Provocarea lunii februarie – un personaj de care te-ai îndrăgostit

Cărțile lui Cupidon – ziua 7

Poate că sună ciudat, dar dacă un fost ministru al școlilor a mărturisit foarte senin că, în tinerețe, s-a îndrăgostit de un cireș, de ce nu te-ai îndrăgosti și de un personaj literar, unul care n-a existat niciodată în realitate ci este produsul imaginației unui scriitor?

Cum îți dai seama că te-ai îndrăgostit de un personaj?

1. Când ți-ai dori să fii tu eroina principală a cărții, nu neapărat datorită calităților ei (deși n-ar fi nici ele de lepădat).

2. Când fiecare replică a lui te face să suspini, mai ales cele romantice (ar trebui să ai grijă cine se află prin apropiere când faci asta!).

3. Când te gândești la calitățile pe care ar trebui să le aibă soțul tău – sau pe care le are deja – și îți dai seama cât de mult seamănă cu personajul tău favorit. Bine, dacă lăsăm la o parte părul negru ca pana corbului, mustăcioara sexy și spiritul de aventurier…

Dar, stai…m-am luat cu vorba și am uitat să vă spun cine e personajul de care m-aș putea îndrăgosti. Rhett Butler, chiar el, din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. Un tip cu multă carismă, sex-appeal, simț al umorului, inteligență, avere și multe alte calități absolut necesare unui personaj fermecător. Fie el și de ficțiune.

Și Clark Gable, care l-a interpretat excelent pe Rhett Butler, în celebra ecranizare a romanului, are și el o contribuție la farmecul personajului. Nu e de mirare că, după atâta timp, niciun actor nu s-a mai încumetat s-o facă. Bine, nu e ca și cum vreun producător ar fi încercat o nouă ecranizare!

Provocarea lunii februarie – o copertă roșie

Cărțile lui Cupidon – ziua 2

Provocarea zilei de astăzi este o copertă de culoare roșie, culoarea dragostei.

Nu e o sarcină prea complicată, îmi plac cărțile cu copertă roșie și, întâmplător sau nu, probabil cea mai frumoasă copertă din biblioteca mea (după părerea mea subiectivă, of course) e exact una roșie.

coperta-rosie

The Improbability of Love de Hannah Rothschild este o satiră a vieții londoneze, în special a lumii artistice, populată de oligarhi ruși exilați, șeici avari și dealeri de artă lipsiți de scrupule. Improbabilitatea iubirii este o capodoperă din secolul al XVIII-lea,, o pictură foarte scumpă, foarte dorită de mulți, dar pierdută, și care o va face pe Annie McDee, o tânără de 31 de ani, să descopere secrete ale istoriei europene și, de ce nu, îi va da posibilitatea să se îndrăgostească din nou.

Ce carte cu copertă roșie ne recomanzi?

Îndrăgostită de soțul potrivit de Victoria Alexander

Despre autoare:

Victoria Alexander, pe numele ei adevărat Chery Griffin (n.1965) este o scriitoare americană de romane de dragoste. A fsot nominalizată și a câștigat mai multe premii pentru cărțile pe care le-a scris. A publicat prima carte în 1995 și, de atunci, a scris 41 de romane și 8 nuvele/ Cărțile ei au fost traduse în 12 limbi. A lucrat ca jurnalist și a călătorit în lumea întreagă împreună cu forțele aeriene americane.

Locuiește, împreună cu soțul său și doi câini collie, într-o casă din Omaha, Nebraska, aflată într-o continuă renovare.

Despre carte:

Îndrăgostită de soțul potrivit e prima carte a Victoriei Alexander pe care o citesc și am fost puțin dezamăgită când am afalt că e un roman (al șaselea, dacă nu mă înșel) dintr-o serie pe care n-o aveam și despre care nu știam nimic. Nu sunt fană a seriilor, mai ales dacă sunt genul acela care nu știi unde încep și unde se termină sau dacă și când va mai exista un nou volum. Am început-o totuși fiindcă, după Ultimul tren spre Istanbul, simțeam nevoia să citesc ceva relaxant, cum promitea să fie cartea asta. Iar rezultatul a fost mai mult decât satisfăcător. E un roman care se poate citi independent de celelale volume din serie, despre care nu știu nimic, fără să ai impresia că ți-a scăpat ceva.

indragostita-de-sotul-potrivit Continuă lectura

Ultimul tren spre Istanbul de Ayșe Kulin

Despre autoare:

Ayşe Kulin (n.1941) este una dintre cele mai citite scriitoare din Turcia de azi. Scrie romane, povestiri și scenarii de film și televiziune. Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi și s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare. A fost căsătorită de două ori și are 4 copii. Locuiește în Istanbul, împreună cu familia sa. 

Despre carte:

Aparent, Ultimul tren spre Istanbul este o poveste de dragoste, în realitate însă, tema principală a romanului o reprezintă atrocitățile comise în timpul celui de-al doilea război mondial în numele diferențelor de ordin religios. 

Ultimul tren spre Istanbul a fost pentru mine o lectură interesantă, în primul rând pentru că mi-a oferit o altă perspectivă asupra celui de-al doilea război mondial, venind dintr-o cultură diferită. Tot ce am citit până acum despre acest subiect (nu neapărat unul dintre favoritele mele) a fost scris de autori americani sau britanici și e prima dată când citesc ceva pe tema asta scris de un autor turc.

ultimul-tren-istanbul Continuă lectura

Dincolo de Nil de Nicole C. Vosseler – recenzie

Despre autoare:

Nicole C. Vosseler (n.1972) este o scriitoare germană despre care poți citi mai multe aici.

Despre carte:

Aș încadra romanul Dincolo de Nil într-o categorie ipotetică pe care aș denumi-o alba-neagra. Adică o carte bună, una proastă, scrise de același autor, desigur. Am început să citesc cartea cu o doză de entuziasm, provocat de lectura romanului Sub luna de șofran care mi-a plăcut mult, dar și, recunosc, de descrierea de pe coperta patru, care promite:

„Un roman incitant, care vă va emoționa și vă va atinge inimile. Veți simți aromele îndepărtate, vezi auzi vântul deșertului într-un roman incitant și captivant. Veți suferi alături de personajele imaginate de Nicole C. Vosseler până la ultima pagină a romanului său.”

Sincer, eu n-am găsit nimic din toate astea. Sigur că descrierea suferințelor cauzate de război este, fără îndoială, emoționantă, dar, în rest, n-am dat nici de arome îndepărtate, ci doar de nisip, praf, inclusiv de pușcă și sânge. Vântul deșertului a suflat doar într-o mică parte din roman, e drept, cea mai interesantă, dar mult prea scurtă. Nu mi s-a părut deloc incitant, mai degrabă plictisitor, cât despre cât de tare m-a captivat, o să spun doar că am citit în paralel altă carte, ceea ce nu prea obișnuiesc să fac.

dincolo-de-nil Continuă lectura

Fiica negustorului de mătase de Dinah Jefferies – recenzie

Despre autoare:

Dinah Jefferies este o scriitoare britanică, născută în Malaysia, despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Publicată în 2018 de Nemira
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
ISBN: 978-606-43-0192-5

fiica-negustorului-de-matase Continuă lectura

Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark – recenzie

Despre autoare:

Muriel Spark (1918-2006) s-a născut la Edinburgh și a murit în Italia, la Florența. A scris proză, poezie, teatru, critică literară, literatură pentru copii. A publicat primul roman, The Comforters, în 1957.

A studiat în Edinburgh, iar, mai târziu, a petrecut câțiva ani în Africa Centrală, loc care i-a servit ca sursă de inspirație pentru primul său volum de povestiri, publicat în 1958. S-a întors în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a lucrat pentru Ministerul de Externe, ocupându-se de propagandă.

A primit mai multe premii și distincții literare, iar în 1993, titlul de Dame Commander of the British Empire.

Cel mai cunoscut roman al lui Muriel Spark este, probabil, Domnișoara Brodie în floarea vârstei (1961), care a devenit popular și în adaptarea pentru teatru (1966) sau cinematografie (1969).

Despre carte:

domnisoara-brodie-in-floarea-varstei

Domnișoara Jean Brodie este profesoară la o școală de fete din Edinburgh, aflată „în floarea vârstei” sale, așa cum îi place să precizeze în repetate rânduri. Ea predă la gimnaziu și are un grup de șase fete, cunoscute ca fetele lui Brodie (Sandy, Jenny, Monica, Eunice, Mary si Rose), asupra cărora are o mare influență. Din cauza metodelor ei neconvenționale, domnișoara Brodie are adesea conflicte cu conducerea școlii. Ea își pregătește fetele pentru a deveni crème de la crème și le educă în spiritul liberului arbitru, încercând din răsputeri să nege importanța spiritului de echipă promovat de școală.

„Eu pun niște capete mature pe umerii voștri tineri, le spusese odată domnișoara Brodie, și toți elevii mei sunt crème de la crème .”

Domnișoara Brodie le duce pe „fetele ei” la teatru, la expoziții de artă și le invită la ceai, acasă la ea. În timpul orelor, așezate sub un ulm din curtea școlii, ea le povestește adesea fetelor despre iubirea ei din tinerețe. Asta le face pe fete să se întrebe dacă cei doi au avut vreodată un contact sexual, dar au ajuns repede la concluzia că nu, altfel ar fi trebuit să aibă un copil, nu?

Fetele domnișoarei Brodie știau multe despre avantajele cremei de întreținere a feței sau despre extractul de hamamelis, dar nu știau care este capitala Finlandei. Auziseră despre argumentele celor care susțineau că Biblia nu e adevărată, dar, cele mai multe dintre ele, socoteau pe degete, la fel ca domnișoara Brodie, de altfel.

Domnișoara Brodie simte o nevoie disperată de a influența viețile altora, de a conta, de a fi importantă, chiar dacă folosește pentru asta metode uneori neortodoxe. Ea se insinuează în mințile lor, încearcă să le controleze, sugerând chiar ca una dintre fete să aibă o relație sexuală cu profesorul de desen, de care era ea însăși îndrăgostită. Dar pentru că acesta era căsătorit, domnișoara Brodie nu vrea să fie amanta unui om cu familie, așa că îl ia ca substitut sexual pe profesorul de cor. Nu mi-a fost prea clar dacă profesorul de desen o iubea, la rândul său, chiar dacă domnișoara Brodie apărea în multe dintre desenele și picturile sale.

Tendințele fasciste ale domnișoarei Brodie au fost, în cele din urmă, trădate de una dintre cele șase fete, a fost nevoită să se pensioneze înainte de vreme și a murit fără să afle cine a trădat-o.

Personajul meu preferat este Sandy, cea de la zece ani, care se refugia adesea în lumea cărților și purta dialoguri imaginare cu personaje, reale sau literare. Împreună cu Jenny, Sandy a scris chiar o poveste a căreia protagonistă era domnișoara Brodie. Ea este și protagonista unor scene amuzante, mai ales atunci când vine vorba despre sex.

O carte interesantă, un personaj „în floarea vârstei”, așa cum repetă obsesiv, dar cred că se putea mai mult. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, mai multe detalii despre școală și despre societatea din Edinburgh.

Evaluarea mea

  • Subiect         – interesant, dar parcă insuficient exploatat
  • Scriitură      –  o îmbinare reușită de umor cu tragic
  • Redactare    –  bună
  • Traducere    –  se putea mai bine
  • Copertă          banală
  • Goodreads   –  3/5 stele.

Cartea poate fi comandată aici.

Lectură plăcută!

 

3 cărți de citit în luna iubirii – plus giveaway

Cum februarie e luna dedicată iubirii, nu puteam să ratez momentul și să nu-ți recomand 3 cărți bune despre iubire.

cărți-iubire Continuă lectura

Hanul lui Manuc de Simona Antonescu

Despre autoare:

Simona Antonescu este una dintre cele mai bune scriitoare române (aprecierea mea subiectivă, desigur, dar tot ceea ce scriu aici e subiectiv, la urma urmei), despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Polirom

Format: 130×200

Tip copertă: Broșată

Număr pagini: 576

ISBN: 978-973-46-6666-9

hanul-lui-manuc

Continuă lectura

Cină în paradis de Ben Bennett

Despre autor:

Ben Bennett (n.1970) a studiat jurnalism, teatru și film și a lucrat pentru diverse ziare și reviste, dar și pentru agenții de publicitate. A ținut un curs de scriere creativă la Barcelona.

A debutat în 2009, cu romanul Solange es Wunder gibt, care a avut un succes imediat.

Locuiește în Barcelona.

Despre carte:

Produs publicat în 2014 de ALLFA
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 264
ISBN: 978-973-724-707-0

cina-in-paradis Continuă lectura