Poveștile turnurilor cu ceas

Berna, Elveția

Turnul cu ceas (Zytglogge) din centrul orașului vechi este, împreună cu ursul, simbolul capitalei Elveției și locul de întâlnire al loaclnicilor și turiștilor.

A fost construit, în mare parte din lemn, la poarta de vest a orașului (1218-1220). După ce zidurile orașului au fost mutate spre vest, turnul a fost abandonat o perioadă, iar apoi transformat în închisoare. A fost distrus într-un incendiu în 1405 și a fost reconstruit din piatră. I-a fost montat un ceas. dar acesta s-a defectat la scurtă vreme și a rămas așa mai mult de un secol. În 1530, a fost reparat și i s-a instalat un mecanism complicat. De atunci a fost refăcut de multe ori, dar ceasul a funcționat fără întrerupere. Aspectul actual este influențat de stilul baroc, datând din 1770-1771.

Ceasul este decorat cu figurine care încep să se milte cu patru minute înainte de ora fixă: un cocoș, câțiva urși, un bufon care dansează, Chronos cu clepsidra sa.

Din vârful turnului, poate fi admirată splendida panoramă a orașului Berna.

Verona, Italia

Torre Dei Lamberti, cel mai înalt turn din Verona, cu excepția celor de telefonie, a fost construit în secolul al XII-lea, în Piazza Delle Erbe. În secolul al XIV-lea a fost lovit de fulger, iar ceasul i-a fost adăugat în secolul al XVIII-lea. Are 84m și, din vârful lui, poți admira orașul îndrăgostiților.

Turnul cu ceas de la poarta Castelvecchio (1354-1376), este unul dintre cele șapte turnuri ale castelului din Verona.

Praga, Cehia

Ceasul astronomic din Praga (Pražský orloj) este un ceas astronomic medieval aflat în piața din Centrul Vechi al orașului Praga, pe zidul sudic al primăriei. A fost construit în 1410 și renovat în 1490, iar legenda spune că ceasornicarului care l-a renovat i s-au scos ochii ca să nu mai producă vreodată o asemenea capodoperă.

În fiecare zi, la oră fixă, ceasul oferă trecătorilor un adevărat spectacol: figurinele se mișcă deasupra cadranului superior, care indică ora și poziția soarelui și a lunii, iar cadranul inferior arată numele sfântului sărbătorit în ziua respectivă și semnele astrologice.

Ceasul este decorat, în partea superioară, cu patru figurine care reprezintă Vanitatea, Zgârcenia, Moartea și Invidia.

Sibiu, România

Turnul Sfatului (Hermannstädter Ratsturm) se află deasupra gangului care face trecerea dintre Piața Mare și Piața Mică din Sibiu.

Turnul a fost construit în secolul al XIII-lea, deasupra porții de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a orașului. Turnul a fost refăcut de mai multe ori, iar din construcția inițială nu se mai păstrează decât nucleul ridicat până la nivelul primului etaj. Pe o placă de piatră poate fi citită următoarea inscripție: „HAEC TVRRIS TOTALITER PRAEPARATA EST A.D. 1588 DIES 3 AVGVS.”, adică: „Acest turn este pregătit în totalitate în ziua de 3 august a Anului Domnului 1588.”

Reclame

O călătorie cu probleme medicale

 De ce să apelezi la un profesionist pentru traduceri medicale?

Poate te gândești că, dacă vorbești bine o limbă străină, nu mai trebuie să apelezi la un profesionist când vine vorba de o scrisoare medicală, un set de analize, prospectul unui medicament sau instrucțiunile unui dispozitiv medical. Apropo de dispozitiv medical, ai văzut reclama cu „acesta e un dispozitiv medical”?

Poate că sunt unii care cred că pot să traducă documentele medicale chiar dacă nu știu o boabă din limba respectivă. Chiar ministrul educației se numără printre cei care susțin nu e nevoie să știi o limbă ca să traduci din ea. Că poți traduce din sanscrită fără să ai habar de limba respectivă. La urma urmei, de ce s-a inventat Google translate? Pe bune acum, ai încercat să traduci un text mai elaborat cu Google translate? Continuă lectura

Copaci de prin lumea largă – galerie foto

Gibraltar
Gibraltar

Continuă lectura

Fântâni urbane (1)

Pe o vreme caniculară ca asta, ce poate fi mai răcoritor dacă te afli într-un oraș decât să stai în preajma unei fântâni?

La origine, fântâna era o construcție care servea la alimentarea cu apă curentă (din pânza freatică), mai ales în mediul rural, construcție care mai era denumită și puț.

Tot fântână se numește și ansamblul de dispozitive cu valoare estetică, în care apa curge dintr-o sursă, umple un bazin și, de cele mai multe ori este reciclată.

De-a lungul timpului, au existat fântâni cu funcții și complexități diferite, iar fântânile moderne sunt o creație a curentului artistic baroc, originar în Italia începutului de secol XVI.

Fântânile de toate felurile, dar mai ales fântânile arteziene, cu unul sau mai multe jeturi de apă, au fost dintotdeauna mari atracții turistice. Continuă lectura

Podul de lemn din Lucerna

Orașul elvețian Lucerna, traversat de râul Reuss, este unic prin podurile sale pietonale de lemn, decorate cu cadre triunghiulare pictate: Kapellbrücke și Spreuerbrucke (în Lucerna se vorbește limba germană). În secolul al XIV-lea a mai existat și Hofbrück, pod astăzi distrus. Continuă lectura

Case din lumea largă – Elveția

AUVERNIER

2-min

3-min Continuă lectura

Gruyères – un orășel medieval pitoresc

Gruyères este un orășel medieval pitoresc, cu o arhitectură fermecătoare, situat în valea superioară a râului Saane. Orașul vechi, fortificat, cu casele sale de piatră, biserica albă, magazinele de suveniruri este unul dintre cele mai idilice locuri din Țara Cantoanelor.

Continuă lectura

Neuchâtel – păpușile automate Jaques Droz

Sunt câteva muzee interesante în Neuchâtel, printre care Muzeul de Istorie și Artă, situat chiar pe malul lacului. El găzduiește multe exponate deosebite, dar cele care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele trei păpuși automate Jaques Droz. Acestea au fost create de un ceasornicar local, între 1768 și 1774 și, în ciuda vechimii lor, sunt încă funcționale. Ele reprezintă un scriitor, un desenator și o muziciană și pot fi admirate, în funcțiune, în prima duminică a fiecărei luni sau în baza unei rezervări pentru grupuri. Continuă lectura

O vizită la Castelul Chillon

Castelul Chillon (Château de Chillon) este situat pe o stâncă, pe malul lacului Geneva (Lac Léman în limba franceză), la poalele munților Alpi, în apropiere de granița dintre Elveția și Franța.

Am vizitat castelul într-o zi ploioasă de martie, mai asemănătoare cu una de toamnă. Castelul Chillon este cel mai vizitat monument istoric din Elveția, dacă ar fi să dăm crezare site-ului său oficial. Continuă lectura