Asta-i întrebarea care pare să dea multora bătăi de cap, chiar și unora la care te-ai aștepta să stăpânească mai bine cuvintele și sensul lor. Cum ar fi instituții de cultură sau de educație, de exemplu. Sau de presă.
Deci, cum scriem corect? A investi sau a învesti? Sunt corecte ambele forme, depinde ce vrem să transmitem. Continuă lectura
A plânge cu lacrimi de crocodil înseamnă a plânge cu lacrimi prefăcute, a plânge făţarnic sau ipocrit. Expresia este folosită în mod greşit cu înţelesul de a plânge amar, cu lacrimi mari şi grele (probabil din cauza dimensiunilor şi ferocităţii crocodilului, unii cred că şi lacrimile lui trebuie să fie pe măsură).
Cum de a ajuns crocodilul protagonistul acestei expresii? De ce nu zicem a plânge cu lacrimi de tigru sau de lup, de exemplu? Continuă lectura
Am părăsit camera, gândindu-mă că nici măcar ea nu ar fi încântată, dacă
ar știicine este persoana pe care mi-o doream în viața mea.
Lucinda Riley – Trandafirul nopții, Editura Litera
Așa apare verbul a ști într-o carte altfel bine tradusă și redactată decent. Nu doar în fraza de mai sus, ci și într-una anterioară.
Cumva surprinzător pentru mine, verbul A ŞTI, deşi e un verb uşor de conjugat, pare să fie printre verbele care par să dea mari bătăi de cap utilizatorilor, mai mult sau mai puţin experimentaţi, ai limbii române. La fel și a privi sau a citi (culmea, chiar și unii care se dau mari cititori și se laudă cu zecile de cărți pe care le citesc lunar au prostul obicei să scrie a citii!). Continuă lectura
Sunt, în limba română, câteva expresii cu mama. Unele interesante, altele mai puţin, câteva chiar discriminatoare, ca să zic așa. Sau nu prea corecte politic, dacă e să fim în trend. Printre cele din urmă, se numără, de exemplu, mult utilizata Ce mama dracului! Nimeni, niciodată nu invocă partea masculină responsabilă de apariţia celui (prea) des prezent în limbajul uzual. Sau poate că provine dintr-o familie monoparentală, şi aşa se explică lipsa tatălui 🙂.
Tot dintr-o familie cu un singur părinte pare să provină şi bătaia, din moment ce se vorbeşte doar despre o mamă de bătaie şi niciodată despre un tată de bătaie. Apropo, mișcarea feministă ce părere are despre chestia asta? Continuă lectura
A fi sau a nu fi? Asta e o întrebare veche de când lumea. Și făcută celebră de marele Will, care a pus-o în gura unuia dintre bine cunoscutele sale personaje.
Păcat că mulți au uitat să-și pună întrebarea asta, mai ales când trebuie sâ scrie A FI sau A NU FI. Altfel nu se explică inflația de i-uri și prea frecventa – și prea zgârâietoarea de retină – apariție a formei greșite A FII. Sau A NU FII după caz.
Printre uituci se numără, din păcate, și unii influenceri. Care simt nevoia să-și dea cu părerea despre tot ce mișcă, părând că se pricep la toate. Ce contează că sunt eu blogger de travel sau de beauty, musai să zic ceva despre Brexit, sau despre Greta și schimbările de climă, că altfel ce influencer-ul vieții mai sunt?
Pâcat că, luați de val, uită să se întrebe cum se scrie corect: A FI cu un singur i sau A NU FII cu doi de i. Păcat, fiindcă se duce pe apa sâmbetei toată argumentația de influencer cu ștaif, când dai, la un moment dat, de o expresie de genul: „a nu fii în stare…”
Chiar nu-mi dau seama de ce conjugarea verbului A FI pune atâtea probleme, mie mi se pare una dintre cele mai ușoare. În afară de asta, dacă zici cu voce tare, cum ne-a învățat profu’ de română prin clasa a cincea, A FI sau A NU FI, o să auzi că nu e cazul să faci risipă de i-uri. Deh, o regulă de școală comunistâ, nu se mai poartă azi!
Pe scurt:
A FI sau A NU FI capabil să scrii corect în limba română? Asta-i întrebarea pe care ar trebui să și-o pună unii influenceri.
Și un sfat, ca încheiere: influencer sau nu, niciodată SĂ NU FII (cu doi de i!!) neglijent cu felul în care scrii!
Nu fac parte dintre cei care cred că limba română e de neschimbat și că trebuie s-o vorbim sau s-o scriem ca pe vremea când era bunica fată. Dimpotrivă, cred că este ca un fel de organism viu, în permanentă modificare și că neologismele și chiar cuvintele împrumutate din alte limbi își găsesc locul lor în vorbirea curentă. Așa se face că marketing, e-mail, thriller, laptop, mouse și alte cuvinte sunt folosite uzual fix la fel ca în limba lor maternă.
Dar de aici și până la stâlcirea limbii române prin folosirea unor cuvinte sau expresii care pot fi foarte bine traduse e un drum foarte lung. Văd că sunt, în ultimul timp, unii influenceri (hmmm, poate găsim și pentru asta o traducere bună) pe care nu-i mai încape limba română și pentru care totul este foarte cuuute! când postează stories pe Instagram. Probabil cuvântul drăguț nu-i mai coafează suficient.
Chiar nu-mi dau seama de ce mai interesant să scrii „călătorii și bebelușeală, our main activities în ultimul timp” sau „also trezirea e mai devreme”. Sigur, discuția liberă, relaxată e „probabil întreruptă de ceva mommy duties„. Aflu că în mașină, bebelușii (până la 4 ani, înțeleg, deși au depășit bebelușeala demult) nu trebuie să stea în scaun front facing. Probabil că statul cu fața la sensul de mers dăunează grav sănătății. Apropo, care e faza cu statul invers în scaun până la (cel puțin) 4 ani? Când e bebeluș înțeleg, dar mai apoi? Parentingul modern (haha!) începe să fie un mister din ce în ce mai mare pentru mine.
Probabil că unora li se pare amuzant, altfel nu-mi explic de ce aleg unii să folosească limba romgleză. Am încercat, chiar am încercat să văd partea amuzantă a lucrurilor, dar n-am reușit.
Folosiți cu încredere limba română, e frumoasă și bogată, cu tot cu expresiile ei neoașe, care-i dau culoare – dacă sunt folosite cum trebuie, evident. O dovedește din plin Silviu Iliuță în cartea lui Detectiv de România, un adevărat dicționar de astfel de expresii, care fac dialogurile foarte amuzante și spumoase.
O singură literă diferențiază cele două cuvinte, branhii și bronhii. Oare tot la fel de mică e și diferența între înțelesurile celor două cuvinte? Să vedem ce zice dicționarul despre asta.
Adică ceva care ajută animalele acvatice să respire, cum ar veni.
Adică altceva care ajută animalele terestre (și oamenii) să respire.
Acestea fiind zise – scrise, mai exact – am și eu o întrebare pentru autoarele manualului de Calitatea produselor și serviciilor, clasa a IX-a, apărut la CD Press în 2018 și avizat de Ministerul Educației: peștii or fi animale acvatice sau terestre? Dacă mă uit la pagina 99 a manualului, aș zice că umblă pe pământ, din moment ce au bronhii (cuvânt care apare de mai multe ori, nu o singură dată, să zici că e o greșeală).
Or fi primit și gradație de merit, ca recompensă pentru faptul că au confundat branhiile cu bronhiile, nu?
Sursa foto: pixabay.com
Citesc într-un ziar foarte special din Arad că o importantă instituție din Arad vinde niște proprietăți imobiliare. La una dintre ele, ziarul ne anunță că vânzătorul „percepe suma 600 000 de euro”.
M-am uitat în dicționar, să-mi împrospătez memoria. Am verificat ce înseamnă a percepe, și uite ce-am găsit:
PERCÉPE1, percép, vb. III. Tranz. A reflecta în mod nemijlocit cu ajutorul simțurilor obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare.
PERCÉPE2, percép, vb. III. Tranz.(Cu privire la impozite sau taxe) A încasa.
PERCÉPE vb. I. 1. a simți. (~ un miros plăcut.) 2. a înregistra. (~ toate senzațiile comune.) 3. v. distinge. 4. v. observa. 5. v. înțelege. II. a încasa, a strânge. (A ~ impozitele.)
Fiind vorba de bani, te-ai gândi la sensul de a încasa, dar pentru că suma de bani este deocamdată doar una dorită/solicitată de vânzător în schimbul proprietății, nu se știe sigur dacă va fi și încasată.
Așa că eu cred că ziariștii, buni profesioniști ai limbii române, au făcut referire la celălalt înțeles al cuvântului și ne-au anunțat că instituția cu pricina simte/înregistrează/distinge frumoasa sumă de 600 000 de euro. Oare cu ce simțuri face asta? Cu auzul, cu văzul, cu simțul gustativ? Varianta optimă ar fi cu cel tactil, nu?
Am fost surprinsă să aflu de pe Instastory-ul unei fete care citește foarte mult că tocmai a auzit pentru prima dată expresia a pune batista pe țambal. Și mi-am adus aminte, cu ocazia aia, că la fel de surprinsă am fost când am constatat că elevii mei din clasa a XII-a nu auziseră niciodată expresia a-și ridica poalele în cap, pe care am folosit-o și m-au întrebat nedumeriți ce înseamnă. Continuă lectura
Construcția poate+infinitivul unui verb se pare că dă mari bătăi de cap unora, inclusiv unor persoane importante din viața publică a cetății, după câte se poate observa.
În ce privește posibila apariție a ceva, formularea corectă e POATE APĂREA și nu POATE APARE, cum par să creadă unii. Adică, poate urmat de infinitivul verbului, adică A APĂREA (verb de conjugarea a II-a, cu terminația în ea, nu de conjugarea a III-a, cu terminația în e). Niciodată A APARE, pentru simplu motiv că verbul acesta nu segzistă, mon cher! Pardon my French :)). Continuă lectura
