15 lucruri pe care (poate) nu le știai despre înghețată

Cui nu-i place înghețata să ridice mâna sus! Cam ca la școală, când întreb ceva și nimeni nu ridică mâna să răspundă. Nu c-ar mai fi vremea ridicatului de mână, între noi fie vorba.

Cu toată popularitatea ei, încă sunt multe lucruri despre înghețată care sunt multora necunoscute.

Iată câteva dintre ele:

1. Împăraţii Chinei se pare că au fost primii care au gustat îngheţata, cu peste 2000 de ani în urmă. Era preparată din orez fiert în lapte, cu diverse arome, pus apoi la răcit în zăpadă.

2. Alexandru cel Mare (356 î.Hr.-323 î.Hr.) obișnuia să consume gheață și zăpadă, pe care le asezona cu puțină miere și nectar. Mult mai târziu, împăratul Nero (54-86 d.Hr.) avea obiceiul să trimită alergători în munți ca să-i aducă gheață și zăpadă, pe care le consuma împreună cu fructe și sucuri.

3. Marco Polo (1254-1324) a adus din călătoriile lui o rețetă asemănătoare sorbetului de azi (un amestec de lapte cu fructe înghețate).

Continuă lectura „15 lucruri pe care (poate) nu le știai despre înghețată”

De ce am ales frișca neîndulcită LaDorna pentru bunătăți dulci?

Deși nu sunt o mare consumatoare de dulciuri, ba chiar dimpotrivă, m-am bucurat când am primit spre testare, în cadrul campaniei BuzzStore, frișca neîndulcită LaDorna. Cu atât mai mult cu cât, de câțiva ani, evit zahărul cât pot de mult, nici măcar în cafea nu-l mai adaug. Dar trebuie să recunosc că mi-era puțin dor de o cafea cu frișcă!

Cum a fost testarea? Păi, să vă povestesc, pas cu pas.

Continuă lectura „De ce am ales frișca neîndulcită LaDorna pentru bunătăți dulci?”

Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncări – o monografie culinară a Bucureștiului interbelic

Dictatura gastronomică

Despre autor:

Constantin Bacalbașa (1856-1935) a fost jurnalist, memorialist și om politic, fiind unul dintre promotorii presei românești. A fost prim-redactor la Adevărul și la Dimineața, dar cea mai mare parte a carierei sale jurnalistice s-a întâmplat la cel mai important cotidian al vremii, Universul. Soția lui, Ecaterina Bacalbașa a fost bucătăreasa Casei Regale a României și se  poate presupune că a avut o contribuție însemnată la apariția Dictaturii gastronomice. 

Despre carte:

Ediția despre care vreau să vă povestesc a apărut la Editura Carusel Books, în 2018, și este nu doar o impresionantă colecție de rețete ci și un adevărat album literar-gastronomic, deoarece editorii au apelat la cunosuți ilustratori contemporani, care aduc la viață, în paginile cărții, atmosfera Bucureștiului interbelic.

Se pare că și lui Păstorel Teodoreanu, scriitor și arhi-cunoscut gurmand, i-a plăcut Dictatura gastronomică, pe care a numit-o „un monument gastronomic”. Și la propriu și la figurat, aș adăuga eu. Continuă lectura „Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncări – o monografie culinară a Bucureștiului interbelic”

7 bunătăți tradiționale din lumea largă pe masa mea de Crăciun

Cum anul acesta nici nu s-a pus problema unei călătorii într-o altă țară, fie ea și apropiată, iar posibilitatea uneia este încă improbabilă în viitorul apropiat, am zis că, dacă nu putem noi să mergem, măcar să vină câteva țări la noi, sub forma unor preparate culinare pe masa de Crăciun. Dacă nu merge Mahomed la munte, să vină muntele la Mahomed!

Acestea fiind zise, cu ajutorul neprețuit al mamei mele și al Lidl România, pe masa noastră de Crăciun vor fi, printre multe altele, câteva bunătăți de prin lumea largă (europeană, mai precis).

cozonac

1. Cozonac cu nucă românesc

Continuă lectura „7 bunătăți tradiționale din lumea largă pe masa mea de Crăciun”

Calendar de Advent: 23 decembrie – misterul Spărgătorului de nuci este dezvăluit

Povești. Spărgătorul de nuci a apărut prima dată într-o povestire scrisă de E.T.A. Hoffman (1776-1822) și publicată în 1816. Spărgătorul de nuci și regele-șoarece era o poveste sumbră, despre Marie, o fată nefericită care iubea un spărgător de nuci sub formă de păpușă.

Alexandre Dumas a adaptat povestea în 1845 și i-a dat o formă mai potrivită pentru copii. Continuă lectura „Calendar de Advent: 23 decembrie – misterul Spărgătorului de nuci este dezvăluit”

Calendar de Advent: 16 decembrie – un tur prin piețele de Crăciun și povestea Omului de turtă dulce

Cea mai veche piață de Crăciun este, probabil, cea din Striezelmarkt din Dresda, menționată prima dată în 1434. Un simbol al acestei piețe sunt figurinele sculptate.

O altă piață foarte veche este Chriskindlmarkt din Nurnberg, care datează cel puțin din 1559, pe când se numea Piața Copiilor. Astăzi este cea mai mare piață de Crăciun din lume, fiind vizitată de cel puțin un milion de persoane anual. Piața este inaugurată, de fiecare dată, cu mare fast, de Das Chriskindl, o tânără aleasă să-l reprezinte pe pruncul Iisus.

In Germania, mai sunt mari târguri de Crăciun în Munchen, Bremen și Hamburg.

În Austria, anual se organizează mai multe piețe de Crăciun în Viena, cea mai importantă fiind cea din fața Primăriei, apoi e cea în Salzburg, în piațeta din fața catedralei, din Innsbruk (specializată în decorațiuni din lemn lucrate manual).

În orașele alsaciene din Franța, de exemplu la Strasbourg, se organizează marché de Noël. Unele piețe sunt specializate în materiale pentru ieslele miniaturale. În Marsilia și în Aix, se organizează, încă din 1803, le foires aux santons, adică târguri în care se pot cumpăra figurinele santon pentru ieslele miniaturale. Santons (cuvânt care înseamnă sfințișori) sunt figurine din lut pentru ieslea minaturală, care întruchipează nu doar personajele obișnuite din jurul ieslei, ci și cântăreți din fluier, săteni, călători, negustori și alte personaje care populau societatea în vremea respectivă. Obiceiul de a confecționa santons a ajuns în Provence din Italia, în secolul al XVIII-lea. La târgul din Marsilia (6 decembrie-6 ianuarie) se oferă premii pentru cele mai frumoase figurine și iesle miniaturale.

În Belgia cele mai vizitate piețe de Crăciun sunt cele din Bruxelles și din Bruges. În Danemarca, parcul Tivoli găzduiește o piață de Crăciun, unde vizitatorii pot să bea glogg și pot să patineze pe gheață. În Roma, în piața de Crăciun, în mijlocul superbei Piețe Navonna este o scenă a Nașterii uriașă, creată în fiecare an de alt artist. În Barcelona, piețele de Crăciun din jurul catedralei se deschid pe 13 decembrie, de Ziua Sfintei Lucia. Vedetele târgului sunt figurinele și materiale pentru realizarea ieslelor miniaturale.

În America Centrală, în piețele de Crăciun se vând gravuri santero și rumeguș colorat pentru ieslele miniaturale. Aparte este cea din Jamaica, care se deschide chiar în ziua de Crăciun, așa âncât copiii să-și poată cumpăra dulciuri și jucării.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu piețele de Crăciun după după nefericitul an 2020. E o tradiție frumoasă, care sper că nu se va opri, ci va continua, după ce necazul care ne-a lovit pe toți va fi trecut.

La început a fost povestea. Omul de turtă dulce, cunoscut și ca Băiatul de turtă dulce, a fost inițial protagonistul unei povești apărute în Revista Sfântului Nicolae, numărul din mai 1875. In povestea respectivă, o ătrână fără copii coace o tură dulce de forma unui băiețel, care însă a sărit din cuptorul ei și a luat-o la fugă. Nici bătrâna, nici soțul ei nu au reușit să-l ajungă. Băiatul râde de toți cei pe lângă care trece în goană, pretinzând că nimeni nu va reuși să-l prindă. Până când a dat de-o vulpe, care nu numai că l-a prins, dar l-a și înfulecat cu totul. Ulterior, au apărut mai multe versiuni ale poveștii cu Băiatul de turtă dulce, care a devenit un personaj popular al literaturii pentru copii.

Povești populare pentru copii care au ca protagonist un fel de mâncare care aleargă sunt în Germania, Marea Britanie, Estul Europei și în Statele Unite. „Alergătorul” e fie o bilă din aluat de pâine, fie o clătită, fie o gălușcă sau o plăcintă.

Băiatul de turtă dulce a devenit, mai târziu, o adevărată vedetă. A fost protagonistul unui musical pe Broadway, apoi în diverse povestiri, în care personajul nu mai avea prea multe în comun cu cel din povestea originală. Povestirile s-au bucurat de multe interpretări culturale internaționale sau moderne, așa că personajul a început să caute mai multe înfățișări.

Dar câte n-a mai fost Omul de turtă dulce? Titlu de album muzical în 1994, joc coreean pe calculator, criminal în serie în câteva povestiri moderne și personaj în franciza Shrek.

Apoi a fost prăjitura. Turta dulce (gingerbread) este un termen folosit pentru o largă gamă de produse de patiserie, aromate cu ghimbir (ginger), scorțișoară, cuișoare, nucșoară și îndulcite cu miere, zahăr sau melasă. Produsele din turtă dulce pot varia de la prăjituri cu consistența moale și umedă până la cele de consistența solidă a ghimbirului. 

Inițial, termenul de turtă dulce (din latină zingiber prin franceza veche gingebras) se referea la ghimbirul conservat. Apoi turta dulce a devenit un desert din miere și mirodenii.  

O istorie dulce. Povestea spune că un călugăr armean, Grigorie din Nicopolis  (grec de origine) i-a învățat pe francezi, în 992, să facă turtă dulce. În secolul al XIII-lea, turta dulce deja se răspândise prin Europa. În Suedia, de exemplu, ea a fost adusă de emigranții germani. Călugărițele suedeze de la mănăstirea Vadstean, coceau, în 1444, turtă dulce pentru tratarea indigestiei. 

În secolul al XV-lea, pe teritoriul german, exista deja o breaslă a producătorilor de turtă dulce, care controla întreaga producție.

În Anglia, în secolul al XVII-lea, turta dulce era cunoscută ca având proprietăți  terapeutice și era comercializată în mănăstiri, farmacii sau în piețe. Abia peste un secol, turta dulce a devenit disponibilă pe scară largă și se vindea în târguri și piețe, fiind oferită copiilor și iubitelor, în semn de afecțiune.

Turta dulce a căpătat forma unui băiat la curtea reginei Elisabeta I, care oferea acești biscuiți demnitarilor străini aflați la curtea sa. Astăzi, Gingerman bread se consumă mai ales în preajma Crăciunului.

În Statele Unite, turta dulce a ajuns odată cu coloniștii europeni. Melasa, mai ieftină ca zahărul, a devenit curând un ingredient obișnuit în turta dulce, care a căpătat astfel  consistență mai moale. În 1796, a apărut prima carte de bucate, American Cookery de Amelia Simmons și conținea nici mai mult, nici mai puțin de șapte rețete de turtă dulce.

Calendar de Advent: 13 decembrie – cum face Sfânta Lucia lumea un loc mai bun

Tradiții. Sezonul sărbătorilor de Crăciun începe, în Suedia, pe 13 decembrie, când este celebrată Sfânta Lucia. Celebrarea Sfintei Lucia a început în Suedia, apoi s-a răspândit în Danemarca şi Finlanda, pe la mijlocul secolului al 19-lea. Fiind considerată începutul sezonului de sărbători este, uneori, menționată ca Micul Yule. Continuă lectura „Calendar de Advent: 13 decembrie – cum face Sfânta Lucia lumea un loc mai bun”

Calendar de Advent: 6 decembrie

Moș Nicolae a preluat din calendar numele și data de sărbătorire a Sfântului Nicolae, fost episcop de Mira, recunoscut ca sfânt începând din secolul al XVI-lea. Este un sfânt simbol al bunătății, al milei, al dreptății, al grijii față de aproapele tău.

Nicolae a trăit în secolele II-III d.Hr. S-a născut pe teritoriul Turciei de azi și a murit pe 6 decembrie 352. Rămas fără părinți, a folosit averea rămasă de la aceștia ca să-i ajute pe cei săraci și să ridice o biserică. A fost episcop de Mira, calitate în care a participat la Conciliul de la Niceea în 325, unde se zice că l-ar fi lovit pe ereticul Arie, un preot din Alexandria. De unde și obiceiul nuielușelor pe care Moș Nicolae le aduce copiilor nu prea ascultători.

Numele Nicolae înseamnă „biruitor de popoare”, cumva contrastant cu imaginea blândă a sfântul, care este un chip al blândeții. Pe de altă parte, blândețea e și o „armă”, care, mânuită corespunzător, poate fi mai eficientă decât duritatea.

Cum a apărut tradiția cadourilor în ghete de Sfântul Nicolae? Se povestește că Sfântul Nicolae a salvat de la prostituție trei fete sărmane, cărora le-a lăsat câte o punguță cu bani la fereastră, ca să aibă zestre să se poată căsători. Toate trei fetele s-au căsătorit la scurt timp după primirea darurilor de la Sfântul Nicolae. Au mai fost și alte episoade cu daruri anonime, fapt care i-a inspirat pe oameni să ofere mici daruri de ziua Sfântului Nicolae.

În tradiția românească, Moș Nicolae apare călare pe un cal alb, semnificând prima zăpadă de la începutul iernii.

Sfântul Nicolae nu este numai ocrotitorul copiilor, ci și al bancherilor, vikingilor, băieților de cor, parfumerilor, dogarilor, femeilor nemăritate, marinarilor, al Greciei și al Rusiei (cel puțin asta susține Gerry Bowler, în cartea sa Enciclopedia Crăciunului).

Sfântului Nicolae i-au foat compuse imnuri încă din anul 527 și i-au fost închinate sute de biserici în întreaga lume (numai în Anglia sunt 400, iar în Roma, 45).

Rămășițele sale pământești, aflate la Mira, au fost furate în 1087 și duse în Italia, la Bari, unde a fost ridicată o biserică romano-catolică. În 1972, o parte din moaștele Sfântului Nicolae au fost transferate într-o biserică ortodoxă din New York, rămășițele lui fiind astfel pe trei continente (biserica din Mira pretinde că o parte a rămășițelor Sfântului Nicoale au rămas acolo).

În Italia, copiii așează pe o farfurie scrisorile cu dorințe, în care îi promit lui Moș Nicolae că vor fi cuminți. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciuri. Pentru tinerele fete există tradiția Rito delle nubili (Ritualul celor necăsătoriți). Ele primesc daruri în amintirea celor trei fete care au primit daruri de la Sfântul Nicolae.

În Olanda, Sinterklaas ajunge la copii, venind pe mare, din Spania. El are un însoțitor care îl ajută cu darurile pentru copii. Numele lui este Zwarte Piet (Piet cel Negru) și este destul de controversat în ultimul timp, din acuza culorii pielii sale. Copiii care au fost cuminți primesc dulciuri de la Sinterklaas, iar pe cei năzdrăvani îi ia cu el înapoi în Spania.

Desertul de Crăciun își are originea în așa-numita prăjitură de a Douăsprezecea Noapte, care avea ascunse în ea mici talismane-surpriză, folosite pentru  a face previziune pentru anul care urma.

În secolul al XIX-lea, când ceremoniile din a Douăsprezecea Noapte au cam intrat în declin, talismanele s-au mutat în budinca de Crăciun, iar locul prăjiturii de a Douăsprezecea Noapte a fost luat de desertul de Crăciun.

Tartă cu fructe

În Anglia, desertul de Crăciun este o tartă cu fructe, îmbrăcată în marțipan și bezea și ornată, uneori, cu o scenă de iarnă.

Pan de Pasqua

Pan de Pasqua, care înseamnă Pâine de Paște, în ciuda numelui său, care sugerează altceva, este un desert tradițional de Crăciun în Chile. Este un pandișpan cu miere și ghimbir, la care se pot adăuga migdale, nuci, fructe confiate sau stafide. Desertul a fost adus în Chile de emigranții germani.

În Japonia, desertul de Crăciun este un delicios tort de înghețată.

Turron

În Spania și în toate țările care au fost cândva sub dominație spaniolă, inclusiv în Ameriac Latină, un desert foarte popular de Crăciun se numește turrón. Poate avea o formă rotundă sau dreptunghiulară și ingredientele principale sunt zahăr, miere, ouă și migdale prăjite. Turrón a apărut prima dată într-un caiet de rețete din secolul al XVI-lea, dar este foarte probabil că originea lui este mult mai veche, poate a fost chiar inspirat de o veche rețetă musulmană.

Biscuiții cu vanilie, sub formă de coroniță, vaniljenkranse, pe numele lor original, sunt un simbol al Crăciunului în Danemarca, dar și în alte țări, Republica Dominicană, de exemplu. Datorită exporturilor masive, biscuiții cu vanilie fac deliciul de Crăciun al oamenilor din întreaga lume. Deși nu sunt o mare mâncătoare de biscuiți, totuși nu pot rezista biscuiților danezi.

Lebkuchen, asemănător cu turta dulce, este un desert tradițional în Germania. A fost inventat de călugări, în secolul al XIII-lea și conține miere, condimente și nuci, iar gustul său poate varia de la dulce la picant. La târgurile de Crăciun poate fi cumpărat lebkuchen modelat sub formă de inimă.

Salată marocană de portocale

salata-marocana-portocale

Dacă ai poftă de o gustare ușoară, aromată și rapidă, astăzi îți propun o salată marocană de portocale.

Cantitățile le stabilești singur/ă, după gust și în funcție de numărul de persoane.

Unii zic că ar merge și ca desert, dar nutriționiștii ne sfătuiesc să nu consumăm fructele împreună cu alte mâncăruri, așa că o să ținem cont de sfatul lor.

Continuă lectura „Salată marocană de portocale”