Destine de poveste: Lady Florence Baker

Sau cum a ajuns o sclavă din harem în high-life-ul britanic

Originea

Judecând după nume, Lady Florence Baker provenea din aristocrația britanică. De fapt, s-a născut Florica Maria Sas în 1841, în Aiud. A devenit Lady Florence Baker după ce s-a căsătorit cu exploratorul britanic Sir Samuel White Baker, devenind a doua lui soție.

La vremea nașterii ei, Aiud, localitatea sa natală făcea parte din multiculturalul imperiu austriac, așa că nu e de mirare că a fost cunoscută și cu numele de Barbara Sass, Marbara Maria Sass, Sass Flora sau Maria Freiin von Sass. Nu se cunosc originile familiei sale – secuiești, săsești sau românești – dar se știe că a rămas orfană la 7 ani, după ce părinții ei și-au pierdut viața în Revoluția de la 1848.

Sclavă în harem

Mai târziu, a ajuns într-o tabără de refugiați din Vidin, de unde a fost răpită pentru a fi dusă într-un harem, unde a petrecut câțiva ani, fiind bine tratată și având parte de educație, așa încât nici nu realiza că era, de fapt, o sclavă. Asta până în ziua în care stăpânul haremului a vândut-o în piața de robi din Vidin, în 1859. Apropo, de ce nu se vorbește și despre sclavii albi, ci doar despre cei cu altă culoare a pielii? Dacă tot vrem să fim corecți politic.

Frumusețea fetei cu ochi albaștri n-a trecut neobservată în piața din Vidin. Au licitat pentru ea Pașa din Vidin și un tânăr și înstărit aventurier englez, Samuel Baker. Pașa a câștigat licitația, dar Baker l-a mituit pe eunucul care se ocupa de fată, a răpit-o și a fugit cu ea la București. Din acea zi, cei doi au fost nedespărțiți.

Continuă lectura →

Moarte pe Nil – sau cum l-au distrus pe Poirot

De la început fac precizarea că rândurile de mai jos reprezintă punctul meu de vedere, subiectiv și personal. E ceva de domeniul evidenței, dar mi se întâmplă adesea să sară unii cu acuze de genul: asta e părerea ta, lumea e de altă părere. OK, și care e problema? Ne întoarcem iar la unanimități? Așa că, risc să folosesc un pleonasm, poate pricep și cerberii Internetului că pe orice blog apar puncte de vedere subiective.

Revenind la subiectul zilei, am fost ieri să văd filmul Moarte pe Nil, varianta lui Kenneth Branagh, care este producător și interpretul lui Hercule Poirot. L-am mai văzut intepretându-l pe micul detectiv belgian în Crima din Orient Express și nici atunci nu m-a impresionat prea tare. De altfel, cred că e greu să-l întreacă cineva pe David Suchet în rolul ăsta.

Continuă lectura →

Călător prin lume cu Agatha Christie: Croazieră pe Nil

Agatha Christie nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cel mai vândut scriitor din toate timpurile și cel mai cunoscut și citit scriitor de romane așa zis polițiste (mai exact, detectivistice sau ficțiune cu crime). Dincolo de misterele în care este neîntrecută până acum, am descoprit în Agatha Christie și o pasionată călătoare, care și-a dus personajele prin locurile pe care ea însăși le-a vizitat. De aceea, vă propun să o urmăm și noi în călătoriile ei literare și să descoperim lumea prin ochii autoarei și a personajelor sale. Călătorie plăcută!

Unele dintre cele mai cunoscute și mai apreciate romane ale Agathei Christie, și, cu siguranță, preferatul meu, Moarte pe Nil, prilejuiește cititorului o croazieră pe Nil, pe un vas la bordul căruia s-a îmbarcat și detectivul Hercule Poirot.

Sursa de inspirație a fost, probabil, o călătorie pe care Agatha Christie a făcut-o în Egipt, prima dată în 1920, apoi în 1930, când l-a cunoscut pe Max Mallowan, un arheolog cu 14 ani mai tânăr ca ea, și care avea să devină al doilea ei soț.

Personajele din Moarte pe Nil s-au îmbarcat la bordul vasului Karnak în anul 1937. La vremea respectivă, Egiptul, condus de regele Farouk, era considerat o destinație turistică sigură, fiind preferat de mulți europeni pentru climatul său plăcut și însorit.

Aswan – locul unde a început călătoria

Hotel Cataract

Hotelul Cataract a fost ales de Agatha Christie pentru a-i găzdui pe turiștii care urmau să se îmbarce pe vasul Karnak pentru croaziera pe Nil. Hotelul, denumit azi Sofitel Legend Old Cataract Hotel sau Old Cataract Hotel, este un resort de 5 stele, situat în Aswan, pe malul Nilului.

A fost construit de Thomas Cook, în1889, și i-a avut ca oaspeți, printre alții, pe țarul Nicolae al II-lea, Margaret Thatcher, Francois Mitterand, prințesa Diana, regina Noor a Iordaniei, Winston Churchill și, bineînțeles pe Agatha Christie.

În restaurantul hotelului luau masa și socializau Hercule Poirot și colegii săi de călătorie. Sursa foto: all.accor.com

Hotelul a fost complet renovat în perioada 2008-2011 și are, în prezent, două aripi: Palace Wing (fostul Old Cataract) și Nile Wing (fostul New Cataract), cu 72 de camere și 45 de apartamente, respectiv 62 de camere și 37 de apartamente.

Continuă lectura →

Moartea vine ca un sfârșit de Agatha Christie – o călătorie de groază în Egiptul Antic

Despre autoare:

Agatha Mary Clarissa, lady Mallowan, născută Miller, mai cunoscută ca Agatha Christie (1890 – 1976) a fost o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru polițiste. Sub pseudonimul Mary Westmacott a scris și câteva romane de dragoste, mai puțin cunoscute. Am scris mai multe despre Agatha Christie aici.

Despre carte:

Moartea vine ca un sfârșit este o carte care, la prima vedere, nu pare scrisă de Agatha Christie. Când am început s-o citesc, mi s-a părut atât de diferită de toate celelalte, încât m-am întrebat de vreo două ori dacă nu e vreo greșeală de editare. Presupun că de vină pentru asta e nu atât locul în care se petrece acțiunea – în Egipt mai călătorisem cu Agatha în Moarte pe Nil – cât mai ales timpul – în vremea faraonilor? – părea destul de atipic pentru un roman cu crime. Dar, destul de repede, am recunoscut stilul și, mai ales, măiestria autoarei. Pentru că e nevoie de o anume măiestrie scriitoricească ca să imaginezi o poveste credibilă cu „detectivi” în Egiptul Antic. Continuă lectura „Moartea vine ca un sfârșit de Agatha Christie – o călătorie de groază în Egiptul Antic” →

Drumuri prin memorie de Octavian Paler – amintiri din călătoriile unui anticălător

In fond, sunt un anticălător. E un adevăr pe care l-am verificat de prea multe ori ca să-l mai pun la îndoială, deşi pare ciudat şi anacronic azi. Oricât aş invidia la alţii plăcerea de a voiaja, pentru mine orice călătorie rămâne o dificultate.

Nu te-ai aştepta de la cineva care se caracterizează ca un anticălător să scrie o carte cu memorii de călătorie. Octavian Paler nu numai că a făcut-o, dar a scris o carte în care amintirile din călătorii sunt îmbogăţite de reflecţii personale, analize, comparaţii şi referiri literare sau artistice.

Volumul de memorii are trei părţi, corespunzătoare celor trei ţări pe care le evocă autorul: Egipt, Grecia şi Italia.

Eu am abordat diferit lectura celor trei părţi, în funcţie de modul în care mă raportez la cele fiecare ţară. In Egipt nu am fost niciodată, deşi visez la o călătorie pe malurile Nilului încă de prin clasa a cincea, pe cānd atât Grecia cât şi Italia, nu numai că le-am vizitat de mai multe ori, dar sunt şi destinaţii mele preferate de călătorie. Continuă lectura „Drumuri prin memorie de Octavian Paler – amintiri din călătoriile unui anticălător” →

Maraton cu afine

De obicei, nu particip la aşa-numitele maratoane de lectură, cel puţin din două motive In primul rând, citesc în ritmul meu propriu şi nu-mi place să fac asta sub presiunea timpului. In al doilea rând, prefer să am libertatea de a alege ce să citesc, fără să fiu limitată de vreo listă, cu atât mai puţin de una kilometrică.

Zilele trecute, am dat însă, într-un grup de Facebook pe care-l mai vizitez, din când în când, de un maraton de iulie, care mi s-a părut chiar simpatic, aşa că am zis să-l încerc. I-am spus maratonul afinelor, fiindcă e inspirat dintr-o rețetă de smoothie de afine, și iată ce ne propune:

1. O carte cu coperta mov ca afinele (eu zic că merge și albastru închis, de la blueberry)

2. O carte cu coperta albă ca laptele

3. O carte cu o poveste de dragoste, dulce ca mierea

4. O carte de minim 500 de pagini (să respectăm cantitățile din poză

)

5. O carte cu un subiect nu tocmai plăcut – dramă, ficțiune istorică sau orice altceva considerați că se încadrează.

Iată alegerile mele:

Continuă lectura „Maraton cu afine” →

5 cărți care mi-au stârnit dorul de ducă

Au unele cărți așa un dar de a mă face să visez cu ochii deschiși la locurile în care se întâmplă acțiunea, încât aș fi în stare să mă urc în cel mai apropiat mijloc de transport capabil să mă ducă acolo. În lipsa lui, mă mulțumesc să mă teleportez cu ochii minții și să-mi imaginez cum ar fi să fiu acolo. Și asta indiferent de genul cărții, roman de dragoste, thriller, memorialistică, roman polițist, însemnări de călătorie (normal!), chiar ficțiunea istorică. Important e să aibă acel ceva care să-mi stârnească dorul de ducă.

**1. Al optulea păcat de Philipp Vandenberg**

Al optulea păcat este un thriller care are ca punct central al întâmplărilor giulgiul de la Torino. O carte cu un ritm alert, cu multă acțiune, dar și care te face să-ți pui multe întrebări. O carte despre intrigi, manipulare, trafic de influență și crimă.

La prima vedere e departe de o carte de călătorii. Totuși, drumurile personajelor duc la Roma, la Vatican, la Munchen și chiar într-un burg izolat german. Și cum să nu vrei să vizitezi (sau să revizitezi) Roma, atât de frumos evocată? Cât despre burgul german, interesant loc, deși cam înfricoșător. Doar e vorba de un thriller, nu? Continuă lectura „5 cărți care mi-au stârnit dorul de ducă” →

Moarte pe Nil – cel mai bun roman de Agatha Christie

Despre autoare:

Agatha Christie (1890-1976) este o scriitoare britanică de romane, povestiri și piese de teatru, cel mai vândut bine vândut și cel mai tradus autor din toate timpurile. Am scris mai multe despre Agatha Christie aici.

Despre carte:

Parafrazându-l pe Caragiale, ca să nu mai aleg încă o carte pe care să n-o pot citi, după două alegeri proaste la rând – Cei care rămân și cei ce pleacă de Elena Ferante și Sultana Kosem de Asli Eke – mi-am zis să nu mai risc și am ales să (re)citesc Moarte pe Nil de Agatha Christie. Cu Lady Agatha n-ai cum să dai greș niciodată. Și, ce mi se pare genial – o să râdeți de mine, poate – e că, după niște ani, pot să recitesc cartea ca și cum ar fi prima dată, fiindcă nu-mi mai amintesc cine era criminalul :).

Continuă lectura →

Dincolo de Nil de Nicole C. Vosseler – recenzie

Despre autoare:

Nicole C. Vosseler (n.1972) este o scriitoare germană despre care poți citi mai multe aici.

Despre carte:

Aș încadra romanul Dincolo de Nil într-o categorie ipotetică pe care aș denumi-o alba-neagra. Adică o carte bună, una proastă, scrise de același autor, desigur. Am început să citesc cartea cu o doză de entuziasm, provocat de lectura romanului Sub luna de șofran care mi-a plăcut mult, dar și, recunosc, de descrierea de pe coperta patru, care promite:

„Un roman incitant, care vă va emoționa și vă va atinge inimile. Veți simți aromele îndepărtate, vezi auzi vântul deșertului într-un roman incitant și captivant. Veți suferi alături de personajele imaginate de Nicole C. Vosseler până la ultima pagină a romanului său.”

Sincer, eu n-am găsit nimic din toate astea. Sigur că descrierea suferințelor cauzate de război este, fără îndoială, emoționantă, dar, în rest, n-am dat nici de arome îndepărtate, ci doar de nisip, praf, inclusiv de pușcă și sânge. Vântul deșertului a suflat doar într-o mică parte din roman, e drept, cea mai interesantă, dar mult prea scurtă. Nu mi s-a părut deloc incitant, mai degrabă plictisitor, cât despre cât de tare m-a captivat, o să spun doar că am citit în paralel altă carte, ceea ce nu prea obișnuiesc să fac.

Continuă lectura „Dincolo de Nil de Nicole C. Vosseler – recenzie” →

Ultimul vis al Cleopatrei de Christian Jacq – recenzie

Despre autor:

Christian Jacq este scriitor și egiptolog francez, unul dintre cei mai citiți autori francezi contemporani. Poți citi mai multe despre Christian Jacq aici.

Despre carte:

Produs publicat în 2016 de ALLFA

Format: 130×200

Tip copertă: Broșată

Număr pagini: 336

ISBN: 978-973-724-902-9

Îmi place să citesc romane istorice, așa că m-am bucurat când am primit de la Editura All Ultimul vis al Cleopatrei, chiar dacă știu foarte bine povestea celei mai celebre regine a Egiptului (dar cine n-o cunoaște?). Nu împărtășesc opinia celor care zic că nu au nimic nou de aflat dintr-o carte care are un subiect pe care-l cunosc deja. Întotdeauna e ceva nou; un alt punct de vedere, detalii noi sau, pur și simplu, o scriitură agreabilă. Dacă aș gândi așa, n-aș mai citi nici cărți despre Mata Hari, Nefertiti sau Henric al VIII-lea, ale căror povești le știu prea bine.

Continuă lectura „Ultimul vis al Cleopatrei de Christian Jacq – recenzie” →