciunul și să plece într-o croazieră. Numai că socoteala din târg nu se potrivește totdeauna cu cea de acasă. Și nici de Crăciun nu poți scăpa așa ușor :). Continuă lectura

Carte sau film?

carte-sau-film

O întrebare care apare uneori în lumea pasionaților de literatură și la care am fost invitată să răspund în emisiunea Joy Talk, moderată de Alina Fabri la postul de radio JoyFM. Discuția mi s-a părut interesantă, așa că m-am gândit s-o reiau aici.

Ce preferi – carte sau film?

– Fără îndoială, cartea. Atunci când citesc, îmi place să-mi imaginez personaje sau locuri, să călătoresc în alte spații și chiar în alte timpuri. În afară de asta, citesc fiecare carte în ritmul ei, așa cum se cere ea citită. Am citit cărți bune foarte rapid, am „devorat” pagină după pagină, ca să aflu mai repede ce se întâmplă, după cum am citit și pe îndelete, încet, ca să pot savura fiecare pagină și ca și cum n-aș fi vrut să termin cartea niciodată. Filmul nu-mi oferă libertatea asta și, în afară de asta, are și o doză consistentă de viziune regizorală, care s-ar putea să nu coincidă cu cea a scriitorului, dar nici cu a mea :). Continuă lectura

Aventurile lui Peter Rabbit în grădina de betoane

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată un vrăjitor Truditor, care trăia în țara plină de arțari și ținea morțiș să scoată din dicționar niște cuvinte care nu-i plăceau. Și cum stătea el așa și se gândea la experimentul lui corect politic, i se puse pata pe un loc minunat, o grădină de betoane de peste mări și țări, și-i transformă pe oamenii de acolo în iepuri. Și vântul schimbării a suflat atât de tare, încât Mama Natură n-a mai avut niciun cuvânt de spus și fiecare iepuraș a putut să aibă ce sex vrea … mușchii lui.

Așa se face că m-am trezit eu într-o dimineață îmbrăcată în jacheta albastră a lui Peter Rabbit. În rest, nu se schimbase mare lucru în grădina de betoane.

Peter-Rabbit Continuă lectura

Pe aripile vântului, încotro?

Citesc stupefiată că filmul meu preferat, Pe aripile vântului, film laureat al nu mai știu câtor premii Oscar, unul dintre cele mai vizionate filme din toate timpurile, a fost interzis la un cinematograf din Memphis, Statele Unite, pe motiv că este un film rasial și că a tratat nepotrivit personajele de culoare. Draga de Mammie, ce personaj simpatic! Unde era lipsa de sensibilitate a realizatorilor filmului? Bine ascunsă, fiindcă eu n-am văzut-o.

pe-aripile-vantului
Sursa foto: bbc.com

Continuă lectura

Arrival: un film despre comunicare

E de la sine înțeles că atunci când vrei să transmiți cuiva un mesaj, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te gândești cum ar fi cel mai bine să faci asta. În limbaj de specialitate, să codifici mesajul. Pentru asta poți alege cuvinte, simboluri, gesturi, culori, imagini. Orice cod ai alege, el trebuie să fie neapărat unul pe care receptorul mesajului tău îl înțelege. Imaginează-ți pentru o clipă că ajungi în Japonia și vrei să-l întrebi ceva pe primul japonez care-ți iese în cale. Și alegi să faci asta în limba română. Ghici ce? Îți răcești gura de pomană. Dar dacă pui întrebarea în limba engleză, de exemplu, s-ar putea să ai șanse să capeți un răspuns.
Probabil te gândești că poți folosi gesturile, dacă nu cunoști limba celui cu care vrei să comunici. Așa e, dar ce se întâmplă dacă vrei să-l aprobi pe un bulgar și dai din cap de sus în jos? Știi că el ar intrepreta asta ca pe o negație? Va să zică nici „limba gimnastică” nu e întotdeauna utilă, decât dacă o stăpânim la perfecție. Și asta e cam greu. O să te descurci, pînă la urmă, nu e chiar atât de dificil să găsești un cod comun cu un japonez. Hmm, sau e?
Ce te faci însă când mergi zilnic la job (unii zic că ăsta nu e job, e o vocație, dar nu poți să zici că mergi zilnic la vocație, nu?) și trebuie să comunici cu zeci, în unele zile chiar cu sute cu persoane care, deși tu crezi că ar trebui să înțeleagă ce le spui sau le desenezi, se poartă ca și cum n-ar pricepe ce vrei tu de la ei.

Continuă lectura